DREPT DE DEDUCERE. REALITATEA PRESTAŢIILOR. DOVADĂ.
Prin decizia 864/2006 s-a admis recursul şi s-a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că s-a anulat în parte actele administrativ fiscale contestate numai cu privire la suma de 174.535.375 lei reprezentând T.V.A. aferent cheltuielilor efectuate cu prestările de servicii de consultanţă comercială. Au fost menţinute celelalte dispoziţii. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că prin decizia de impunere nr. 5749 din 28 iulie 2005 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina contribuabilului S.C. R.L.SRL Bacău astfel :
1. T.V. A – în total 181.597.000 lei din care T.V.A. aferentă cheltuielilor cu prestări de servicii de consultanţă comercială şi control de calitate nedeductibil fiscal în sumă de 174.535.375 lei, T.V.A. – aferentă cheltuielilor de protocol nedeductibil fiscal în sumă de 4.580.046 lei şi T.V.A. fără document justificativ în sumă de 2.481.624 lei ;
2. impozit pe profit în sumă de 110.520.000 lei reprezentând cheltuieli de deplasare nedeductibile fiscal, cheltuieli de protocol nedeductibil şi cheltuieli de servicii de consultanţă tot nedeductibil.
Decizia de impunere a fost întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală din 27 iulie 2005.
Împotriva deciziei de impunere S.C. R.L. S.R.L. a formulat contestaţie la organul fiscal, iar prin decizia nr. 263 din 18.10.2005 – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău a respins contestaţia, reţinându-se legalitatea deciziei de impunere, în esenţă pe considerentul că facturile de prestări servicii emise de S.C. T. SRL către S.C. R.L.nu are la bază documente justificative potrivit pct. 48 din H.G. 44/2004, respectiv situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, din care să reiasă prestarea efectivă a serviciilor, aşa încât acestea sunt cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit în conformitate cu prevederile art. 21 al. 4 lit. “m”.
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău şi înregistrată sub nr. 8612/2005, S.C. “R.L.” SRL a solicitat anularea deciziei 263/2005 precum şi a deciziei de impunere nr. 5749/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 269 din 19 mai 2006, Tribunalul Bacău a respins acţiunea, reţinând că potrivit art. 48 cap II, H.G. 44/2004 pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări servicii trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv : serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care trebuie să cuprindă unele menţiuni obligatorii “contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate iar prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucrare, studiu de fezabilitate.
A reţinut instanţa de fond că deşi între contestator şi S.C. T. SRL există încheiate două contracte de colaborare, privind prestarea de către S.C. T. SRL de servicii de asistenţă comercială şi de control a calităţii şi cantităţii (ce presupune verificarea calităţii şi culorii de tipărire, verificarea înscrisurilor constatate, facturile emise de S.C. “T.” nu conţin documente justificative cerute de lege care să dovedească prestarea efectivă a acestor servicii.
Instanţa a apreciat că serviciile nu au fost prestate ci doar s-au întocmit acte fictive între părţi.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S.C. “R.L.” criticând soluţia ca nefiind legală şi temeinică, arătând că serviciile au fost prestate în baza a două contracte de către prestatorul S.C. “T.” SRL şi au ca obiect servicii de asistenţă comercială şi economică şi servicii de control a calităţii şi cantităţii, că a dovedit necesitatea efectuării cheltuielilor deduse, că cele două contracte îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Invocă recurenta că instanţa a concluzionat greşit că serviciile nu au fost prestate, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei şi constatării că suma de 174.535.375 lei TVA deductibili trebuie avută în vedere la rambursare.
Criticile pe care îşi întemeiază recurenta cererea se referă doar la suma de 174.535.375 lei TVA, necontestând celelalte sume din decizia de impunere (impozit pe profit şi T.V.A. reprezentând cheltuieli de protocol), aşa încât instanţa se va limita la analiza legalităţii actelor administrativ fiscale doar cu privire la T.V.A.
S.C. “T.” S.R.L. a formulat cerere de intervenţie, în interes alăturat, arătând că cele două contracte îndeplinesc condiţiile legale, că serviciile au fost prestate.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă, raportate la dispoziţiile legale, instanţa apreciază că este întemeiat, pentru considerentele ce urmează :
Organul fiscal a reţinut că suma de 174.535.375 lei reprezintă TVA aferentă cheltuielilor cu prestări de servicii de consultanţă comercială şi control de calitate nedeductibile fiscal, reţinând că recurenta a înregistrat suma de 534.061.692 lei T.V.A. deductibilă, însă doar 352.464.647 lei era deductibilă. S-a apreciat că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile cu prestări de servicii fiind incidente prevederile art. 21 lit. “m” şi art. 145 al. 3 Legea 571/2003, pct. 48, 51 din H.G. 44/2004, reţinându-se în fapt că deşi s-au încheiat contracte de colaborare şi s-au emis facturi nu exista alte documente justificative care să ateste prestarea serviciilor de către S.C. “T.” SRL.
În drept, dreptul de deducere este reglementat de art. 145 din Codul Fiscal. Astfel la al. 3 se prevede “dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca prestator de T.V.A. are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată, aferentă prestărilor de servicii care i-au fost prestate sau urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă”.
Al. 12 al art. 145 din codul fiscal stabileşte şi condiţiile aplicabile recurentei pentru exercitarea dreptului la deducere. Astfel, bunurile (în speţă serviciile) urmează a fi folosite pentru operaţiuni cu drept de deducere, iar o a doua condiţie persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau alt document legal aprobat care justifică suma T.V.A.
Art. 21 al. 4 lit. “m” pct. 4 din H.G. 44/2004 nu sunt incidente în ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, textele invocate reglementând cheltuielile deductibile pentru determinarea profilului impozabil, al. 4 reglementând cheltuielile ce nu sunt deductibile.
Interpretarea dată de instanţa de fond în sensul că dispoziţiile referitoare la cheltuielile nedeductibile din capitalul ce reglementează „calculul profitului impozabil” ar fi aplicabile pentru deducerea TVA este contrară dispoziţiilor legale.
Instanţa apreciază că suma de 174.535.375 lei (suma contestată de recurentă) reprezintă T.V.A. deductibilă aferentă prestărilor de servicii pentru care societatea are încheiate contractele de colaborare nr. 101/2004 şi 102/2004 în baza cărora S.C. „T.” S.R.L. furnizează asistenţă comercială şi control de calitate confecţionării etichetelor. Justificarea deducerii s-a făcut cu documente legal aprobate , respectiv facturi fiscale. Dat fiind faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 145 al. 3 – Legea 571/2003 cu art. 145 pct. 12 din aceiaşi lege, instanţa apreciază că se impune reformarea sentinţei recurate.
Decizia 864/11.12.2006
Tags: DREPT DE DEDUCERE.