Top

Procedura insolvenţei. Executarea sentinţei privind atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului, conform art.138 din legea nr.85/2006

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal la data de 9 februarie 2009 şi înregistrată sub nr. 1051/86/2009, creditorul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava a solicitat deschiderea procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 faţă de debitoarea S.C. „S.” S.R.L. Fălticeni, motivat de faptul că aceasta datorează bugetului de stat suma de 11.079 lei, reprezentând TVA şi amenzi, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă.

Prin sentinţa comercială nr. 345/24 martie 2009, judecătorul sindic a admis cererea creditorului, cu consecinţa deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de debitoare şi a desemnării, în calitate de administrator judiciar, a practicianului în insolvenţă Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL.

Prin cererea formulată la data de 15 decembrie 2009, creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâţilor S.N. şi P.M. în calitate de foşti administratori ai debitoarei.

În motivarea cererii, a arătat că pârâţii se fac vinovaţi de starea de insolvenţă a debitoarei, pentru motivele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a, b, c şi e din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa nr. 271 din 13 aprilie 2010, Tribunalul Suceava a admis cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâţilor şi a obligat pe foştii administratori ai debitoarei S.C. „S.” S.R.L. Fălticeni să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 31.362,13 lei, sumele astfel recuperate urmând a intra în averea debitoarei pentru a acoperi pasivul stabilit în tabelul definitiv consolidat. Executarea silită împotriva foştilor administratori urma a se efectua de executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.

După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită urmau a fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe, pus la dispoziţia sa de lichidator.

Tribunalul Suceava prin judecător sindic a aprobat raportul administratorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, iar în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. „S.” S.R.L. Fălticeni şi a dispus radierea acesteia din registrul comerţului; în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, l-a descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi; în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus notificarea sentinţei debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar în temeiul art. 4 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006, a aprobat onorariul şi cheltuielile de procedură cuvenite administratorului judiciar, din fondul de lichidare, prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Articolul 138 alin. 1 lit. a, b, c şi e din Legea nr. 85/2006, permite atragerea răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitoarei care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăţi; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Din raportul administratorului judiciar privind cauzele care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei rezultă că foştii administratori se fac vinovaţi de apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, din următoarele motive: ineficienta utilizare a resurselor existente, care a condus la acumularea de datorii către instituţiile statului şi faţă de terţi, a căror neplată la timp au condus la acumularea de majorări şi penalităţi, făcând imposibilă redresarea societăţii; neurmărirea încasării la timp a creanţelor; păstrarea de stocuri fără a se încerca utilizarea sau valorificarea lor; lipsa unor eforturi pozitive în redresarea societăţii, fapt care rezultă şi din faptul că societatea a înregistrat pierderi.

Tot din raportul administratorului judiciar a rezultat că, deşi au fost notificaţi în acest sens, pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţia practicianului în insolvenţă documentele prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce conduce la concluzia că evidenţa contabilă nu a fost ţinută în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, sens în care judecătorul sindic, în baza art. 1203 Cod Civil prezumă că neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 82/1991 a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei.

Prezumţia judecătorului se mai bazează şi pe faptul că nepredarea, în mod voit, a documentelor contabile ale societăţii debitoare de către persoanele abilitate creează posibilitatea de a se sustrage de la incidenţa dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât administratorul/lichidatorul judiciar nu ar putea identifica împrejurările concrete ce au determinat insolvenţa debitoarei.

Pentru cele ce preced, judecătorul sindic a constatat îndeplinite dispoziţiile legale prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d şi e din Legea nr. 85/2006 şi a admis cererea de atragere a răspunderii materiale.

La data de 14 decembrie 2009, administratorul judiciar a depus raportul final, prin care propunea închiderea procedurii faţă de debitoare, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că în patrimoniul acesteia nu există bunuri, situaţie dovedită cu adresele emise de autorităţi (adresa nr. 192/11.05.2009, emisă de Primăria Municipiului Suceava; adresa nr. 218/7.09.2009, emisă de Biroul de Carte Funciară Fălticeni; adresa nr. 64634/2.05.2009, emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava).

Cum raportul final a fost comunicat creditorilor şi împotriva acestuia nu au fost formulate obiecţiuni, judecătorul sindic, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus închiderea procedurii faţă de debitoare, cu consecinţa radierii acesteia din registrul comerţului şi descărcării administratorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a promovat recurs creditoarea Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a arătat, în esenţă că, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, este componentă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din structura Ministerului Finanţelor Publice, motiv pentru care nu sunt întrunite condiţiile impuse de legiuitor referitoare la executarea silită.

Astfel, hotărârea instanţei de fond ca executarea silită împotriva foştilor administratori să se efectueze de executorul judecătoresc este netemeinică, deoarece conform art. 136 alin. 6 din Legea nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare: „în cazul în care potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de către organul de executare în condiţiile prezentului cod procedură civilă”.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr.1168/21.06.2010, a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, pentru următoarele considerente:

Recursul vizează competenţa executorului judecătoresc de a efectua executarea silită a sumelor datorate creditorilor din averea personală a foştilor administratori ai debitorului, susţinându-se că executarea trebuie efectuată de executorul fiscal.

În cauză se pune problema de a decela dacă prevederile art. 136 alin. 6 din Codul de procedură fiscală sunt dispoziţii speciale care derogă de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, apreciază Curtea că atât legea insolvenţei cât şi Codul de procedură fiscală sunt legi speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare şi neconstituind una dreptul comun pentru cealaltă.

Este adevărat că reglementările cuprinse în Codul de procedură fiscală stabilesc, în privinţa competentei executorului fiscal, efectuarea oricărui act de executare silită când obiectul cererii este punerea în executare a hotărârii judecătorului – sindic, în urma atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă în cauză este vorba despre creanţe fiscale. Însă în condiţiile în care participă la procedura colectivă şi concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, toţi creditorii, deci inclusiv creditorii bugetari, trebuie să se supună în mod necondiţionat prevederilor acestor legi. Acestei proceduri speciale nu îi pot fi aplicate dispoziţii dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanţelor, aşa cum este Codul de procedură fiscală.

Aceasta este interpretarea care rezultă şi din lecturarea art. 149 din Legea nr. 85/2006, care stabileşte că dispoziţiile sale se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codul comercial şi ale Regulamentului CE nr. 1346/2000.

În concluzie, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aplicabilă procedura de executare instituită de Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 85/2006, atâta timp cât procedura insolvenţei este colectivă, concursuală, unitară şi egalitară pentru toţi creditorii implicaţi.

Etichete: