Top

Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate

Prin cererea formulată de reclamanta D.G.P. şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 6066/110/2009 s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.N. restrângerea pentru acesta a dreptului de circulaţie pe teritoriul Norvegiei pentru o perioadă de până la 3 ani.

În susţinerea cererii sale arată că pârâtul a fost returnat de autorităţile norvegiene pe baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Norvegia, ratificat prin Legea nr. 69/2003.

În drept se invocă dispoziţiile Legii 248/2005.

Solicită judecata în lipsă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, s-a prezentat la judecată şi nu a formulat alte apărări în scris..

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele: Potrivit art. 38 din Legea 248/2005 restrângerea exercitării dreptului de circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între ROMÂNIA şi acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul uni stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau pe care ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor ROMÂNIEI sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre ROMÂNIA şi acel stat.

Potrivit art. 27 alin.(1) din DIRECTIVA 2004/38/ CE, sub rezerva dispoziţiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice. Potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor cetăţeni români este o măsură excepţională şi care nu poate fi dispusă decât în condiţiile restrictive permise de Constituţie şi de legislaţia comunitară. Aceste condiţii trebuie să fie expres prevăzute de lege şi să fie prezente la cazul concret în integralitatea lor, atât cu privire la număr, cât şi cu privire la fundamentul lor, adică în cazul de faţă să fie vorba de o persoană returnată pe baza unui acord de readmisie, returnarea să aibă ca motiv, fie tulburarea ordinii publice, fie punerea în pericol a siguranţei publice ori a sănătăţii publice din statul norvegian.

Pe lângă existenţa condiţiilor prevăzute expres de lege se cere ca măsura restrângerii dreptului de liberă circulaţie să fie proporţională cu scopul pentru care este permisă, adică să nu depăşească ceea ce este suficient pentru atingerea scopului şi în plus să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, conduită care să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii (ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică).

Având în vedere aceste prevederi şi considerente în drept, instanţa constată în fapt că pârâtul a fost returnat de autorităţile norvegiene, iar singurul document transmis de autorităţile norvegiene este un talon, din care nu rezultă motivul deportării.

La solicitarea instanţei, reclamanta nu a fost în măsură să comunice înscrisuri emise de autorităţile norvegiene din care rezulte faptele comise de pârât, cu excepţia unei adrese emisă de centrul pentru cooperare poliţienească internaţional, care transmite relaţiile trimise de poliţia norvegiană, potrivit cărora pârâtul a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de furt şi de falsificare a mijloacelor de plata la pedeapsa de 2, 5 ani închisoare cu suspendare.

Presupunând că pârâtul a fost condamnat era necesară depunerea la dosar a unei hotărâri în care să fie descrise faptele comise de pârât, pentru ca instanţa să poată aprecia în concret cu privire la oportunitatea şi necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie a pârâtului, având în vedere că în jurisprudenţa CJCE s-a conturat ideea că nici existenţa unei condamnări penale nu face ca pârâtul constituie, în sine, în orice situaţie, dovada unei ameninţări la ordinea publică a statului respectiv.

Simplul fapt al deportării pârâtului coroborat cu declaraţia acestuia că a fost arestat şi deportat pentru furt, nu face dovada unei ameninţări concrete şi real pentru ordinea publică norvegiană.

Ca atare, instanţa apreciază că în prezent nu sunt întrunite condiţiile excepţionale impuse de legislaţia comunitară şi care să permită luarea măsurii restrângerii libertăţii de circulaţie pentru pârât pe teritoriul norvegian, din moment ce măsura restrângerii libertăţii de mişcare nu poate fi luată în scop preventiv ori din motive de ordin economic, motive pentru care cererea va fi respinsă ca nefondată.

Etichete: