Top

Plângere împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecata, art.278 ind.1 C.p.p.

SENTINTA PENALA NR.108/05.03.2009

Prin petitia înregistrata la aceasta instanta sub nr. 202/321/2009, petenta A.M. a formulat plângere împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale adoptata de procuror la data de 4 septembrie 2008 în dosarul de urmarire penala nr. 766/P/2008, în contradictoriu cu intimatul O.M.

În motivarea plângerii, petenta arata ca intimatul se face vinovat de savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual si înselaciune, întrucât în calitate de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie numit sa efectueze expertiza în dosarul civil nr. xxxx/2002 al Judecatoriei Tg. Neamt, în care petenta a avut calitatea de pârâta, a depus la dosar un raport de expertiza tehnica a terenurilor, în care a înscris date care nu corespund cu realitatea în teren, expertiza nu a fost efectuata la fata locului, nu a raspuns concret la obiectiunile formulate în cauza, a supraevaluat unele terenuri, iar pe altele le-a subevaluat, astfel ca hotarârea judecatoreasca pronuntata si care a avut la baza raportul de expertiza întocmit de intimat, o prejudiciaza grav în drepturile succesorale.

Plângerea a fost formulata în termen legal.

Petentul, legal citat, nu s-a prezentat la termenul de judecata.

Examinând actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, instanta retine ca plângerea petentei este nefondata, urmând a fi respinsa ca atare.

Astfel, petenta pretinde ca intimatul, în calitate de expert tehnic judiciar numit în dosarul civil nr. xxxx/2002 al Judecatoriei Tg. Neamt, a efectuat o lucrare ce contine date neconforme cu realitatea.

În solutionarea dosarului civil însa petenta, în calitate de parte, a avut posibilitatea sa formuleze obiectiuni la raportul de expertiza, sa invoce în fata instantei civile neregularitatile care eventual ar fi atras nulitatea înscrisului întocmit, precum neanuntarea partilor la efectuarea lucrarii, nedeplasarea expertului în teren, supraevaluarea sau subevaluarea unor terenuri s.a.

Petenta a avut de asemenea posibilitatea legala ca, în raport de continutul raportului de expertiza tehnica, sa solicite numirea unui alt expert în cauza.

De altfel, petenta recunoaste ca aspectele învederate în cursul urmaririi penale cu privire la lucrarea efectuata de intimat le-a invocat si în fata instantei de fond, precum si în caile de atac, asadar aceste motive au fost cenzurate de instantele de judecata.

Pe cale de consecinta, pentru motivele expuse, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedura penala, instanta va respinge plângerea petentei ca nefondata si va mentine rezolutia atacata.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, petenta va fi obligata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Etichete: