Top

Transfer de procedură

Prin decizia penală nr. 281 din data de 28.03.2005 a Tribunalului Suceava, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva încheierii din data de 18.02.2005 dată de Judecătoria Suceava, în dosar nr. 570/2005, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de transfer al procedurii penale privind pe A.N. către Autorităţile Judiciare Competente ale Republicii Franceze, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a solicitat în baza art. 109-113 din Legea nr. 302/2004, să se dispună transferul procedurii penale privind pe A.N. către Autorităţile Judiciare Competente ale Republicii Franceze.

În motivarea soluţiei, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 109-113 din Legea nr. 302/2004, cu privire la transferul de proceduri în materie penală, au aplicabilitate doar în cauzele în care există învinuiţi sau inculpaţi, nu şi în cauzele cu autori necunoscuţi întrucât una din condiţiile speciale prevăzute de al. 1 al art. 110 din Legea nr. 302/2004 pentru a se putea solicita transferul exercitării urmăririi penale sau al judecăţii într-un stat străin, este ca transferul procedurii penale să servească intereselor unei bune administrări a justiţiei sau să favorizeze reintegrarea socială în caz de condamnare.

Ori, este greu de argumentat faptul că transferul procedurii penale către Autorităţile Judiciare Competente ale Republicii Franceze, privind pe autori necunoscuţi favorizează reintegrarea socială a acestora în caz de condamnare.

În motivarea deciziei pronunţate, alături de argumentele reţinute de prima instanţă, Tribunalul a mai adus şi alte precizări, legate de aplicabilitatea legii penale române în spaţiu, astfel :

Speţa de faţă pune în discuţie aplicarea principiului universalităţii legii penale prev. de art. 6 Cod penal potrivit căruia legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite de un cetăţean străin în afara teritoriului ţării, dacă:

– fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită;

– făptuitorul se află în ţară.

În speţă, presupusul făptuitor este cetăţean străin acuzat că ar fi săvârşit infracţiuni pe teritoriul statului francez .

Potrivit principiului amintit, nici unul dintre organele judiciare ale statului român nu este competent a efectua cercetări privitoare la această cauză, o altă susţinere fiind de natură a încălca principiul suveranităţii statelor.

Nu se poate susţine că în cauză este aplicabil principiul teritorialităţii legii penale, prev. de art. 3 Cod penal rap. la art. 143 al. 2 Cod penal, întrucât nu s-a efectuat nici un act de executare pe teritoriul statului român, şi nici rezultatul infracţiunilor de furt şi fals nu s-a produs pe acest teritoriu.

Analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de transfer prevăzute de Legea nr. 302/2004, instanţa constată că acestea nu sunt îndeplinite.

Astfel, potrivit art. 3, aplicarea prezentei legi este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate şi ordine publică definite prin Constituţie.

De asemenea, art. 109 din Legea nr. 302/2004 impune condiţia ca exercitarea sau continuarea unei proceduri penale să fi efectuată de o autoritate judiciară română competentă, ori potrivit art. 6 Cod penal nici o autoritate judiciară română nu este competentă în acest caz. Art. 110 al. 1 lit. c din aceeaşi lege, condiţionează admisibilitatea cererii de transfer dacă acesta serveşte unei bune administrări a justiţiei, ori nu se poate vorbi de o bună administrare a justiţiei cât timp aceasta nici nu poate fi înfăptuită în România.

Tot referitor la această condiţie se pune întrebarea care este interesul bunei administrări a justiţiei atâta timp cât autorităţile judiciare franceze au început cercetările încă din 2001.

Instanţa consideră că soluţia legală care ar fi trebuit adoptată de Parchet, având în vedere disp. art. 6 Cod penal, era aceea de neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. f Cod procedură penală, întrucât lipseşte o condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (inaplicabilitatea principiului universalităţii legii penale române).

Etichete: