Top

Prescripţia executării pedepsei principale a închisorii. Cauze de întrerupere. Emitere mandat european de arestare.

Drept penal. Parte generală. Prescripţia executării pedepsei. Mandat european de arestare.

Mandatul european de arestare reprezintă o procedură simplificată de extrădare şi are acelaşi efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.

Curtea de Apel Bacă – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr.8 din 07 ianuarie 2010

Prin sentinţa penală nr.343/D/24.09.2009, pronunţată în dosarul nr.3521/110/2009 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în baza art.461, lit.d Cod pr. pen., respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare formulată de condamnatul D. S – I.

Pentru a dispune astfel , prima instanţă a arătat că:

Condamnatul D. S-I, prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.3521/110/18 iunie 2009 formulată de avocatul său, în temeiul art.461 lit.c din C.p.p., a solicitat a se constata că s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.40/5 febr.1998 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosar nr. 7093/1996, întrucât de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a trecut o perioadă de 9 ani, o lună şi o săptămână, fiind astfel îndeplinite cerinţele art.126 alin.1 lit.b din C.p.

În dovedirea contestaţiei contra executării, s-a depus în xerocopie hotărârea de condamnare: sentinţa penală nr.40/D/5 febr.1998 a Tribunalului Bacău, formulată în dosar nr.7093/1996 (fila 4-10).

Pentru verificarea susţinerilor contestatorului, s-a ataşat dosarul Tribunalului Bacău în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, cât şi dosarul nr.1662/1992 al C.A. Bacău şi dosarul nr.4503/1998 al C.S.J..

Examinând contestaţia la executare pe marginea actelor şi lucrărilor din dosarele ataşate, s-a constatat că este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Prin sentinţa penală nr.40/D/5 febr.20900 a Tribunalului Bacău, D S-I, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de bancnote străine false, la care a fost adăugată pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1732/5 oct.1994 a Judecătoriei Oneşti, care a fost revocată potrivit art. 83 Cod penal.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 11 mai 2000, prin decizia penală 2059/2000 a C.S.J.

Pe numele condamnatului s-a emis de către instanţa de executare mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.40/D/12 iunie 2000, care însă nu a putut să fie pus în executare, deoarece D S-I s-a sustras de la executare.

Având în vedere data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi anume 11 mai 2000, termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 9 ani, ceea ce înseamnă că s-ar fi împlinit la 10 mai 2009, dacă n-ar fi existat o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.

Condamnatul sustrăgându-se de la executarea mandatului, prin Dispoziţia I.G.P.R. 150607/17 oct.2003, a fost dat în urmărire generală, iar prin mesajul Biroului Naţional Interpol nr.9766/22 iunie 2005, a fost pus în urmărire internaţională.

La data de 13 martie 2009, Tribunalul Bacău a emis pe numele condamnatului D S-I, mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării, cât şi mandatul european de arestare.

Mandatul european de arestare a fost emis anterior împlinirii termenului de prescripţie prevăzut de legea română, respectându-se prevederile art.81 din Legea nr.302/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.222/28 oct.2008.

Potrivit art.35 din legea nr.302/2004, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior.

Pentru infracţiunea care a atras condamnarea contestatorului D S-I nu a intervenit graţierea şi nici amnistia, potrivit legii române.

Art.35, 36 şi 37 din Legea nr.302/2004 nu au fost abrogate şi nici modificate prin Legea nr.222/2008. Ca urmare a aderării României la U.E., în relaţiile cu statele membre, dispoziţiile Titlului III din Legea nr.302/2004, care transpun în dreptul intern Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale U.E., au înlocuit dispoziţiile cu privire la extrădare.

Decizia –Cadru a Consiliului U.E. nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a avut ca scop ca, între statele membre să fie eliminată procedura formală de extrădare pentru persoanele care încearcă să se sustragă justiţiei, după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive.

Procedura complicată a extrădării între statele membre fiind înlocuită cu un sistem simplificat de predare între autorităţile judiciare, aceasta nu înseamnă că extrădare nu mai există, ci mandatul european de arestare, aşa cum este definit prin art.77 din legea nr.302/2004, modificat prin Legea nr.222/2008 constituie o cerere de extrădare.

Cum însă Tribunalul Bacău, ca instanţă de executare a emis mandatul european la data de 13 martie 2009, termenul de prescripţie a fost întrerupt.

De la data de mai sus a început să curgă un alt termen de prescripţie, timpul scurs până la apariţia cauzei de întrerupere neputând să mai fie luat în calcul.

În cauză a formulat recurs contestatorul, prin apărătorul ales, în care arată că extrădarea nu este pasivă, ci una activă întrucât persoana nu se afla în România. De asemenea, consideră că mandatul european de arestare nu echivalează cu o cerere de extrădare şi, oricum, cererea nu ar fi adresată instanţei competente străine. Ar fi fost nevoie pe lângă mandat şi de o cerere de extrădare adresată statului străin.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală recurată, prin prisma tuturor motivelor, Curtea de Apel reţine următoarele:

Hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

În mod corect s-a reţinut de Tribunalul Bacău că emiterea mandatului european de arestare, transmis ulterior pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), echivalează cu „depunerea cererii de extrădare”, potrivit dispoziţiilor art.35 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare.

În acest sens interpretează şi Curtea de Apel natura juridică a mandatului european de arestare, transmis autorităţii de executare, discuţiile doctrinare apărute pe această temă concluzionând, în cea mai mare parte, în mod identic.

Aşa cum în mod expres o prevăd dispoziţiile art.761 şi 766 din legea nr.302/2004, mandatul european de arestare nu este altceva decât o procedură simplificată de extrădare, aplicabilă între statele membre ale Uniunii Europene, care, pe lângă cooperarea economică şi politică ce constituie pilonul principal, au considerat că rezultatele apropierii lor în toate domeniile vieţii impun şi o procedură avansată de cooperare în materia justiţiei penale.

Acesta fiind scopul declarat şi urmărit al transpunerii în legislaţia naţională a Deciziei Cadru nr.2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene, instanţele de judecată nu pot, pe cale de interpretare, să o transforme exact în opusul ei, adică, în cazul de faţă, într-o piedică la punerea în executare a unui mandat cu pedeapsa închisorii, pentru simplul motiv că persoana condamnată s-a sustras de la executare prin deplasarea pe teritoriul unui stat membru, în care este aplicabil mandatul european de arestare, iar nu într-un stat nemembru în care să fie aplicabilă procedura comună a cererii de extrădare.

Într-o astfel de interpretare condamnatul aflat pe teritoriul unui stat nemembru s-ar putea considera discriminat faţă de situaţia aceluia aflat într-un stat membru, cu privire la care nu s-ar putea formula în mod formal o „cerere de extrădare”. S-ar ajunge la situaţia, în mod evident neurmărită de legiuitorul comunitar şi naţional, ca spaţiul european să constituie o „umbrelă” mai eficientă pentru persoanele urmărite, în raport de spaţiul extracomunitar.

În consecinţă, emiterea mandatului european de arestare pe numele contestatorului la data de 13.03.2009, anterior împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei, de 9 ani, constituie o cauză specială de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, prevăzută de art.35 alin.2 din Legea nr.302/2004.

Revenind la motivele de recurs, trebuie arătat că şi apărătorul ales al recurentului admite implicit caracterul de extrădare a mandatului european de arestare atunci când invocă diferenţa dintre extrădarea pasivă şi cea activă, susţinând că întreruperea prescripţiei este valabilă doar în cazul primeia.

Curtea de Apel constată că şi acest motiv este nefondat întrucât prevederile art.65 alin.1 din Legea nr.302/2004 permit aplicabilitatea cauzei speciale de întrerupere şi în cazul extrădării active.

În ceea ce priveşte „depunerea” mandatului european de arestare, se constată că dispoziţiile art.82 şi 83 din Legea nr.302/2004 prevăd mai multe modalităţi de transmitere a acestuia, în cazul de faţă fiind remis Biroului Naţional Interpol, ce are obligaţia de a-l difuza prin Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), ceea ce echivalează, în procedura specială şi simplificată aplicabilă între statele membre ale Uniunii Europene, cu îndeplinirea acestei condiţii ulterioare.

Pentru aceste considerente, neconstatându-se întemeiat niciunul din motivele de recurs invocate de recurent, precum şi faptul că, în cauză, nu este incident vreun caz de casare, în baza art.38515, pct.1, lit.b C. pr. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul D S – I.

Etichete: