Top

Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Caracterul insuficient al actelor premergătoare efectuate în cauză. Obligaţia procesuală a organelor de urmărire penală de a proceda la realizarea unei anchete efective.

Prin sentinţa penală nr. 110/14.01.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 34183/245/2009 s-au dispus următoarele:
„Respinge plângerea formulata de petenta SC A. SRL, cu sediul in mun. Iasi, str. Fundac Ferentz nr. 12, jud. Iasi împotriva rezolutiei de neincepere a urmăririi penale, pronuntata în dosarul nr. 1180/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi faţă de făptuitoarea M.O., domiciliata in mun. Iasi, str. Lacului nr. 5, bl. 651, sc. A, parter, ap. 3, jud. Iasi, ca nefondata.
Menţine rezoluţia dispusa in acest dosar fata de făptuitoare.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obliga petenta la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat”.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii următoarele:
„Prin plangerea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi la data de 13.05.2009, petenta SC A. SRL a contestat solutia Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi de neincepere a urmăririi penale data în dosarul nr. 1180/P/2008, faţă de făptuitoarea M.O..
Prin sentinta penala nr. 707/03.12.2009 a Tribunalului Iasi s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Iasi, retinanadu-se ca, in ceea ce priveste inractiunile de fals, competenta sa judece in prima instanta, potrivit art. 25 alin. 1 C.p.p., este doar judecatoria.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 10.12.2009 sub nr. 34183/245/2009.
Instanta constata ca prin rezolutia din 13.10.2008 data in dosarul nr. 1180/P/2008 al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de făptuitoarea M.O., pentru savarsirea infractiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C.p.
Pentru a pronunta aceasta solutie, s-a retinut in esenta ca din raportul de expertiza tehnica intocmit in dosarul nr. 14214/1998 al Judecatoriei Iasi rezulta ca terenul in suprafata de 60 (66) mp, proprietatea SC A. SRL este delimitat in planul de situatie in perimetrul 3-10 bis 13-2, pe care se gaseste o baraca metalica perimetrata de punctele 8-9-10-12-8.
Totodata, s-a retinut ca terenul cumparat de catre numita M.O. este identificat in perimetrul 2 bis-13-16 bis 16-5-4-3-2-2 bis avand suprafata de 466 mp care include si terenul in suprafata de 66 mp cumparat de SC A. SRL Iasi si ca litigiul dintre parti deriva din faptul ca numitii G. C. si G. M. au vandut de doua ori aceeasi suprafata de 60 (66) mp si nicidecum din utilizarea unei harti cadastrale neconforme cu realitatea.
Plangerea petentei impotriva acestei solutii a fost respinsa de primul procuror care a retinut ca, in speta, solutia dispusa este legala si temeinica, insusindu-se argumentele expuse anterior.
Impotriva acestei solutii petenta a formulat plangere la instanta in baza art. 278/1 C.p.p., aratand, in esenta, in motivare, ca rezolutia procurorului este netemeinica si nelegala si in plus, solutionarea cauzei a tergiversat.
La dosar a fost atasat dosarul de urmarire penala nr. 1180/P/2008 al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca rezolutia Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de faptuitoare, este legala si temeinica, pentru motivele ce vor fi aratate in continuare:
Pe de o parte, potrivit art. 291 C.p., infractiunea de uz de fals presupune ca faptuitotul sa foloseasca inscrisul stiind ca este fals si sa urmareasca producerea unor consecinte juridice.
Or, in speta, astfel cum s-a aratat, existenta situatiei reclamate este efectul imprejurarii ca numitii G. C. si G. M. au vandut de doua ori aceeasi suprafata de 60 (66) mp, utilizarea schitei cadastrale pentru intabulare de catre faptuitoare fiind lipsita de relevanta in privinta acestei consecinte juridice iar atitudinea psihica a faptuitoarei nu poate contura existenta stiintei erorii comise si convingerii ca prin folosirea inscrisului se obtine consecinta juridica urmarita.
Instanta constata ca intre parti exista un litigiu la baza caruia exista institutia juridica a dreptului civil cunoscuta in doctrina ca,, vanzarea lucrului altuia”, respectiv vanzarea de doua ori a respectivei suprafete de teren, expertul cadastrist efectuand lucrarile specifice in baza inscrisurilor depuse de parti, inscrisuri din analiza carora a rezultat ca numitii G. C. si G. M. au vandut de doua ori aceeasi suprafata de 60 (66) mp.
Intr-adevar, litigiul dintre parti se circumscrie sferei dreptului civil, neputandu-se retine in sarcina faptuitorei nicio actiune specifica elementului material al infrcatiunii de uz de fals si nici cerinta esentiala a producerii unei consecinte juridice.
Petenta isi exercita dreptul de proprietate asupra terenului, nefiind afectata in exercitarea prerogativelor sale de nicin act contrar, avand la baza hotararea judecatoreasca care este favorabila. Pe de alta parte, faptuitoarea a deschis proces civil care se afla pe rolul Curtii de Apel Iasi, solicitand anularea intabularii.
Nu se poate retine ca litigiul dintre parti este determinat de utilizarea de catre faptuitoare a unei harti cadastrale neconforme cu realitatea, aceasta bazandu-se cu buna credinta pe aparenta juridica creata de contractul de vanzare-cumparare potrivit caruia terenul faptuitoarei in suprafata de 466 mp include si terenul in suprafata de 66 mp cumparat de petenta SC Avata SRL, aspect asupra caruia intre parti poarta un diferend dedus judecatii instantei civile.
Dimporiva, infractiunea de uz de fals presupune ca faptuitorul sa cunoasca, in momentul savarsirii faptei, imprejurarea ca inscrisul pe care il foloseste este un inscris fals;daca faptuitorul este in eroare cu privire la aceasta imprejurare, lipsind intentia, fapta nu constituie infractiune.
Instanta considera totodata ca o fapta este infractiune numai daca legea o prevede, in continutul ei specific, si nu doar pentru ca se afirma ca ea a produs o paguba altuia.
Pentru toate aceste considerente, instanta, vazand dispozitiile art. 278/1 alin. 8 lit. a C.p.p., va respinge plangerea formulata de petenta SC A. SRLîmpotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale, pronuntata în dosarul nr. 1180/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi faţă de făptuitoarea M.O., ca nefondata si va mentine rezolutia dispusa in acest dosar fata de faptuitoare.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga petenta la plata sumei de 100 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat”.
* * *
Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de art. 3853 alin. (1) Cod procedură penală, a declarat recurs petenta S.C. A. S.R.L. Iaşi, care a criticat-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând în esenţă că: organele de urmărire penală nu au făcut verificări în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de expertul (al cărui legitimaţie are nr. de înregistrare 0000) ce a întocmit schiţa cadastrală fără a lua în considerare situaţia concretă a terenului, care era îngrădit şi ocupat de construcţii, iar pe de altă parte, deşi acesta cunoştea că suprafaţa de teren în discuţie nu mai aparţinea vânzătorilor G. C. si G. M., a întocmit schiţa ca şi cum imobilul ar fi aparţinut acestora; petenta a fost prejudiciată ca urmare a comiterii faptei reclamate, contrar celor reţinute în rezoluţia recurată şi în sentinţa instanţei de fond; Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi ar fi trebuit să dispună din oficiu începerea urmăririi penale împotriva numiţilor G. C. si G. M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât au vândut de două ori acelaşi teren; având în vedere că intimata a vândut deja terenul în discuţie unei alte firme, nu se mai poate susţine că din atitudinea sa psihică nu se poate contura cunoaşterea erorii comise şi convingerii cu privire la consecinţele juridice ale actului fals folosit.
Detalierea acestor motive de recurs, făcută de petenta SC A. SRL Iaşi prin intermediul avocatului ales, se regăseşte atât în memoriul depus la dosarul cauzei în cursul judecării recursului, cât şi în partea introductivă a încheierii în care au fost consemnate concluziile părţilor în cadrul dezbaterilor, la care facem trimitere.
* * *
Tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului de fond şi hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele şi în limitele prevăzute de art. 3856 alin. ultim Cod procedură penală, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
În cauză, organele de urmărire penală au fost sesizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 221 alin. (1) Cod procedură penală, prin plângerea formulată de petenta SC A. SRL Iaşi, prin reprezentantul său legal, împotriva numitei M.O., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, reclamându-se faptul că aceasta a intabulat în mod fraudulos suprafaţa de 60 mp teren situat în Iaşi, Str. Fundac Ferentz nr. 12, folosindu-se de un act fals, respectiv de schiţa cadastrală a terenului ce a însoţit contractul de vânzare cumpărare a acestuia.
În acest cadru procesual, potrivit principiului legalităţii şi aflării adevărului, organele de urmărire penală erau obligate să procedeze la realizarea unei anchete efective, iar actele de cercetare penală trebuiau să lămurească împrejurările faptice sesizate de petentă, respectiv să stabilească fără dubiu dacă intimata a solicitat şi la ce dată – în circumstanţele descrise de petentă – intabularea unui teren situat în Iaşi, Str. Fundac Ferentz nr. 12; dacă pentru realizarea acestei operaţiuni intimata a prezentat şi depus la autorităţile competente înscrisul arătat de către petentă; dacă acesta are un caracter fals, în sensul că atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare realităţii; în ipoteza existenţei caracterului fals al schiţei cadastrale, dacă intimata avea cunoştinţă despre acest aspect.
Examinând actele şi lucrările dosarului nr. 1180/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, instanţa de recurs constată că nici unul dintre aspectele anterior expuse nu au făcut obiectul cercetării penale şi nu au fost verificate în nici un mod susţinerile petentei, inclusiv prin prisma conţinutului constitutiv al infracţiunii de uz de fals reclamate (şi care, în accepţiunea art. 291 Cod penal, constă în „folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unor consecinţe juridice”), neexistând o cercetare efectivă în cauză.
Astfel, organele de cercetare penală au procedat exclusiv la audierea reprezentantului legal al petentei SC A. SRL (care a depus la dosar o serie de înscrisuri: schiţa cadastrală a terenului despre care s-a susţinut că este falsă şi memoriul tehnic aferent, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3885/13.07.1998, raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. 14214/1998 al Judecătoriei Iaşi, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauze civile în care părţi au fost petenta şi intimata) şi, apreciind cercetarea completă, au propus prin referatul din 06.10.2008, în temeiul art.10 lit. b) şi art. 228 alin. (4) Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale faţă de M.O..
Ulterior, în rezoluţia criticată a fost examinat raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. 14214/1998 al Judecătoriei Iaşi, precum şi declaraţia reprezentantului legal al petentei, însă nu a fost descrisă fapta care a fost dedusă analizei organelor judiciare şi nu a fost efectuată o examinare argumentată cu privire la temeiurile factuale şi cele de drept care susţin aprecierea că infracţiunea reclamată nu există.
Tot sub aspectul legalităţii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata M.O., Tribunalul reţine că, în conformitate cu art. 228 alin. (6) Cod procedură penală, în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, o confirmă prin rezoluţie motivată.
În speţă, temeiul de drept avut în vedere de organele de cercetare penală la efectuarea referatului din 06.10.2008 cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală pentru infracţiunea reclamată de SC A. SRL Iaşi, a fost cel prevăzut în art. 10 lit. b) Cod procedură penală, reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală, însă, deşi procurorul a confirmat această propunere în conformitate cu art. 228 alin. (6) Cod procedură penală (ceea ce înseamnă că a fost însuşit rezultatul cercetărilor efectuate de organele de poliţie), rezoluţia de netrimitere în judecată s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 10 lit. a) Cod procedură penală, fără a se expune argumentele ce au justificat reţinerea inexistenţei faptei penale reclamate de petentă, şi nu a cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale pentru această infracţiune, avut în vedere de organele de poliţie.
Conform art. 200 Cod procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, iar potrivit art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia.
Din perspectiva satisfacerii exigenţelor acestor norme legale, instanţa de control judiciar constată că – faţă de conţinutul sesizării penale, natura faptei reclamate, împrejurările comiterii acesteia aşa cum au fost prezentate de către petenta SC A. SRL – actele premergătoare îndeplinite în cauză sunt insuficiente, în sensul că nu a fost stabilită data săvârşirii faptei reclamate şi conţinutul ei concret, nu a fost audiată persoana reclamată cu privire la fapta cercetată şi nu au fost lămurite toate împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat producerea acestei fapte.
În contextul celor anterior expuse, lămurirea cauzei sub toate aspectele, (respectiv stabilirea existenţei sau nu a faptei reclamate, a caracterului ei penal, clarificarea împrejurărilor concrete ale săvârşirii ei, stabilirea contribuţiei persoanei reclamate, precum şi a formei de vinovăţie, stabilirea corectei încadrări juridice a faptei) era esenţială şi, ca atare, plângerea petentei–recurente împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata M.O. este întemeiată, deoarece nu s-au lămurit împrejurările mai sus evocate, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) Cod procedură penală.
În consecinţă, tribunalul, în baza art. 38515, pct. 2, lit. d) teza a II-a raportat la art. 3856 alin. (3) Cod procedură penală, urmează să admită ca fondat recursul declarat de petenta S.C. A. S.R.L. IAŞI, împotriva sentinţei penale nr. 110/14.01.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. 34183/245/2009 sentinţă pe care o va casa integral, cu reţinerea cauzei spre soluţionare.
În rejudecare, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) Cod procedură penală, tribunalul va admite plângerea formulată de petentă, prin reprezentantul său legal, împotriva rezoluţiei din 13.10.2008 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. 1180/P/2008 şi, implicit, a rezoluţiei nr. 1617/II/1/2009 din 20.07.2009 dispusă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, va desfiinţa soluţiile procurorului şi va trimite cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea începerii urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, prevăzută în art. 291 Cod penal, reclamată a fi fost comisă de numita M.O..
Organele de urmărire penală vor proceda la efectuarea tuturor actelor premergătoare ce se impun faţă de circumstanţele cauzei în legătură cu această infracţiune şi care să lămurească împrejurările faptice sesizate – dacă s-a produs o atestare necorespunzătoare a adevărului, prin lucrările topo-cadastrale efectuate (ceea ce presupune stabilirea situaţiei reale din teren şi în funcţie de titlurile părţilor), precum şi determinarea conţinutului concret al faptei de uz de fals reclamată, prin stabilirea condiţiilor în care s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 466 mp în cartea funciară a localităţii Iaşi de către M. O. şi înscrisurile ce au stat la baza acestei intabulări (inclusiv prin raportare la data săvârşirii faptei) – prin administrarea, cel puţin, a mijloacelor de probă obţinute prin:
– reaudierea reprezentantului legal al petentei cu privire la circumstanţele în care s-a săvârşit fapta imputată intimatei;
– audierea intimatei M.O. cu privire la fapta reclamată de petentă şi descrisă în declaraţia de la fila 13 dosar urmărire penală;
– solicitarea de relaţii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 466 mp în cartea funciară a localităţii Iaşi (respectiv dacă s-a formulat o cerere de înscriere în cartea funciară, iar în caz afirmativ, la ce dată şi dacă emană de la M.O. ori de la o altă persoană, mandatată de aceasta)
– solicitarea de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a tuturor înscrisurilor ce au însoţit cererea, iar după analizarea documentaţiei – dacă se impune – solicitarea de lămuriri în scris acestei instituţii;
– identificarea şi audierea persoanei ce a întocmit planul de amplasament şi delimitare al imobilului, înscris depus în copie la dosarul de urmărire penală, fila 21, cu privire împrejurările în care a procedat la efectuarea lucrărilor topo-cadastrale;
– identificarea şi audierea oricăror alte persoane care au cunoştinţă de fapta sesizată de petentă;
– obţinerea de înscrisuri cu date probatorii utile soluţionării cauzei (şi valorificarea celor depuse la dosarul cauzei de către petentă).
Desigur că organele de urmărire penală vor putea administra şi alte mijloace de probă apreciate ca fiind necesare în vederea stabilirii împrejurărilor de fapt sus-menţionate, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor sesizate de petenta–recurentă în plângerea penală, precum şi în plângerea întemeiată pe art. 278 ind. 1 alin. (1) Cod procedură penală.
Pe de altă parte, organele de urmărire penală – deşi sunt ţinute să clarifice, în primul rând, aspectele de fapt/împrejurările indicate de instanţa de recurs – nu sunt oprite a lămuri şi orice alt aspect de care depinde justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului, întrucât completarea actelor de cercetare penală poate reliefa o serie de împrejurări factuale noi sau insuficient clarificate care, evident că vor trebui lămurite pe bază de probe în acelaşi scop anterior menţionat, chiar şi în lipsa unei dispoziţii exprese a instanţei de judecată.
Totodată, în ceea ce priveşte dispoziţia de începere a urmării penale, obligatorii pentru procuror sunt doar dispoziţiile instanţei privind faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi probele ce urmează a fi administrate, fiind rezervată exclusiv funcţiei de acuzare exercitată de organul de urmărire penală prerogativa de a dispune acest act procesual, însă în condiţiile legii, după completarea actelor premergătoare dispuse a fi efectuate în cauză, conform art. 273 ind. 1 Cod procedură penală.

Etichete: