Top

Desfiinţare construcţii

Pronunţând sentinţa civilă nr.537/22.10.2009 Judecătoria Podu Turcului a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul A.Ş., primarul Comunei G., judeţul Bacău împotriva pârâtului B.L. şi a dispus desfiinţarea de către pârât a unei construcţii pe schelet de lemn, acoperită cu tablă, executată de pârât în comuna G., satul G. , judeţul Bacău, fără autorizaţie de construire, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, în caz contrar această măsură urmând a fi dusă la îndeplinire de primarul comunei cu sprijinul organelor de poliţie, pe cheltuiala pârâtului care a fost obligat să achite reclamantului suma de 69,80 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că pârâtul B.L. din comuna G., judeţul Bacău, în anul 2009 a construit un imobil, fără autorizaţie de construire pe proprietatea moştenitoarei P.E., după defunctul P.J.. În data de 23.06.2009 a fost somat să sisteze lucrările construcţiei începute, refuzând categoric, încălcând prevederile Legii 50/1991, iar în data de 25.06.2009, d-nul F.M. – tehnician urbanism în aparatul de specialitate al primarului comunei G., judeţul Bacău, împreună cu agentul de poliţie comunitară, d-nul S.Gh., s-au deplasat la locuinţa acestuia, punându-i în vedere să desfiinţeze construcţia începută, dar acesta refuzând şi de această dată. Văzând că a refuzat primirea somaţiei, care i-a fost înmânată personal acestuia, i s-a comunicat prin intermediul Poştei Române, somaţia, însă pârâtul a refuzat primirea. Pentru construirea imobilului fără autorizaţie de construire pârâtul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în baza procesului verbal nr. 5 din 29.06.2009, dar pârâtul a refuzat şi primirea acestuia.

Văzând că pârâtul a executat o construcţie pe schelet de lemn şi acoperiş de tablă fără a avea autorizaţie, în temeiul art. 32 (1) lit. b din Legea nr. 50/1991 s-a dispus desfiinţarea de către pârât a construcţiei executate nelegal, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar în caz contrar în temeiul art. 32 (2) din acelaşi act normativ măsura dispusă de instanţă va fi dusă la îndeplinire de primar cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând a fi suportate de pârât.

Reţine că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată şi văzând că pârâtul a căzut în pretenţii, acţiunea reclamantului fiind admisă, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs d-l L.B. solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii formulate de Primarul comunei G. întrucât:

1.La termenul de judecată din 22.10.2009 se afla la muncă în Germania, motiv neîntemeiat întrucât recurentul-pârât a fost citat în mod legal pentru termenul de judecată, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (f.22 dosar judecătorie).

2.Primarul comunei G. abuzează de funcţia sa, el fiind cel care i-a permis să construiască în momentul în care i-a solicitat eliberarea autorizaţiei de construire, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că recurentul nu a făcut dovada înregistrării vreunei cereri de eliberare a autorizaţiei de construire la autorităţile competente.

3.Cel de-al treilea motiv de recurs constă în cererea de obligare a Primăriei la emiterea autorizaţiei, care constituie, însă, o cerere nouă care nu poate fi primită având în vedere dispoziţiile art.316 raportate la cele ale art.294 Cpc.

În consecinţă, constatând recursul formulat ca fiind nefondat, instanţa va dispune, în temeiul art.312 alin.(1) cpc, respingerea acestuia.

Etichete: