Top

Act administrativ. Condiţiile de valabilitate ale acestuia. Persoana în drept a contestat actul pretins nelegal.

Prin sentinţa din 5 mai 2004, Tribunalul Iaşi a admis excepţiile privind tardivitatea introducerii acţiunii la instanţa de contencios – administrativ şi a lipsei procedurii prealabile, respingând acţiunea promovată de reclamanţi în contradictor cu pârâtul Primarul Comunei Şipote.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantele au solicitat a se constata nulitatea absolută a menţiunii numelui lui D.P. în cuprinsul autorizaţiei de construire emisă la 31 august 1991 de către Primăria Comunei Şipote, pe numele acestuia a fost înscris alături de cel al numitului C.I. care a decedat în 1996 şi că în cei 5 ani de la data emiterii autorizaţiei a cărui beneficiar direct a fost defunctul, el nu a invocat nici un moment greşita menţionare a numelui lui D.P. în cuprinsului actului administrativ, tocmai în considerarea contribuţiei acestuia din urmă la construcţia imobilului astfel cum, de altfel, s-a reţinut în acţiunea de partaj succesoral.
Împotriva acestei sentinţe au depus recurs reclamanţii care critică hotărârea primei instanţe pe motiv că în mod greşit au fost primite excepţiile invocate de intervenientul D.I, ignorând dispoziţiile art. 5 din Legea 29/1990, care statuează că termenul de 1 an curge de la data comunicării actului, că această condiţie nu a fost îndeplinită în cauză, neputându-se asimila faptul luării la cunoştinţă cu regula comunicării actului.
Recursul se vădeşte a fi nefondat întrucât din conţinutul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, rezultă că dreptul ce se pretinde a fi fost vătămat trebuie să fie în fiinţă la data emiterii actului administrativ contestat, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, nici una din părţi nu contestă faptul că autorizaţia de construire a fost comunicată lui C.I., că acesta a uzat de permisiunea primită din partea Primarului Comunei Şipote, edificând o casă de locuit pe terenul proprietatea sa şi că, până la data decesului său, care a intervenit la 22 februarie 1996, acesta nu s-a considerat vătămat prin faptul menţionării numelui lui D.I. în cuprinsul autorizaţiei de construire emisă la 31 august 1991 şi nu a acţionat în justiţie autoritatea administrativă emitentă, pentru a menţine anularea acelei menţiuni.
Faptul neatacării în procedura contenciosului administrativ a actului ce a fost emis, la cererea sa, de către singura persoană care, la acea dată, se putea considera vătămată prin menţionarea numelui lui D.P. în cuprinsul autorizaţiei de construire, în termenul limită prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, are ca efect stingerea dreptului la acţiune.
Acţiunea în contencios-administrativ este o acţiune personală, astfel că, dacă ea nu a fost exercitată, în termenul legal, de către titularul dreptului ocrotit de lege, ea nu mai poate fi exercitată de către moştenitori sau alte persoane care s-ar considera îndreptăţite a o promova, întrucât, la data la care au venit la succesiune, dreptul nu mai era în fiinţă.
Mai mult decât atât, prin actul administrativ contestat, Primarul Comunei Şipote a autorizat doar executarea unor lucrări de construire, în considerarea prevederilor legale referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor, astfel precum se arată la art. 2 din Legea 50/1991, republicată, actul administrativ neavând consecinţa asupra drepturilor civile născute din faptul edificării construcţiei autorizate. Chiar dacă instanţa trece peste aceste impedimente, ea nu poate ignora faptul că reclamantele nu numai că au luat la cunoştinţă de conţinutul autorizaţiei de construire, dar şi s-au folosit de ea, actul respectiv fiind menţionat la punctul 7 al notei vizând actele şi înscrisurile depuse de către reclamantă în dosarul Judecătoriei Iaşi la termenul din 29 septembrie 1997. Dacă s-ar trece şi peste acest incident procedural şi s-ar accepta ca valabile şi îndreptăţite petiţiile adresate de reclamante pârâtului Primarul Comunei Şipote, la data de 18 septembrie 2003 şi respectiv la data de 18 decembrie 2003, nu s-ar putea ignora faptul că pârâtul a răspuns la aceste demersuri prin adresa din 23 septembrie 2003 şi respectiv prin cea din 18 decembrie 2003, în sensul că „nu se poate anula autorizaţia de construire de către autoritatea locală”.
Ori raportat la data la care autoritatea administrativă pârâtă a făcut cunoscut răspunsul său ca petiţiile ce i-au fost adresate de către reclamantă, termenul de 30 zile prevăzut de art. 5 din Legea 29/1990, calculat de la data la care s-a comunicat răspunsul, apare ca fiind substanţial depăşit la momentul sesizării instanţei în condiţiile în care prin acţiune reclamantele nu au chemat în judecată autoritatea administrată care a emis actul, ci structura funcţională din care aceasta face parte.
Faptul că reclamantele şi-au intitulat şi caracterizat acţiunea ca fiind o cerere de constatare a nulităţii absolute, nu este de natură să aducă vreo modificare în raporturile dintre ele şi autoritatea pârâtă, întrucât singura acţiune pe baza căreia se poate obţine reformarea unui act administrativ este acţiunea în anulare ce nu poate fi exercitată decât în condiţiile şi termenele prescrise de legea nr. 29/1990, orice încercare de a ocoli acest cadru procesual neputând fi luată în considerare.
Constatând că în mod corect prima instanţă a primit excepţia tardivităţii, introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ de către reclamante, recursul acestora urmează a fi respins, neavând nici o semnificaţie şi urmare asupra soluţiei adoptate faptul că prima instanţă a primit şi excepţia neefectuării procedurii prealabile, ca una ce apare de prisos în raport de excepţia tardivităţi care primează şi împiedică cercetarea oricăror alte aspecte legate de cauza dedusă judecăţii.
Decizia nr. 711/R din 13 decembrie 2004

Etichete: