Top

Partaj

Prin sentinţa civilă nr. 2999/15.10.2009, pronunţată în dosarul nr. 4221/270/2008 al Judecătoriei Oneşti, s-a admis acţiunea de partaj bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, acţiune formulată de reclamanta M.V.M. în contradictoriu cu pârâtul M.V.V.C.. S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a respins cererea reconvenţională şi s-a dispus partajarea bunurilor comune atribuindu-se loturi, reclamantei un lot în valoare de 186.300 lei şi pârâtului un lot în valoare de 65.400 lei, reţinându-se o contribuţie egală a soţilor la dobândirea bunurilor comune. Pentru egalizare s-a dispus ca reclamanta să plătească pârâtului o sultă în valoare de 60.450 lei. Totodată a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 60.300 lei reprezentând ½ din sumele împrumutate de pârât terţilor. De asemenea a fost obligat pârâtul la 1.059,65 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că părţile au avut calitatea de soţi, căsătoria încheiată la 21.07.2001 fiind desfăcută prin sentinţa Tribunalului R. din Olanda, la 25.05.2005.

Raportat la considerentele sentinţei de divorţ, instanţa a reţinut că data despărţirii în fapt a soţilor este 12.02.2004, data la care reclamanta s-a stabilit în Olanda.

Privitor la apartamentele solicitate la masa de partaj, instanţa a arătat că cele din : Oneşti au fost înstrăinate de părţi în timpul căsătoriei, ele nemaiputând fi reţinute în masă.

Garsoniera din Oneşti, a fost cumpărată la 02.07.2003, ea fiind dobândită în timpul căsătoriei şi ca urmare a fost reţinută în masă.

Privitor la apartamentul din Oneşti, instanţa a arătat că acest apartament nu poate fi reţinut în masă deoarece nu s-a făcut dovada perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 873/17.04.2003.

Apartamentul din Oneşti, nu a fost reţinut nici el în masă deoarece nu s-a făcut dovada adjudecării acestui apartament de către pârât.

De asemenea nu s-a reţinut nici apartamentul soţilor P., deoarece nici în acest caz nu s-a făcut dovada că apartamentul a fost adjudecat de către pârât.

Având în vedere că aceste împrumuturi au fost făcute din banii dobândiţi în timpul căsătoriei, instanţa a reţinut că se impune ca lotul pârâtului să fie imputat cu ½ din sumele acordate de pârât cu titlu de împrumut terţilor.

În ceea ce priveşte autoturismele solicitate la masa de partaj, instanţa a reţinut în masă doar autoturismul întrucât doar pentru acest autovehicul s-a depus certificat de înmatriculare pe numele pârâtului, pentru celelalte autovehicule nedepunându-se înscrisuri care să facă dovada caracterului de bun comun.

Privitor la bunurile mobile, instanţa de fond a arătat că acestea au rămas în posesia pârâtului deoarece ele s-au aflat în apartamentul din Oneşti, şi acolo a stat pârâtul până la momentul la care în posesia apartamentului a intrat cumpărătorul B.E.D..

În masă a fost inclusă şi suma de 878,11 lei reprezentând chirie încasată de pârât.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât, instanţa a arătat că excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamantă, nu este incidentă întrucât nu există dovezi că părţile s-au judecat pentru îmbunătăţirile solicitate prin reconvenţională.

Analizând probele administrate pe cererea reconvenţională, instanţa a arătat că reclamanta nu s-a prezentat la interogatoriu iar martorii solicitaţi a fi audiaţi de pârât, de asemenea, nu s-au prezentat, instanţa dispunând decăderea din probă, cererea reconvenţională fiind respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal pârâtul- reclamant.

Prin încheierea din 10.05.2010 s-a dispus scutirea apelantului de la plata taxei de timbru de 2.248 lei.

În motivarea apelului s-a arătat că părţile s-au despărţit în fapt la 01.05.2005, dată de la care au încetat relaţiile de convieţuire, actele juridice încheiate după despărţirea în fapt producându-şi efectele în persoana fiecărei părţi şi neavând relevanţă asupra patrimoniului comun.

A arătat apelantul că a locuit în apartamentul din până în februarie 2006 când a fost evacuat de noul dobânditor B.E., fapt ce urmează a fi probat cu martori în apel, la instanţa de fond nefiind administrat întreg probatoriul solicitat.

S-a criticat sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul reţinerii eronate în masă a garsonierei din Oneşti, deoarece a fost dobândită după data despărţirii în fapt. Greşit s-au reţinut în masă şi au fost imputate în lotul apelantului împrumuturile în sumă de 100.000 ron, 8750 ron, 3500 ron şi 3600 ron, aceste contracte de împrumut fiind încheiate după data despărţirii în fapt, primul din aceste împrumuturi fiind prescris.

De asemenea s-a reţinut greşit în masă şi autoturismul , care de asemenea a fost cumpărat după data despărţirii în fapt iar bunurile mobile existente în apartament au rămas în acel apartament, după ce apelantul a fost evacuat.

Instanţa a respins neîntemeiat cererea reconvenţională, apelantul având un drept de creanţă de ½ din îmbunătăţirile efectuate în apartamentul bun propriu al intimatei instanţa, în soluţionarea cererii reconvenţionale, nefăcând aplicarea rolului activ vis-a- vis de administrarea probei cu martori, instanţa trecând la judecata pricinii fără a se îndeplini corect mandatele de aducere şi fără a fi analizată corect absenţa intimatei – reclamante la interogatoriu.

În susţinerea apelului s-a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriu.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că data despărţirii în fapt nu este 01.05.2003, divorţul pronunţându-se la 21.05.2005, sentinţa de divorţ pronunţată de instanţele olandeze fiind recunoscută ulterior şi în România în septembrie 2007, astfel încât solicitările de a fi scoase din masa de partaj a bunurilor dobândite ulterior lui mai 2003, nu pot fi primite.

Privitor la bunurile mobile intimata a arătat că la momentul evacuării intimata se afla în Olanda iar bunurile mobile din apartament au fost luate de apelant la momentul evacuării.

Privitor la îmbunătăţirile invocate prin cererea reconvenţională, intimata a arătat că apartamentul din Oneşti, apartament proprietatea exclusivă a intimatei a fost igienizat înainte ca părţile să se mute în el astfel că apartamentul a fost vândut în aceleaşi condiţii în care exista la momentul la care intimata s-a căsătorit cu pârâtul – apelant. De altfel îmbunătăţirile au fost evaluate prin raportare la descrierile făcute de pârât. Cât priveşte lipsa de rol activ a instanţei, intimata a arătat că nici această critică nu poate fi primită, întrucât martorii au fost citaţi cu mandat dar nu s-au prezentat.

În combaterea apelului, intimata a solicitat proba cu martori, probă din care aceasta a fost decăzută întrucât nu a depus la dosar numele şi adresa martorului solicitat a fi audiat.

Analizând motivele de apel invocate şi din oficiu, tribunalul reţine că apelul este întemeiat raportat la următoarele considerente:

Privitor la greşita reţinere în masă a garsonierei din Oneşti, tribunalul reţine că aceasta a fost dobândită prin contractul nr. 1473/02.07.2003 la (53 din dosarul de fond), data achiziţionării fiind în timpul căsătoriei părţilor şi, în condiţiile art. 30 C.Familiei, bunul reprezintă un bun comun. Susţinerile apelantului în sensul că bunul este propriu fiind dobândit după despărţirea în fapt contravine dispoziţiilor legale sus-menţionate, data despărţirii în fapt având relevanţă asupra regimului matrimonial raportat la contribuţia soţilor, la prezumţia mandatului tacit reciproc dar nu schimbă caracterul de bun comun al unui bun dobândit în timpul căsătoriei, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de art. 31 C.Familiei şi bunul în cauză nu se încadrează în aceste excepţii.

Cum bunul a fost dobândit în 2003 şi căsătoria încheiată la 21.07.2001 a fost desfăcută prin divorţ, la 25.05.2005 ( fila 40 din dosarul 227/270/2008), rezultă că respectiva garsonieră este un bun comun şi în mod corect a fost reţinută în masa de partaj.

Criticile referitoare la sumele de bani reprezentând împrumuturi acordate unor terţe persoane, tribunalul reţine că aceste împrumuturi s-au făcut în timpul căsătoriei părţilor prin: contractul nr. 3092/22.08.2003 (fila 23 dosarul 227/270/2008), nr. 1911/28.05.2003 ( fila 25), contractul din 16.05.2008 ( fila 28) şi nr. 3508/18.05.2003 ( fila 38 dosarul 227/270/2008) sumele de bani acordate de apelant cu titlu de împrumut având caracterul unui bun comun, nefăcându-se dovada caracterului de bun propriu raportat la art. 31 C.Familiei.

Împrejurarea că aceste împrumuturi au fost făcute după data despărţirii în fapt nu transformă sumele în bun propriu al apelantului iar în ceea ce priveşte faptul că suma din contractul nr. 1911/28.05.2003, nu poate fi recuperată fiind împlinit termenul de prescripţie, nu poate constitui motiv pentru scoaterea sumei din masă, întrucât obligaţia recuperării sumei revenea apelantului în calitate de parte contractantă, or lipsa de diligenţă a apelantului în a urmări restituirea împrumutului nu poate fi suportată de intimată.

Instanţa va înlătura şi criticile făcute de apelant raportat la reţinerea autovehiculului în masa bunurilor comune, autoturismul fiind dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare ( fila 31 dosarul 227/270/2008) la 22.09.2003, respectiv în timpul căsătoriei.

Raportat la reţinerea în masă a sumei de 3500 lei, reprezentând avansul acordat la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, tribunalul reţine că acest antecontract s-a încheiat la 17.04.2003, avansul fiind plătit la aceeaşi dată, suma plătită cu titlu de avans fiind bun comun( fila 27 dosarul 227/2008).

Împrejurarea că promisiunea de vânzare – cumpărare nu a fost perfectată iar avansul a fost pierdut conform susţinerilor apelantului nu poate constitui temei de excludere din masă întrucât, pe de o parte, nu s-a dovedit cărei părţi contractante îi revine culpa neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare iar pe de altă parte nu există o clauză expresă în contract potrivit căreia avansul rămâne achitat promitentului – vânzător în condiţiile neperfectării actului.

Chiar în condiţiile în care apelantul ca promitent – cumpărător şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontract iar culpa neîncheierii revine vânzătorului – promitent, obligaţia recuperării sumei achitate cu titlu de avans revenea apelantului, ca parte contractantă.

În ceea ce priveşte bunurile mobile reţinute în masa de partaj, tribunalul contată că acestea, în mod corect, au fost reţinute în masă deoarece apelantul a fost cel care a rămas în apartamentul ce a constituit domiciliul comun şi în posesia căruia s-au aflat bunurile mobile chiar dacă el a fost evacuat de terţul dobânditor al imobilului.

Nu s-a făcut dovada că bunurile mobile au fost luate de intimată şi nici că ele au fost înstrăinate o dată cu apartamentul.

Tribunalul reţine că, raportat la probele administrate în apel, soluţia dată cererii reconvenţionale urmează a fi schimbată, în sensul că aceasta va fi admisă în parte, în sensul reţinerii îmbunătăţirilor efectuate în timpul căsătoriei şi constatării unui drept de creanţă în favoarea apelantului.

Rezultă din declaraţia martorului C.G. că în timpul căsătoriei, respectiv în anul 2003 s-a montat în apartamentul din Oneşti, centrală termică şi instalaţie aferentă, s-a montat tâmplărie PVC, s-a extins balconul, s-a montat parchet şi de asemenea, gresie şi faianţă, s-au făcut lucrări de zugrăvire şi s-au făcut lucrări de renovare în băi fiind schimbată instalaţia sanitară.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului D.A., care arată că în timpul convieţuirii părţile au efectuat îmbunătăţiri în apartament, apelantul contribuind prin veniturile sale la aceste îmbunătăţiri chiar dacă ele au fost făcute în apartamentul bun propriu al intimatei.

În consecinţă, instanţa urmează a reţine ½ din valoarea îmbunătăţirilor efectuate în apartament, ca drept de creanţă în favoarea apelantului, urmând ca intimata să plătească acestuia 34.500 lei.

Susţinerile intimatei referitoare la împrejurarea că nu poate prezenta relevanţă suma de 69.000 lei reţinută de expert, întrucât aceste îmbunătăţiri nu au fost efectiv constatate de expert, vor fi înlăturate deoarece intimata – reclamantă nu a formulat obiecţiuni la expertiză şi nici nu a invocat nulitatea raportului de expertiză şi dincolo de acest aspect din conţinutul raportului de expertiză ( fila 133) rezultă că expertul împreună cu apelantul s-a deplasat la apartamentul din Oneşti, şi a constatat îmbunătăţirile solicitate.

Faţă de aceste considerente, văzând art. 296 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul în sensul constatării dreptului de creanţă de ½ din valoare totală a îmbunătăţirilor, în favoarea pârâtului.

Etichete: