DREPTURI SALARIALE PERSONAL DIN JUSTIŢIE. MAJORARE INDEMNIZAŢIE ÎN RAPORT DE VECHIMEA ÎN FUNCŢIA DE ASISTENŢI JUDICIARI.
Decizia civilă nr. 555 din 13 mai 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1040 din 14 decembrie 2007 a T. Nt s-a admis acţiunea completată formulată de reclamantele H. P. şi V.B. în contradictoriu cu pârâţii M. J., C.A.Bc, T.Nţ,. M.Ec.F. şi C.N.C.D. şi au fost obligaţi primii trei pârâţi să plătească reclamantelor drepturi salariale reprezentând majorarea indemnizaţiei lunare în raport de vechimea în funcţia de asistent judiciar cu:
– 10% pentru perioada 1 mai 2004 – 30 iunie 2005 ;
– 15% pentru perioada 1 iulie 2005 – 1 octombrie 2007, precum şi în continuare în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din O.G. 27/2006 în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie la data executării efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii pentru plata drepturilor salariale reprezentând majorarea indemnizaţiei lunare în raport de vechimea în funcţia de asistent judiciar cu:
– 10% pentru perioada 1 mai 2004 – 30 iunie 2005;
– 15% pentru perioada 1 iulie 2005 – 1 octombrie 2007 precum şi în continuare, conform dispoziţiilor art. 4 din O.G. 27/2006 în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie la data executării efective.
Instanţa de fond a reţinut că, reclamantele îndeplinesc funcţia de asistent judiciar în cadrul T.Nţ începând cu data de 30 iunie 2000, fiind asimilaţi judecătorului din punct de vedere al salarizării, fiindu-le, impuse aceleaşi condiţii stricte, severe, definitorii şi specifice ca şi magistraţilor.
S-a apreciat că, având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleaşi obligaţii şi interdicţii profesionale, reclamanţii nu pot fi trataţi diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile aferente profesiei, inclusiv cel solicitat.
De asemenea, s-a considerat că reclamanţii se află, într-o situaţie similară magistratului sub aspectul obligaţiilor profesionale şi al salarizării, iar neacordarea acestei majorări salariale asistenţilor judiciari reprezintă un tratament discriminatoriu între aceştia şi magistraţi.
S-a mai reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încălcându-se art. 1 al.2 lit. e pct. (i) din O.U.G. 137/2006 şi art. 27 din acest act normativ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M.J. şi M.Ec.F. prin D.G.F.P. Nţ.
În motivarea recursului M.Ec.F., arată în esenţă că au formulat cerere de strămutare cu termen la 10 aprilie 2008 şi că în cauză nu au calitate procesuală pasivă întrucât, acest minister nu poate fi confundat cu Statul Român şi este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare şi de repartizare ordonatorilor principali de credite de sume de la bugetul de stat conform destinaţiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Arată şi că sumele datorate şi stabilite în baza titlurilor executorii se achită ca urmare a rectificării bugetare la propunerea ordonatorilor principali de credite deci de Ministerul Justiţiei.
M.J. în motivarea recursului arată, în esenţă că prevederile art. 1 al. 2 lit. e pct.(i) şi art. 22 din O.G. 137/2000 sunt neconstituţionale şi că prima instanţă a depăşit limitele puterii judecătoreşti, arogându-şi atribuţii de legiferare ce aparţin autorităţii legislative.
Arată că hotărârea este lipsit de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât a obligat pârâţii la acordarea majorării indemnizaţiei lunare în raport cu vechimea în funcţia de asistent judiciar şi în continuare, deci şi pentru viitor, iar reclamanţii nu justificau un interes actual.
De asemenea, recurentul a susţinut că activitatea intimaţilor are un caracter esenţialmente temporar, ceea ce nu justifică fidelizarea faţă de această funcţie, nepunându-se problema unei egalităţi şi situaţiilor comparabile între intimaţi şi categoria profesională a magistraţilor.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, C.A. reţine următoarele:
Referitor la recursul formulat de M. Ec. şi F. se va aprecia că nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: acesta are calitate procesuală pasivă întrucât conform art. 19 din Legea 500/2002 atribuţiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie bugetară, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscale bugetare etc. Aceasta conduce la concluzia că în acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi, în sensul de a asigura sumele necesare acordării despăgubirilor în cauză, M. Ec.F. are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, conform art. l din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 188/2002 executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu, în bugetul M.J., recurentul având obligaţia să dispună toate măsurile necesare, în condiţiile legii, pentru a asigura în bugetul propriu al Ministerului şi al instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii (art. 2 din legea nr. 500/2002).
Faptul că în considerentele hotărârii nu s-a indicat un temei de drept pentru calitatea procesuală a recurentei, nu este de natură a face admisibil recursul formulat, atât timp cât cele reţinute de instanţa de fond sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie şi menţionate anterior.
Privitor la recursul formulat de M.J. se va aprecia că este fondat, întrucât O.U.G. 27/2006 nu prevede acordarea sporului de fidelitate, magistraţilor asistenţi.
Astfel, la capitolul 4 intitulat „ Salarizarea şi alte drepturi ale asistenţilor judiciar” din O.U.G. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, se prevede la art. 16 al.2 că asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute de art. 41, 5,7,187,24 şi 25.
Intimaţii prin acţiunea formulată au solicitat drepturile salariale cuvenite conform art. 4 din O.U.G. 27/2006 care se referă la o majorare a indemnizaţiei în raport de vechimea în muncă numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat asistent la I.C.C.J. sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, deci o majorare a indemnizaţiei pentru vechimea în funcţia de asistent judiciar.
Se observă însă, că actul normativ menţionat arată în mod expres de ce drepturi beneficiază asistenţii judiciari, drepturi printre care nu se regăseşte şi dreptul solicitat de intimaţii reclamanţi.
De aceea se va aprecia, că legiuitorul a stabilit în mod expres la art. 16 al.2 din O.U.G. 27/2006 drepturile de care beneficiază asistenţii judiciari, neprevăzând pentru aceştia majorarea indemnizaţiei pentru vechime numai în funcţia de asistent judiciar.
De asemenea, se va aprecia că în cauză nu se poate reţine existenţa vreunei discriminări în raport de categoria profesională a magistraţilor, referitor la salarizare, deoarece cele două categorii profesionale nu sunt în situaţii similare sau comparabile.
Aceasta deoarece condiţiile de muncă şi de încetare a funcţiei, durata acesteia diferă în mod esenţial de cele aplicabile magistraţilor, iar atribuţiile specifice funcţiei de asistent magistrat nu sunt exercitate cu caracter permanent.
De aceea se va considera că nu se poate reţine existenţa unei discriminări între cele două categorii profesionale, întemeiate pe dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale, iar referitor la dispoziţiile reţinute de instanţa de fond ca temei de drept pentru situaţia de discriminare, respectiv dispoziţii ale O.G. 137/2000 se va aprecia că aceste dispoziţii nu mai pot fi avute în vedere întrucât prin Decizia nr. 818/2008 a C. C. s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin.3 şi art. 27 al.l din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii (…).
Având în vedere situaţia reţinută CA. în baza art. 3041 cod pr.civilă a respins recursul formulat de M.Ec.F. .a admis recursul formulat de M.J. a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respinge acţiunea ca nefondată.