Top

Anularea concursului de ocupare a funcţiei de secretar Club Vânătoare, organizat de D.J.V.P.S. Competenţa instanţei

D.J.V.P.S. Vaslui, înfiinţată potrivit O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, poate fi asimilată „autorităţii publice” în sensul legii contenciosului administrativ, doar în ipoteza în care acţionează „în regim de putere publică” şi „pentru satisfacerea unui interes public”. În speţă, obiectul litigiului constituindu-l anularea unui concurs pentru ocuparea unui post de secretar, ce face parte din comitetul clubului de vânătoare, rezultă că în această ipostază pârâta a acţionat doar ca subiect de drept privat, pentru selectarea membrilor organelor sale de conducere, competenţa de soluţionare a cauzei revenind instanţelor de drept comun.
Decizia nr. 662/C.A./5 noiembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 152/CA/04.06.2007 a Tribunalului Vaslui, a fost respinsă cererea reclamantului C.V., în contradictoriu cu pârâta A.J.V.P.S. Vaslui, având ca obiect anularea concursului organizat la 19.09.2006 pentru ocuparea funcţiei de secretar la Clubul de vânătoare Bârlad, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A reţinut instanţa de fond că reclamantul C.V. a investit instanţa cu o cerere prin care solicită anularea concursului organizat de A.J.V.P.S. pentru ocuparea funcţiei de secretar la Clubul de vânătoare Bârlad, ce aparţine A.J.V.P.S. Vaslui.
Curtea a admis recursul pârâtului pentru considerentele de mai jos:
Astfel, eronat tribunalul, constituit în complet de litigii de muncă, a stabilit competenţa secţiei de contencios administrativ pentru soluţionarea acţiunii reclamantului ce viza anularea unui concurs pentru ocuparea unui post de conducere, organizat de A.J.V.P.S. Vaslui, asociaţie ce se constituie, în condiţiile art. 1 din statut ca „persoană juridică de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu distinct şi individual”.
Ori, dispoziţiile art. 1 din legea contenciosului administrativ, definind „subiectele de sezină”; evocă persoanele vătămate „de către o autoritate publică”, care potrivit art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, sunt definite ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”.
Este real faptul că A.J.V.P.S. Vaslui, deşi înfiinţată potrivit O.G. nr. 26/2000 privind organizaţiile şi fundaţiile, poate fi asimilată autorităţilor publice, în sensul legii contenciosului administrativ, însă doar în ipoteza în care aceasta acţionează „în regim de putere publică”, şi „pentru satisfacerea unui interes public”, astfel cum este acesta delimitat prin art. 3 şi 4 din statutul asociaţiei, respectiv atunci când acţionează în sensul conservării biodiversităţii şi protecţiei faunei de interes vânătoresc şi piscicol, când încheie contracte de atribuire şi gestionare a fondurilor de vânătoare şi pescuit, când gestionează şi eliberează, în condiţiile legii, carnetele de membru şi autorizaţiile de vânătoare şi pescuit sportiv, etc.
În speţă însă, obiectul litigiului îl reprezintă anularea unui concurs organizat de A.J.V.P.S. Vaslui, pentru ocuparea postului de secretar al Clubului de vânătoare Bârlad, secretar care potrivit art. 29 din statut, face parte din „comitetul clubului”, organism ce conduce activitatea acestuia „în intervalul dintre adunările generale” ale membrilor clubului.
Rezultă aşadar, că în această ipostază intimata a acţionat doar ca subiect de drept privat, pentru selectarea membrilor organelor sale de conducere, şi în raport cu membrii proprii ai asociaţiei, iar nu în regim de putere publică şi în raport cu terţele persoane cu care interacţionează în vederea satisfacerii interesului public asumat la momentul înfiinţării sale, doar în această din urmă ipostază fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, de natură a atrage competenţa şi incidenţa normelor speciale ce guvernează materia contenciosului administrativ.
Curtea reţine totodată că, acţiunea reclamantului a fost eronat înregistrată şi pe rolul secţiei de litigii de muncă a Tribunalului Vaslui, nici reclamantul şi nici persoana câştigătoare a concursului organizat de intimată, neaflându-se în raporturi de muncă cu aceasta, pentru a putea fi atrasă competenţa acestei secţii.
Astfel, prin chiar cererea introductivă la instanţă, reclamantul invocă faptul că este „membru vânător al Asociaţiei judeţene şi al Clubului Bârlad şi membru în comitetul Clubului Bârlad”, iar potrivit art. 16 din statutul A.J.V.P.S. Vaslui, al. (3): „Membrii consiliului asociaţiei pot fi retribuiţi cu o indemnizaţie fixă, stabilită anual de adunarea generală”, nepunându-se aşadar pune problema existenţei vreunui raport de muncă între asociaţie şi consiliul acestuia, ca organ de conducere al persoanei juridice de drept privat.
Este de menţionat, pentru identitate de acţiune, faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa judecătoriei pentru litigiile decurgând din modificarea actelor constitutive ale asociaţiilor şi fundaţiilor (cap. 4 din O.G. nr. 26/2000), ori primind contestaţiile formulate împotriva hotărârilor adunării generale (art. 24 din acelaşi act normativ), tocmai în considerarea faptului că activitatea internă a acestor persoane juridice se circumscrie normelor dreptului comun.
Concluzionând, faţă de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la admiterea recursului promovat în cauză de reclamantul C.V., cu consecinţa casării sentinţei civile nr. 152/CA/2007 pronunţată de secţia contencios administrativ a Tribunalului Iaşi, ca fiind emisă de o instanţă necompetentă material, raportul juridic dedus judecăţii neaparţinând jurisdicţiei administrative ori de dreptul muncii, pentru ca soluţionarea lui să intre în competenţele tribunalelor, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 din Codul de procedură civilă.
Cum prevederile art. 1 alin. (1) din acelaşi cod stabilesc plenitudinea de competenţă în favoarea judecătoriilor, Curtea va proceda la înaintarea dosarului Judecătoriei Vaslui în vederea rejudecării.

Etichete: