Top

Alte cereri

Dosar nr. 447/89/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 283/C.A.

Şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier ELENA GHEORGHIES

Pe rol pronunţarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamant SC. K T SRL. şi pe pârât DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI, pârât ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE VASLUI, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare lipsesc părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 23.11.2009, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, 30.11.2009, dându-se soluţia de faţă;?????

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă,

Prin Cererea introductivă înregistrată sub nr. 447/89/2008 reclamanta SC K T SRL a formulat contestaţie împotriva deciziei 39/14.02.2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală 27513 din 31.10.2007, în baza căruia s-a emis decizia de impunere 174 din 05.11.2007, în baza cărora s-au stabilit obligaţii fiscale la bugetul de stat de 128.681 lei.

În motivare a arătat că sumele sunt stabilite eronat.

1) Obligaţia suplimentară de plată a taxei pe valoare adăugată în sumă de 6410,16 lei .

În baza contractelor încheiate de reclamanta cu parteneri străini, societatea a efectuat o serie de reparaţii facturate în febr. 2007 şi mai 2007. Aceste reparaţii au fost facturate după 01.08.2007 pentru că au fost terminate la 31.07.2008, fapt ce rezultă din înmatricularea sub pavilion grecesc începând cu 01.08.2007 iar serviciile se pot factura după recepţia finală. Drept urmare în sept. şi oct. 2007 a fost facturată o parte din serviciile şi cheltuielile efectuate privind navele.

2) Taxa pe valoare adăugată în sumă de 43.285,85 lei nu e datorată. TVA-ul a fost calculat la suma încasată de la Ecoplant Berezeni cu titlu de garanţie pentru livrare de combustibil urmând ca acea societate să achite combustibilul cu bonuri valorice emise de Apia.

Inventarierea stocului de marfă a fost făcută tendenţios, bazându-se pe declaraţiile pe proprie răspundere ale gestionarului.

Se consideră că reclamanta este plătitoare de TVA şi poate factura mărfurile livrate în cursul lunii până la 31.07.2007, având în vedere şi facturarea combustibililor ce urmează a fi încasaţi cu bonuri valorice emise de Apia ce necesită un protocol special.

3) Se contestă şi raportul de inspecţie fiscală 21590 din 19.10.2007 emis de AFP în legătură cu motoarele livrate partenerului extern Ergomare SA Grecia. S-a emis o factură externă în 2005 care urma să fie încasată în ian 2006. La 27 ian 2006 s-au achiziţionat 2 motoare de la un partener intern şi au fost livrate clientului extern Ergomare.

4) Se contestă Tva-ul în sumă de 11019 aferent sumei de 57.996 lei pe considerentul că acest export nu a fost efectuat. Exportul a fost efectuat rezultând din extrasele de cont care atestă achitarea acestora, dovada achiziţionării de către reclamantă.

Declaraţia vamală a fost efectuată pe navă şi nu pe părţi componente.

5) Se contestă suma de 19436 lei ce reprezintă TVA colectată. Reclamanta primea un comision de la Brailact pentru că achiziţiona lapte pentru aceasta. Plata laptelui se efectua de Brailact. Pentru că reclamanta se deplasa zilnic la persoane s-a ajuns la un acord şi societatea îi vira reclamantei banii preţ al laptelui.

6) Impozitul pe dividende de 50842 nu este datorat. Baza legală asupra căreia s-a calcula impozitul nu este legală pentru că s-au luat în calcul o serie de sume înregistrate eronat în diferite conturi.

7) Contestă cheltuielile înregistrate şi declarate de societate – 44588,97 lei pentru că sunt considerate cheltuieli în favoarea acţionarilor numai în baza înregistrărilor contabile eronate. Iar cheltuielile cu combustibilul pentru livrarea laptelui sunt stabilite aleatoriu de inspectori şi consideră că trebuie efectuată o expertiza.

8) TVA deductibil se contestă solicitându-se o expertiză .

La prezenta cauză s-a conexat şi dosarul 815/89/2008 prin care reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei 40/06.03.2008 emisă de DGFP prin care a fost respinsă contestaţia împotriva rapoartelor 21590 din 19.10.2007 şi din 26.10.2007 în baza cărora s-a emis decizia de impunere 150/19.10.2007.

În motivare s-a reluat parte din motivarea primei acţiuni.

DGFP Vaslui a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei.

Suma de 6410,16 lei reprezentând TVA este datorată. Cheltuielile au fost efectuate când navele nu mai erau în proprietatea reclamantei .

Suma de 43285, 85 lei se compune din:

– 7982 lei TVA colectată la avansurile primite de la SC Ecoplant cu titlu de garanţie, cum spune reclamanta. În legislaţie nu este prevăzută o astfel de garanţie şi aceasta nu este înregistrată astfel în contabilitate.

– 35303,85 lei reprezintă TVA aferent mărfurilor lipsă din gestiune. Inspectorii au dorit efectuare unui inventar dar întrucât administratorul şi contabilul au refuzat deplasarea s-a calculat lipsa în baza declaraţiei gestionarului, a stocului faptic şi scriptic.

La punctul 2 din acţiune se contestă suma care nu face obiectul deciziei 39/2007 şi pentru aceste capete de cerere se invoca lipsa procedurii prealabile.

În cauză au fost propuse probele cu acte şi expertiza contabilă, probe încuviinţate şi administrate.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că acţiunea este întemeiată în parte.

Excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile pentru contestarea rapoartelor de inspecţie fiscală 21590 din 19.10.2007 şi 26.10.2006 va fi respinsă pentru că s-a îndeplinit procedura prealabilă, dovada fiind decizia 40 emisă de DGFP.

Pe fond instanţa constată că motivele de contestaţie ale societăţii se referă la operaţiuni economice ce au influenţă asupra unor categorii distincte de impozite, asupra cărora s-au făcut constatări prin rapoarte de inspecţie fiscală distincte şi asupra cărora s-a dispus prin decizii distincte.

Faţă de obiectul dedus judecăţii, instanţa va analiza separat cele două decizii contestate, respectiv procesele – verbale de inspecţie fiscală.

I. Prin Decizia 39/2007/14.02.2008 a DGFP(filele 11-14) s-a respins contestaţia asupra măsurilor luate prin Decizia de impunere 174/05.11.2007 (filele 163-164)prin care s-a dispus în sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva celor constatate prin raportul de inspecţie fiscală 27513 din 31.10.2007 (filele 218-222).

a) Raportul de inspecţie fiscală nr. 271513/31.10.2007 a avut ca obiective: verificarea modului de calcul a bazei impozabile şi concordanta intre evidenta contabila şi declaraţiile depuse la AFP şi constatarea eventualelor diferenţe aferente TVA perioada 01.07.2007-31.082007

S-a constatat:

– 6410,16 lei diferenţă TVA deductibilă aferentă pentru cheltuieli cu nave care nu mai erau in gestiunea K T, fiind înmatriculate sub pavilion grec.

– 43.285, 85 lei – diferenţa suplimentară, formată din:

– 7982 lei, TVA aferent unui avans de 49994 lei primit de la Ecoplant SRL Berezeni;

– 35303, 85 lei, TVA aferent mărfurilor lipsă în gestiune în cuantum de 221.118, 93 lei;

– nereguli referitoare la gestiune – lipsa raportului de gestiune, recepţiilor la combustibil, lipsa registrului unic de control.

S-a dispus stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare de 49.696 lei , întocmindu-se Decizia de impunere 174/05.11.2007.

Referitor la suma de

– 6410,16 lei diferenţa TVA pentru cheltuieli cu nave care nu mai erau in gestiunea K T, fiind înmatriculate sub pavilion grec.

În esenţă, se reţine de către inspectorii fiscali că taxa a fost dedusă asupra unor cheltuieli nedeductibile.

145 alin.(2) din Codul fiscal” Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile;. Conform prevederilor art. 128 din Codul fiscal, vânzarea navelor către un terţ este o operaţiune taxabilă.

Serviciile asupra valorii pentru care s-a dedus TVA sunt staţionarea la cheu şi remorcarea a două nave, după cum se precizează în raportul de inspecţie fiscală, aspecte necontestate de către contribuabil.

Aceste nave au fost înmatriculate sub pavilion grec pe data de 01.08.2007, iar cheltuielile au fost înregistrate după această dată, în urma emiterii a patru facturi..

Referitor la exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, articolul 134 alineatul 2 din Codul fiscal dispune că aceasta este exigibilă, de regulă, la momentul la prestării serviciului.

Întrucât facturile au fost emise ulterior datei radierii navelor din proprietatea contestatoarei, rezultă că şi serviciile facturate trebuie să se refere la o perioadă ulterioară.

Nu au fost făcute nici de către contestatoare, nici avute în vedere de către expertul contabil, probe care să ateste că serviciile facturate după radierea navelor au fost prestate anterior.

Analizând critica contestatoarei care afirmă că nava trebuia remorcată, conform înţelegerii părţilor, pentru a fi predată şi întrucât vânzarea unui bun este în esenţă, un simplu acord de voinţă, iar de regulă transferul proprietăţii are loc în urma simplului acord de voinţă al părţilor, condiţiile concrete de livrare trebuie analizate în contextul înţelegerii părţilor.

Prevederi ale contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate anterior înregistrării cheltuielilor, sunt citate în cuprinsul deciziei şi aceste citate din contract nu au fost contestate de către SC K T.

Astfel se prevede în decizie că din aceste contracte rezultă că nu cădea în sarcina vânzătorului (K T) efectuarea unor cheltuieli cu privire la remorcare şi plata chiriei aferente staţionării navelor.

Pe de altă parte, înainte de data emiterii facturilor ambele nave fuseseră deja înregistrate sub pavilion grecesc, fapt ce atestă că şi transferul proprietăţii şi înregistrarea administrativă a transferului fuseseră făcute.

Instanţa va înlătura concluziile expertului contabil întrucât, aşa cum s-a arătat, aceasta contravine normelor legale imperative expuse şi este rezultatul unor aprecieri pur subiective, nesusţinute de documente sau prevederi legale.

În concluzie, instanţa constată că din probele administrate achiziţiile de servicii nu au fost făcute în folosul unor operaţiuni taxabile(în sensul art 145 din Codul fiscal), astfel încât nu există dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată aferente. Va fi respinsă contestaţia cu privire la suma de 6410,16 lei.

Referitor la suma de 7982 lei, TVA aferentă unui avans de 49994 lei primit de la Ecoplant SRL Berezeni.

Instanţa constată că această sumă este evidenţiată de către inspectorii fiscali ca TVA necolectată.

Articolul 134 alineatul 2 litera b din Codul fiscal, dispune că exigibilitatea TVA intervine anticipat la momentul încasării unei plăţi în avans, această ipoteză fiind avută în vedere de către inspectorii fiscali.

Instanţa constată că suma a fost achitată prin bancă de către Ecoplant Srl Berezeni fără a se indica titlul cu care a fost făcută această plată.

Din „Protocolul „ depus la fila 155 din dosarul cauzei rezultă că suma a fost achitată cu titlu de garanţie pentru unele livrări viitoare şi nu de avans, urmând a fi restituită.

Prin urmare, întrucât suma nu a fost achitată în urma unei operaţiuni impozabile în sensul articolelor 126-128 din Codul fiscal, instanţa va admite contestaţia cu privire la această sumă de 7982 lei.

Referitor la suma de 35303, 85 lei, TVA aferent mărfurilor lipsă în gestiune în cuantum de 221.118, 93 lei:

Instanţa constată că este asimilat unei livrări de bunuri, ca operaţiune taxabilă cu TVA şi lipsa bunurilor din gestiune şi prin urmare este obligatorie colectarea TVA cu privire la bunurile lipsă din gestiune.

Pentru a determina însă baza de impunere a TVA la data de 31.08.2007 inspectorii fiscali au determinat stocul de marfă de la punctul de lucru Fălciu al contestatoarei la

data de 12.10.2007 prin luarea unei simple declaraţii gestionarului, calculând apoi intrările şi ieşirile evidenţiate în contabilitate din perioada 01.09.2007 -12.10.2007.

Deşi în mod logic o asemenea operaţiune este corectă, modul în care au determinat stocul de marfă la data de 12.10.2007 ca valoare de reper este subiectiv. Simpla declaraţie a gestionarului în prezenţa doar a echipei de control, în condiţiile în care se reţine că „gestionarul nu avea sau nu a vrut să prezinte o evidenţă clară a mărfurilor din gestiune” nu constituie un mod obiectiv de a stabili o valoarea certă a stocului faptic.

În asemenea condiţii, se impunea în mod cert o inventariere a stocului de marfă faptic. Cu toate acestea „ nu s-a făcut o inventarul mărfurilor existente la punctul de lucru Fălciu, de către echipa de control” şi nici nu s-a solicitat societăţii efectuarea inventarului, aşa cum dispune articolul 3 din Normele anexă la Ordinul 1753/2004 al Ministerului Finanţelor pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, act normativ în vigoare la data controlului.

Nici ulterior formulării contestaţiei administrative nu s-a solicitat societăţii contestatoare efectuarea unui inventar şi nici nu s-a efectuat un inventar serios de către organele de control, fapt ce ar fi dus la stabilirea unei baze de impozitare certe.

Prin urmare, instanţa va admite contestaţia cu privire la suma de 35303, 85 lei reţinută cu titlu de TVA necolectată.

Cu privire la nereguli referitoare la gestiune – lipsa raportului de gestiune, recepţiilor la combustibil, lipsa registrului unic de control.

Instanţa reţine că nu au fost făcute probe care să ateste faptul că elementele reţinute de către organele de control nu există. Cu toate acestea, eventuala contestare a măsurii amendării contestatoarei nu face obiectul acestei cauze.

Prin Decizia 40/06 03 2008 filele 15-22 s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei 15/19.10.2007 şi împotriva Raportul de inspecţie fiscală nr. 21590/19.10.2007(filele 137-144).

a) Raportul de inspecţie fiscală nr. 21590/19.10.2007(filele 137-144)

Obiective ce fac obiectul cauzei:

– impozitul pe profit pentru perioada 01.12.2004-31.12.2006

– impozit pe venit din dividende.

S-au stabilit:

– referitor la impozitul pe profit: o baza impozabilă suplimentară de 121.656 lei şi un impozit de plată de 19.465 lei plus majorări de întârziere;

– referitor la impozitul pe venit din dividende : o bază impozabilă de 327.006 lei şi un impozit de 50842 lei plus majorări de întârziere;

Referitor la impozitul pe profit contestat:

– S-au stabilit venituri înregistrate şi nedeclarate de către contestatoare pentru anul 2005, în cuantum de 57.996 lei, venituri care au fost înregistrate în trimestrul III al anului 2006.

– Se contesta impozitul pe profit aferent anului fiscal 2005.

Veniturile provin din încasarea în luna decembrie de la SC Ergomare SA din Grecia a unei sume 97.862,99 lei. Această sumă a fost încasată integral în urma emiterii facturii fiscale externe 1/29.12.2005(fila 151) privind livrarea a două motoare de navă. Aceste motoare sunt identificate în factură.

Motoarele au fost achiziţionate de la un furnizor al contestatoarei în luna ianuarie 2006 cu suma de 39866,2 lei, susţinându-se că ar fi fost încorporate ulterior pe două vase ale clientului extern.

Reglementarea de bază în privinţa impozitului pe profit este prevăzută în Legea 571/2003 Codul fiscal. În articolul 16 din acest act normativ se dispune că „ Anul fiscal este anul calendaristic.”, iar articolul 19 vizează modul de calcul al impozitului pe profit . „ Reguli generale: (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.”

Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, act normativ amintit de către expertul contabil (fila 81 din dosar), dispune:

Art.32. – (1) Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care sunt aferente unui exerciţiu financiar ulterior, trebuie prezentate sub titlul de „Cheltuieli în avans”.

(2) Veniturile care, deşi se referă la exerciţiul financiar în cauză, nu se încasează până la expirarea acestuia, trebuie prezentate la „Creanţe”. În cazul în care astfel de venituri sunt semnificative, acestea trebuie prezentate şi în notele explicative.

Art. 45. – Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.

Instanţa trebuie să analizeze dacă suma de 97.862,99 lei, facturată în cursul anului 2005 şi încasată în anul 2006 reprezintă sau nu un venit aferent anului fiscal 2005, iar în caz afirmativ, dacă suma de 39866 lei – achitată în 2006, reprezintă o cheltuială aferentă anului fiscal 2005 sau 2006.

Pentru a determina dacă, conform prevederilor art. 32 alineatul 2 din Ordinul 1752/2005, venitul se referă la anul fiscal 2005 sau 2006, se impune analizarea raportului juridic în temeiul căruia s-a executat obligaţia de a face plata.

Instanţa constată că prin factura externă nr. 1 din 29.12.2005 s-a consemnat vânzarea a două motoare individualizate, atât în privinţa caracteristicilor tehnice cât şi a seriilor acestora. Nu a fost întocmit un contract de vânzare-cumpărare care să detalieze data şi modalitatea predării, alte termene sau condiţii.

Totodată, rezultă din actele dosarului că aceste bunuri cert determinate nu se aflau în proprietatea contestatoarei ci în proprietatea unui furnizor al acesteia.

Conform articolului 1294-1295 Cod civil vânzarea se perfectează în momentul realizării acordului de voinţă. Totuşi, o condiţie a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare este ca vânzătorul să fie proprietarul bunului, iar vânzarea unui bun individual determinat care nu se află în proprietatea vânzătorului, deşi nu este valabilă ca şi vânzare-cumpărare.

Doctrina a stabilit că în cazul unui raport comercial o astfel de convenţie este totuşi valabilă ca o vânzare cumpărare afectată de condiţia suspensivă a aproprierii bunului de către vânzător sau ca o convenţie privind o obligaţia de a face şi care se execută la momentul în care vânzătorul dobândeşte proprietatea bunului (Stanciu Cărpenaru – Drept comercial român,ediţia a III-a, fila 394).

Prin urmare, operaţiunea juridică s-a executat în anul fiscal 2006, în momentul în care contestatoarea a intrat în proprietatea bunurilor vândute, astfel încât suma facturată în anul 2005, reprezintă, într-adevăr un venit în avans aferent unei operaţiuni juridice aducătoare de venituri ce s-a născut în anul fiscal 2006.

Instanţa constată, că suma de 97.862,99 lei reprezintă un venit obţinut în trimestrul I al anului fiscal 2006, nu anului 2005, cum a apreciat organul de control, nici lunii octombrie 2006, cum a înregistrat în contabilitate societatea contestatoare.

Prin urmare, instanţa va admite contestaţia cu privire la cuantumul bazei impozabile suplimentare privind impozitul pe profit aferent anului fiscal 2005 in cuantum de 57996 lei.

Impozit pe dividende:: o bază impozabilă de 327.006 lei şi un impozit de 50842 lei plus majorări de întârziere.

a) Inspectorii fiscali au reţinut că în anii 2005-2007 societatea a achiziţionat cu bonuri fiscale diverse bunuri care nu au legătură cu activitatea societăţii (alimente, ochelari, medicamente, articole de îmbrăcăminte, ceasuri, bijuterii, tablouri) şi care au fost înregistrate ca şi cheltuieli de exploatare.

Aceste cheltuieli au fost calificate ca fiind făcute în favoarea asociatului societăţii, fapt ce echivalează cu calificarea acestora ca dividend.

Critica societăţii este că a înregistrat eronat respectivele cheltuieli şi că natura cheltuielilor se stabileşte de către persoanele care au făcut cheltuielile şi nu de către echipa de control.

Pct.39 dinNormele metodologice de plicare a Codului fiscal(HG44/2004) defineşte cheltuielile de protocol ca fiind cele “ ocazionate de acordarea unor cadouri, trataţii şi mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii”.

Este evident că multe dintre cheltuielile făcute ( ochelari, medicamente, ciorapi) nu se circumscriu unor cheltuieli de protocol. Pe de altă parte, alte din cheltuielile făcute (ceasuri, bijuterii, tablouri) s-au putea circumscrie unor astfel de cheltuieli, care sunt deductibile limitat.

Codul fiscal dispune în articolul 7 punctul 12 că „suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui acţionar sau asociat al persoanei juridice este efectuată în scopul personal al acestuia, atunci suma respectivă este tratată ca dividend.”

Pentru ca suma reţinută de către inspectorii fiscali să poată fi catalogată ca şi dividend se impune să rezulte că bunurile au furnizate şi au fost folosite în scopul personal al acestora. Întrucât nu s-a făcut o astfel de dovadă, soluţia adoptată de către expertul contabil, care a alocat o parte din aceste cheltuieli ca şi cheltuieli de protocol, deductibile limitat, este însuşită de către instanţă, care are în vedere şi principiul prevalenţei naturii operaţiunii faţă de forma acesteia, reglementat prin punctul 49 din Normele anexă la Ordinul 1752/2005.

Prin urmare, instanţa va admite în parte contestaţia cu privire la impozitul pe dividende şi va dispune recalcularea bazei impozabile, prin luare în considerare a cheltuielilor de protocol evidenţiate în anexa 1.1, ultima coloană din raportul de expertiză contabilă(fila 94 din dosar).

Subsecvent, se impune a fi recalculat şi cuantumul obligaţiilor accesorii.

b) Inspectorii fiscali au constatat că în semestru I al anului 2007, asociatul societăţii a ridicat din disponibilităţile băneşti ale societăţii suma 259.432 lei, sumă ce a fost calificată ca o distribuire de bani a societăţii către asociat, fapt ce este definit ca dividend de Codul fiscal.

Critica societăţii contestatoare se referă la faptul că suma respectivă urma să fie restituită de către asociatul unic şi că nu s-a hotărât distribuirea de dividende aferente profitului obţinut în anul fiscal 2006 de către Adunare generală a acţionarilor.

Dividendul este definit de articolul 7 punctul 12 din Codul fiscal ca “ o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică.”

Deşi nu specifică expres, contestatoarea apreciază că ridicarea sumei de către asociatul unic ca “avans trezorerie” ce nu a fost înregistrat ca atare, reprezintă un împrumut ce urma să fie restituit, fapt, de altfel confirmat de înregistrarea în contul de 455 .Asociaţi – conturi curente după cum conformă expertul contabil.

Actul normativ indicat de către expertul contabil Ordinul 1752 dispune la punctul 170 din Normele anexă că ” Sumele depuse sau lăsate temporar de către acţionari/asociaţi la dispoziţia entităţii, precum şi dobânzile aferente se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.”

În cazul de faţă suma de 259.432 lei a fost încasată din disponibilităţile societăţii de către asociatul unic fără a exista o sumă împrumutată de către asociat către societate care să fie restituită, după cum atestă şi expertul contabil (faptul că exista un sold debitor de 259432 lei al contului 455 Asociaţi conturi curente).

Prin urmare, instanţa apreciază că în mod legal inspectorii fiscali au reţinut că suma de 259.432 lei a reprezentat o încasare de dividende.

Instanţa va înlătura concluzia expertului contabil în această privinţă întrucât este dată în urma unei interpretări eronate a normelor legale incidente situaţiei de fapt, respectiv a articolului 7 punctul 12 din Codul fiscal şi a prevederilor normelor anexă la Ordinul 1752/2005 al Ministerului finanţelor publice.

Susţinerea expertului că asociatul unic a ridicat peste 250.000 lei pentru o perioadă de câteva luni pentru a achiziţiona bunuri şi servicii pentru societate este hilară atât timp cât nimic nu îl împiedica să vireze contravaloarea unor bunuri şi servicii prin viramente bancare din contul societăţii.

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge contestaţia privind impozitul pe dividende aferent unei baze impozabile de 259.432 lei, precum şi obligaţiile accesorii aferente.

b) Raportul de inspecţie fiscală nr. 21590/26.10.2007(filele205-209)

Obiective: verificare mod calcul bază impozabilă aferentă TVA

Concordanţa între evidenţa contabilă şi declaraţiile depuse la AFP

Diferenţe TVA perioada 01.12.2004-30.06.2007

S-au stabilit:

– TVA deductibilă

– suma de 27328 lei, care a fost în mod eronat înregistrată ca TVA deductibil.

Suma provine din înregistrarea eronată a unor cheltuieli deductibile:

– 12.557, 08 lei sume înregistrate eronat pe cheltuieli

– 14751 lei combustibil ce nu a fost utilizat pentru activitatea contribuabilului

TVA colectată

– o diferenţă suplimentară de 30.445 lei, formată din:

– 19436 lei- avansuri încasate de la Brailact SA, pentru care nu s-au emis facturi fiscale

– 11.019 lei- TVA aferentă unei livrări externe a două motoare de navă

Faţă de solicitarea de rambursare de TVA de 147.901 lei s-a dispus rambursarea a doar 90.118 lei

Cu privire la – TVA deductibilă, instanţa trebuie să analizeze dacă valorile asupra cărora s-a calculat TVA va analiza dacă

– suma de 27328 lei, care a fost în mod eronat înregistrată ca TVA deductibil.

Suma provine din înregistrarea eronată a unor cheltuieli deductibile:

– 12.557, 08 lei TVA aferent unor sume reţinute ca înregistrate eronat ca şi cheltuieli

– 14751 lei TVA aferent contravalorii combustibilului ce nu a fost utilizat pentru activitatea contribuabilului

Cu privire la suma de 12.557, 08 lei, instanţa reţine că acesta reprezintă TVA colectat aferent unor cheltuieli evidenţiate în temeiul unor bonuri fiscale, solicitându-se deducerea acesteia.

Contestatoarea nu a formulat motive exprese de contestaţie pentru această sumă specifică.

Instanţa reţine că pentru a deduce taxa pe valoarea adăugată Codul fiscal prevede în mod imperativ în articolul 146 că o condiţie a deducerii este deţinerea unei facturi fiscale.

Singura excepţie este prevăzută de articolul 46 alineatul 2 din Normele metodologice, anume pentru carburanţii auto se poate de duce TVA în baza bonurilor emise de casele de marcat fiscale, bonuri fiscale in care trebuie evidenţiate anumite date.

Rezultă din actele dosarului că respectivele cheltuieli nu se refereau la combustibil.

Este indiferent faptul că respectivele cheltuieli trebuiau înregistrate sau nu ca şi cheltuieli de protocol(aşa cum se susţine în nota explicativă), acest aspect vizând doar baza de impunere a impozitului pe profit.

Va fi respinsă contestaţia cu privire la suma de 12557,08 înregistrată eronat ca şi TVA deductibilă.

Cu privire la suma de 14751 lei, reprezentând TVA aferent contravalorii combustibilului reţinut ca neutilizat de societate pentru activitatea contribuabilului.

Situaţia de fapt: În contabilitate a fost înregistrată ca şi cheltuială în baza unor bonuri fiscale contravaloarea unei cantităţi importante de combustibil, fără a putea fi însă prezentate documente care să ateste efectuarea deplasărilor. Bonurile fiscale prezentate nu aveau menţiunile prevăzute de articolul 51 alineatul 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, adică denumirea societăţii, codul unic de înregistrare al acesteia şi numărul de înmatriculare al autoturismului.

Inspectoriii fiscali au apreciat cantitatea de combustibil ca nejustificat de mare şi au calculat cantitatea necesară de combustibil pentru activitatea comercială a societăţii. Modul de calcul al societăţii a avut în vedere deplasarea autoturismului asociatului unic în fiecare zi pe traseul Vaslui-Murgeni şi pentru autovehiculele care colectau lapte pe traseul indicat în borderourile de colectare a laptelui, s-a calculat distanţa, s-a avut în vedere consumul de 8 litri la suta de kilometri decontat şoferilor şi s-a aplicat un cost mediu al combustibilului în perioada de calcul. Urmare a acestui calcul, echipa de inspecţie fiscală a calculat o cheltuială nedeductibilă şi o taxă pe valoarea adăugată aferentă acesteia în cuantum de 14751 lei.

La data controlului, reprezentantul societăţii contestatoare a declarat că în proporţie de 90% bunurile fiscale au fost destinate activităţii comerciale a societăţii.

Critica contestatoarei se referă la faptul că modul de calcul al combustibilului utilizat nu este corect şi solicită administrarea unei expertize în acest sens.

Reglemetarea de principiu incidentă în cauză este dată de prevederile articolului 145 alineatul 3 din Codul fiscal care dispune că TVA aferentă bunurilor achziţionate este deductibilă dacă aceste bunuri sunt destinate utilizării în folosul activităţii sale comerciale.

Din punct de vedere formal, deducerea TVA se poate face, ca regulă, în baza unei facturi fiscale care să cuprindă anumite date minimale. Ca excepţie, punctul 46 alineatul 2din Normele metodologice de plicare a Codului fiscal, (HG44/2004) dispun că în situaţia achiziţionării de combustibil “deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale (…), dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului(s.n).

(3) Facturile sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt aceleaşi documente prevăzute la alin. (1) pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare.”

Fiind o normă de excepţie, aceasta este de strictă interpretare.

Instanţa constată că nu este contestat faptul că bonurile fiscale nu aveau denumirea cumpărătorului, codul unic de identificare şi numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Instanţa apreciază că bonurile fiscale nu îndeplineau condiţiile de a putea fi documente justificative pentru decontarea TVA.

Prin Decizia nr. V/2007, Înalta curte de casaţie şi justiţie a dispus într-un recurs în interesul legii că” În aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f) şi ale art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, stabilesc:

Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.”

Conform prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă soluţia dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanţe.

Pe de altă parte, obligaţia înregistrării contabile în mod corect a operaţiunilor economice, aşadar inclusiv a cheltuielilor revine, conform prevederilor 1, 6 şi 7 din Legea 82/1991 reprezentanţilor societăţii.

Instanţa urmează a înlătura concluziile rapoartelor de expertiză contabilă, inclusiv a celor suplimentare(fila131-144, respectiv 159-163) privind valoarea TVA deductibilă aferente carburanţilor întrucât acestea se bazează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente, expuse in extenso anterior.

Traseele stabilite ca parcurse zilnic sau de mai multe ori pe zi de către expertul contabil nu sunt susţinute de documente.

Apoi, concluziile expertizei se bazează pe o expertiză tehnică auto ce nu a fost încuviinţată de către instanţă, obiectivele acesteia fiind stabilite de către expertul contabil, nu de către instanţă după discutarea lor în contradictoriu, iar efectuarea exepertizei auto nu a fost efectuată conform dispoziţiilor procedurale.

Faţă de prevederile legale amintite şi Decizia nr. V/2007 a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, nici taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise pe numele terţului “cooperant” Timofte Sorina (în cuantum de 3.350.707Rol) nu poate fi considerate deductibilă.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia cu privire la suma de 27328 lei, înregistrată eronat ca TVA deductibilă.

Referitor la TVA colectată:

– o diferenţă suplimentară de 30.445 lei, formată din:

– 19436 lei TVA- avansuri încasate de la Brailact SA, pentru care nu s-au emis facturi fiscale;

– 11.019 lei – TVA aferentă unei livrări externe a două motoare de navă;

Referitor la suma de 19436 lei, reţinută ca avansuri încasate de la Brailact SA, pentru care nu s-au emis facturi fiscale şi care ar fi trebuit evidenţiată ca TVA colectată:

Instanţa reţine că achiziţiile de lapte erau efectuate de către societatea contestatoare în numele SC Brailact SA, în schimbul unii comision. Acest fapt rezultă din „Contractul de prestări servicii” depus la filele 117-120 din dosarul cauzei. Prin urmare, sumele plătite către furnizorii de lapte erau achitate în numele SC Brailact SA şi nu reprezentau avansuri pentru laptele furnizat aşa cum reţin inspectorii fiscali.

Instanţa constată că operaţiunea impozabilă în speţă nu este o livrare de bunuri, ci o prestare de servicii, în sensul prevederilor art.129 din Codul fiscal, iar TVA trebuia colectată asupra contravalorii comisionului aferent serviciilor prestate.

Având în vedere şi concluziile expertizei contabile în această chestiune, instanţa va admite contestaţia cu privire la suma de 19436 lei şi obligaţiile accesorii.

Referitor la suma de 11.019 lei – reţinută ca TVA ce trebuia colectată aferentă unei livrări externe a două motoare de navă

Critica contestatoarei se referă la faptul că vânzarea motoarelor de navă către o societate comercială din Grecia este un export, iar exportul este o operaţiune scutită de colectarea taxei pe valoarea adăugată.

În esenţă, problema asupra căreia trebuie să se pronunţe instanţa este dacă vânzarea motoarelor de navă către o societate comercială din Grecia reprezintă sau nu export.

Instanţa constată că vânzarea şi facturarea unor bunuri către o societate comercială din în luna decembrie 2005, dată la care România nu aderase la Uniunea europeană, poate constitui în sensul prevederilor articolului 143 alineatul 1 litera a) Cod fiscal ”livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării de către furnizori sau de o altă persoană în contul său”, care nu este o operaţiune taxabilă, conform aceloraşi dispoziţii.

Conform prevederilor articolului 143 alineatul 3 din Codul fiscal „(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.”

Prin urmare, pentru ca operaţiunea de export să fie scutită de colectarea TVA, trebuie justificată de documentele prevăzute în ordinul Ministrului Finanţelor publice.

Prin Ordinul Ministrului Finanţelor publice nr. 1846/2003 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirilor de taxă pe valoarea adăugată pentru exporturi şi alte operaţiuni similare, pentru transportul internaţional şi pentru operaţiunile legate de traficul internaţional de bunuri, prevăzute la art. 143 alin. (1) şi la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la data vânzării motoarelor, s-au stabilit actele necesare pentru scutirea de TVA.

Aceste documente sunt diferite în funcţie de cum exportul s-a făcut în nume propriu de către exportator, caz în care sunt necesare actele avute în vedere de către organul de control şi enumerate în articolul 2 din Ordin, sau este vorba despre livrări de bunuri care sunt încorporate într-un produs final exportat.

Instanţa constată că situaţia rezultată din contestaţia, anume că livrarea motoarelor către o societate care a inclus motoarele în nave, care au fost ulterior exportate se circumscrie celui de-al doilea caz reglementat.

Instanţa va analiza dacă a vut loc operaţiunea pretinsă de către contestatoare, iar ulterior, dacă au fost depuse actele necesare pentru scutirea de plata TVA.

Contractele referitoare la navele despre care se pretinde a fi încorporat motoarele facturate au fost încheiate pe data de 18 noiembrie 2005 (filele 240-243 din dosar).

Conform articolului 4 din contracte “cumpărătorul primeşte vasul in condiţiile în care s-a găsit vasul în timpul inspecţiei sale ce a avut loc pe data de 29.10.2005”.

Nu rezultă din actele prezentate dacă erau echipate sau nu cu motoare.

Vasele au fost facturate integral de către SC Compania de remorcare maritimă Coremar SA pe data de 18.11.2005(filele 184, 185).

Aşadar, în situaţia în care vasele nu erau echipate cu motoare la data de 29.10.2005, au fost cumpărate fără motoare, fiind exportate de către SC Compania de remorcare maritimă Coremar SA, ca atare pe data de 18.11.2005.

Întrucât motoarele pretins a fi incluse în vasele exportate au fost facturate de către contestatoare direct către beneficiarul externe pe data de 29.12.2005, iar intrarea în proprietatea vaselor motoarelor s-a făcut în luna ianuarie 2006, aşadar ulterior vânzării vaselor către beneficiarul extern, instanţa constată că operaţiunea pretinsă nu există.

În situaţia în care vasele au avut motoare la data de 29.10.2005, fiind ulterior schimbate, dat fiind că societatea contestatoare a achiziţionat motoarele în luna ianuarie 2006 de la o terţă societate, instanţa constată că nu există nici un element care să ateste că respectivele motoare au fost într-adevăr incorporate în vasele exportate.

Chiar în ipoteza în care respectivele motoare ar fi fost încorporate vaselor exportate de către SC Coremar SA, contestatoarea nu a prezentat documentele necesare şi nici expertul nu a identificat documentele necesare scutirii de TVA.

Articolul 4 din Ordinul 1823/2003 dispune că ” Unităţile care efectuează livrări de bunuri care sunt încorporate în produsul final, inclusiv ambalajele, justifică scutirea cu următoarele documente:

a) contractul încheiat cu beneficiarul extern, din care să rezulte cantităţile de bunuri şi unităţile la care se face predarea acestora, precum şi termenul pentru justificarea exportului;

b) copia de pe declaraţia vamală de export întocmită de exportator, din care să rezulte că s-a acordat liberul de vamă pentru produsul final, conform reglementărilor vamale în vigoare;

c) factura fiscală şi factura externă, emise către beneficiarul extern;

d) avizul de însoţire a mărfii cu menţiunea „nu se facturează”, cu excepţia exportatorului. “

Aceste documente nu au fost prezentate de către contestoare, nici la data efectuării controlului, nu au fost depuse nici în vederea soluţionării contestaţiei administrative şi nu au fost prezentate nici în cursul judecării cauzei.

Faţă de dispoziţiile Deciziei nr. V/2007 ale Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, deja amintite, în lipsa documentelor justificative nu se poate diminua baza de impunere a TVA prin necolectarea acestei taxe din operaţiunea de vânzare a motoarelor.

Instanţa va înlătura concluziile expertului contabil cu privire la acest aspect întrucât nu sunt susţinute prin documente şi sunt contrare dispoziţiilor legale incidente şi expuse mai sus. În plus documentele depuse în instanţă ulterior depunerii raportului de expertiză (filele )dovedesc o stare de fapt contrară celei reţinute de către expert.

Prin urmare, instanţa va respinge contestaţia cu privire la suma de 11019 lei, reprezentând TVA necolectată şi la obligaţiile accesorii calculate asupra acestei sume.

În consecinţă se va admite în parte contestaţia şi anula actele administrative cu privire la sumele anterior menţionate.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâtele vor fi obligate la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC K T SRL, cu sediul. … în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi cu Administraţia Finanţelor Publice Vaslui.

Anulează decizia 39/14.02.2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, decizia de impunere 174/05.12.2007 şi raportul de inspecţie fiscală 27513/31.10.2007 emise de AFP Vaslui cu privire la suma de 43285,85 lei reprezentând TVA.

Anulează decizia 40/06.03.2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, decizia de impunere 150/19.10.2007, decizia 165/26.10.2007, rapoartele de inspecţie fiscală 21590/19.10.2007 şi 21590 din 26.10.2007 cu privire la:

1. impozitul pe profit aferent anului 2005 şi majorări de întârziere, impozit calculat la baza impozabilă 57996 lei.

2. impozitul de dividende şi majorări de întârziere prin deducerea următoarelor cheltuieli de protocol:

– pentru trim. 2, anul 2005, cheltuială de protocol de 516,13 lei

– pentru trim. 3, anul 2005 cheltuială de protocol de 823,02 lei

– pentru trim. 4, anul 2005 cheltuială de protocol de 838,59 lei

– pentru trim. 2, anul 2006 cheltuială de protocol de 514,86 lei

– pentru trim. 3, anul 2006 cheltuială de protocol de 1103,38 lei

– pentru trim. 4, anul 2006 cheltuială de protocol de 1868,11 lei

3. suma de 19436 lei reprezentând TVA colectată şi majorări de întârziere, calculate asupra avansurilor încasate de la SC Brailact SA.

Obligă pârâtele să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1814 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 30 noiembrie 2009.

Etichete: