Fuziune
Prin cererea înaintata acestei instante de catre Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Suceava, în conformitate cu dispozitiile art. 4 al. 2 din O.U.G. nr. 116/2009, a fost înaintat dosarul de fuziune în original al petentei SC … SRL cu SC …. SRL si preluarea patrimoniului SC …. SRL de catre SC ….. SRL respectiv:
– dovada platii taxelor judiciare de timbru;
– cererea nr. 22223 din 18.05.2010;
– hotarârea nr. 10 din 31.03.2010 SC ….. SRL;
– hotarârea nr. 11 din 31.03.2010 SC ….. SRL;
– act constitutiv actualizat al SC ….. SRL ;
– bilanturi;
– copie Monitorul Oficial;
– protocol de predare – primire;
– copii certificate de înregistrarea;
– chitante;
– rezolutie director nr. 4670 din 20.05.2010.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca au fost parcurse etapele legale pentru a se putea proceda la realizarea fuziunii prin transformarea patrimoniului uneia sau mai multor societati care se dizolva, fara a intra în lichidare, unei alte societati existente.
Astfel, au fost aprobate conditiile de realizare a fuziunii, înscrise în proiectul de fuziune si s-au pus în aplicare prin Hotarârea nr. 11 din 31.05.2010.
Totodata, a fost respectat termenul de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Proiectului de fuziune în baza hotarârii asociatilor, societatea absorbita fiind SC …. SRL prin care aceasta se va dizolva fara lichidare, urmând a fi radiata din Registrul Comertului.
Proiectul de fuziune a fost întocmit respectând Legea Societatilor Comerciale nr. 31/1980 cu modificarile si completarile ulterioare OMF 1376/2004 – Norme metodologice pentru reflectarea în contabilitate a principalelor operatiuni de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare a societatilor comerciale.
Pentru evaluarea globala a societatilor implicate în fuziune s-a folosit metoda patrimoniala denumita si metoda activului net.
Proiectul de fuziune a fost publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV a nr. 772/09.03.2010.
S-a întocmit protocol de predare primire a activului si pasivului societatii absorbite, semnat de ambele societati. S-au întocmit toate situatiile cerute de lege pentru finalizarea fuziunii adica: bilanturi înaintate de fuziune la data de 31.10.2009 ( pe baza carora s-a stabilit activul net) si bilanturi dupa fuziune la data de 31.03.2010, pentru cele doua societati implicate în fuziune.
Vazând ca împotriva fuziunii nu s-a formulat opozitie, tribunalul, în temeiul dispozitiilor art. 4 si 5 din O.U.G. nr. 116/2009, coroborate cu prevederile art. 238, 239 din Legea nr. 31/1990, va admite cererea astfel cum a fost formulata.
Tags: Fuziune