Recunoaşterea vechimii în specialitate
Perioada lucrată într-o funcţie de conducere care necesită studii juridice poate fi recunoscută ca vechime în muncă juridică, dar nu ca vechime în specialitatea de consilier juridic.
Decizia civilă nr. 796/R din 17.11.2008 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 461/30.06.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis acţiunea formulată de P. B.-I. în contradictoriu cu pârâta O.N.R.C. Bucureşti.
S-a constatat că perioada cuprinsă între 11 octombrie 2002 şi până la data pronunţării, constituie vechime în specialitatea de consilier juridic.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 901/113/2008, reclamantul P. B.-I. a chemat în judecată pe pârâtul O.N.R.C. Bucureşti pentru a se constata că activitatea prestată în cadrul instituţiei pârâte în perioada 11 octombrie 2002 până în prezent constituie vechime – în specialitatea de consilier juridic, cu consecinţa înregistrării în cartea de muncă a menţiunilor respective.
Tribunalul, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 901/113/2008, reclamantul P. B.-I. a chemat în judecată pe pârâtul O.N.R.C. Bucureşti pentru a se constata că activitatea prestată în cadrul instituţiei pârâte în perioada 11 octombrie 2002 până în prezent constituie vechime – în specialitatea de consilier juridic, cu consecinţa înregistrării în cartea de muncă a menţiunilor respective .
Reclamantul a susţinut în acţiune că în perioada menţionată a ocupat şi ocupă şi în prezent funcţia de şef birou Î.M. din cadrul O.R.C. de pe lângă C.C.I.A. Brăila.
Atribuţiile de serviciu şi activitatea desfăşurată presupune cunoaşterea legislaţiei în domeniul comercial, civil şi procedurii civile, îndeplinirea de acte şi acţiuni juridice, inclusiv reprezentarea în instanţă, în diferite litigii.
Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acţiunii, considerând că absolvirea facultăţii de drept de către reclamant a fost o condiţie pentru ocuparea postului deţinut.
Îndeplinirea atribuţiilor specifice postului nu-l îndreptăţesc pe reclamant să ceară recunoaşterea vechimii în specialitatea de consilier juridic.
La dosar s-au depus acte.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut cele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul este angajat cu contract individual de muncă la O.N.R.C. din data de 11 octombrie 2002, pe perioadă nedeterminată, ca şef birou, iar ulterior ca şef serviciu, funcţie pe care o exercită şi în prezent.
Fişa postului din anul 2002, dar şi cea din anul 2004 prevede cerinţa studiilor superioare juridice.
Reclamantul a făcut dovada că este titularul diplomei de absolvire a Facultăţii de drept din cadrul Universităţii „P.A.” din Iaşi, promoţia 2000.
Potrivit aceleiaşi fişe a postului, reclamantul a avut şi are în continuare printre alte atribuţii şi pe acelea privind însuşirea legislaţiei specifice societăţilor comerciale; asigurarea efectuării corecte a operaţiunilor de înmatriculare sau înregistrare a societăţilor comerciale, acordă consultanţă de specialitate agenţilor economici.
Potrivit Decretului nr. 546/1972 privind recunoaşterea vechimii în muncă juridică a absolvenţilor cu diplomă ai facultăţilor de drept (neabrogat prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic) se consideră vechime în munca juridică, dacă prin lege nu se dispune altfel, perioada de activitate desfăşurată de absolvenţii cu diplomă ai facultăţilor de drept, în instituţii pentru care cerinţele de studii prevăd condiţia studiilor juridice superioare.
Noua lege a consilierilor juridici ( Lega nr. 514/2003) stipulează în art. 1:
„Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice si de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum si ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării”.
Reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de textele citate, motiv pentru care instanţa a admis acţiunea constatând-o fondată, şi, a constatat că perioada cuprinsă între 11 octombrie 2002 şi până la data de 30 iunie 2008 constituie vechime în specialitatea de consilier juridic.
Prin sentinţa civilă nr. 552/27.08.2008 a aceleiaşi instanţe, s-a admis cererea reclamantului şi a fost obligată pârâta să înregistreze în carnetul de muncă al acestuia menţiunile din dispozitivul sentinţei civile nr. 461/30.06.2008 a Tribunalului Brăila.
Împotriva sentinţei civile nr. 461/30.06.2008 a Tribunalului Brăila, a formulat recurs pârâta O.N.R.C., criticând-o prin prisma prevederilor art. 304 pct. 3 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Astfel, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, a apreciat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă materială.
Cererea reclamantului nu poate fi considerată ca fiind un conflict de muncă, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 168/1999.
În consecinţă, a solicitat casarea sentinţei cu trimiterea dosarului la instanţa competentă material.
Prin prisma prev. art. 304 indice 1 C.pr. civilă, a învederat că cererea este inadmisibilă întrucât funcţia de şef birou presupunea absolvirea de studii superioare de lungă durată în domeniul economic sau juridic, ceea ce constituie un impediment redutabil în a nu asimila această vechime cu vechime în funcţii de natură juridică.
Absolvenţii facultăţilor de drept sunt licenţiaţi în studii juridice iar postul de execuţie destinat acestora este cel de consilier juridic, astfel că solicitarea reclamantului este inadmisibilă.
De asemenea, în carnetul de muncă sunt evidenţiate raporturile juridice de muncă stabilite prin contractele individuale de muncă iar funcţia de şef serviciu nu este în cadrul Direcţiei Juridice a ONRC.
În consecinţă, a solicitat casarea în tot a sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299 şi urm. C.pr. civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la competenţa instanţei de fond, a arătat că Legea nr. 53/2003 prevede că ,,Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale”.
,,Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă”.
Codul de procedură civilă prevede în Titlul I cu privire la competenţa materială ca tribunal judecă în prima instanţă conflictele de muncă.
Legea nr. 168/1999 cu modificări defineşte conflictul de drepturi ca fiind acele conflicte în legătură cu executarea contractelor individuale de muncă – art. 67, lit. a. Totodată instituie şi regula soluţionării conflictelor de drepturi ca fiind pe cale de instanţă, competenţa materială fiind stabilită prin lege (art. 70 şi art. 71).
Deşi recurenta încearcă să demonstreze că nu ar fi vorba de nici un conflict în acest caz, prin faptul că a recunoscut activitatea desfăşurată de contestator în perioada 11.10.2008 până în prezent ca fiind una de natură juridică în conformitate cu prevederile Legii nr. 314/2003, prin refuzul modificării înregistrărilor din carnetul de muncă practic, anulează orice recunoaştere oficială şi posibilitatea valorificării acestei recunoaşteri, atât timp cât ,,Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă … meserie sau specialitate” (art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă). Relaţia cu recurenta este una de muncă, ce are la bază prevederile contractului individual de muncă încheiat şi depus în copie la dosar. Prin urmare, fiind vorba de un aspect ce priveşte desfăşurarea contractului individual de muncă între angajat şi salariat, în mod corect cererea a fost soluţionată de către Tribunalul Brăila (domiciliul reclamantului – art. 284 alin. (2) Legea nr. 53/2002) fără încălcarea normelor cu privire la încălcarea competenţei materiale a instanţei.
Referitor la lipsa obiectului cererii sau a inadmisibilităţii acestuia, a susţinut că, aşa cum reiese şi din actele depuse la dosar, începând cu data de 11.10.2002, până în prezent, activitatea desfăşurată în cadrul instituţiei, în diferite funcţii dar păstrând practic aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi a fost una eminamente juridică în conformitate cu prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Funcţiile îndeplinite în cadrul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brăila, reprezintă încadrarea într-o ierarhie funcţională de conducere sau de execuţie, faţă de prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin al ministrului de justiţie. Încadrarea pe aceste funcţii respectă anumite criterii atât de competenţă cât şi de pregătire, în raport cu atribuţiile stabilite prin fişa postului, conferind astfel natura activităţii exercitate efectiv. În cazul de faţă, concret, consideră că profesia este şi o ocupaţie fiind vorba de o condiţie necesară accesului în funcţie şi îndeplinirii atribuţiilor specifice.
Prin decizia civilă nr. 796/R din 17.11.2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de pârâtul O.N.R.C. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 461/30.06.2008 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 901/113/2008.
A fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 461/30.06.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că:
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul P. B.-I. în contradictoriu cu pârâta O.N.R.C. Bucureşti.
S-a constatat că perioada cuprinsă între 11.10.2002 şi până la data pronunţării constituie vechime în muncă juridică.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 3 C.pr.civilă referitor la necompetenţa materială a Tribunalului Brăila de a soluţiona cauza, a fost apreciat ca neîntemeiat.
Astfel, disp. art. 281 din Codul muncii prevăd că scopul jurisdicţiei muncii este de a se soluţiona conflictele de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea suspendarea şi încetarea contractelor individuale.
În speţă, reclamantul intimat a formulat o acţiune pentru a se constata că o activitate prestată constituie vechime într-o anumită specialitate.
Or, în general, a se constata existenţa unei vechimi în muncă reprezintă în sine un conflict de drepturi aşa cum este reglementat prin disp. art. 67 lit. a din Legea nr. 168/1999 iar referirea în special la o anumită specialitate este o problemă care antamează fondul cauzei.
În consecinţă, prima instanţă era competentă material de a soluţiona cauza în baza disp. art. 284 din Codul muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c C.pr. civilă.
Acţiunile în constatare nu sunt excluse de la jurisdicţia muncii, aşa cum greşit susţine recurenta, vechimea în muncă fiind o consecinţă a desfăşurării unei activităţi în calitate de salariat.
Acţiunea aşa cum a fost formulată nu este lipsită de obiect întrucât obiectul acesteia îl reprezintă chiar constatarea existenţei unui drept şi nici nu este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu avea o acţiune în realizarea dreptului. Motivaţiile recurentei faţă de cele două excepţii au legătură, de fapt, cu fondul cauzei.
În ceea ce priveşte fondul dreptului, însă, instanţa de recurs apreciază că acţiunea este fondată în parte iar hotărârea primei instanţe este în parte nelegală.
Astfel, instanţa de recurs consideră că temeiul de drept ce trebuie avut în vedere la soluţionarea cauzei este Decretul nr. 546/30.12.1972 care, prin expunerea de motive arată că, în aparatul organelor puterii şi administraţiei de stat (cum este şi cazul recurentei), funcţionează unii salariaţi încadraţi în alte compartimente decât cele juridice care, însă, prin natura muncii lor, desfăşoară o activitate pentru care se cere o temeinică pregătire juridică .
În art. 1 se prevede că se consideră vechime în muncă juridică (şi nu în specialitatea de consilier juridic, aşa cum a solicitat intimatul reclamant şi a acordat prima instanţă) perioada de activitate desfăşurată de absolvenţii cu diplomă i facultăţilor de drept, în aparatul organelor puterii de stat şi în sistemul organelor administraţiei de stat, în funcţii pentru care indicatoarele de studii şi vechime prevăd condiţia studiilor superioare juridice.
Ori, este de necontestat faptul că intimatul reclamant se încadrează în aceste dispoziţii legale, întrucât este absolvent a Facultăţii de drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” Iaşi, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond şi a desfăşurat activitate ca şef birou, ulterior ca şef serviciu în cadrul unităţii recurente.
Din fişa postului rezultă, într-adevăr, că i se cerea intimatului reclamant cunoaşterea legislaţia specifică, coordonarea şi controlarea activităţii serviciului în sensul însuşirii şi respectării de către referenţi a legislaţiei specifice, prezentarea către judecătorul delegat a actelor depuse de comercianţi, asigurarea consultanţei de specialitatea către agenţii economici.
De asemenea, din adeverinţa nr. 169241/26.09.2007 eliberată de O.N.R.C., rezultă că, având în vedere specificul activităţii cât şi natura muncii prestate de reclamant, activitatea desfăşurată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu este de natură juridică.
Însă, este nelegală constatarea de către instanţa de fond a faptului că activitatea prestată de către reclamant constituie vechime în specialitatea de consilier juridic, întrucât se adaugă la lege, respectiv la Decretul nr. 546/30.12.1972 care nu prevede nicidecum vechime în funcţia de consilier juridic ci strict vechime în munca juridică, aşa cum s-a arătat şi mai sus.
Instanţa de fond redă doar dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 514/2003 însă ignoră dispoziţiile aceleiaşi legi prin care se arată modul de dobândire a calităţii de consilier juridic.
Astfel, disp. art. 12 prevăd că la debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar.
Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător.
De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Faţă de aceste dispoziţii legale, acţiunea trebuia admisă în parte întrucât nu se pot face confuzii între o activitate care este recunoscută de lege ca fiind muncă cu caracter juridic şi funcţia de consilier juridic care este reglementată printr-o altă lege specială.
Pentru aceste considerente sunt apreciate ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că activitatea desfăşurată de reclamant nu poate fi asimilată cu cea a consilierilor juridici.
Motivul referitor la înscrierile din carnetul de muncă nu poate fi luat în considerare întrucât recurenta a formulat recurs numai împotriva sentinţei nr. 461/2008, nu şi împotriva sentinţei civile nr. 552/27.08.2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a completat sentinţa de mai sus şi care trebuia atacată cu recurs în mod separat.