Contestaţie tabel suplimentar al creanţelor
TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 668/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA NR.204
Şedinţa publică din data de 6 FEBRUARIE 2009
Prin cererea înregistrată sub nr. 996/88/76 mai 2007 la Tribunalul Tulcea, reclamanta creditoare Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a formulat contestaţie la Tabelul suplimentar al creanţelor debitoarei S.C. ……….. S.A. Tulcea aflată în procedura falimentului prevăzut de Legea nr.85/2006, solicitând admiterea ei şi înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor cu suma de 5.178,87 lei reprezentând obligaţii rezultate din contractul de concesiune nr.387/27.04.2000, conform art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.
În motivare, contestatoarea arată că, creanţa în sumă de 5.178,87 lei reprezintă penalităţi calculate în perioada 2.03.2006 (data deschiderii procedurii reorganizării judiciare) -20.07.2006 (data intrării în vigoare a Legii nr.85/2006), care se adaugă la suma de 82.786,35 lei cu care a solicitat iniţial înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. ……….. S.A. Tulcea.
În mod eronat lichidatorul judiciar a avut în vedere prevederile art.41 din Legea nr.85/2006, în momentul în care a respins cererea de înscriere în tabelul suplimentar al creanţelor, formulată de A.D.S.Bucureşti.
În acest sens, contestatoarea invocă art.15 din Constituţia României şi art.1 din Codul Civil, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor.
Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, a intrat în vigoare la 20.07.2006, şi în consecinţă, disp.art.41 din lege, invocate de lichidatorul judiciar îşi produce efectele de la această dată.
Arată contestatoarea că, potrivit art.92 alin.7 din Legea nr.64/1995 rep., pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere conform legii speciale în materie, până la data achitării acestora sau, după caz, până la data intrării în faliment.
Apreciază că această prevedere este o excepţie de la art.45 din Legea nr.64/1995 rep. numai pentru creanţele bugetare, motivat de faptul că aceasta nu a fost prevăzută în secţiunea a 6-a privind reorganizarea, ci în secţiunea a 5-a respectiv „Planul” prin care legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile care cad în sarcina societăţii debitoare, până la deschiderea falimentului.
În cadrul cererii de înscriere în tabelul suplimentar ADS a avut în vedere aplicabilitatea art.41 din Legea nr.85/2006, calculul penalităţilor fiind efectuat până la 20.07.2006.
Precizează contestatoarea că, în momentul efectuării acestor calcule privind penalităţile, s-au avut în vedere prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor nr.1186/2006 – art.6 potrivit cu care, până la intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006, se aplică prevederile art.118 alin. (4) din OG 92/2003 rep., potrivit cu care pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte cât şi după deschiderea procedurii, se datorează majorări de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment.
Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.85/2006, se aplică prevederile art.41 din acest act normativ.
Se mai invocă şi prevederile art.8 alin.(3) din OUG nr.147/2002 potrivit cu care veniturile încasate de ADS, din celelalte activităţi, pe care le desfăşoară conform atribuţiilor stabilite prin lege, rămase după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţilor respective, se fac venituri la bugetul de stat, astfel că redevenţa şi penalităţile de întârziere calculate pentru neachitarea acesteia la data scadentă reprezintă contribuţie la bugetul de stat.
La data de 15 iunie 2007, lichidatorul judiciar ……….. Constanţa desemnat la debitoarea falită, a formulat întâmpinare invocând excepţia tardivităţii contestaţiei, iar pe fond respingerea ei ca nefondată.
În ce priveşte excepţia invocată, se arată că potrivit art.107 alin.4 coroborat cu art.7 alin.2 din Legea nr.85/2006, contestaţiile la tabelul preliminar suplimentar pot fi formulate cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin hotărârea de deschidere a falimentului pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat, respectiv până la data de 23.04.2007.
Ori, aşa cum rezultă din contestaţia formulată de A.D.S. Bucureşti, aceasta a primit număr de ieşire din instituţie la data de 2.05.2007.
Pe fond, se solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, întrucât lichidatorul judiciar a analizat creanţa solicitată şi a luat măsura înlăturării integrale a acesteia, motivat de dispoz.art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006. Arată lichidatorul că fostul art.92 alin.7 din Legea nr.64/1995 era cuprins la Secţiunea a 5-a din lege, secţiune care reglementa planul de reorganizare şi oricum nu se aplica debitoarei faţă de care nu s-a propus un plan de reorganizare, fiind în faliment şi în acelaşi timp nici nu are o creanţă garantată.
Prin sentinţa civilă nr.1626/21.09.2007 pronunţată de judecătorul sindic a fost admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de lichidatorul judiciar şi a fost respinsă contestaţia ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat recurs reclamanta creditoare A.D.S.Bucureşti, iar prin decizia civilă nr.142/COM/27.02.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia Comercială Maritimă şi Fluvială, Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis recursul, a fost casată hotărârea şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A reţinut instanţa de recurs că, nu se poate reţine tardivitatea contestaţiei atâta timp cât culpa pentru nerespectarea termenului se află în sarcina lichidatorului, iar creditoarea ar putea fi prejudiciată în acest mod.
La Tribunalul Tulcea, cauza a fost înregistrată în rejudecare sub nr.668/88/21.03.2008.
Cu adresa nr.45309/23.05.2008 reclamanta creditoare A.D.S.Bucureşti a formulat precizări la acţiune în sensul că, creanţa în cuantum de 5.178,87 lei reprezintă penalităţi de întârziere calculate de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, respectiv 20.03.2006 până la data intrării în vigoare a Legii nr.85/2006, respectiv 20.07.2006.
La termenul de judecată din data de 22 august 2008 s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea cuantumului penalităţilor şi dacă acestea corespund perioadei anterioare deschiderii procedurii respectiv 20.03.2006.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele :
Prin sentinţa civilă nr.480/20.03.2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 rep. Faţă de debitoarea S.C………… S.A. fiind desemnat administrator judiciar S.C………… SRL Brăila.
Prin sentinţa civilă nr.186/5.02.2007 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea S.C………… SA, fiind desemnat lichidatorul judiciar ……….. Constanţa.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a stabilit ca termen de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor, data de 6.04.2007, termenul de depunere a tabelului definitiv consolidat la data de 4.05.2007.
Potrivit prevederilor art.72 al.(4) raportat la art.107 al.(4) din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar are obligaţia ca odată cu afişarea tabelului suplimentar al creanţelor să notifice creditorii cu privire la respingerea creanţelor şi motivul înlăturării ei.
Conform art.107 al.(4) raportat la art.73 al (2) din Legea nr.85/2006, contestaţiile la tabelul suplimentar pot fi formulate cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin hotărârea de deschidere a falimentului pentru întocmirea şi depunerea tabelului definitiv consolidat.
Având în vedere că reclamanta creditoare nu a fost notificată potrivit dispoziţiilor menţionate, ci abia la data de 2.05.2007, după împlinirea termenului de depunere a contestaţiilor, nu se poate reţine culpa acesteia în ceea ce priveşte nerespectarea termenului de contestare.
Expertiza contabilă efectuată în cauză de expert ……., a concluzionat în sensul că, creanţa în sumă de 5.178,87 lei solicitată de reclamanta creditoare a fi înscrisă în tabelul suplimentar al creanţelor debitoarei S.C………… SA Tulcea, reprezintă penalităţi anterioare care corespund perioadei anterioare deschiderii procedurii, respectiv 20.03.2006 la creanţa iniţială cu care reclamanta creditoare s-a înscris iniţial la masa credală.
Pentru aceste considerente, contestaţia fiind întemeiată, urmează a o admite şi a dispune înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor debitoarei S.C………… SA Tulcea a creanţei în sumă de 5.178,87 lei pentru creditoarea A.D.S.Bucureşti, conform ordinii de preferinţă prevăzute de art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.
Tags: Legea nr. 85/2006, Legea nr.64/1995, OG nr.92/2003, procedură insolvenţă, tabel suplimentar al creanţelor