Top

Alte cereri (taxa prima înmatriculare)

Dosar nr. 2343/89/2009

Alte cereri (taxa prima înmatriculare)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 10/CA

Sedinta publica de la 11 Ianuarie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE LAURA-MONICA BALAN

Grefier VIVIANA-MIHAELA IFRIM

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ si fiscal privind pe contestator SC A C SRL cu sediul în si pe intimatele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE VASLUI, intimat ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE, ambele cu sediul în Vaslui,, str. Stefan cel Mare, nr. 56, jud. Vaslui, având ca obiect – alte cereri.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta cons. jr. Lefter Loredana pentru intimatele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE si DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE VASLUI, cu delegatie la dosar, lipsa fiind contestatoarea SC A C SRL.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier aratându-se ca: nu se solicita judecata si în lipsa, actiunea este timbrata, iar cauza este la primul termen de judecata dupa repunerea pe rol.

S-au citit si verificat actele si lucrarile de la dosar, dupa care;

Instanta, invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui, având în vedere ca nu este emitentul adresei a carei anulare se solicita si nici nu a colectat taxa de prima înmatriculare a carei restituire se solicita si o uneste cu fondul. Totodata uneste cu fondul si exceptia tardivitatii procedurii prealabile invocata de catre pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul la dezbateri partii prezente.

Reprezentantul pârâtei, având cuvântul solicita respingerea actiunii formulata de catre reclamanta si asa cum s-a aratat si prin întâmpinare , la data de 18.02.2009 contestatoarea a solicitat AFP Vaslui calcularea taxei de poluare pentru autovehicule, conform OUG nr. 50/2008 si restituirea diferentei între suma achitata anterior, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Respectiva diferenta nu a putut fi calculata deoarece societatea contestatoare nu a comunica valoarea emisiei de dioxid de carbon necesara la calculul taxei de poluare. Ulterior, printr-o cerere formulata la data de 16.04.2009 contestatoarea solicita restituirea întregii sume de 927 lei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, precum si dobânzile aferente acestei sume, calculata la data achitarii 26.02.2008 si pâna la restituirea integrala. În consecinta solicita respingerea actiunii ca fiind netemeinica si nelegala , societatea contestatoare avea dreptul doar la restituirea diferentei, necomunicând valoarea emisiei de carbon aceasta nu a putut fi calculata.

Cu privire la procedura prealabila, desi contestatoarea a luat cunostinta de continutul chitantei TS 3 BO 730992/26.02.2008 aceasta a solicitat restituirea sumei de 927,10 lei la data de 16.04.2009, cu mult peste termenul de 30 de zile prevazut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

S-au declarat dezbaterile închise, dupa care s-a trecut la deliberare, când;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de fata;

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 2343/89/2008, reclamanta a chemat in judecata pârâtele Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui, si Administratia Finantelor Publice Vaslui, solicitând anularea adresei înregistrate sub nr. 17254/11.05.2009, prin care ultima pârâta a refuzat sa-i restituie suma de 927,10 lei, achitata la data de 26.02.2008 cu titlul de taxa de prima înmatriculare conform prevederilor art. 214 ind. 1/3 din Legea nr. 571/2003, si obligarea acestora la restituirea sumei de 927,10 lei, cf. chitantei Seria TS3B nr. 0730992/26.02.2008, cu dobânda fiscala de la data achitarii sumei de 927,10 lei, cu titlu de taxa pentru prima înmatriculare în România, si pâna la data platii.

În motivare, reclamanta arata ca a achizitionat un autoturism „second hand” importat dintr-o tara membra a Uniunii Europene un marca Opel Astra pentru înmatricularea caruia a trebuit sa plateasca o taxa de prima înmatriculare în cuantum de 927,10 lei, achitata cu chitanta Seria TS3B nr. 0730992/26.02.2008. Ulterior, a solicitat restituirea acesteia, cerere care a fost respinsa de catre pârâta AFP Vaslui, prin adresa nr. 17254/ 11.05.2009, motivat ca nu exista temei legal pentru restituire.

Apoi, arata reclamanta ca a formulat , conform prevederilor art. 205 Cpf, contestatie împotriva acestui act administrativ fiscal prin care i-a fost respinsa cererea de restituire, dar nu i s-a comunicat un raspuns în termen de 15 zile.

Reclamanta arata ca dispozitiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sunt contrare dispozitiilor comunitare care interzic perceperea de taxe suplimentare în cazul importurilor.

În drept, prin concluziile depuse , reclamantul a invocat dispozitiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 90 al. 1 din TCE, art. 148 al. 2 si 4 din Constitutie.

Reclamanta a achitat taxa judiciara de timbru si timbru judiciar in cuantum legal, adica 43 lei si 0,3 lei.

In dovedire, reclamanta a depus adresa nr. 17254 din data de 11.05.2009 emisa de catre Administratia Finantelor Publice Vaslui, chitanta Seria TS3B nr. 0730992/26.02.2008, cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare nr. 17255/11.05.2009, factura de achizitionare a autoturismului din Germania, factura de achizitionare de la importator, certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Prin întâmpinare, pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui a învederat faptul ca nu i-a putut restitui reclamantei diferenta dintre taxa de prima înmatriculare, achitata de catre aceasta si platita conform prevederilor art. 214 ind. 3 Cpf, si taxa de poluare datorata potrivit prevederilor art. 50 din OUG nr. 50/2008 deoarece din cartea de identitate a autovehiculului înmatriculat nu rezulta emisiile de dioxid de carbon, element absolut necesar calcularii taxei de poluare.

În plus, arata reclamanta, prin adresa nr. 17254/11.05.2009 i-a comunicat reclamantei faptul ca nu –i poate restitui suma de 927,10 lei achitata cu titlu de taxa de prima înmatriculare deoarece nu exista temei legal, putându-i restitui doar diferenta dintre taxa de prima poluare si taxa de prima înmatriculare potrivit prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 si HG nr. 686/2008.

În plus, prin aceiasi întâmpinare, pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui a invocat, în temeiul prevederilor art. 7 din legea nr. 554/2004 si art. 109 al. 2 din OG nr. 92/2003, exceptia tardivitatii procedurii prealabile sesizarii instantei pe considerentul ca desi actul administrativ fiscal constând în decizia de calcul a taxei de prima înmatriculare a fost emis la data de 26.02.2008, reclamanta a parcurs procedura prealabila indicata de textele mai sus aratate de abia la data de 16.04.2009, când, prin cererea nr. 17254/16.04.2009, a solicitat restituirea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 927,10 lei, dupa împlinirea termenului de 30 de zile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

La termenul din data de 10.01.2009, instanta, din oficiu, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui, analizata cu prioritate, conform prevederilor art. 137 Cpc, instanta retine faptul ca acesta este întemeiata, urmând a fi admisa.

Reclamanta, la data de 26.02.2008, cu chitanta Seria TS3B nr. 0730992/26.02.2008, emisa de catre Trezoreria mun. Vaslui, a achitat taxa de prima înmatriculare pentru autoturismul marca Opel Astra, fabricat în anul 2007 în Germania, unde a fost înmatriculat pentru prima data la data de 19.02.2007, importat din Germania, în cuantum de 927,10 lei.

Taxa de prima înmatriculare a fost calculata de catre pârâta Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui, ca si organ fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

În plus, taxa de poluare a fost achitata tot catre Administratia Finantelor Publice Vaslui, dupa cum reiese din cuprinsul chitantei mai sus aratate.

Mai mult, prin adresa nr. 17254/11.05.2009 a carei anulare se solicita în prezenta cauza , aceiasi pârâta a respins cererea reclamantei privind restituirea taxei de prima înmatriculare.

Raportul juridic de drept administrativ fiscal s-a nascut numai între reclamanta si pârâta Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui. Ori, potrivit prevederilor art. 41 al. 2 din Cpc, Administratia Finantelor Publice Vaslui poate sta în judecata în calitate de pârâta , având organe proprii de conducere. Organul fiscal competent a dispune în ceea ce priveste cererea de restituire a sumei încasate cu titlu de taxa de prima înmatriculare este , asadar, Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui, nu Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui .

Drept pentru care, instanta retine faptul ca pârâta Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui, nu are calitate procesuala pasiva în cauza deoarece nu au emis adresa nr. 17254/ 11.05.2009 a carei anulare se solicita si nici nu sunt competenti a dispune restituirea taxei de prima înmatriculare încasata de la reclamant. Astfel, în temeiul prevederilor art. 137 Cpc, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestei pârâte si va respinge actiunea reclamantului în contradictoriu ca acesta , ca fiind formulata împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.

În al doilea rând, în ceea ce priveste exceptia tardivitatii procedurii prealabile , invocata de catre pârâta AFP Vaslui, pe considerentul ca , desi actul administrativ fiscal constând în decizia de calcul a taxei de prima înmatriculare( pe care pârâta nu a depus-o la dosarul cauzei, iar reclamanta contesta existenta ei), a fost emis la data de 26.02.2008, reclamanta a parcurs procedura prealabila instituita de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 de abia la data de 16.04.2009, când, prin cererea nr. 17254/16.04.2009, a solicitat restituirea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 927,10 lei, deci dupa împlinirea termenului de 30 de zile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanta retine ca aceasta este neîntemeiata deoarece din probele administrate în cauza nu rezulta sa fi fost emis un act administrativ fiscal individual prin care sa se fi stabilit în sarcina reclamantei cuantumul taxei de prima înmatriculare datorata de catre organul administrativ fiscal care a încasat taxa, respectiv de catre pârâta AFP Vaslui( decizie de calcul a taxei de prima înmatriculare)

Mai mult, prezenta actiune are drept obiect anularea adresei nr. 117254/11.05.2009 prin care i s-a comunicat reclamantei pozitia pârâtei raportat la cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare, împotriva careia s-a parcurs procedura prealabila prev. de art. 205 Cpf si restituirea sumei de 927,10 lei achitata cu titlu de taxa de prima înmatriculare , nicidecum anularea unei ipotetice decizii de calcul a taxei de prima înmatriculare , ca si act administrativ fiscal, pentru a fi sanctionata , cu depasirea cadrului procesual stabilit de catre reclamanta, o eventuala tardivitate a procedurii prealabile parcurse împotriva acestui ultim act administrativ fiscal.

Drept pentru care, exceptia tardivitatii procedurii prealabile va fi respinsa ca neîntemeiata.

Apoi, în ceea ce priveste cererea reclamantei de anulare a adresei nr. 117254/11.05.2009 prin care i s-a comunicat reclamantei pozitia pârâtei raportat la cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare , instanta retine faptul ca aceasta adresa constituie o simpla corespondenta administrativa, nu un act administrativ fiscal în întelesul prevederilor art. 41 din Codul de procedura fiscala, drept pentru care o va respinge.

În ceea ce priveste capatul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui având drept obiect restituirea sumei de 927,10 lei, achitata cu titlu de taxa de prima înmatriculare, cu dobânda fiscala de la data platii – 26.02.2008- pâna la data restituirii efective, instanta retine ca aceasta este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:

Conform dispozitiilor art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Leg. 571/2003, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule se plateste cu ocazia primei înmatriculari in România, de catre persoana fizica sau juridica ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi, cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.

Dispozitiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeana prevad ca nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.

Hotarârea CEJ data in cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01 ) in 2004 a stabilit ca obiectul reglementarii comunitare este asigurarea liberei circulatii a marfurilor între statele comunitare in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din statele membre.

Rostul reglementarii instituite prin dispozitiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscala între produsele importate si cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele produse in tara sau in strainatate, dar care sunt deja înmatriculate in România.

Desi pârâta invoca neaplicarea dispozitiilor Tratatului, instanta constata ca, in cauza, dispozitiile din dreptul comunitar se aplica cu prioritate fata de dreptul national, in lumina principiilor preeminentei si suprematiei dreptului comunitar, consacrate si de practica CEJ prin hotarârile date in cauzele Costa/Enel si Simmenthal.

Principiile enuntate sunt garantate si de dispozitiile art. 148 din Constitutia României, potrivit carora, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2.

România si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile tratatelor originare ale Comunitatii, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana.

Revenind la reglementarea interna, instanta constata ca taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa in Codul Fiscal prin Leg. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, initial pentru toate autovehiculele, iar dupa modificarea Leg. 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsa la toate autoturismele si autovehiculele,inclusiv cele comerciale, prevazându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât si scutiri de la plata taxei ( in cazul vehiculelor istorice, etc. ). Aceasta taxa speciala se datoreaza cu ocazia primei înmatriculari in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.

De retinut este faptul ca taxa in discutie nu este perceputa pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, si reînmatriculate in România, dupa aducerea acestora in tara.

In aceste conditii, prin instituirea dispozitiilor prevazute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeana in scopul reînmatricularii lor in România, in situatia in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este perceputa. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct si in lumina carora instanta apreciaza ca dispozitiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitata de reclamanta a fost încasata cu încalcarea dispozitiilor art. 90 din Tratat, fiind necesara restituirea ei. Achitarea voluntara a taxei de reclamant este lipsita de relevanta juridica, deoarece înmatricularea autoturismului era conditionata de efectuarea acestei plati, întrucât, in caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.

Reclamanta s-a adresat pârâtei AFP Vaslui pentru a obtine restituirea taxei platite, cerere care i-a fost respinsa, prin emiterea unei adrese, respectiv a adresei nr. 17255 din 11.05.2009 in care s-a precizat ca nu exista temei legal pentru restituire. Ne aflam in acest fel in prezenta unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozitiile dreptului comunitar la care am facut referire anterior.

Faptul ca taxa de prima înmatriculare nu trebuia achitata este dovedit si de faptul ca în prezent, prin dispozitiile O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Pe cale de consecinta, fata de argumentele expuse mai sus, constatând achitarea de catre reclamanta a unei taxe nedatorate, in temeiul dispozitiilor art. 214 ind. 1 -214 ind. 3 Cod Fiscal care încalca dispozitiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, actiunea reclamantei va fi admisa în parte, acestuia urmând sa i se restituie de catre pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui suma de 927,10 lei achitata cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule la data de 26.02.2008.

Va fi admisa cererea reclamantului privind plata dobânzii fiscale prev. de art. 124 din Codul fiscal, care se va acorda începând cu data achitarii sumei mai sus aratate cu titlu de taxa de prima înmatriculare, 26.02.2008- pâna la data restituirii efective a sumei mai sus aratate. Acordarea dobânzii fiscale este de natura sa acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul ca este lipsita de suma de care trebuie sa-i fie restituita.

Totodata, întrucât a cazut in pretentii parata AFP Vaslui va fi obligata sa achite reclamantului , in temeiul prevederilor art. 274 Cpc, cheltuieli de judecata in cuantum de 43,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând in taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui, cu sediul în Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 76, jud. Vaslui si în consecinta:

Respinge actiunea formulata de catre reclamanta SC A C SRL, cu sediul în în contradictoriu cu pârâta Directia Generala a Finantelor Publice , cu sediul în Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 56, jud. Vaslui, ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Respinge exceptia tardivitatii procedurii prealabile, invocata de catre pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui, cu sediul în Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 76, jud. Vaslui.

Admite, în parte, actiunea formulata de catre SC A C SRL, cu sediul în , în contradictoriu cu pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui, cu sediul în Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 56, jud. Vaslui.

Obliga pârâta sa restituie reclamantei suma de 927,10 lei achitata cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, cu dobânda fiscala aferenta, de la data platii – 26.02.2008 – si pâna la data restituirii sumei.

Respinge cererea reclamantei privind anularea adresei nr. 17254/11.05.2009 emisa de pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui.

Obliga pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui la plata catre reclamanta a sumei de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 11 Ianuarie 2010.

Etichete: