Pretentii restituire imprumut

Dosar nr. 843/333/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. Nr. 1498
Şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE ADINA ALEXANDRU
Judecător DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier MANUELA RUSU

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă A C I domiciliată , în contradictoriu cu intimata – reclamantă SC.T-T.SRL, prin av.Zugravu cu sediul aels în împotriva sentinţei civile nr. 2458/26.06.2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui, cauza având ca obiect pretenţii – restituire împrumut.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul intimatei, av. Zugravu Liviu care precizează că a luat legătura cu reprezentantul recurentei, lipsă, av.Budacea Eugen care i-a comunicat că nu se mai prezintă în faţa instanţei de judecată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au citit şi verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Nemaifiind alte acte de depus sau cereri noi de formulat.

Instanţa constată cauza în stare de judecată, şi dă cuvântul părţilor la fond.

Av.Zugravu Liviu având cuvântul, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond pe care o apreciază ca fiind legală şi temeinică.

Motivelor de recurs formulate de pârâtă le lipsesc temeiurile de drept, aşa cum cer dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă .

Instanţa de fond a procedat corect atunci când a admis proba cu un martor .

Solicită respingerea recursului .Cu cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a trecut la deliberare, când;

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 2458/26.06.2009 Judecătoria Vaslui a admis cererea formulată de reclamanta SC T-T SRL în contradictoriu cu pârâta A C-I

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 4500 lei cu titlul de împrumut nerestituit.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 714 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Raportul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză a constat într-un contract de împrumut, respectiv în neexecutarea obligaţiei de restituire de către debitor.

Contractul de împrumut de consumaţie propriu-zis este un contract real şi unilateral, ceea ce presupune atât dovedirea acordului de voinţă, cât şi a faptului material al predării bunului împrumutat.

Dovada actului juridic (a acordului de voinţă) este supusă regulilor generale prevăzute de art.1191 Cod civil (respectiv, dacă suma împrumutată depăşeşte 0,025 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată). În cazul înscrisului sub semnătură privată, fiind vorba despre un contract unilateral, cerinţa multiplului exemplar (art.1179 Cod civil) nu trebuie împlinită, ci doar formalitatea prevăzută la art.1180 Cod civil (scrierea în întregime a actului de către cel împrumutat sau cel puţin, adăugarea de către acesta, la finele actului, a cuvintelor „bun şi aprobat”, arătând în cuvinte şi în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să semneze).

De asemenea, trebuie precizat că dovada cu martori şi prezumţii este admisibilă atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat. Potrivit art.1197 Cod civil, „începutul de dovadă scrisă este acea scriere care fie provine de la cel căruia îi este opusă, fie este întocmită de o altă persoană dar semnată de parte, şi care este de natură a face demn de crezare faptul pretins”.

Dispoziţia de plată nr.66/29.12.2009 întruneşte condiţiile prevăzute de art.1197 Cod civil, fiind considerată în acest fel un început de dovadă scrisă. În acest context, trebuie precizat că înscrisul constituind un început de dovadă scrisă face excepţie de la disp.art.1180 Cod civil. Nulitatea înscrisului pentru lipsa formalităţii prevăzute de art.1180 Cod civil nu afectează valabilitatea obligaţiei unilaterale (de restituire a împrumutului în cazul de faţă), actul juridic putând fi dovedit prin alte mijloace de probă, însuşi înscrisul valorând început de dovadă scrisă.

Dovada faptului material al remiterii sumei de bani poate fi făcută cu orice mijloc de probă.

Sub aspectul sarcinii probei, instanţa a precizat că potrivit art.1169 Cod civil, dovada existenţei contractului de împrumut revine împrumutătorului, respectiv reclamantei iar debitorului – pârâtei – îi revine sarcina de a face dovada contrară.

Atunci când debitorul contestă existenţa contractului, precum în prezenta cauză, îi revine sarcina de a proba nevalabilitatea contractului de împrumut în dovedirea existenţei căruia creditorul a propus şi administrat anumite probe.

Astfel, reclamanta-creditoare a susţinut sub aspect probatoriu existenţa contractului de împrumut, prin dispoziţia de plată nr.66/29.12.2009, semnată de pârâtă, şi prin depoziţia martorei audiate în cauză.

Pârâta a invocat faptul că a semnat în alb respectiva dispoziţie de plată, că nu a primit efectiv banii (aspect relevat prin răspunsul la interogatoriu) şi că depoziţia martorei este subiectivă (invocându-se în mod indirect caracterul mincinos al mărturiei).

A arătat astfel pârâta că a semnat în alb înscrisul respectiv, fără însă a face dovada acestui fapt. A invocat în acest fel pârâta existenţa unei erori în privinţa naturii juridice a actului pe care l-a semnat, susţinând că a crezut că semnează pentru primirea salariului. Cu toate acestea, pârâta nu şi-a probat susţinerea. Totodată, instanţa precizează că semnarea în alb a unui înscris atrage în mod necesar asumarea unui risc de către cel care procedează în acest mod.

De asemenea, susţinerea pârâtei potrivit căreia menţiunile înscrise în dispoziţia de plată („avans plăţi trezorerie” – „împrumut”) sunt contradictorii şi că în atare condiţii trebuie interpretate într-un sens favorabil ei, este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiei de plată emisă pe numele ei şi semnată de pârâtă, aceasta a încasat de la SC T-T suma de 4500 lei, sumă pe care ar fi urmat să o depună la un moment dat la Trezorerie, reprezentând în acest sens un avans în contul acestei depuneri. Dacă s-ar interpreta menţiunile înscrise în sensul sugerat de pârâtă, şi anume că suma respectivă ar fi reprezentat exclusiv un avans plăţi trezorerie, atunci pârâta ar fi trebui să probeze acest fapt, cu chitanţa în baza căreia a făcut depunerea.

În ceea ce priveşte faptul material al primirii banilor, deşi prin răspunsul la interogatoriul administrat pârâta a negat acest lucru, faptul contrar a rezultat din depoziţia martorei audiate, potrivit căreia, fiind de faţă, a văzut când patronul societăţii i-a înmânat pârâtei suma de 4500 lei ca urmare a discuţiilor purtate între cei doi cu privire la acordarea unui împrumut.

Susţinerea pârâtei potrivit căreia nu poate dovedi în acest sens faptul negativ că nu a primit banii nu poate conduce la respingerea de plano a acţiunii, în condiţiile în care din ansamblul probatoriului administrat în cauză a rezultat suficiente elemente care să ateste faptul juridic al împrumutului.

În această situaţie nu s-a pus problema dovedirii faptului negativ – neprimirea banilor – ci pârâta, din poziţia procesuală în care se află, avea sarcina de a combate probatoriul administrat în acest sens, respectiv depoziţia martorei şi menţiunea primirii banilor înscrisă pe dispoziţia de plată. Sarcina probei faptului material incumbă reclamantului şi în condiţiile în care acesta îl dovedeşte, revine părţii adverse sarcina de a înlătura această probă, prin faptul pozitiv contrar sau printr-un fapt conex. Deşi a invocat indirect caracterul mincinos al mărturiei acesteia, pe lângă faptul că pârâta nu a dorit administrarea unui probatoriu propriu pentru a demonstra neconformitatea celor susţinute de martoră cu realitatea, nici nu a făcut uz de mijloacele procesuale specifice pentru a dovedi caracterul mincinos al depoziţiei. Or, în lipsa oricărui probatoriu propus de pârâtă în acest sens, şi care să creeze un minim dubiu, instanţa nu a putut înlătura depoziţia martorei exclusiv în baza susţinerilor pârâtei.

De asemenea, invocarea de către pârâtă a unei legături între presupusa lipsă în gestiune şi suma care i se pretinde acum nu a fost susţinută sub aspect probatoriu.

În drept, având în vedere dovedirea de către reclamanta-creditoare a existenţei contractului de împrumut sub aspectul încheierii acordului de voinţă şi al remiterii efective a sumei de bani, faptul că pârâta nu a înlăturat prezumţia de valabilitate a înscrisului care atestă acordarea împrumutului şi nici nu a făcut dovada restituirii lui, în temeiul art.1584 Cod civil, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la restituirea sumei de 4500 lei către reclamantă, precum şi la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 714 lei (354 lei taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar şi 357 lei onorariu de avocat).

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A C- I care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei .Cu cheltuieli de judecată.

1. În motivare s-a arătat că înscrisul de împrumut avut în vedere de prima instanţă este de fapt o dispoziţie de plată pe care la rubrica” scopul plăţii” a fost trecut iniţial „ avans trezorerie” ca apoi patronul să scrie „ împrumut”.

Acest înscris cuprinde 2 dispoziţii contradictorii astfel că prima instanţă trebuia să interpreteze actul în favoarea debitorului.

2. Dispoziţia de plată a fost semnată de recurentă, dar nu în scopul de a confirma primirea împrumutului ci în scopul de a confirma plata unor drepturi viitoare pe care patronul urma să le dea la sfârşitul anului.

Instanţa respinge asemenea practici pe motivul că drepturile salariale se plătesc pe state de plată şi nu pe dispoziţii de plată dar în cauza de faţă tocmai astfel s-a întâmplat, reclamanta a plătit-o pe pârâtă pe dispoziţii de plată semnate în alb care ulterior au fost completate la contabilitate.

3. Dovada unui act juridic cu o valoare peste 250 lei se face doar cu înscrisuri conform 1119 Cod civil şi totuşi instanţa a admis audierea unui martor angajat al reclamantei , martor subiectiv

4. Instanţa nu a ţinut cont de faptul că actul trebuia scris în întregime de persoana împrumutată , iar în caz contrar trebuia să confirme împrumutul cu formula „ bun şi aprobat „ , lucru ce nu s-a întâmplat.

Intimata SC. T –T.SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

1. Motivelor de recurs le lipsesc temeiurile de drept , astfel cum impune art. 304 Cod procedură civilă

În primul motiv de recurs se menţionează o situaţie de fapt nereală.

Apărarea pârâtei că nu a semnat un împrumut , ci plata unor drepturi băneşti viitoare este o nouă apărare ; în primă instanţă a recunoscut semnătura , după ce anterior nu a recunoscut-o

Este posibilă audierea de martori în condiţiile existenţei unui început de dovadă scrisă.

Este gratuită motivarea că martora a avut o depoziţie părtinitoare.

Menţiunea „bun şi aprobat”se aplică în situaţia exercitării controlului preventiv.

În recurs nu au fost depuse noi înscrisuri .

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile se constată că recursul este neîntemeiat.

Motivul de recurs constând în contradicţia dintre menţiunile din dispoziţia de plată şi în primirea banilor cu titlu de avans nu poate fi reţinut.

De pe verso-ul dispoziţiei de plată rezultă că recurenta a primit suma de 4500 lei , confirmată de martor cu titlu de împrumut şi nu ca avans din drepturile salariale viitoare cum susţine recurenta.

Dubiul invocat de recurentă este înlăturat de depoziţia martorei şi de practica uzuală a societăţii de a acorda asemenea împrumuturi chiar faţă de pârâtă cu alte ocazii (fila 8 dosar al primei instanţe)

Motivul de recurs constând în lipsa menţiunii „bun şi aprobat „ nu poate fi reţinut fiindcă această omisiune conduce la concluzia că dispoziţia de plată 66/29.12.2008 reprezintă un început de dovadă scrisă conform art. 1197 Cod civil raportat la 1180 Cod civil iar existenţa unui început de dovadă scrisă permite administrarea dovezii cu martor (conform art. 1197 Cod civil) , mai ales că pârâta a consimţit tacit la administrarea acestei probe.

Motivul de recurs constând în imposibilitatea dovedirii cu martori actului juridic cu obiect mai mare de 250 lei este înlăturat pentru că înscrisul valorează început de dovadă scrisă şi conform art. 1197 Cod civil se pot audia martori pentru clarificarea raportului juridic.

Motivul constând în depoziţia părtinitoare a martorei nu va fi reţinut pentru că nu s-a făcut dovada şi pentru că această depoziţie se coroborează cu înscrisuri.

În cauză nu este incident nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 şi 304 ind.1 Cod procedură civilă şi în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va respinge ca neîntemeiat recursul

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată faţă de intimată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător pentru faza recursului şi va fi respinsă cererea recurentei de acordare a propriilor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta A C – I împotriva sentinţei civile nr. 2458/26.06.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o menţine.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta A C – I să achite intimatei suma de 476 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 noiembrie 2009.

Tags: pretenţii