Top

Competenţă. Atribuire în proprietate a terenului intravilan. Legea fondului funciar. Legea nr. 10/2001

Sentinţa civilă nr. 9/29.09.2006

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi la data de 28.04.2005 V.P. contestă legalitatea şi temeinicia ordinului nr.227 din 28.03.2005 emis de Prefectura Judeţului Iaşi prin care este respinsă cererea de atribuire în proprietate a suprafeţei de 901 m2 teren din municipiul Iaşi, în temeiul art.36 al.5 şi 6 din Legea 18/1991.

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr.8997/8.XI.2005, admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

În motivarea hotărârii judecătoria a constatat că în instanţă reclamantul face trimitere la Legea nr.10/2001, iar pârâta la prevederile Legii nr.18/1991. Reţine instanţa de fond că aspectele puse în discuţie sunt de competenţa exclusivă a Tribunalului , conform Legii nr.10/2001.

Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr.1559 din 21.06.2006 admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, declină competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi. Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art.21 Cod procedură civilă suspendă judecata şi înaintează dosarul Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionare.

În pronunţarea hotărârii, tribunalul a reţinut următoarele:

În prezenta cauză ceea ce se contestă este ordinul 227 emis la data de 28.03.2005 de Prefectul Jud. Iaşi prin care s-a respins cererea reclamantului V.P., privind atribuirea suprafeţei de 901 m2 teren situat în municipiul Iaşi, str. Moldovei, nr.8.

În art.3 al aceluiaşi ordin s-a prevăzut un drept de plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul în termen de 30 zile de la comunicare .

Pentru a fi emis acest ordin s-au avut în vedere prevederile art.36 al.5 şi 6 din Legea nr. 18/1991 republicată .

Din documentaţia depusă la dosar reiese faptul că în urma unei audienţe a reclamantului la Primăria Municipiului Iaşi înregistrată sub nr.406 din 11.05.2004 prin care solicita punerea în posesie cu terenul din str. Moldova nr.8, acesta a fost îndrumat să depună cerere la Legea nr. 10/2001 pentru eventualele despăgubiri şi totodată s-a propus o analiză în comisia de aplicare a legii fondului funciar.

Ca urmare a acestei propuneri cererea reclamantului a fost analizată în Comisia de fond funciar fiind emis în cele din urmă ordinul prefectului nr.227/28.03.2005 conform prevederilor Legii 18/1991 republicată.

Prin urmare atât timp cât ceea ce se contestă este ordinul prefectului ce a fost emis în temeiul prevederilor Legii nr.18/1991, competenţa privind analizarea corectitudinii emiterii acestui ordin aparţin judecătoriei în raza căreia se află terenul, respectiv Judecătoria Iaşi , astfel cum reiese şi din ordinul contestat.

Faptul că reclamantul a indicat ca temei de drept al acţiunii prevederile Legii nr. 10/2001, nu este obligatoriu pentru instanţă, atât timp cât este evident că ceea ce se contestă este un ordin al prefectului emis în procedura Legii nr.18/1991.

Din întâmpinarea depusă la Tribunalul Iaşi de către Prefectul judeţului Iaşi reiese faptul că reclamantul V.P. nu a depus la această instituţie notificare în baza Legii nr. 10/2001, invocând totodată şi lipsa calităţii procesual pasive a sa.

Curtea stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele considerente.

În cererea adresată autorităţii administrative, reclamantul a stabilit cadrul procesual ce cuprinde obiectul acţiunii şi părţile .

Astfel, reclamantul a solicitat atribuirea în proprietate a terenului intravilan situat în municipiul Iaşi, pretins liber de construcţii şi neafectat de detalii de sistematizare, drept prevăzut de Legea nr.18/1991 a fondului funciar .

Cererea a fost soluţionată de autoritatea competentă, conform procedurii instituite prin Legea nr.18/1991 ( art.51 – 65 Cod procedură civilă ).

La data emiterii ordinului contestat (28.03.2005) şi respectiv a sesizării Judecătoriei (28.04.2005), Legea fondului funciar prin art.53 (în redactarea textului anterior modificării prin Legea nr. 247/2005) stabileşte calea de atac împotriva hotărârilor comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor ce au cerut reconstituirea sau stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (alin.2).

Cererea reclamantului are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafaţă de 901 m2 situat în municipiul Iaşi, str. Moldovei, nr.8.

În art.54 al . (1) Legea nr. 18/1991 se prevede că dispoziţiile art.53 al.(1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuirea terenului , în condiţiile prevăzute în capitolul III.

În alin.(2) art.54 prevede: „Dispoziţiile art.53 alin.(2) rămân aplicabile”. Şi anume cele care stabilesc competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul .

Norma este imperativă şi derogă de la dreptul comun ce stabileşte competenţa instanţelor de judecată (art.1-2 Cod procedură civilă) fiind prevăzută într-o lege specială.

Oricare ar fi denumirea dată cererii adresată instanţei de judecată: plângere, acţiune, contestaţie, împotriva hotărârii comisiei de judecată ori a ordinului prefectului, în speţă nu impune competenţa tribunalului ca instanţă de prim grad.

Curtea are în vedere că prin art.53 şi art.54 Legea nr.18/1991 s-a instituit controlul judiciar asupra măsurilor dispuse de autoritatea publică cu activitate administrativ jurisdicţională (comisia judeţeană ) şi respectiv a autorităţii administraţiei publice, instituţia prefectului , materializată în hotărâre şi respectiv ordin.

Prin „contestaţie” reclamantul a exercitat o cale de atac supusă regulilor de procedură instituite prin Legea nr. 18/1991 care se completează cu prevederile Codului de procedură civilă .

Cum în calea de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, precizarea reclamantului că solicită aplicarea Legii nr. 10/2001 alăturat Legii nr.18/1991 nu înlătură competenţa materială a judecătoriei.

În cursul judecăţii, nefinalizată printr-o judecată în primă instanţă pe fond, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei , precum şi unele măsuri adiacente.

În Titlul XII – Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare în art.1 sunt denumite „procesele funciare” categorie în care este inclusă şi contestaţia introdusă de Vasiliu Paul supusă regulilor de procedură instituite prin titlu , completate cu cele ale Codului de procedură civilă .

Întrucât dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege, instanţa de prim grad competentă în soluţionarea contestaţiei împotriva ordinului emis de prefect este judecătoria.

Curtea are în vedere că Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 în art.8 prevede că „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/19 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.

Pentru soluţionarea „notificărilor” Legea nr.10/2001 a instituit două etape: o fază procesual administrativă finalizată prin emiterea dispoziţiei/deciziei de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării pe care reclamantul nu a parcurs-o în termenele şi forma impusă prin actul normativ – lege .

A doua etapă este aceea a controlului judiciar , reglementat prin art.24 al.(3) din Legea nr. 10/2001 ce are ca obiect decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

Numai în această situaţie decizia sau după caz dispoziţia poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, condiţii care în speţă nu sunt îndeplinite.

Dispoziţiile legale cu privire la competenţa materială a tribunalului au caracter imperativ în materia Legii nr.10/2001, şi nu pot fi înlăturate prin acordul sau achiesarea părţilor, prin schimbarea temeiului de drept al cererii în cadrul controlului judiciar reglementat prin lege specială în materia stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor intravilane.

Instanţa stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Etichete: