Top

Acţiune în constatare – perfectare schimb

Tip speţă: sentinta civila 671

Titlu: actiune in constatare – perfectare schimb –

Data speţă: 21.09.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi la data de 15.02.2010, sub nr. 199/199/2010 reclamanta M. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul M.Gh. V. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între părţi pentru suprafaţa de 3 prăjini teren situată în sat G.V.,com.R.,Jud. B. şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 2.04.1995, după ce părţile intrase în posesia terenurilor preluate în anul 1962 de fostul CAP , între părţi s-a încheiat un contract de schimb prin care reclamanta primea de la pârât 2 prăjini, iar pârâtul primea de la reclamantă 3 prăjini în puncte determinate şi bine cunoscute părţilor. Voinţa părţilor a fost concretizată printr-un înscris sub semnătură privată denumit sdelcă semnat de co – schimbaşi şi de martori. După eliberarea titlurilor de proprietate în care sunt incluse şi suprafeţele de teren ce au făcut obiectul schimbului, s-a eliberat la data de 11.12.1998 reclamantei şi la data de 07.07.1995 pârâtului. Pârâtul nu s-a conformat obligaţiilor asumate prin contract de schimb, refuzând să-şi execute obligaţia de a-i preda în plină folosinţă şi proprietate reclamantei cele 2 prăjini arătate.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri certificat de atestare fiscală nr. 3285/24.10.2007, Sidelca, titlu de proprietate nr. 39640/11.02.1998, titlu de proprietate nr. 39321/07.07.1995, proces verbal de punere în posesie nr. 677/06.04.1995, documentaţie cadastrală.

În drept reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prev art.1294,1295 şi urm,1405 şi urm din codul civil şi 111 Cod pr. civilă.

Pârâtul , legal citat , s-a prezentat în faţa instanţei şi a fost asistat.

La termenul din 08.06.2010 pârâtul a depus întâmpinare. În aceasta se arată că : pe cale de excepţie contractul de schimb încheiat este nelegal, schimbul de terenuri între persoane fizice se face prin acordul acestora, prin act autentic, dispoziţiile art. 46 fiind aplicabile. Art. 48 din lege prevede : înstrăinarea terenurilor din extravilanul localităţilor se face prin exercitarea dreptului de preemţiune, art. 49 din lege prevede că înstrăinarea acestor terenuri fără respectarea art. 49 sunt anulabile. Având în vedere cele invocate, pârâţii solicită respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca fiind lovită de nulitate absolută.

În ce priveşte temeiul de drept invocat de reclamantă, potrivit art. 111 al. 2 Cod procedură civilă, acţiunea în constatate este aceea prin care persoana interesată urmăreşte să obţină, printr-o hotărâre judecătorească, constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului faţă de aceasta înţelegând să invoc inadmisibilitatea acţiunii.

Reclamanta avea posibilitatea să solicite printr-o cerere realizarea dreptului sau transformarea prezentei acţiuni în constatare, într-o acţiune de realizare a dreptului, având în vedere faptul că prezenta acţiune este subsidiară acţiunii în realizarea dreptului.

Potrivit Decretului 167/1958, art. 3, prescrierea dreptului la acţiune promovat de reclamantă având în vedere că au trecut mai mult de 3 ani de la încheierea sdelcii fără ca reclamanta să depună diligenţe în vederea perfectării actului de schimb.

Întâmpinării i-au fost ataşate un memoriu,o fotografie a pârâtului şi practică judiciară.

În cauză a fost ataşat dosarul nr.127/199/2008.

La termenul din 14.09.2010 instanţa a pus în discuţia părţilor cele trei excepţii invocate prin întâmpinare :a nulităţii absolute a actului de schimb,a inadmisibilităţii acţiunii şi a prescrierii dreptului la acţiune.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Dând eficienţă dispoziţiilor art. dispoziţiilor art.137 al.2 Cod procedură civilă „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”,

1. Faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii,instanţa reţine următoarele:

Inadmisibilitatea acţiunii este o excepţie de fond dirimantă şi absolută constând în lipsirea totală a reclamantului de posibilitatea de a recurge la acţiunea civilă pe o anumită cale, atunci când legea prevede pentru acea procedură specială condiţii suplimentare de exerciţiu a acţiunii.

Având o arie de manifestare atât de restrânsă, excepţia de inadmisibilitate este, practic, admisibilă doar în acele situaţii în care legea prevede condiţii speciale de exerciţiu pentru exercitarea acţiunii.

O cerere (acţiune civilă) poate fi respinsă ca inadmisibilă atunci când pentru soluţionarea acesteia există deschisă o altă cale procesuală, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun. Astfel , o acţiune poate fi inadmisibilă atunci când pentru folosirea acelei căi procesuale legiuitorul impune condiţii suplimentare speciale de exerciţiu a dreptului la acţiune , pe lângă condiţiile generale:afirmarea unui drept legal şi actual, calitatea procesuală, justificarea unui interes , capacitatea procesuală.

Analizând excepţia faţă de acţiunea la care s-a raportat –perfectare contact schimb -, instanţa constată că aceasta se soluţionează conform procedurii obişnuite, cale procesuală care nu presupune însă îndeplinirea nici unei condiţii de exerciţiu speciale şi suplimentare.

Este ştiut că în momentul în care părţile încheie un antecontract de vânzare sau de schimb privitor la imobile şi aceasta nu întruneşte forma autentică,una dintre metodele permise de lege este acţiunea în perfectare în cazul în care părţile nu încheie ulterior actul şi în formă autentică. De altfel părţile recunosc înscrisul şi nu îl critică cu privire la fondul său ci doar la formă.

Faţă de aceste considerente, excepţia formulată apare ca neîntemeiată şi instanţa urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii

2. Referitor la excepţia nulităţii absolute a contractului de schimb, instanţa reţine următoarele:

Într-adevăr conform normelor speciale indicate de pârât din legea nr.18/1991 schimbul de terenuri agricole se efectuează doar în formă autentică sub sancţiunea nulităţii.

Este evident că înscrisul denumit de părţi contract de schimb este nul din punct de vedere al formei. Cu toate acestea el este valabil ca antecontract,având toate caracteristicile unui contract valabil.

De altfel,reclamanta nu a înţeles să se folosească de antecontract direct,ci ştiind că acesta nu are încă forma cerută de lege,a solicitat instanţei prin prezenta acţiune perfectarea convenţiei de schimb.

Faţă de aceste aspecte,instanţa urmează să respingă excepţia nulităţii absolute a contractului de schimb.

3. Privitor la excepţia de fond dirimantă şi absolută a prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul de cerere privind constatarea ca perfectă a schimbului cu privire la convenţia încheiată între reclamantă şi pârât la data de 02.04.1995 instanţa reţine următoarele:

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond absolută, care prin regimul său juridic impune analiza condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii, printre care şi aceea a termenului în care poate fi exercitată chiar şi din oficiu.

Prescripţia este definită ca fiind sancţiunea care loveşte posibilitatea de exercitare a acţiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silită a obligaţiei civile corelative neexercitat de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripţie stabilit de lege”.

Dat fiind că pârâtul la termenul din 08.06.2010 invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa capătului de cerere privind constatarea ca perfectă a schimbului, instanţa urmează să soluţioneze cu prioritate această excepţie.

Astfel, în analiza excepţiei invocate instanţa va trebui să stabilească, pe de o parte natura dreptului exercitat şi, pe de altă parte, termenul de prescripţie şi momentul împlinirii acestuia.

Cu privire la obiect, instanţa reţine că întrucât un antecontract prin care părţile intenţionează transmiterea unui drept real de proprietate cu privire la un imobil, naşte în sarcina lor o obligaţie de a face, constând în încheierea în viitor a contractului în forma autentică, aceasta obligaţie este susceptibilă de executare silită prin pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

Aceasta posibilitate întemeiata pe disp.art.1073-1077 C.civ. vizează suplinirea consimţământului părţilor la încheierea actului în formă autentică şi presupune prin ipoteză un antecontract valabil încheiat în care clauzele contractuale, au fost respectate (plata preţului).

În cauză sunt totodată incidente dispoziţiile art.20 ailn.3 Lg.7/1996 privind Cadastrul şi Publicitatea imobiliară modificată prin Lg. 247/2005 cu referire la art.5 alin.2 titlul X din Lg. 247/2005 potrivit cu care: „ În situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”, „ hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor”.

Prin urmare, un atare tip de acţiune poartă asupra unui drept patrimonial de creanţă şi nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispoziţiile generale înscrise în art. 1 din susmenţionatul act normativ: „dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”.

Conform art.1409 cod civil,normele aplicabile contractului de vânzare se aplică şi contractului de schimb cu excepţia prevederilor speciale de la art.1405-1408 cod civil inclusiv. Aceste norme speciale nu privesc situaţia antecontractului de schimb.

Pe de altă parte, doctrina şi practica, în privinţa dreptului la acţiune pe care îl analizăm este constantă în a aprecia că posesia continuă şi neîntreruptă a terenului cu privire la care se cere pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este o împrejurare care suspendă prescripţia dreptului la acţiune.

Însă, din analiza probatoriului administrat reiese următoarea situaţie de fapt: la data de 02.04.1995 părţile au încheiat o convenţie intitulată „Sdelcă” sub semnătură privată privitor la schimbul unui teren de 3 prăjini situat în comuna R., Judeţul B. La acea dată niciuna din părţi nu avea eliberat titlul de proprietate,ci doar adeverinţa comunicare.

Ulterior,pe data de 07.07.1995 i se eliberează pârâtului titlul de proprietate nr.39321 iar pe data de 11.02.1998 i se eliberează titlul de proprietate nr.39640 şi reclamantei.

Aceste titluri conţin suprafeţele avute de părţi anterior colectivizării,fără să fie avut în vedere schimbul de terenuri la eliberarea lor. În mod corect au fost eliberate titlurile conform cererilor iniţiale deoarece niciuna din părţi nu a depus diligenţe pe lângă comisiile de aplicare ale legii n.18/1991 pentru a fi avut în vedere schimbul de terenuri dintre ele. De altfel părţile nu contestă titlurile.

Prin urmare,din probele enunţate mai sus reiese că reclamanta nu a avut niciodată posesia asupra terenului dedus judecăţii. Aşa fiind,curgerea termenului de prescripţie curge de la momentul emiterii titlurilor de proprietate. În cel mai bun caz s-ar putea calcula de la data de 11.02.1998,data eliberării titlului reclamantei. Ori prezenta acţiune a fost depusă la instanţă pe data de 15.02.2010,cu mult peste termenul de 3 ani prevăzut de lege.

Faţă de toate cele de mai sus, excepţia invocată apare ca întemeiată, instanţa, urmând să o admită şi, în consecinţă, să respingă acţiunea

În temeiul art.274 c pr civ va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu de avocat.

Etichete: