Top

Cerere de rejudecare după extrădare Condiţii. Potrivit art.522 ind.1 alin.1 Cod proc. penală, în cazul extrădării unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Prin urmare, rejudecarea nu este obligatorie, cererea putând fi respinsă dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal. (sentinţa penală nr.183/P/2010)

S-a înregistrat la această instanţă, cererea de rejudecare după extrădare, formulată în condiţiile art. 5221 Cod procedură penală, de condamnat.

Acesta a susţinut că în ceea ce-l priveşte, nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind citarea persoanelor cu domiciliul în străinătate şi nici cele privind asigurarea prezenţei inculpatului la judecată pentru audiere, inclusiv prin mandat de aducere, aspecte absolut necesare pentru stabilirea adevărului şi a existenţei faptei.

Condamnatul a mai invocat faptul că procurorul de caz, i-a încălcat drepturile procedurale şi drepturile constituţionale, prin manipularea declaraţiilor părţilor vătămate, cu scopul de a obţine condamnarea sa, transformând o acţiune personală într-un caz penal, manifestând dispreţ faţă de adevăr, situaţie în care nu a mai funcţionat prezumţia de nevinovăţie.

Condamnatul a arătat că Tribunalul Neamţ a respins propunerea privind arestarea sa preventivă, iar Curtea de Apel Bacău a înlăturat măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, întrucât nu existau dovezi că a săvârşit vreo infracţiune.

De asemenea, în momentul în care a fost trimis în judecată, nu i-a fost pus la dispoziţie rechizitoriul întocmit de procuror.

Condamnatul a precizat că, atunci când a restituit paşaportul, autorităţile judiciare i-au permis să plece din ţară, existând şi un proces verbal din care rezultă că nu s-a sustras de la judecată, iar Curtea de Apel Bacău a apreciat ca nefiind necesară menţinerea măsurii arestării preventive luată împotriva sa.

În consecinţă, a fost judecat şi condamnat, deşi la dosar nu au fost administrate alte probe, iar audierea sa era necesară, fiind vorba de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani.

Pentru motivele expuse, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât este nevinovat.

Examinând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, se reţin următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 201 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 201 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 189 alin.1,2 Cod penal, art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

Prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost condamnat inculpatul, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, la următoarele pedepse:

– 3 ani închisoare şi 1(un) an pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1,3 teza I Cod penal şi 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1,3 teza I Cod penal şi 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată.

În temeiul art. 33 lit.a, art. 34 lit.b şi art. 35 alin.3 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Împotriva cestei sentinţe, inculpatul a exercitat prin apărător, căile legale de atac, respectiv apel şi recurs, dar prin decizia penală, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat, apelul inculpatului, iar prin decizia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat, recursul declarat de acelaşi inculpat.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Tribunalul Neamţ a emis, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009, la data de 12.01.2010, mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării, iar la data de 29.01.2010, mandatul european de arestare. În baza acestor mandate, condamnatul a fost arestat provizoriu, la data de 17.03.3010, de către autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România, predarea inculpatului realizându-se la data de 05.07.2010.

Potrivit art. 5221 Cod procedură penală, în cazul extrădării active a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Rejudecarea cauzei de către instanţa română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă, dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal, întrucât a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind ţara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător din oficiu.

În speţă, inculpatul a dat mai multe declaraţii în cursul urmăririi penale, precum şi în instanţă, cu ocazia audierii, atunci când a fost prezentat pentru soluţionarea propunerii procurorului privind arestarea sa preventivă. Tribunalul Neamţ nu a dispus arestarea preventivă a condamnatului, ci a luat faţă de acesta, măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură înlăturată în recursul inculpatului, de Curtea de Apel Bacău.

Măsura dispusă de instanţa de recurs, a vizat doar verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, la luarea, respectiv înlăturarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală, nefăcând obiectul examinării sentinţei instanţei de fond sub aspectul probelor, sau, a vinovăţiei sau nevinovăţiei condamnatului.

Acesta, neavând nicio restricţie privind libera sa mişcare în spaţiul european, a părăsit ţara, sustrăgându-se finalizării urmăririi penale şi judecăţii, necomunicând organelor judiciare române, ţara şi locul în care s-a aflat.

Judecarea condamnatului în primă instanţă, s-a efectuat în lipsa acestuia, care a fost reprezentat de apărător desemnat din oficiu, iar la instanţele de apel şi recurs, a fost reprezentat de apărător ales.

În aceste condiţii, susţinerea condamnatului că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu poate fi primită, acesta cunoscând foarte bine de procesul penal desfăşurat în România, în toate fazele procesuale.

Referitor la procedura de citire, se reţine că inculpatul nu putea fi citat în străinătate atâta timp cât nu a comunicat adresa unde locuia şi s-a sustras de la judecată, iar prezenţa acestuia în instanţă nu trebuia asigurată, întrucât nu figura arestat.

În consecinţă, inculpatului nu i-au fost încălcate în cursul procesului penal de faţă, nici drepturile procedurale şi nici cele constituţionale. Cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 Cod procedură penală, este admisibilă în principiu, doar în situaţia în care condamnatul nu a avut cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa.

Faţă de cele ce preced, s-a respins ca nefondată, cererea de rejudecare după extrădare, formulată de condamnat.

Etichete: