Top

Litigiu de muncă.Drepturi băneşti.

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată pe rolul Secţiei comerciale şi de contencios administrativ sub nr.456 din 27.01.2010, d-na L.C.M. a chemat în judecată C.T.D.M.din Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând drepturile ce i se cuvin la ieşirea la pensie în 2008 potrivit art.50 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, drepturile ce i se cuvin ca urmare a unor calcule greşite stipulate în hotărâre judecătorească precum şi dobânda de 1,3% pentru fiecare lună de întârziere.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f.3-5).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar potrivit art.285 Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal, C.T. „D.M.” Bacău a solicit respingerea acţiunii formulate cu motivarea că drepturile salariale prevăzute în CCC dar neprevăzute de normele legale trebuie să fie iniţiate măsuri astfel încât posibilitatea acordării acestora să fie legiferată, indemnizaţiile deja acordate fiind imputate de către inspectorii Curţii de conturi iar directorii unităţilor şcolare au fost acţionaţi în instanţă pentru acordarea acestor drepturi (f.10,11).

Prin încheierea din 26.02.2010 Secţia comercială şi de contencios administrativ a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia secţiei civile, având în vedere că reclamanta face parte din personalul contractual, iar drepturile solicitate se întemeiază pe contractul colectiv de muncă.

Pe rolul secţiei civile cauza a fost înregistrată sub nr.2215/31.03.2010, reclamanta precizându-şi cererea în sensul că înţelege să solicite obligarea pârâţilor C.T.D.M. din Bacău şi Consiliul Local Bacău la plata indemnizaţiei de 4 salarii de bază conform art.50 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30,35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii şi până la data pensionării, 1 iulie 2008 (f.6,7), în sumă actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plăţii.

În motivarea cererii s-a arătat că dispoziţiile CCM prevăd acordarea a 2 salarii dar reclamanta înţelege să solicite 4 salarii întrucât permanent a desfăşurat numeroase activităţi suplimentare, neremunerate, despre unele scriind şi presa locală, iar timp de aproape 10 ani a avut dirigenţii şi cca ½ normă cu ore suplimentare neplătite.

În ceea ce priveşte cea de-a doua cerere, s-a arătat în motiv are că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de tranşele de vechime la salarizare stabilite de lege şi de trei tranşe suplimentare, care se acordă la 30,35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime, acordându-se o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

Deşi Legea 128/1998 a suferit numeroase modificări dar şi abrogări ale unor aliniate, totuşi prevederile art.50 alin (1) şi (2) nu au fost modificate sau abrogate.

Această creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greşit calculate, precum şi efectuarea de înscrisuri eronate în carnetele de muncă, cu consecinţa calculării greşite a pensiilor.

Motivând în drept acţiunea, reclamanta a invocat disp.art.283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-50 din Legea 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (fl.8-23, 33-35).

Deşi legal citate, instituţiile pârâte nu au trimis reprezentant în instanţă şi nici nu au depus întâmpinare la dosar.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

D-na L.C.M. a fost încadrată la C.T. „D.M.” din Bacău, ca profesor, în perioada 1.09.1982-30.06.2008, pe întreaga perioadă obţinând calificativul „foarte bine”, iar în perioada 2000-2008 beneficiind de gradaţie de merit, astfel cum arată adeverinţa nr.470/24.03.2010 eliberată de şcoala angajatoare (f.10), fiind pensionată pentru limită de vârstă începând cu 1.07.2008 (f.34,35).

Potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (f.3 dosar scca) salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării iar potrivit art.50 din legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic din învăţământul preuniversitar, beneficiază de tranşele de vechime la salarizare stabilite de lege şi de trei tranşe suplimentare, care se acordă la 30,35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ (alin.1), pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime acordându-se creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

Susţinerea pârâtului CT „D.M.” Bacău potrivit căreia prin contractele colective de muncă nu se pot stabili anumite drepturi salariale ori cuantumul acestora ci doar includerea acestora ca efect al negocierilor în actele normative elaborate de legiuitor nu poate fi luată în considerare având în vedere că potrivit art.7 alin.(2) din L.130/1996 contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.

În ceea ce priveşte numărul salariilor ce se acordă la pensionare, se reţine faptul că, deşi art.50 din CCM unic arată că indemnizaţia acordată este egală cu „cel puţin două salarii de bază avut în luna pensionării”, această formulare nu constituie decât o limită minimă de la care pot avea loc negocierile între angajator şi salariaţi, având în vedere că potrivit art. 238 alin.(1) din L.53/2003 contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, neacordând posibilitatea instanţei de judecată, care nu are suficiente criterii în acest cadru procesual, de a aprecia asupra cuantumului indemnizaţiei ce se acordă în astfel de situaţii.

Cum pârâţii nu au făcut dovada acordării drepturilor salariale solicitate, în temeiul art.269 Codul muncii, instanţa urmează a admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a obliga C.T. „D.M.” din Bacău să plătească iar Consiliul Local Bacău să aloce fondurile necesare plăţii a două salarii de bază conform art.50 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 precum şi a sumelor rezultând din creşterea coeficientului de ierarhizare potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997, corespunzător tranşei de vechime de 30 ani începând cu 27.01.2007 până la data pensionării – 1.07.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărui salariu, astfel calculat, la data plăţii efective.

Etichete: