Ore suplimentare

Reclamantul, fost salariat al unităţii, a solicitat ore suplimentare,

el având pe perioada cât a lucrat calitatea de şofer. Nu a fost reţinută apărarea unităţii conform căruia sporul pentru muncă nenormată include şi sporul pentru orele suplimentare efectuate, întrucât sporul pentru muncă nenormată este încasat lună de lună, în procent de 25% indiferent dacă în acea lună sunt sau nu efectuate ore suplimentare. Sporul pentru muncă nenormată este diferit de sporul pentru ore suplimentare aşa cum rezultă din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Chiar dacă reclamantul, conform contractului colectiv, trebuia să ceară ore libere plătite în următoarele 30 de zile şi nu a procedat astfel, aceasta nu înseamnă că reclamantul nu mai poate solicita plata acestor drepturi sau că şi-a pierdut dreptul la plata orelor efectuate peste programul de lucru.

Decizia civilă nr. 332/22.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.1126/16.11.2010 Tribunalul Brăila a admis contestaţia formulată de contestatorul C.L., în contradictoriu cu intimata SC „TCE 3 B” SRL.

A desfiinţat decizia nr. 534/10.02.2009 emisă de intimată.

A dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior concedierii.

A obligat pe intimată să plătească contestatorului drepturile salariale pe perioada începând cu data de 11.02.2009 până la reintegrarea definitivă.

A obligat pe intimată să plătească contestatorului contravaloarea orelor suplimentare pentru perioada 6.03.2006 – 11.02.2009, respectiv: spor de 100% din salariul de bază pentru 120 ore suplimentare lucrate în iunie-noiembrie 2006 şi 50% pentru diferenţa de 746 ore suplimentare lucrate în aceeaşi perioadă, precum şi spor de 100% pentru 2555 ore suplimentare lucrate în perioada 2007-2009.

A obligat pe intimată să plătească contestatorului 301,7 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC TCE 3 B SRL. A criticat soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

1. Greşit a reţinut instanţa de fond că fapta… nu a fost dovedită. Din

probele de la dosar rezultă existenţa faptei de furt săvârşită de reclamant.

2. Greşit au fost acordate ore suplimentare în spor de 100% întrucât

reclamantul deja a încasat pentru aceasta un spor de 25%.

3. Instanţa nu a fose sesizată cu nelegalitatea şi anularea clauzei din

Contractul Colectiv de Muncă care acordă sporul de 25% pentru muncă nenormată.

4. Reclamantul trebuia să solicite compensarea pentru orele suplimentare

cu zile libere plătite aşa cum prevede art.44 pct.7 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate.

5. Instanţa de fond a acordat pentru orele suplimentare un spor de 125%

cu ignorarea dispoziţiilor din Codul Muncii.

6. Instanţa de fond a obligat pârâta la plata c/val. orelor suplimentare

pentru perioada 2006-2007 făcând referire mai apoi la perioada 2007-2009.

7. Conform Contractului Colectiv de Muncă 2560/29.11.2006 pentru anii

2006-2007 la nivel de grup de angajatori, societăţi comerciale, staţiuni de cercetare şi producţie, unităţi bugetare din domeniul agriculturii, alimentaţiei şi tutunului, sporul pentru muncă suplimentară este de 75%.

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică Curtea reţine următoarele:

Reclamantul a contestat decizia de încetare a Contractului Individual de Muncă în baza art.61 lit.a C.muncii contestând că el ar fi săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat, arătând că nu s-a dovedit existenţa faptei de către angajator.

Decizia contestată nr.534/10.02.2009, dispune încetarea contractului individual de muncă în baza art.61 C.muncii pentru fapta reclamantului C.L. de a sustrage trei remorci de grâu, împreună cu paznicul de fermă L.V., din incinta societăţii.

Instanţa de fond a apreciat că fapta nu a fost dovedită din probele dosarului.

Din probele administrate la instanţa de fond Curtea reţine următoarele, faţă de fapta pentru care a fost sancţionat reclamantul.

Reclamantul nu a recunoscut săvârşirea faptei la cercetarea prealabilă. Din nota explicativă a paznicului L.V. ( fila 30) rezultă că şi el şi reclamantul C.L., au avut reprezentare că sustrag din patrimoniul angajatorului. Această notă explicativă a fost confirmată ca având acel conţinut şi de martorul F.I., prezent şi el la audierile din cursul cercetării prealabile. De altfel, nu a fost contestată realitatea celor arătate în nota explicativă.

Faptul că unitatea a înţeles să nu sesizeze organele de cercetare penală pentru această faptă nu împiedică cu nimic eventuala sancţiune a salariatului pentru abatere disciplinară gravă.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, F.I. şi V.D., nu sunt relevante în cauză, întrucât cei doi nu cunosc nimic concret despre fapta în sine. Astfel, F.I. a luat la cunoştinţă despre fapta de sustragere abia ulterior, cu ocazia cercetării disciplinare şi cunoaşte doar că reclamantul a negat că ar fi săvârşit fapta. Martorul V.D. nu cunoaşte cine a săvârşit fapta şi nici nu a fost de faţă. Amândoi martorii au arătat însă că l-au auzit pe L.V., la cercetarea disciplinară, că ar fi săvârşit fapta împreună cu reclamantul C.L..

Ca atare, apreciem ca fiind dovedită fapta reţinută de angajator în sarcina salariatului său, în contextul în care acesta, vis-a-vis de probele unităţii (martorul L.V.) nici nu a explicat unde se afla, cu cine sau alte amănunte, ci s-a rezumat să conteste participarea la săvârşirea faptei, deşi sarcina probei era deja răsturnată.

Faţă de acestea, apreciem că în mod greşit instanţa de fond a reţinut nevinovăţia reclamantului anulând decizia de sancţionare, cu consecinţa reintegrării.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere al reclamantului, plata orelor suplimentare, Curtea reţine următoarele:

Instanţa reţine că Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, care stabileşte un spor de 100% este aplicabil. Toate celelalte Contracte Colective de Muncă încheiate la nivel inferior nu pot prevedea un spor mai mic de 100% având în vedere disp.art.8 din Legea 130/1996.

Chiar dacă C.Muncii prevede în art.120 al.2 C.Muncii că sporul pentru munca suplimentară nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, aceasta nu înseamnă că prin Contractele Colective de Muncă nu se poate prevedea un procent mai mare, aşa cum e, în situaţia de faţă, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe 2007-2010.

Conform art.7(2) din Legea 130/1996 Contractele Colective de Muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Un argument în plus pentru susţinerea teoriei că sporul pentru muncă nenormată este diferit de sporul pentru ore suplimentare este şi contractul colectiv de muncă la nivel de unitate TCE 3 B. SRL pe anul 2007( fila 110) unde la art.40 sunt prevăzute ca sporuri distincte, la litera K, este prevăzut un spor de 75% pentru orele suplimentare şi la lit.m) este prevăzut sporul de 25% pentru timpul de lucru nenormat pentru conducătorii auto şefi fermă şi sectoare.

Nu este reţinută nici apărarea conform căreia salariatul nu avea decât opţiunea de a cere ore libere plătite în următoarele 30 de zile, având în vedere că dispoziţiile din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional prevăd alte dispoziţii decât cele invocate de art. 44 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate, invocate de recurent , respectiv angajatorul trebuie să plătească orele suplimentare efectuate de salariat. Chiar dacă salariatul nu a solicitat ulterior, în termenul prevăzut ore libere plătite, aceasta nu înseamnă că reclamantul nu mai poate solicita plata acestor drepturi sau că şi-a pierdut dreptul la plata orelor efectuate peste programul de lucru.

Nu este reţinută nici critica recurentei conform căreia o clauză dintr-un contract colectiv de muncă produce efecte atât timp cât nu a fost anulată, respectiv clauza privind sporul de 25% pentru muncă nenormată, pentru că aşa cum s-a arătat clauza arătată se referă la alt spor, iar, pe de altă parte, teza invocată nu este corectă. Pentru aplicarea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel superior nu e necesară anularea clauzei din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

De asemenea, nu este reţinută nici teza recurentei conform căreia sporul de 25% a fost primit lunar, indiferent dacă a prestat sau nu ore suplimentare, indiferent dacă e conducător auto şef fermă sau nu. Aceasta este strict problema angajatorului privind modul de calcul al salariilor. Dacă a înţeles să le dea tuturor şoferilor un spor de 25% lunar aceasta este strict o problemă separată de cea de faţă şi nu exonerează pe angajator de plata orelor suplimentare.

Cu privire la compensarea solicitată de recurentă în recurs aceasta nu poate opera întrucât banii sunt daţi pentru considerente diferite. Compensarea este un mod de stingere a datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre ele. Compensarea legală intervine atunci când obligaţiile sun reciproce, privesc bunuri fungibile, datoriile reciproce sunt certe, (adică nu se pune în discuţie existenţa lor), sunt lichide( determinate ca valoare) şi să fie exigibile, adică ambele sunt ajunse la scadenţă. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru compensarea legală, deoarece creanţa recurentei nu are un caracter cert şi nu este lichidă. Într-un viitor recurenta ar putea cere obligarea angajaţilor săi la restituirea sporului de 25% pentru muncă nenormată pentru că ea consideră că acest spor şoferii l-au încasat necuvenit, fără temei legal. La acest moment însă nu are recurenta însă un titlu care să ateste această creanţă. Nici compensarea judiciară nu poate fi solicitată de recurentă pentru că la acest moment, recurenta nu are o creanţă împotriva reclamantului.

Cu privire la perioada 2006-2007 şi 2007-2009, perioada greşită de instanţa de fond , Curtea constată că această critică a recurentei nu este suficient de clară. Recurenta, în dezvoltarea acestui motiv de recurs (III) nu reuşeşte să explice unde anume a greşit instanţa de fond, iar, oral, cu ocazia concluziilor orale, recurenta nu a explicat şi nici nu a invocat această critică. Din considerentele hotărârii de fond şi din dispozitiv nu rezultă că instanţa de fond a greşit la stabilirea perioadei pentru care a fost obligată pârâta la plata orelor suplimentare.

Dovada orelor suplimentare se face cu orice mijloc de probă în contextul în care aceste ore nu apar în statele de plată şi pontajele lunare. Din actele avute în vedere de expert, fişa activităţii zilnice pentru autovehicul rezultă că într-adevăr reclamantul a efectuat ore suplimentare zilnic. Unitatea nu a reuşit să dea o explicaţie credibilă şi să înlăture cele arătate în fişa zilnică a autovehiculului şi, implicit, efectuarea orelor suplimentare.

Faţă de cele reţinute mai sus urmează a admite recursul declarat de recurenta SC „TCE 3 B.SRL, împotriva sentinţei civile nr.1126/16.11.2010 pronunţată de Tribunalul Brăila.

Va modifica în parte, sentinţa civilă nr.126/16.11.2010 pronunţată de Tribunalul Brăila în sensul că;

Va respinge ca nefondată cererea de anulare a deciziei de concediere nr.534/10.02.2009, reintegrare în postul deţinut anterior şi de plată a salariului de la 11.02.2009 până la reintegrare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Etichete: Ore suplimentare

Ore suplimentare efectuate fără acordul angajatorului. Admiterea recursului acestuia împotriva hotărârii primei instanţe de obligare la plata drepturilor băneşti cu acest titlu

Decizia nr.638/17.10.2006

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 2638/89 din data de 15.07.2005, reclamantul M.M. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” să fie obligat la plata drepturilor salariale în sumă netă de 236 RON reprezentând contravaloarea a 29 de ore efectuate în anul şcolar 2004-2005, despăgubiri materiale şi daune morale în sumă de 15.000 Euro, precum şi cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Motivându-şi în fapt acţiunea, M.M. a arătat că este angajat pe postul de profesor suplinitor la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir”. În perioada 10-30.04.2005 s-a aflat în concediu medical. Reclamantul susţine că cele 29 de ore neplătite de către şcoală nu provin din luna aprilie 2005, ci din întregul an şcolar, pentru care a avut o normă de 590 de ore.

Consideră că i-au fost aduse grave prejudicii morale, psihice de sănătate şi de imagine, aducându-se atingere onoarei şi prestigiului.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu acte şi expertiză contabilă, dovezi încuviinţate de către prima instanţă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Astfel, pârâtul a precizat că nu datorează reclamantului plata celor 29 ore, întrucât din condica de prezenţă rezultă clar că M.M. nu a prestat aceste ore în perioada 10-30.04.2005, fiind în concediu medical. Pârâtul nu este de acord nici cu plata daunelor morale, întrucât reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral suferit.

În apărare, pârâtul a depus copii de pe statele de plată aferente lunilor octombrie 2004, noiembrie 2004, decembrie 2004, ianuarie 2005, februarie 2005, martie 2005, aprilie 2005, mai 2005, iunie 2005, statul de plată pentru concediul medical (10.04.2005-30.04.2005), certificatul medical, contractul de muncă, adresa de numire provenită de la Inspectoratul Şcolar; adeverinţă privind salarizarea pe anul 2004-2005.

Prin sentinţa civilă nr. 789/11.05.2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui,s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.M., pârâtul fiind obligat să plătească acestuia suma de 220 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare efectuate şi suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Conform adresei I.S.J. Vaslui nr. 375/01.10.2004, depusă la fila 30 din dosarul cauzei, M.M. a fost încadrat profesor suplinitor calificat (în cumul cu norma) în perioada 01.09.2004-31.08.2005, la catedra de Ştiinţe economice la colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi. În perioada 10-30.04.2005 reclamantul s-a aflat în concediu medical. Întrucât salarizarea sa pe luna aprilie nu a fost făcută corect, acest lucru a determinat şi calcularea incorectă a salariului pe luna iunie, fiind păgubit în acest mod.

Expertul contabil desemnat în cauză, a stabilit că salarizarea reclamantului în perioada 01-30.09.2004 cât şi în perioada 01.10.2004-17.06.2005 (cu excepţia lunii aprilie cât a fost în concediu medical) a fost făcută la norma de muncă întreagă. De asemenea, expertul a precizat că norma didactică pentru cele 35 de săptămâni de activitate didactică susţinute de reclamant pentru anul 2004-2005 a fost de 590 de ore. Orele didactice efectuate de M.M., cu excepţia celor 3 săptămâni de concediu medical,au fost în număr de 547, iar orele didactice efectiv plătite datorită săptămânilor de concediu medical au fost în număr de 521. Analizând orele didactice efectuate, comparativ cu orele didactice plătite pe întregul an şcolar 2004-2005, expertul contabil a stabilit că reclamantului nu i-au fost plătite un număr de 26 de ore efectuate.

Art. 269 Codul muncii prevede că „angajatorul este obligat în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

În ce priveşte despăgubirile materiale solicitate de reclamant, prima instanţă a constatat că nu s-a făcut dovada acestora şi în consecinţă a respins acest capăt de cerere.

Referitor la daunele morale, instanţa a apreciat că, potrivit dispoziţiilor din Codul muncii, angajatorul păgubit şi salariatul păgubit nu pot pretinde despăgubiri pentru daunele morale suferite pentru prejudiciul provocat.

În domeniul răspunderii civile contractuale, despăgubirile pentru daunele morale suferite se cuvin numai cu titlu de excepţie, fie dacă există o dispoziţie legală ori o stipulaţie contractuală expresă, fie chiar în lipsa acestora, în domeniile strict limitate ale unor contracte (de transport al persoanelor, în cel al contractelor privitoare la drepturile de proprietate intelectuală).

S-a mai reţinut că martorul audiat în prezenta cauză nu a demonstrat că M.M. a suferit un prejudiciu moral, drept pentru care instanţa de fond a reţinut că acesta nu este îndreptăţit la plata daunelor morale solicitate.

În baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 950 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs Colegiul agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Din întregul material probator administrat în cauză rezultă că reclamantul nu era îndreptăţit la plata celor 29 de ore, întrucât aceste ore au fost efectuate în ultima săptămână de şcoală, când reclamantul a susţinut că are de efectuat 57 de ore şi a lucrat suplimentar pentru orele neefectuate în perioada 11-30 aprilie 2005, când a fost în concediu medical.

Mai mult, recurentul arată că orele suplimentare efectuate au fost făcute fără acordul conducerii şcolii, astfel cum este prevăzut în art. 117-118 Codul muncii.

Se mai arată că recuperarea orelor de practică s-a efectuat de către reclamantul-intimat simultan la două clase, prin modificarea orarului,fără acordul conducerii şcolii şi cu nerespectarea programei şcolare.

Recurentul mai arată că, în timp ce intimatul susţine că a lucrat cu elevii şcolii, era şi profesor universitar cu normă întreagă la Filiala din Huşi a Univesităţii „Lucian Blaga” Sibiu.

Recurentul îşi întemeiază cererea formulată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul M.M. solicită respingere recursului ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către prima instanţă.

În mod greşit prima instanţă a obligat recurentul la plata sumei de 220 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite acestuia pentru orele suplimentare efectuate în anul şcolar 2004-2005.

Astfel, reclamantul-intimat a fost încadrat în calitate de profesor suplinitor, prin cumul de funcţii, în anul şcolar 2004-2005, la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi, conform deciziei nr. 375/01.10.2004 a I.Ş.J. Vaslui.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză se reţine că norma didactică anuală pentru cele 35 de săptămâni de activităţi didactice ale anului şcolar 2004-2005 a fost de 590 ore, din care reclamantul-intimat a efectuat doar un număr de 547 ore, datorită celor 3 săptămâni de concediu medical de care acesta a beneficiat.

Expertul contabil C.S. a mai reţinut că, în ultimele 3 săptămâni de activitate didactică (30.05-17.06.2005), intimatul a efectuat un număr de 133 ore, rezultând, în medie, aproape 45 ore pe săptămână, faţă de norma didactică săptămânală de 18 ore.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. 1 din Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară. Însă, nu orice muncă prestată peste norma didactică săptămânală poate fi considerată muncă suplimentară, ci doar cea efectuată la solicitarea şi cu acordul angajatorului.

În speţă, reclamantul-intimat nu a dovedit în cauză că a avut acordul conducerii şcolii pentru a presta ore suplimentare în perioada 30.05-17.06.2005.

Cererea înregistrată sub nr. 215/03.05.2005 nu probează că reclamantul a prestat ore suplimentare la solicitarea şi cu acordul conducerii şcolii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 3041, 304 pct. 9 şi 312 alin. 2,3,4 Cod procedură civilă, a fost admis recursul şi s-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 789/2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în sensul că s-a respins ca fiind nefondate cererile reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 220 RON cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare efectuate şi a cheltuielilor de judecată, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Etichete: Ore suplimentare