Top

PARTAJ BUNURI COMUNE

R O M A N I A

INSTANTA

La data de 2010, cu nr. h a fost inregistrata la instanta actiunea prin care reclamanta MG a solicitat in contradictoriu cu paratul OE pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna partajarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii reclamanta sustine ca a fost casatorita cu paratul si in timpul casatoriei au dobandit urmatoarele bunuri mobile: un sifonier in trei canate, doua paturi, doua mese, o vitrina, un dulap bucatarie, un cuier haine, dar si bunul imobil: apartament situat in B, strada V, nr. 10-12, bloc A3, sc.B, parter, ap.21, judetul V pe care l-a primit ea de la locul de munca, SA B, fiind ajutata de rude la cumpararea lui deoarece paratul din anul 1992 nu a avut loc de munca si nu a contribuit cu nimic la intretinerea familiei.

Actiunea nu a fost motivata in drept.

Prin precizarile de la fila 14, dosar reclamanta a sustinut ca bunurile mobile aflate in posesia ei sunt vechi, valoarea lor in prezent fiind cea aratata de ea la termenul din 17 martie 2010, respectiv 100 lei – sifonierul cu trei usi, 50 lei – doua paturi, 20 lei – doua mese, 50 lei – dulapul de bucatarie, 25 lei – un cuier hol, 30 lei – vitrina.

Prezent in instanta, in sedinta publica din 14 aprilie 2010, paratul a aratat ca este de acord sa primeasca o suma de bani din valoarea apartamentului care sa echivaleze cu costul unei garsoniere.

In prezenta cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, proba testimoniala in cadrul careia pentru parat a fost audiat martorul A M, a fost efectuata o expertiza tehnica in constructii, expert G V in concluziile careia s-a retinut ca valoarea actuala de circulatie a apartamentului nr. 21, situat in B, strada V, nr. 10-12, bloc A3, sc.B, parter, judetul V este in suma de 83.000 lei, expertiza la care partile nu au formulat obiectiuni.

Din probatoriul administrat in cauza, instanta retine ca partile s-au casatorit la data de 22 august 1992, casatorie desfacuta prin sentinta civila pronuntata la data de 8 ianuarie 2009 de Judecatoria B, insa au mai fost casatoriti si in perioada 10 februarie 1979 – 28 iulie 1989 cand s-a desfacut casatoria lor prin sentinta civila nr. 1575 pronuntata de Jdecatoria B, prin care reclamantei i-a fost atribuit beneficiul contractului de inchiriere pentru prezentul apartament, fiindu-i incredintate si cele doua fiice minore.

Martorul audiat in cauza, A M a aratat ca mama paratului a dat bani pentru cumpararea apartamentului, ca ea avea o situatie materiala buna si posibilitati financiare pentru a-i ajuta.

Desi reclamanta si-a propus martori si i s-a acordat termen pentru a indica numele si adresa martorului in sedinta publica din 28 aprilie 2010 a fost decazuta din proba deoarece nu a indicat numele martorului si adresa pentru a fi citat.

La dosarul cauzei au fost depuse in copie carnetele de munca ale partilor, din cel al reclamantei rezultand ca a lucrat ca liftiera la SA B incepand cu data de 15 decembrie 1975 si pana la pensionare, 1 ianuarie 2002, in timp ce paratul a lucrat pana in anul 1993, cand i-a fost desfacut contractul de munca pentru motive disciplinare, comportamentul lui in timpul convietuirii cu reclamanta fiind indiferenta fata de gospodarie si familie, consumul de bauturi alcoolice, asa cum rezulta din sentintele de divort depuse la dosarul cauzei.

Fata de cele retinute, instanta urmeaza ca in baza art. 36 alin.1 Codul Familiei sa admita actiunea reclamantei, sa retina ca facand parte din masa de impartit bunurile mobile indicate in actiunea reclamantei, cu valorile mentionate de reclamanta si necontestate de parat, dar si imobilul apartament situat in B, strada V, nr. 10-12, bloc A3, sc.B, parter, ap.21, judetul V, cu valoarea de 83.000 lei indicata in concluziile raportului de expertiza in constructii, bunuri in valoare de totala de 83.275 lei, dar si o cota de 25% pentru parat la dobandirea bunurilor comune deoarece desi contributia lui materiala a fost minora la intretinerea familiei, a fost ajutat de parinti la cumpararea aparatmentului si i se cuvine si lui o cota valorica din valoarea actuala a apartamentului, iar pentru reclamanta cota de 75% deoarece a avut in permanenta loc de munca, a crescut doi copii si a dus greul gospodariei.

Deoarece reclamanta a solicitat atribuirea bunurilor mobile si imobile aflate in posesia ei, iar paratul a fost de acord, bunurile mentionate in masa de impartit vor fi atribuite reclamantei in temeiul disp. art. 673 indice 10 alin. 4 Cod procedura civila direct in proprietate, cu obligarea ei la plata sultei in temeiul disp. art. 742 Cod civil, cu stabilirea termenului de plata asa cum prevad disp. art. 673 indice 10 alin. 4 Cod procedura civila.

Deoarece paratul nu realizeaza venituri, cheltuielile de judecata in suma de 4293,41 lei, reprezentand taxa de timbru si indemnizatie de expertiza de care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar ramand in sarcina acesteia in baza disp. art. 19 alin.2 din O.U.G. nr. 51/2008.

Etichete: