Top

Evacuare

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 87/2011

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2011

La data de 30.08.2010 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe acţiunea civilă formulata de reclamanta T. A. împotriva pârâtului T. I., prin care se solicită evacuarea pârâtului din imobilul acesteia, situat in satul Buda nr.197, com.Blagesti, jud Bacău.

În motivarea actiunii, reclamanta a arătat, in esenta, ca, desi paratul este fiul sau, este nevoita sa promoveze aceasta actiune, intrucat paratul are o atitudine violenta fata de aceasta. Arata reclamanta ca paratul se afla in intretinerea sa, desi are varsta de 52 de ani, ca a fost casatorit, insa de cativa ani, de cand a divortat, a venit sa locuiasca in casa acesteia. Nu este angajat in munca si obisnuieste sa consume bauturi alcoolice, generand numeroase conflicte in familie.

Intrucat paratul nu a inteles sa paraseasca de bunavoie locuinta reclamantei, acesta a fost nevoita sa se adreseze instantei.

Cererea, neintemeiata in drept, a fost timbrata cu suma de 10 lei- taxa de timbru si 0,30 lei, timbru judiciar.

In dovedirea actiunii, reclamanta a depus certificat pentru atestarea posesiei exercitate sub nume de proprietar, amis de Primaria com.Blagesti, iar pe parcursul judecatii- contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr.4866/26.03.1992, testamente ale numitilor S.G. (atentificat sub nr.5863/05.07.1986) si S.M. (atentificat sub nr.5864/05.07.1986)

Paratul T. I., legal citat ,s-a prezentat in instanta insa nu a formulat intampinare.

Instanta a încuviintat, pentru fiecare parte, proba cu martori.

Pe parcursul administrarii acestor probe a fost audiata martora L. I., propusa de catre reclamanta, instanta decazand partile din proba cu ceilalti martori, care nu au fost prezentati spre audiere, conform dispozitiei instantei.

Reclamanta a fost prezenta in instanta, mai putin la termenul din data de 20.01.2011, cand a fost reprezentata de catre procuratorul T. Gh. .

Analizând actele si materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele :

Partile locuiesc impreuna in locuinta proprietatea reclamantei situata in satul Buda nr.197, com.Blagesti, jud Bacău, paratul fiind fiul reclamantei.

Proprietatea respectiva a fost dobandita de catre reclamanta prin cumparare, in nume propriu, de la numitul S. D.-F., conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.4866/26.03.1992. In aceste conditii, faptul ca reclamanta i-a permis fiului sau sa locuiasca in imobilul care-i apartine (care este diferit de cel in care a crescut, conform declaratiei martorei L.I., situatie necontestata de parat), nu-i confera acestuia din urma decat calitatea de persoana tolerata.

Aceasta calitate nu ii confera lui T. I. vreun drept locativ, iar, pe de alta parte, independent de situatia de fapt, este cert ca paratul nu are nici un titlu asupra imobilului, locuieste in mod abuziv in acesta, cauzand un prejudiciu reclamantei, care este privata de dreptul sau de posesie si folosinta asupra imobilului si care nu are nici o obligatie, nici legala si nici morala, de a tolera prezenta fiului in imobilul proprietatea sa, cu atat mai mult cu cat paratul este persoana majora, care isi poate castiga cele necesare traiului , inclusiv o locuinta, prin munca.

Starea de toleranta fata de pârât de a locui o perioada in imobilul proprietatea sa nu generează pentru acesta niciun drept propriu de folosinţă a imobilului

Desi cu martorul audiat nu s-a facut dovada, pe deplin, a sustinerilor reclamantei, cu privire la manifestarile violente ale paratului in ceea ce o priveste, instanta apreciaza ca actiunea este admisibila, prin prisma prevederilor art.480 C.civ. intrucat, pe de o parte, pârâtul nu detine nici un titlu valabil (contract de vânzare cumparare, inchiriere, hotarare judecatoreasca etc.) în baza căruia sa ocupe imobilul, iar, pe de alta parte, numai prin admiterea actiunii se poate da eficienta dreptului pe care îl are reclamanta de a se bucura de proprietatea si posesia bunului.

În consecinta, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, instanţa constată că pârâtul ocupa imobilul proprietatea reclamantei fara drept, motiv pentru care va admite actiunea formulata si va dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat in satul Buda nr.197, com.Blagesti, jud. Bacău.

Va lua act de faptul ca reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Etichete: