Drepturi salariale – functionari publici

SENTINŢA CIVILĂ NR.835 din 10 aprilie 2008

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 3134/88/11 decembrie 2007, reclamantul A.M, a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR, INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE TULCEA, şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru a se dispune obligarea acestora la plata despăgubirilor băneşti reprezentând sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, actualizată cu indic ele de inflaţie la data plăţii, pentru perioada 1 septembrie 2002 (dată începând cu care au devenit aplicabile disp.OUG 43/2002) – 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a OUG nr.27/2006), în raport de intervalul de timp efectiv lucrat de fiecare şi a dobânzii legale calculată pentru aceeaşi perioadă, în subsidiar, mai solicită reclamantul şi obligarea pârâţilor la anularea situaţiei creată prin discriminare, plătind drepturile băneşti de mai sus, dar şi la efectuarea menţiunilor cuvenite în carnetul de muncă.

In motivare, reclamantul arată că îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi efectuează acte de cercetare penală, conform art. 9 din Legea nr. 508/2004, sub supravegherea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale căror dispoziţii sunt obligatorii, însă colegi ai lor, ofiţeri de poliţie judiciară, detaşaţi la D.N.A. şi având aceleaşi atribuţii, sunt salarizaţi diferenţiat, deşi complexitatea cauzelor în care sunt implicaţi cu toţi este ridicată, condiţii în care se încalcă fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 şi 2 din Constituţie şi particularizat în art. 2 lit. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum şi dispoziţiile art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii ce consacră dreptul la o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală.

Se mai susţine că, discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferenţiat.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie Hotărârea nr. 219/1 august 2007 a C.N.C.D.

În apărare, Ministerul Economiei şi Finanţelor a depus întâmpinare.

Întâmpinare a depus şi I.P.J. Tulcea, prin care invocă necompetenţa materială a instanţei, ca şi I.G.P.R. – instituţie ce invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 1 septembrie 2002 – 11 decembrie 2004.

La solicitarea instanţei, I.P.J. TULCEA a confirmat calitatea reclamantului de organ de cercetare penală ale poliţiei judiciare.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamantul îndeplineşte funcţia de ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. TULCEA, desemnaţi ca organe de cercetare ale Poliţiei Judiciare prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţii art. 201 alin. 3 din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Judiciare.

Potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie cu modificările şi completările ulterioare, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la Departamentul Naţional Anticorupţie, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege şi pentru procurorii D.N.A. sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie, spor care, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii D.N.A. şi pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie şi menţinut la nivelul de 30% în cazul ofiţerilor de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A.

Dispoziţiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalităţii între cetăţeni, caz în care excluderea privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

Ca atare, atât timp cât ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Tulcea care nu au fost detaşaţi deşi îndeplinesc, în virtutea funcţie pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că şi reclamanţii au dreptul la un salariu egal cu al celorlalţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., deci inclusiv în ceea ce priveşte toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalităţii între salariaţi, şi anume: un salariu egal pentru o muncă egală.

Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispoziţiile legale în materie, şi anume: art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, şi art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.

De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reţinându-se, pe de altă parte, că prin O.U.G. nr. 27/29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de magistraţi şi de personal din sistemul justiţiei s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menţionate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional şi a funcţiei îndeplinite.

S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfăşurare activităţii, atribuţiilor şi controlul asupra actelor efectuate de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul D.I.I.C.O.T. şi respectiv din cadrul D.N.A. rezultă întrunirea cumulativă a condiţiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speţă, aplicabile categoriilor de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară reţinându-se că, indiferent de Direcţia în cauză, aceştia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere şi control a acestora, dispoziţiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceştia şi că, deşi cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situaţie analogă.

S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispoziţiilor legale în discuţie, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferenţiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situaţia de fapt, a dus la naşterea unui tratament diferenţiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofiţerilor de poliţie judiciară, alţii decât cei care activează în cadrul D.N.A., de la acordarea sporului de 30%.

Relativ la excepţia de necompetenţă materială, se impune a se menţiona că, având în vedere calitatea reclamantului de funcţionar public cu statut special, litigiile derivând din raporturile de serviciu se judecă de instanţa/completul de contencios administrativ, ceea ce în cauză s-a întâmplat, cauza fiind trimisă la completul specializat Cad 11 prin încheierea din 9 ianuarie 2008.

În ce priveşte pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa reţine că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât între acesta şi celelalte părţi nu există nici un fel de raporturi juridice prin prisma raporturilor de serviciu ale reclamantului, din care decurg drepturile băneşti solicitate, ministerul fiind un terţ faţă de acestea. Totodată MEF nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte autorităţi sau instituţii publice, deci nici pentru restul pârâţilor, neputând repartiza acestora direct sume la bugetul de stat.

Instanţa va respinge şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române, întrucât potrivit art. 5 şi 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele judeţene de poliţie, deci inclusiv I.P.J. Tulcea, sunt unităţi teritoriale din subordinea I.G.P.R., iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică şi controlează cum unităţile subordonate îşi îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare şi extrabugetare şi, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru drepturile băneşti aferente intervalului 1 09.2002 – 11.12.2004 este nefondată, Legea nr.137/2000 privind discriminarea în art.27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data săvârşirii faptei, sau de la data când persoana interesată a luat cunoştinţă de săvârşirea ei, în cauză luna august 2007 când s-a pronunţat Hotărârea nr.219 a C.N.C.D.

Aşa fiind, în raport de cele expuse, excepţiile invocate vor fi respinse ca nefondate.

Având în vedere argumentele prezentate, instanţa va admite în parte acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea, pe care îi va obliga să plătească reclamantului sporul de 30%, corespunzător perioadei în care fiecare a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în intervalul 1 septembrie 2002 – 31 martie 2006, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.

Drept consecinţă, aceeaşi pârâţi vor fi obligaţi să efectueze menţiunile corespunzătoare cu privire la drepturile băneşti recunoscute reclamantului.

Tags: Drepturi Salariale - Functionari publici

Drepturi Salariale – Functionari publici

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1020 din 09 mai 2008

Situaţia prin care reclamantul D..a chemat în judecată pârâţii MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE şi INSPECTORATUL JUDEŢEAN AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ …, pentru a fi obligaţi la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor cu titlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004 şi 2005, până la data pensionării, respectiv 1 iunie 2005, egale cu indemnizaţia de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, impozitate separat şi actualizate cu coeficientul de inflaţie, precum şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, în cuantum de până la 20% din salariul de bază, până la data pensionării, respectiv 1 iunie 2005, actualizate cu coeficientul de inflaţie, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 38/2003 şi ale Ordinului M.A.I. nr. 132/2004.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitate de funcţionar public, fiind încadrat ca poliţist de frontieră în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră până în anul 2006, când a fost trecut în rezervă, ca urmare a pensionării.

A mai arătat reclamantul că are dreptul la spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază raportat la vechimea în muncă a poliţiştilor, drept ce a fost suspendat pentru anul 2005, în baza art. 2 alin. 1 din O.U.G. Nr. 118/2004, privind acordarea unor drepturi salariale personalului M.A.I., suspendare ce nu înseamnă desfiinţarea dreptului.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că, prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului se instituie dreptul poliţistului la concediul de odihnă, urmând ca la plecarea în concediul de odihnă să primească o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pe perioada de concediu.

Aplicarea prevederilor legale cu privire la prima de concediu a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat pentru anii 2004, 2005, 2006 dar suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, astfel că se impune obligarea pârâtelor la plata drepturilor solicitate.

In dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar adeverinţa nr. 119 din 30 octombrie 2007 privind dovada calităţii de funcţionar public cu statut special pe care a avut-o în perioada 1 ianuarie 2004 – 31 martie 2006.

Pârâtele Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Naval … au formulat întâmpinare la acţiunea reclamantului, solicitând respingerea cererii ca nefondată întrucât drepturile solicitate au fost suspendate prin legile bugetului şi Ordinul nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 şi potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, în vigoare începând cu 25 martie 2004, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Aplicarea prevederilor acestui test de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative.

Astfel, prin art. 3 alin. 1 din O.U.G. Nr. 33/2001 în vigoare la 2 martie 2001, aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2002 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 alin. 3 din legea nr. 5631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit la 31 decembrie 2003, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 şi în fine, prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 374/2005 în vigoare din 22 decembrie 2005, suspendarea s-a prelungit până şa 31 decembrie 2006.

Nu se putea considera că dreptul la prima de concediu (vacanţă) nu mai exista, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impunea să se reţină că acest drept şi-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.

Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconţinând nicio referire la eventualitatea desfiinţării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăşi existenţa lui.

Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa până în prezent.

Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exerciţiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situaţia că un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa, şi practic să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.

Prin urmare, reclamanţilor în cauză, funcţionari publici, li se cuvin primele de concediul (vacanţă) aferent anilor 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de inflaţie.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru activitatea desfăşurată, poliţiştii beneficiază de un spor de stabilitate de până la 20% calculat la salariul de bază.

Or, având în vedere că dreptul la sporul de stabilitate a fost conferit prin art. 6 din O.G. nr. 38/2003, iar ulterior exerciţiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a obliga pârâţii să calculeze şi să plătească reclamantului care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, drepturile băneşti reprezentând prima de vacanţă aşa cum este prevăzut de art. 6 din O.G. 38/2003, cu modificări şi completări ulterioare, pentru perioada 2004, 2005, (până la data de 1 iunie 2005 – data pensionării), de la data naşterii dreptului la acţiune şi până la plata efectivă, precum şi spor de fidelitate pentru anul 2005 pentru perioada lucrată în calitate de poliţist (până la 1 iunie 2005), sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii.

Tags: Drepturi Salariale - Functionari publici