Top

Acţiune în pretenţii.Recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. /180/2008 din 14.10.2008, reclamanta C -C DE E ŞI T AUTO S.A. a chemat în judecată pe pârâtul H D, pentru ca instanţa, prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 23 542 lei, reprezentând cost operaţiune vamală.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1412,88 lei.

În motivarea cererii, reclamanta rată că în fapt, cu declaraţia vamală de tranzit 11351/10.06.2003, emisă de biroul vamal Nădlac, prin intermediul comisIarului vamal A S SRL Arad, s-a tranzitat către biroul vamal Bacău un autoturism marca Renault Megane, an de fabricaţie 1996. reclamanta mai arată că operaţiunea de tranzit a fost înregistrată în registrul de import al Biroului Vamal Bacău la poziţia 5680/13.06.2003, bunul fiind plasat în depozit temporar, cu declaraţia sumară 213/13.06.2003. Reclamanta mai arată că pârâtul a solicitat scoaterea din ţară a bunului prin adresa f.n/17.07.2003, operaţiune pe care a garantat-o depunând în acest sens declaraţia vamală de tranzit 1/17.03.2003, pentru biroul de destinaţie Nădlac, însă operaţiunea nu a fost închisă, fapt constatat prin procesul verbal de control 3/17.05.2007. s-a dispus închiderea din oficiu a operaţiunii prin decizia 24/18.06.2007 şi decizia pentru regularizarea situaţiei nr. AC 178/17.05.2007. Reclamanta artă că a plătit taxele vamale din care 10830 lei taxe şi 12712 lei dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere la care a fost obligată SC C CFS SA, societate absorbită de reclamantă. În motivarea cererii, reclamanta artă că obligaţia pârâtului izvorăşte din declaraţia vamală de tranzit 1/17.07.2003.

Deşi legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanţă.

Instanţa, având în vedere izvorul obligaţiei pretinse de reclamant a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului de a formula cererea, potrivit art. 18 din D 167/1958.

Prin SC nr. 2695/12.03.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiunea.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut instanţa de fond că raportul juridic între reclamantă şi pârât, este un raport juridic de drept privat, ce îşi are izvorul în declaraţia vamală de tranzit 1/17.07.2003.

Întrucât aşa cum precizează şi reclamanta, temeiul în drept al cererii fiind art. 969 Cod civil, şi raporturile dintre părţi sunt guvernate de regulile de drept comun.

Potrivit acestor reguli, D 167/1958, art. 3, termenul prescripţiei este de 3 ani, iar potrivit art. 7 Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, şi în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.

Cum între părţi raportul juridic a luat naştere la încheierea declaraţiei vamale de tranzit 1/17.07.2003, care potrivit Codului vamal art. 164 alin 1 şi art. 209, prevedea şi cuantumul taxelor datorate de către pârât reclamantei în calitate de comisIar, instanţa urmează a admite excepţia considerând că în raporturile dintre părţi, dreptul reclamantei de a pretinde pârâtului plata sumei datorate în temeiul contractului de comisI s-a prescris la trei ani de la încheierea sa adică la 17.07.2006. nu are relevanţă faptul că reclamanta a fost obligată la plata sumei de 23452 lei prin Decizia 24/18.08.2007, întrucât între reclamantă şi Direcţia RegIală Vamală Iaşi s-a născut un raport de drept fiscal, distinct de cel dintre reclamantă şi pârât.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs C- C de E şi T Auto SA prin care a arătat că potrivit art. 304 pct 9 CPC, instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii atunci când a reţinut că raportul juridic dintre părţi a luat naştere la încheierea declaraţiei vamale de tranzit şi prin urmare, prescripţia a început să curgă de la data naşterii raportului de drept, respectiv 17.07.2003.

A susţinut recurenta că deşi raporturile dintre părţi sunt guvernate de dreptul comun, nu ne aflăm în prezenţa unui drept subiectiv pur şi simplu ci un drept subiectiv afectat de o condiţie suspensivă, întrucât C a depus la autorităţile vamale declaraţia de tranzit pentru bunurile importate sub condiţia ca pârâtul-intimat să închidă operaţiunea vamală de reexport-retur.

Întrucât în evidenţele biroului vamal Nădlac pârâtul nu figurează că a prezentat marfa tranzitată şi a închis operaţiunea vamală de reexport-retur, autorităţile vamale au dispus efectuarea de cercetări, finalizate prin întocmirea procesului verbal de control nr. 3/17.05.2007, decizia pentru regularizarea situaţiei nr AC178/17.05.2007 şi decizia nr 24/18.06.2007 prin care s-a dispus închiderea din oficiu a operaţiunii de tranzit şi încasarea taxelor vamale şi aaltor drepturi a devenit exigibilă.

S-a susţinut astfel că data emiterii Deciziei nr 24/2007 prin care s-a dispus închiderea operaţiuniii de tranzit prin plata obligaţiilor de către C este data de la care s-a născut dreptul la acţiune al C împotriva pârâtului, drept afectat de o condiţie suspensivă anterior acestui moment.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate instanţa apreciază că acesta este fondat.

Astfel, raporturile juridice dintre părţi s-au născut ca urmare a întocmirii de către recurenta-reclamantă a declaraţiei vamale de tranzit nr. 1/17.07.2003, în calitate de comisIar vamal pentru pârâtul-intimat H D, declaraţie înbaza căreia bunul menţIat în declaraţie, respectiv autoturism marca Renault Megane trebuia să părăsească ţara în termen de 8 zile(26.07.2003).

Din actele de la dosar, respectiv din cuprinsul deciziei pentru regularizarea situaţiei, instanţa observă că Tul şi documentele aferente nu sunt înregistrate în evidenţele biroului vamal de destinaţie, principalul obligat conform declaraţiei de mai sus neputând face dovada încheierii operaţiunii de tranzit, regimul de tranzit considerându-se neîncheiat iar reclamanta-recurentă fiind obligată la plata taxelor vamale şi a altor drepturi de import devenite exigibile.

Cât priveşte acţiunea ce face obiectul cauzei de faţă, instanţa apreciază că dreptul reclamantei de a obţine plata despăgubirilor ca urmare a nerespectării de către pârât a obligaţiilor derivând din regimul de tranzit nu este prescris, acest drept născându-se din momentul închiderii din oficiu a operaţiunii de tranzit şi obligării reclamantei la plata taxelor vamale şi a altor drepturi de import devenite exigibile, prin emiterea Deciziei nr. 24/18.08.2007.

Apreciind în aceste condiţii că instanţa de fond nu a cerCt fondul cauzei admiţând în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în baza art 312 alin 5 din Codul de procedură civilă, va admite recursul şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Tags: