Magistraţi. recalculare drepturi de pensie urmare a sporului la indemnizaţia brută de încadrare recunoscut în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile

Prin sentinţa civilă nr.1829/7.11.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.3433/121/2006, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul J.N. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.

S-a dispus anularea deciziei de pensionare nr.194995/22.03.2005 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie privind stabilirea pensiei de serviciu avându-se în vedere adeverinţa nr.3230/VI/12.09.2006 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

A fost obligată pârâta la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită cu luarea în calcul a adeverinţei mai sus menţionată şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 1.03.2005 .

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi considerând-o nelegală.

În motivarea recursului pârâta a susţinut că sentinţa civilă este pronunţată de către instanţa de fond cu încălcarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi a Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

A mai susţinut recurenta pârâtă că pretenţia reclamantului din cererea de chemare în judecată, cerere care nu este motivată în drept folosindu-se de art.81 din Legea specială , care însă nu se referă la recalcularea în sensul solicitat , ci la stabilirea pensiei de serviciu , obligaţie îndeplinită de instituţie prin decizia nr.194995 din 22.03.2005, definitivă, nefiind contestată în termenul legal, este nefondată, neavând suport legal.

S-a arătat de recurentă că legea specială care reglementează drepturile de pensie ale magistraţilor, Legea nr. 303/2004 în forma iniţială şi republicată, conţine prevederi cu privire la stabilirea , actualizarea şi plata tuturor pensiilor de serviciu şi nu conţine nici o reglementare cu privire la recalcularea sau modificarea pensiei de serviciu pentru situaţiile în care se prezintă elemente şi date( salarii, sporuri) ce nu au fost dovedite la stabilirea iniţială a drepturilor de pensie.

Art.13, 14, 15 şi 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004, republicată, sunt neinterpretabile în acest sens, reglementându-se toată procedura privind întocmirea dosarului de pensionare, adeverinţa tip pentru pensia de serviciu, cine stabileşte, actualizează această pensie, de când se acordă şi achită aceste drepturi , a mai susţinut recurenta.

Conform art.20 din aceste norme, a arătat recurenta, răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcţia de judecător sau procuror, a mediei salariilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate şi a venitului brut realizat la data pensionării, revine instituţiei care eliberează adeverinţa tip.

Articolul 23 din Norme , aprobate prin HG nr.1275/18.10.2005 , reglementează recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor dar în condiţiile art.95 şi art.169 din Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare , aceste două articole referindu-se la adăugarea de noi stagii de cotizare realizate după pensionare ( minim 12 luni-art.95) sau stagii de cotizare nevalorificate la stabilirea iniţială a pensiei ( art.169), drepturile de pensie recalculate acordându-se cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare( alin.3 din ambele articole) a mai susţinut recurenta-pârâtă.

Chiar Legea nr.19/2000 , ce constituie cadrul legal general şi pentru stabilirea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi pentru acordarea pensiilor de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari ( Legea nr.7/ 2006 recalculare în aceleaşi condiţii prevăzute de art.95 şi art.169 din Legea nr.19/2000) nu conţine nici o prevede care să permită recalcularea pensiilor în situaţia în care se prezintă, ulterior stabilirii iniţiale a drepturilor de pensie , documente doveditoare de natură să modifice sau completeze salariile sau sporurile utilizate la stabilirea pensiei, deci situaţia reclamantului nu se regăseşte în prevederile Legii nr.19/2000, a mai susţinut recurenta.

Între considerente şi dispozitivul hotărârii există contradicţii pentru că pârâtului i s-au acordat drepturile salariale care, potrivit Legii nr.19/2000, nu sunt supuse impozitului pe venit, sistemul public de pensii funcţionând pe principiul contributivităţii, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite şi că baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor nu poate depăşi plafonul de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aceasta însemnând că CAS – ul pârâtului a fost reţinut din suma de 5385 lei( 5 x 1077 lei) nu din întreaga sumă încasată cu titlu de drepturi salariale pe perioada mai 2004-februarie 2005 , cât şi pentru faptul că instanţa de fond folosind sintagma ”opiniem„ a reţinut că drepturile de pensie de serviciu pot fi modificate şi actualizate potrivit legii speciale republicată , dar în condiţiile prevăzute de art.95 şi art.169 din Legea nr.19/2000, iar prin dispozitiv se dispune obligarea pârâtei la acordarea acestor drepturi şi retroactiv începând cu 1.03.2005, asimilându-se drepturile salariale cu noi stagii de cotizare ( vechime în muncă), iar drepturile de pensie se acordă retroactiv nu în luna următoare depunerii cererii de recalculare cum impune al.3, a mai susţinut recurenta-pârâtă.

Drepturile de pensie ale reclamantului pot fi modificate prin actualizare anuală, potrivit art.85 al.2 din Legea nr.303/2004 republicată, sau recalculate prin adăugarea unor stagii de cotizare în condiţiile art.95 şi art.169 din Legea nr.19/2000 la cererea persoanei îndreptăţite, a mai susţinut recurenta-pârâtă.

A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii civile ca nefondate.

În drept şi-a întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.9 şi art.3041 C.pr.civ.

Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele administrate în cauză, de dispoziţiile legale incidente, de criticile formulate de recurentă, cât şi de disp.art.304 pct.9 şi art.3041 C.pr.civ. , instanţa constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând cererea reclamantului nu-şi găseşte temeiul în disp.art.95 şi art.169 din Legea nr.19/2000 ci a avut în vedere o revizuire a calculului pensiei la data stabilirii ei întrucât elementele avute în vedere la calculul iniţial al pensiei au suferit modificări, confirmate de declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul de stat( declaraţie rectificativă).

Or, actele dosarului confirmă existenţa unei asemenea situaţii.

Prin sentinţa civilă nr.397 din 10.04.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, rămasă irevocabilă, reclamantului intimat i-au fost acordate retroactiv drepturile salariale pentru perioada mai 2004-martie 2005, urmare aplicării discriminatorii a unor dispoziţii legale privind salarizarea magistraţilor.

În atare condiţii, reclamantul a fost repus în situaţia anterioară privind acordarea unor drepturi salariale , drepturi salariale care nu au fost avute în vedere la calculul dreptului de pensie la 1.03.2005, drepturi salariale menţionate în carnetul de muncă al reclamantului, drepturi salariale pentru care s-au reţinut impozitele şi celelalte contribuţii către stat inclusiv către bugetul asigurărilor sociale de stat, situaţie dovedită cu declaraţiile nominale depuse la dosarul cauzei .

Venitul brut realizat la data înscrierii la pensie -1.03.2005 – era de 5735 lei confirmat prin adeverinţa nr.3230/VI/9 din 12.09.2006 eliberată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Această revizuire a calculului dreptului de pensie reprezintă o reparaţie a prejudiciului suferit urmare aplicării discriminatorii a unor reglementări privind salarizarea magistraţilor.

Nerevizuirea calculului pensiei ar crea o nouă discriminare între cei cărora drepturile salariale le-au fost acordate ca şi reclamantului prin hotărâre judecătorească, şi cei care au beneficiat de aceste drepturi salariale şi li s-au luat în calcul la stabilirea dreptului de pensie beneficiind de o pensie majorată din 2005 până la 1.07.2007.

Susţinerea recurentei pârâte că reclamantul nu a contestat decizia nr.194995 emisă la data de 22.03.2005 nu poate fi primită pentru că nici nu avea de ce, ea fiind emisă pe drepturile salariale existente la data emiterii ei -1.03.2005- ori drepturile salariale cu care a fost repus în drepturi au intervenit ulterior prin sentinţa civilă nr.397/11.04.2006.

Nu poate fi primită de asemenea susţinerea recurentei pârâte că reclamantului intimat i s-ar fi acordat drepturi salariale care potrivit Legii nr.19/2000 nu sunt supuse impozitului pe venit şi că baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale nu ar depăşi plafonul de 5 ori salariul mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru că:

Drepturile salariale acordate reclamantului-deşi pensionar la data acordării – ca de altfel pentru toţi magistraţii care au beneficiat de aceste măsuri reparatorii, au fost supuse reţinerilor privind impozitul pe venit ( 16% ), reţinerilor CASS ( 6,5%) şi CAS( 9,5%) această ultimă situaţie rezultând din adeverinţa nr.1696/VI/19.03.2007 eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat cât şi a ordinelor de plată anexate care dovedesc achitarea către bugetul asigurărilor sociale de stat a acestor obligaţii .

Referitor la plafonarea contribuţiei aceasta se aplică tuturor magistraţilor care depăşesc acest plafon şi aceasta nu înseamnă că veniturile respective nu se iau în calculul stabilirii dreptului la pensie.

Mai este de menţionat că referirea la dispoziţiile Normelor aprobate prin HG nr.1275/18.10.2005 de aplicare a disp. Legii nr.303/2004 nu poate fi primită întrucât acestea nu erau în vigoare la data calculării şi stabilirii pensiei de serviciu pentru reclamant, ci erau în vigoare Normele aprobate prin HG nr.263/2005 abrogate abia începând cu 6.11.2005, aceste din urmă norme neprevăzând situaţia ca în venitul brut nu se includ „ restituiri de drepturi aferente altei perioade” ci doar venitul brut realizat în ultima lună anterioară pensionării.

De altfel aşa cum s-a menţionat, în cauză nu se pune problema unei actualizări sau recalculări a pensiei ci revizuirea unui drept greşit acordat şi care l-a prejudiciat pe reclamant, prejudiciu care trebuie reparat prin acordarea dreptului de care nejustificat a fost lipsit.

Nu se pune problema unei culpe a recurentei ci doar restabilirea unui drept legal cuvenit, consecinţa restabilirii unui drept salarial printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă , sentinţa civilă nr.397/10.04.2006 a Tribunalului Galaţi.

În atare condiţii Curtea a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală în cauză nefiind întrunite cerinţele art.304 pct.9 C.pr.civ.

Pentru aceste motive, potrivit art.312 al.1 C.pr.civ., prin decizia civilă nr.372/27.04.2007 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi împotriva sentinţei civile nr.1829/7.11.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.3433/121/2006.

Tags: Magistraţi

Magistraţi. Prescripţia dreptului la acţiune privind plata primelor de concediu pe anii 2001-2002

Dreptul la acţiune s-a născut la data de 01.01.2003, conform Deciziei XIII/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Orice interpretare contrară a instanţelor de judecată încalcă dispoziţiile imperative ale art. 329 (3) Cod procedură civilă.

(Decizia nr. 46/23.02.2007)

Reclamanţii P.F.N. ş.a. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul şi Curtea de Apel, solicitând obligarea acestora la plata sumelor de bani cu titlu de primă de concediu pe anii 2001-2004. Acţiunea a fost introdusă la instanţa de fond la data de 21.06.2006.

Tribunalul Vaslui, prin sentinţa nr. 1642/24.08.2006 a admis în parte acţiunea sub acest aspect şi a dispus obligarea pârâţilor la plată pentru anii 2001-2002. A respins prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru anii 2001-2002, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, reţinând că întrucât prin Decizia nr. XXIII/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut dreptul magistraţilor la aceste sume, potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 operează întreruperea cursului prescripţiei, iar din momentul pronunţării deciziei, respectiv data de 12.12.2005 începe să curgă un nou termen de 3 ani.

Recursul declarat de pârâţi este fondat.

Conform art. 19 din Legea nr. 500/2000 privind finanţele publice Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anume pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie, nefiind necesar ca hotărârile judecătoreşti să-i fie opozabile, cât timp Ministerul Justiţiei este cel obligat a executa aceste hotărâri şi a depune diligenţele în vederea solicitării fondurilor necesare efectuării plăţii.

Raportat acestor considerente, instanţa a admis în parte acţiunea formulată şi a dispus obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui să achite cu titlu de primă de concediu de odihnă, reactualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, următoarele drepturi băneşti reclamanţilor, după cum urmează: P.F.N., P.C., G.M., M.L. şi C.P. numai pentru anii 2001-2002; D.C.V. şi F.P. numai pentru anul 2002; A.C., B.N., C.M., I.D., M.E.–L., M.A., V.D. pentru anii 2001,2002,2003,2004 şi 2005; L.E.D., numai pentru 2004 -2005, M.V., pentru anii 2001,2002,2003 şi 2004, M.A., pentru 2001, 2002 şi 2003; N.G.A. pentru anul 2004 şi O.I. numai pentru anul 2004.

A fost respinsă acţiunea faţă de reclamanţii B.S. ş.a. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În primul rând, se arată că în mod greşit a respins prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Astfel, deşi Î.C.C.J. a dispus ca valoare de principiu că ordonatorilor de credite le revine obligaţia de a plăti primele de vacanţă aferente anilor 2001-2002, aceasta are în vedere acţiunile înregistrate la momentul soluţionării recursului în interesul legii.

Însă, în soluţionarea problemei de drept cu care a fost investită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. XXIII/2005 că dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu al magistraţilor şi celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 s-a născut la data de 1.01.2003, când a încetat orice cauză de suspendare a prevederilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, modificată şi completată prin O.G. 83/2000.

Ca atare, consideră recurentul că orice interpretare contrară celor arătate în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este un abuz de drept, având în vedere dispoziţiile art. 329 Cod procedură civilă.

În al doilea rând, susţine recurentul că sentinţa este criticabilă şi în ceea ce priveşte acordarea primei de concediu funcţionarilor publici pentru anii 2001 -2005 deoarece acordarea acestui drept este suspendată şi în prezent prin Legea bugetului de stat 379/2005, astfel încât dreptul nu poate fi valorificat.

În al treilea rând, referitor la obligarea pârâţilor la plata drepturilor solicitate actualizate cu indicele de inflaţie, consideră recurentul că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 1088 şi 1082 Cod civil.

Pe de altă parte, debitorul – instituţie publică este limitat, conform dispoziţiilor O.G. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, la sumele din buget cuprinse în capitolul de cheltuieli ca care se încadrează obligaţia de executat.

Cât timp debitorul nu deţine sume de bani alocate cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de executat, nu i se poate reţine un refuz de neexecutare a obligaţiilor legale, fapt care să atragă răspunderea acestuia sub forma daunelor –interese.

Ori, întrucât Ministerul Justiţiei este o autoritate publică, finanţată exclusiv din fonduri alocate de la bugetul de stat , unica modalitate legală prin care au fost obţinute resursele financiare necesare în scopul enunţat este solicitarea acestora la momentul elaborării bugetului anual ori au ocazia rectificărilor bugetare.

Aşadar, în situaţia speţei în discuţie, nu se poate reţine că Ministerul Justiţiei se află în culpă, astfel încât acesta nu poate fi obligat la plata de daune-interese nici sub forma dobânzii legale.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. XXIII, pronunţată în dosarul nr.31/2005 de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că se acordă doar sumele reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 şi 2002, fără a stabili şi obligaţia de a acorda aceste drepturi în mod actualizat.

În al patrulea rând consideră recurentul că instanţa a respins în mod greşit cererea de chemare în garanţie cu Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere prevederile art. 60-63 Cod procedură civilă, art. 155 din H.G. 83/2005, art. 118 din Legea 304/2004, art. 19 din Legea 500/2002 şi art. 3 alin. 1 pct.2 din H.G. 208/2005.

Faţă de cele arătate, se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, privind prescripţia extinctivă, „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar potrivit art.7 „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă „termenul prescripţiei este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 alin.(1) lit. c din Legea nr.53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate „în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”.

Prin Decizia nr. XXIII pronunţată în dosarul nr.31/2005 de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptăţiţi la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002, erau abrogate implicit şi dispoziţiile art.41 alin.(1) din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraţilor şi al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situaţie, dreptul magistraţilor şi al celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr.50/1996, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003”.

Însă, în soluţionarea problemei de drept cu care a fost investită Înalta Curte, şi anume momentul când s-a născut dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu, aceasta a statuat în sensul că „dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art.411 alin.1 din Legea nr.50/1996, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.83/2000”.

S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. „A considera altfel înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării acestui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil”.

Ca urmare, având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se statuează asupra momentului naşterii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte prima de concediu cuvenită magistraţilor şi celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996, respectiv 1.01.2003, precum şi dispoziţiile art.329 alin.3 din Codul de procedură civilă potrivit cărora dezlegarea problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, Curtea de Apel a constatat că în raport de data introducerii acţiunii –21.06.2006– dreptul la acţiune al reclamanţilor –magistraţi şi personal auxiliar – era prescris extinctiv, fiind depăşit termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii cu referire la art.1 şi 7 din Decretul 167/1958.

Tags: Magistraţi