Declararea judecătorească a morţii. Competenţa materială a instanţei de soluţionare a apelului.

Potrivit art.282 alin.1 Cod procedură civilă „hotărârile date în primă instanţă de judecătorie şi tribunal sunt supuse apelului la Curtea de apel, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Prin sentinţa civilă nr.125 din 18 ianuarie 2005 a Judecătoriei Rădăuţi s-a respins acţiunea reclamanţilor prin care s-a solicitat declararea pe cale judecătorească a morţii bunicilor lor, reţinându-se că potrivit art.16 alin.2 din Decretul nr.31/1954, declararea judecătorească a morţii este precedată de declararea dispariţiei persoanei, excepţie făcând situaţia persoanelor dispărute în cursul unor fapte de război, într-un accident de cale ferată, într-un naufragiu sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ori autoarea reclamanţilor a decedat în timpul celui deal doilea război mondial, dar nu în cursul unor fapte de război, ci de boală.

Declarându-se apel la Curtea de Apel, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Suceava.

Astfel, hotărârea apelată nu se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art.2821 Cod procedură civilă, aşa încât, potrivit art.2 alin.2 Cod procedură civilă, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr-138/2000, competenţa de soluţionare a apelului aparţine Tribunalului Suceava.

Etichete: Competenţa materială a instanţei