Cerere de rejudecare a unei cauze penale intemeiata pe dispozitiile art. 522 ind. 1 din Codul de procedura penala. Inadmisibilitatea cererii in cazul in care nu sunt indeplinite, cumulativ, cele doua condiţii inscrise in art. 522 ind. 1alin. 1

Cerere de rejudecare a unei cauze penale intemeiata pe dispozitiile art. 522 ind. 1 din Codul de procedura penala. Inadmisibilitatea cererii in cazul in care nu sunt indeplinite, cumulativ, cele doua condiţii inscrise in art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod procedura penala.

Prin sentinta penala nr. 77 din 11.02.2008 pronuntata in dosarul nr. 8616./99/2008, Tribunalului Iasi a dispus respingerea, ca inadmisibila in principiu, a cererii formulata de condamnatul C.L. privind rejudecarea cauzei penale ce a format obiectul dosarului nr. 5540/1995 al Tribunalului Iasi, solutionat prin sentinta penala nr. 101/25.06.1996, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 904/07.03.2000 a Curtii Supreme de Justitie.
Prin aceeasi sentinta s-a dispus respingerea cererii condamnatului privind suspendarea executarii sentintei penale nr. 101 din 25.06.1996 a Tribunalului Iasi.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalui a retinut, in esenta, urmatoarele :
Din analiza textului art. 522 ind. 1 din Codul de procedura penala rezulta ca procedura rejudecarii in caz de extradare presupune parcurgerea a doua etape distincte, si anume :
– o prima etapa in care se verifica daca cererea de rejudecare este admisibila in principiu, adica daca sunt indeplinite cele doua conditii inscrise la aliniatul 1 a art. 522 ind. 1 Cod procedura penala – persoana sa fi fost judecata si condamnata in lipsa; sa fi fost formulata o cerere de extradare cu privire la respectivul condamnat.
– o a doua etapa (a carei parcurgere este conditionata de indeplinirea celor doua conditii sus aratate) care presupune o noua judecata a cauzei potrivit regulilor de procedura privind judecata in prima instanta.
In cauza dedusa judecatii, din analiza actelor si lucrarilor dosarului, s-a constatat ca, in ceea ce priveste prima conditie inscrisa in art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod pr. pen., aceasta este indeplinita. Astfel, in urma verificarii actelor si lucrarilor dosarului nr. 5540/1995 al Tribunalului Iasi, dosar la care erau atasate si dosarele instantelor de apel si recurs, s-a constatat ca petentul condamnat C.L. nu a fost prezent in fata niciuneia dintre cele trei instante – prima instanta, instanta de apel si instanta de recurs – care l-au judecat si condamnat.
Cu privire la cea de a doua conditie prevazuta de art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod pr. pen., aceea de a fi fost solicitata extradarea persoanei condamnata in lipsa, instanta a constata ca această cerinţă nu era indeplinita in speta. Din inscrisurile comunicate de Ministerul Justitiei – Directia de Drept International si Tratate Serviciul Cooperare Judiciara Internationala in materie penala, M.I.R.A. – Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala – Biroul National Interpol, rezulta, fara echivoc, ca dupa emiterea mandatului de executarea a pedepsei inchisorii, autoritatile judiciare romane nu au formulat nicio cerere de extradare cu privire la condamnatul C.L. Rezulta din actele existente la dosar ca, dupa ce i-a fost refuzat statutul de refugiat de catre autoritatile statului canadian, condamnatul C.L. nu a parasit teritoriul acestui stat, motiv pentru care autoritatile canadiene l-au expulzat; la data de 08.01.2001 condamnatul C.L. a ajuns pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti.
Nefiind indeplinita una dintre cele doua conditii cumulative necesare pentru admisibilitatea cererii de rejudecare intemeiata in baza art. 522 ind. 1 din Codul de procedura penala, instanta a respins cererea condamnatului C.L., fara a „pasi” la etapa a doua, aceea a judecarii, din nou, a cauzei potrivit regulilor de procedura care reglementeaza judecata in prima instanta.

Tags: Cerere de rejudecare

CERERE DE REJUDECARE DUPA EXTRADARE CA URMARE A CONDAMNARII IN LIPSA. CONDITIA JUDECARII SI CONDAMNARII IN LIPSA. NECESITATEA EXISTENTEI UNOR INCALCARI ESENTIALE ALE DREPTURILOR PERSOANEI

Prin sentinta penala nr.3414/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins ca inadmisibila în principiu cererea de rejudecare dupa extradare formulata de catre petentul-condamnat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca potrivit art.5221 Cod procedura penala „în cazul în care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului”.

Din analiza textului legal rezulta ca pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze penale trebuie întrunite unele conditii, respectiv: sa ne aflam în situatia extradarii unei persoane condamnate catre România, pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, aplicata de o instanta nationala; persoana a carei extradarea fost ceruta de catre statul român sa fi fost judecata si condamnata în lipsa.

Cu privire la cea de-a doua, textul legii cere îndeplinirea unei conditii esentiale, respectiv ca persoana sa fi fost judecata si condamnata în lipsa, chiar si în aceasta situatie, rezultând ca rejudecarea trebuie sa fie temeinic motivata de încalcari esentiale ale drepturilor persoanei condamnate.

Textul legal aratat are drept scop armonizarea legislatiei române cu normele internationale, mai ales respectarea dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede, ca o garantie implicita a desfasurarii procedurii unui proces echitabil, dreptul celui trimis în judecata de a fi prezent în fata instantei.

Dupa cum a decis Curtea în mod constant în jurisprudenta sa, posibilitatea pe care trebuie sa o aiba acuzatul de a lua parte la sedinta de judecata, decurge din obiectul si scopul ansamblului disp. art.6 din Conventie, deoarece lit.c),d) si e) ale paragr.3 ale aceluiasi text recunosc „oricarui acuzat” dreptul „ de a se apara el însusi”, „ de a interoga sau de a face sa fie interogati martorii”, „ de a fi asistat gratuit de un interpret, daca nu întelege sau nu vorbeste limba utilizata în sedinta de judecata”, toate acestea fiind de neconceput fara prezenta sa. Prezenta unui acuzat în instanta capata o importanta capitala datorita atât dreptului sau de a fi ascultat, cât si datorita necesitatii de a fi controlata exactitatea afirmatiilor sale, de a le confrunta cu cele ale eventualei victime ale carei interese trebuie protejate, precum si cu declaratiile martorilor.

Analizând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se poate configura continutul notiunii de „judecata în lipsa”, care circumscrie doar situatiile în care o persoana a fost trimisa în judecata si condamnata fara a fi audiata de o instanta independenta, impartiala si care sa fie stabilita de lege, nu a avut posibilitatea de a se apara în proces, astfel încât temeinicia acuzatiilor care i se aduc sa fie analizate si din aceasta perspectiva (vz. cauza Constantinescu vs. România). O astfel de condamnare în lipsa a unei persoane va întruni totusi exigentele art. 6 din Conventie atunci când din datele cauzei rezulta ca acuzatul, prin propria sa vointa si în mod neechivoc, a renuntat la dreptul de a fi ascultat si la dreptul de a se apara în proces (vz. cauza Mihaies vs. Franta etc.). În acelasi timp, dreptul de a comparea în persoana nu este un drept absolut, astfel încât în caile de atac el poate fi suspus anumitor limitari, cum ar fi în situatia în care recursul priveste doar dreptul aplicabil nu si faptele, limitari admise în masura în care la judecarea fondului acuzatul a beneficiat de acest drept de a comparea în persoana (vz. cauza Ekbatani vs. Suedia).

Prin urmare, o persoana poate sustine ca a fost judecata si condamnata în lipsa atunci când o instanta de judecata a dispus condamnarea sa, indiferent de pedeapsa aplicata si modalitatea de executare a acesteia, fara a proceda la audierea acelei persoane, fara ca aceasta sa aiba cunostinta despre procedura judiciara desfasurata împotriva sa, fara sa beneficieze de aparare din partea unui specialist al dreptului, de dreptul de a formula probatorii în aparare, de a combate probele prezentate de acuzare, de a participa la judecata, la audierile de martori etc. Mai precis, o persoana este judecata si condamnata în lipsa, asa cum prevede si art.34 din Legea nr.302/2004, modificata, atunci când procedura de judecata desfasurata împotriva sa a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane învinuite de savârsirea unei infractiuni, sau, mai larg, dreptul la un proces echitabil.

Ori, în speta de fata, instanta a constatat ca petentul-condamnat a fost prezent în fata instantei de judecata investita cu solutionarea cauzei la aproape toate termenele de judecata, a fost audiat de catre instanta de judecata în prezenta aparatorului ales si a propus probatorii în aparare, a fost prezent la dezbaterile asupra fondului cauzei, a uzitat personal de calea de atac a apelului investind cu solutionarea acestuia Tribunalul Iasi, precum si de calea de atac a recursului, adresându-se Curtii de Apel Iasi. Pe tot parcursul procesului penal, condamnatului i-a fost respectat dreptul la aparare, beneficiind de asistenta juridica din partea unor aparatori alesi, aparatori care au asistat la audierea condamnatului, au formulat probatorii în aparare si au participat la efectuarea tuturor actelor procedurale din cauza.

Rezulta, asadar, ca petentul-condamnat nu a fost judecat si condamnat în lipsa, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Faptul ca hotarârea de condamnare a ramas definitiva în lipsa petentului-condamnat nu este o situatie care sa justifice reluarea judecatii în cauza penala, petentul având cunostinta ca exista o hotarâre de condamnare a sa la pedeapsa închisorii. Cele doua instante de control au mentinut doar, fara a modifica în vreun fel, hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii a instantei de fond, despre care petentul a avut cunostinta.

Fata de considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca cererea condamnatului nu întruneste conditiile impuse de art. 5221 Cod procedura penala, petentul nefiind judecat si condamnat în lipsa.

Tags: Cerere de rejudecare

CERERE DE REJUDECARE CA URMARE A CONDAMNARII IN LIPSA. CONDITII DE ADMISIBILITATE

Prin sentinta penala nr.3696/25.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins cererea formulata de condamnatul GT, care solicitase rejudecarea sa întrucît a fost condamnat în lipsa, indicînd ca temei de drept disp. art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod Procedura penala.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, in conformitate cu disp. art. 522^1 Cpp, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de către instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului.

Pentru a fi respectata vointa legiuitorului, interpretarea corecta din punct de vedere gramatical si sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decît aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpatii condamnati ce au lipsit pe întreaga durata a procedurii de judecata pâna la ramînerea definitiva a hotarârii (atît la judecata si pronuntarea în prima instanta, cît si la judecata în apel si recurs, în masura în care au fost exercitate în cauza aceste cai ordinare de atac).

Din examinarea lucrarilor dosarului xxx/1996 al Judecatoriei Iasi, se constata, ca petentul GT a fost prezent la 9 termene de judecata. Ulterior, pîna la pronuntare, petentul nu s-a mai prezentat în instanta, însa evident, a luat termen în cunostinta pentru amînarile ulterioare, în conformitate cu dispozitiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Lipsa ulterioara a acestuia din motive particulare nu a împiedicat solutionarea în conditii legale a cauzei, prin reprezentarea sa de aparatorul ales.

Inculpatul a luat cunostinta de condamnare si a declarat apel, recurs, fiind prezent personal în fata instantei de apel.

Ca atare, dreptul la aparare al inculpatului a fost asigurat în cauza prin audierea si prezenta sa nemijlocita în cursul urmaririi penale, partial în faza de judecata în prima instanta, precum si în cadrul judecatii în apel si, în permanenta, prin aparatori desemnati din oficiu, pe parcursul întregii proceduri penale pîna la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispozitiile art. 5221 C. proc. pen.

Luînd în calcul faptul ca dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut în Pactul international relativ la drepturile civile si politice si ca art. 6 paragraf 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale recunoaste celui acuzat „dreptul de a se apara el însusi” si „dreptul de a interoga martorii”, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prezenta inculpatului este în principiu obligatorie la solutionarea cauzei. Curtea este constanta în a afirma ca în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Conventie se aplica cu mai putina strictete, admitîndu-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audienta se desfasoara fara prezenta celui acuzat (Hotarârea Ekbatani). Se admit exceptii de la regula prezentei inculpatului atunci cînd asigurarea acestei conditii ar conduce la amînarea nejustificata a procedurii, mai ales daca aceasta situatie a fost verificata si constatata si daca inculpatul are o culpa în absenta sa, astfel cum s-a întîmplat si în speta de fata, cînd inculpatul a ales sa nu se prezinte la anumite termene de judecata.

În consecinta, instanta a constatat ca cererea de rejudecare a petentului este indamisibila în principiu.

Tags: Cerere de rejudecare

Cerere de rejudecare după extrădare Condiţii. Potrivit art.522 ind.1 alin.1 Cod proc. penală, în cazul extrădării unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Prin urmare, rejudecarea nu este obligatorie, cererea putând fi respinsă dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal.

Sentinţa penală nr.183/P/2010

S-a înregistrat la această instanţă, cererea de rejudecare după extrădare, formulată în condiţiile art. 5221 Cod procedură penală, de condamnat.

Acesta a susţinut că în ceea ce-l priveşte, nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind citarea persoanelor cu domiciliul în străinătate şi nici cele privind asigurarea prezenţei inculpatului la judecată pentru audiere, inclusiv prin mandat de aducere, aspecte absolut necesare pentru stabilirea adevărului şi a existenţei faptei.

Condamnatul a mai invocat faptul că procurorul de caz, i-a încălcat drepturile procedurale şi drepturile constituţionale, prin manipularea declaraţiilor părţilor vătămate, cu scopul de a obţine condamnarea sa, transformând o acţiune personală într-un caz penal, manifestând dispreţ faţă de adevăr, situaţie în care nu a mai funcţionat prezumţia de nevinovăţie.

Condamnatul a arătat că Tribunalul Neamţ a respins propunerea privind arestarea sa preventivă, iar Curtea de Apel Bacău a înlăturat măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, întrucât nu existau dovezi că a săvârşit vreo infracţiune.

De asemenea, în momentul în care a fost trimis în judecată, nu i-a fost pus la dispoziţie rechizitoriul întocmit de procuror.

Condamnatul a precizat că, atunci când a restituit paşaportul, autorităţile judiciare i-au permis să plece din ţară, existând şi un proces verbal din care rezultă că nu s-a sustras de la judecată, iar Curtea de Apel Bacău a apreciat ca nefiind necesară menţinerea măsurii arestării preventive luată împotriva sa.

În consecinţă, a fost judecat şi condamnat, deşi la dosar nu au fost administrate alte probe, iar audierea sa era necesară, fiind vorba de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani.

Pentru motivele expuse, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât este nevinovat.

Examinând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, se reţin următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 201 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 201 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 189 alin.1,2 Cod penal, art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

Prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost condamnat inculpatul, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, la următoarele pedepse:

– 3 ani închisoare şi 1(un) an pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1,3 teza I Cod penal şi 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1,3 teza I Cod penal şi 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată.

În temeiul art. 33 lit.a, art. 34 lit.b şi art. 35 alin.3 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Împotriva cestei sentinţe, inculpatul a exercitat prin apărător, căile legale de atac, respectiv apel şi recurs, dar prin decizia penală, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat, apelul inculpatului, iar prin decizia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat, recursul declarat de acelaşi inculpat.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Tribunalul Neamţ a emis, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. , la data de , mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării, iar la data de , mandatul european de arestare. În baza acestor mandate, condamnatul a fost arestat provizoriu, la data de , de către autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România, predarea inculpatului realizându-se la data de.

Potrivit art. 5221 Cod procedură penală, în cazul extrădării active a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Rejudecarea cauzei de către instanţa română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă, dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal, întrucât a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind ţara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător din oficiu.

În speţă, inculpatul a dat mai multe declaraţii în cursul urmăririi penale, precum şi în instanţă, cu ocazia audierii, atunci când a fost prezentat pentru soluţionarea propunerii procurorului privind arestarea sa preventivă. Tribunalul Neamţ nu a dispus arestarea preventivă a condamnatului, ci a luat faţă de acesta, măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură înlăturată în recursul inculpatului, de Curtea de Apel Bacău.

Măsura dispusă de instanţa de recurs, a vizat doar verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, la luarea, respectiv înlăturarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală, nefăcând obiectul examinării sentinţei instanţei de fond sub aspectul probelor, sau, a vinovăţiei sau nevinovăţiei condamnatului.

Acesta, neavând nicio restricţie privind libera sa mişcare în spaţiul european, a părăsit ţara, sustrăgându-se finalizării urmăririi penale şi judecăţii, necomunicând organelor judiciare române, ţara şi locul în care s-a aflat.

Judecarea condamnatului în primă instanţă, s-a efectuat în lipsa acestuia, care a fost reprezentat de apărător desemnat din oficiu, iar la instanţele de apel şi recurs, a fost reprezentat de apărător ales.

În aceste condiţii, susţinerea condamnatului că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu poate fi primită, acesta cunoscând foarte bine de procesul penal desfăşurat în România, în toate fazele procesuale.

Referitor la procedura de citire, se reţine că inculpatul nu putea fi citat în străinătate atâta timp cât nu a comunicat adresa unde locuia şi s-a sustras de la judecată, iar prezenţa acestuia în instanţă nu trebuia asigurată, întrucât nu figura arestat.

În consecinţă, inculpatului nu i-au fost încălcate în cursul procesului penal de faţă, nici drepturile procedurale şi nici cele constituţionale. Cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 Cod procedură penală, este admisibilă în principiu, doar în situaţia în care condamnatul nu a avut cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa.

Faţă de cele ce preced, s-a respins ca nefondată, cererea de rejudecare după extrădare, formulată de condamnat.

Tags: Cerere de rejudecare

Cerere de rejudecare după extrădare Condiţii. Potrivit art.522 ind.1 alin.1 Cod proc. penală, în cazul extrădării unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Prin urmare, rejudecarea nu este obligatorie, cererea putând fi respinsă dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal. (sentinţa penală nr.183/P/2010)

S-a înregistrat la această instanţă, cererea de rejudecare după extrădare, formulată în condiţiile art. 5221 Cod procedură penală, de condamnat.

Acesta a susţinut că în ceea ce-l priveşte, nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind citarea persoanelor cu domiciliul în străinătate şi nici cele privind asigurarea prezenţei inculpatului la judecată pentru audiere, inclusiv prin mandat de aducere, aspecte absolut necesare pentru stabilirea adevărului şi a existenţei faptei.

Condamnatul a mai invocat faptul că procurorul de caz, i-a încălcat drepturile procedurale şi drepturile constituţionale, prin manipularea declaraţiilor părţilor vătămate, cu scopul de a obţine condamnarea sa, transformând o acţiune personală într-un caz penal, manifestând dispreţ faţă de adevăr, situaţie în care nu a mai funcţionat prezumţia de nevinovăţie.

Condamnatul a arătat că Tribunalul Neamţ a respins propunerea privind arestarea sa preventivă, iar Curtea de Apel Bacău a înlăturat măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, întrucât nu existau dovezi că a săvârşit vreo infracţiune.

De asemenea, în momentul în care a fost trimis în judecată, nu i-a fost pus la dispoziţie rechizitoriul întocmit de procuror.

Condamnatul a precizat că, atunci când a restituit paşaportul, autorităţile judiciare i-au permis să plece din ţară, existând şi un proces verbal din care rezultă că nu s-a sustras de la judecată, iar Curtea de Apel Bacău a apreciat ca nefiind necesară menţinerea măsurii arestării preventive luată împotriva sa.

În consecinţă, a fost judecat şi condamnat, deşi la dosar nu au fost administrate alte probe, iar audierea sa era necesară, fiind vorba de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani.

Pentru motivele expuse, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât este nevinovat.

Examinând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, se reţin următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 201 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 201 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 189 alin.1,2 Cod penal, art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

Prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost condamnat inculpatul, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, la următoarele pedepse:

– 3 ani închisoare şi 1(un) an pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1,3 teza I Cod penal şi 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată;

– 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin.1,3 teza I Cod penal şi 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin.1,2 Cod penal – parte vătămată.

În temeiul art. 33 lit.a, art. 34 lit.b şi art. 35 alin.3 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Împotriva cestei sentinţe, inculpatul a exercitat prin apărător, căile legale de atac, respectiv apel şi recurs, dar prin decizia penală, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat, apelul inculpatului, iar prin decizia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat, recursul declarat de acelaşi inculpat.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Tribunalul Neamţ a emis, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009, la data de 12.01.2010, mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării, iar la data de 29.01.2010, mandatul european de arestare. În baza acestor mandate, condamnatul a fost arestat provizoriu, la data de 17.03.3010, de către autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România, predarea inculpatului realizându-se la data de 05.07.2010.

Potrivit art. 5221 Cod procedură penală, în cazul extrădării active a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Rejudecarea cauzei de către instanţa română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă, dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal, întrucât a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind ţara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător din oficiu.

În speţă, inculpatul a dat mai multe declaraţii în cursul urmăririi penale, precum şi în instanţă, cu ocazia audierii, atunci când a fost prezentat pentru soluţionarea propunerii procurorului privind arestarea sa preventivă. Tribunalul Neamţ nu a dispus arestarea preventivă a condamnatului, ci a luat faţă de acesta, măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură înlăturată în recursul inculpatului, de Curtea de Apel Bacău.

Măsura dispusă de instanţa de recurs, a vizat doar verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, la luarea, respectiv înlăturarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală, nefăcând obiectul examinării sentinţei instanţei de fond sub aspectul probelor, sau, a vinovăţiei sau nevinovăţiei condamnatului.

Acesta, neavând nicio restricţie privind libera sa mişcare în spaţiul european, a părăsit ţara, sustrăgându-se finalizării urmăririi penale şi judecăţii, necomunicând organelor judiciare române, ţara şi locul în care s-a aflat.

Judecarea condamnatului în primă instanţă, s-a efectuat în lipsa acestuia, care a fost reprezentat de apărător desemnat din oficiu, iar la instanţele de apel şi recurs, a fost reprezentat de apărător ales.

În aceste condiţii, susţinerea condamnatului că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu poate fi primită, acesta cunoscând foarte bine de procesul penal desfăşurat în România, în toate fazele procesuale.

Referitor la procedura de citire, se reţine că inculpatul nu putea fi citat în străinătate atâta timp cât nu a comunicat adresa unde locuia şi s-a sustras de la judecată, iar prezenţa acestuia în instanţă nu trebuia asigurată, întrucât nu figura arestat.

În consecinţă, inculpatului nu i-au fost încălcate în cursul procesului penal de faţă, nici drepturile procedurale şi nici cele constituţionale. Cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 Cod procedură penală, este admisibilă în principiu, doar în situaţia în care condamnatul nu a avut cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa.

Faţă de cele ce preced, s-a respins ca nefondată, cererea de rejudecare după extrădare, formulată de condamnat.

Tags: Cerere de rejudecare

Cerere de rejudecare formulată de un condamnat în lipsă.Condiţii. Respingerea cererii

Sentinţa penală nr.123/P/16.06.2010

Prin cererea înregistrată la această instanţă condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. al acestei instanţe.

În motivarea cererii, a arătat că nu s-a putut prezenta la niciunul din termenele de judecată fixate întrucât nu se afla în ţară.

Analizând actele dosarului, tribunalul constată că prin sentinţa penală nr. pronunţată de această instanţă, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile.

În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. a Judecătoriei Bacău, pedeapsă care s-a cumulat cu pedeapsa curentă, inculpatul având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi civile.

În baza acestei sentinţe, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr., sentinţa fiind rămasă definitivă prin ne apelare. Ulterior, s-a emis mandatul european de arestare nr. din , acesta fiind executat la data de .

Potrivit dispoziţiilor art. 5221 Cod procedură penală, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

Din actele dosarului, rezultă că cel condamnat a lipsit la toate termenele de judecată şi la pronunţare, însă, a fost prezent în faza de urmărire penală, fiind şi audiat, ulterior plecând din ţară. Pe parcursul judecăţii a fost reprezentat de un avocat din oficiu. Ca atare, condamnatul a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, însă a înţeles să nu participe la judecată. Chiar condamnatul a precizat la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea prezentei cereri că a avut cunoştinţă de existenţa procesului.

În aceste condiţii, nu se impune rejudecarea cauzei întrucât condamnatul a avut cunoştinţă de procesul penal pornit împotriva sa şi a dat declaraţii în cauză, după care a ales să părăsească ţara, renunţând la dreptul să compară în faţa instanţei.

Aşa fiind cererea de rejudecare după extrădare a fost respinsă, iar condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Tags: Cerere de rejudecare