Top

Condiţiile reţinerii recidivei postexecutorii, prev. de art. 37 lit b Cod penal

Prin sentinta penala nr. 760 din 31 octombrie 2008 a Judecatoriei Radauti, inculpatul LF a fost condamnat pentru savârsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana al carei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 al. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si art. 74 al. 1, lit. c, al. 2 Cod penal si art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Acelasi inculpat a fost condamnat pentru savârsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având alcoolemia mai mare de 0,80 g/l alcool în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si art. 74 al. 1 lit. c Cod penal si art. 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza disp. art. 33 si b, 34 lit. b Cod penal, pedepsele mai sus aplicate au fost contopite dispunând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal în conditiile art. 71 al. 1, 2 Cod penal.
Pentru a hotarî astfel prima instanta a retinut urmatoarele :
În seara zilei de 19 februarie 2008 în jurul orei 1950, lucratorii din cadrul Politiei comunei Granicesti au fost sesizati telefonic ca, dinspre orasul Siret, se deplaseaza spre comuna Granicesti un autoturism marca „Dacia” cu nr. de înmatriculare SV-05-BKO, al carui conducator auto se afla în stare de ebrietate.
La controlul ce a fost efectuat, fiind identificat inculpatul, s-a constatat ca acesta nu avea asupra sa actele personale si cele ale autoturismului.
În aceste conditii, inculpatul a fost condus la Postul de Politie Granicesti pentru a i se stabili identitatea, dupa care a fost condus la sediul Politiei mun. Radauti pentru a fi testat cu aparatul etilotest.
Fiind depistat ca a consumat bauturi alcoolice, a fost condus la Spitalul mun. Radauti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, iar în urma analizei toxicologice, Serviciul de medicina legala Suceava a stabilit ca inculpatul avea o alcoolemie de 1,70 gr/l alcool pur sânge la testarea de la ora 2130 si o alcoolemie de 1,55 gr/l la cea de-a doua testare de la ora 2230.
Totodata, solicitându-se de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculari a Vehiculelor al Judetului Suceava relatii în legatura cu situatia inculpatului, s-a comunicat ca acesta nu detine permis de conducere, fiindu-i anulat la data de 22 iunie 2004.
În urma cercetarilor efectuate a rezultat ca, în ziua de 11 februarie 2008, dupa ce a consumat bauturi alcoolice la un magazin din comuna Granicesti, în jurul orei 20oo inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului proparietate personala, marca „Dacia”, înmatriculat sub nr. SV-05-BKO, cu intentia de a se deplasa la domiciliul din mun. Suceava.
Initial, inculpatul a recunoscut, verbal, faptele comise, apoi în fata organelor de urmarire penala, de asemenea, a recunoscut modalitatea în care a comis faptele, exprimându-si regretul fata de acestea.
Retinând aceeasi situatie de fapt si de drept cu cea prezentata în actul de sesizare, instanta de fond a procedat la condamnarea inculpatului.
Cu privire la starea de recidiva s-a retinut ca faptele prezente au fost comise de catre inculpat dupa ce anterior a executat o pedeapsa de 9 luni închisoare stabilita prin sentinta penala nr. 755 din 28 iunie 2006 a Judecatoriei Radauti, fiind liberat conditionat din penitenciar la data de 21 august 2007, astfel încât sunt date conditiile recidivei postexecutorii prev. de art. 37 lit. „b” Cod penal.
Sentinta a fost confirmata de Tribunalul Suceava care prin decizia penala nr. 33 din 2 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva celor 2 hotarâri a formulat recurs inculpatul care, prin intermediul aparatorului, a invocat discernamântul diminuat cu care au fost comise faptele, a criticat individualizarea facuta modului de executare a pedepsei rezultante solicitând aplicarea prevederilor art. 861 Cod penal cu privire la suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei. Totodata a invocat gresita retinere a recidivei postexecutorii întrucât anterior inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 3 luni închisoare si 6 luni închisoare, nefiind date conditiile recidivei.
Examinând recursul se constata ca este întemeiat fiind date motivele de casare prev. de art. 3859 pct. 14 si 17 Cod procedura penala – pedepse gresit individualizate si încadrare juridica gresita.
Din analiza probatoriului administrat în cauza, instanta constata ca inculpatul a recunoscut si regretat în mod constant savârsirea faptelor, iar retinerea circumstantelor atenuante facultative prev. de art. 74 lit. „c” Cod penal este un drept definitiv câstigat în conditiile în care doar inculpatul a promovat recurs, principiul neagravarii situatiei în propriul recurs neputând fi înfrânt.
În cursul solutionarii prezentului recurs, la cererea inculpatului a fost efectuata o expertiza medico – legala care sa stabileasca daca faptele prezente au fost comise cu sau fara discernamânt. Potrivit raportului de expertiza medico – legala psihiatrica inculpatul LF prezinta tulburare mixta de personalitate, capacitate psihica diminuata de analiza si sinteza a continutului si consecintelor faptelor sale, discernamântul fiind diminuat în momentul comiterii faptelor.
Pe de alta parte, potrivit art. 37 lit. „b” Cod penal exista recidiva postexecutorie când dupa executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, … cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.
Ori, prin sentinta penala nr. 755 din 28 iunie 2006 a Judecatoriei Radauti inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 luni si nicidecum la o pedeapsa mai mare de 6 luni, s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni aplicata prin sentinta penala nr. 385 din 6 septembrie 2005 a Judecatoriei Dorohoi, astfel încât s-a ajuns la pedeapsa de 9 luni închisoare.
Ca atare, în cauza nu pot fi retinute dispozitiile referitoare la recidiva, având în vedere ca nu sunt îndeplinite cerintele primului termen al recidivei asa cum sunt cerute de legiuitor, respectiv condamnarea anterioara nu este mai mare de 6 luni închisoare.
În aceste împrejurari în care s-a stabilit ca faptele au fost comise în conditiile în care inculpatul avea discernamântul diminuat, în care în mod gresit a fost retinuta starea de recidiva postexecutorie, instanta de recurs constata ca scopul pedepsei de preventie generala si reeducare poate fi atins si prin mentinerea cuantumului pedepselor, dar prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei rezultante.

Etichete: