Top

Furt

JUDECĂTORIA BACĂU

SENTINŢA PENALĂ Nr. 1035din 18 Mai 2009

Infractiunea de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i Cp cu aplic. art. 99 ş.u. Cp.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. …. din 5.03.2009 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. …din 6.03.2009 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor MC şi ND pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i Cp cu aplic. art. 99 ş.u. Cp.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că în noaptea de 24/25.02.2009, în jurul orelor … prin efracţie, au pătruns în sediul SC Asiban Sa, de unde au sustras bunuri în valoare de 3600 lei, prejudiciu parţial recuperat prin restituire.

Prin încheierea din data de 25.02.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul ……. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 14 zile, măsură menţinută de instanţă în baza art. 300 ind. 1 şi 300 ind. 2 Cpp.

În cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 Cpp şi art. 69-74 Cp au fost audiaţi inculpaţii, care au refuzat să dea declaraţie.

Instanţa a procedat la audierea martorilor DP (fl. 79) şi SM (fl. 80), declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 24/25.02.2009, în jurul orelor 02,00, inculpaţii minori MF si ND, pe fondul lipsei de bani, s-au hotărât să sustragă bunuri care se pretau unei valorificări rapide, de la o societate comercială de pe raza mun. Bacău.

În acest sens, după ce în prealabil cei doi inculpaţi şi-au ocupat timpul cu diverse activităţi la locuinţa inculpatului MF, la iniţiativa inculpatului ND, au pornit către locuinţa SC Asiban Sa,.Odată ajunşi la sediul acestei unităţi, inculpaţii în cooperare nemijlocită au pătruns prin dezactivarea sistemului de alarmă şi prin efracţie în incinta SC Asiban SA.

Ca mod de operare, în timp ce inculpatul ND asigura paza locului faptei pentru a nu fi surprinşi de trecători, inculpatul MF a deconectat firele care asigurau declanşarea sistemului de alarmă, după care împreună au procedat la forţarea sistemului de închidere al uşii de acces, pătrunzând în incinta unităţii, de unde şi-au însuşit fără drept o unitate centrală PC, un monitor LCD, o tastatură, un mouse şi două aparate foto digitale marca Canon, bunuri în valoare de 3600 lei.

În continuare, cei doi s-au îndreptat spre locuinţa inculpatului MF,însă pe str. … au fost depistaţi de către o patrulă de poliţie, care observându-i pe cei doi minori cu bunuri asupra lor, au procedat la legitimarea acestora şi efectuarea controlului corporal, ocazie cu care au descoperit obiectele menţionate. Fiind întrebaţi despre provenienţa acestora, cei doi inculpaţi au declarat că le-au sustras în urmă cu câteva minute dintr-o societate .

Urmare a acestor afirmaţii, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la sediul societăţii păgubite, unde în prezenţa martorilor asistenţi DV, SM au constatat că sistemul de asigurare tip yala ce asigura uşa de acces este forţat, uşa fiind găsită în poziţia deschisă. Tot în exteriorul societăţii s-au descoperit două fire smulse ce proveneau de la sistemul de alarmare acustic al unităţii pe care inculpaţii le-au rupt pentru a dezactiva sistemul de alarmă.

Bunurile aparţinând părţii vătămate au fost restituite acesteia pe bază de dovadă, mai puţin un aparat foto digital, care, conform afirmaţiilor celor doi inculpaţi, le-a căzut din buzunar în timp ce alergau. Prejudiciul cauzat SC Asiban a fost astfel recuperat parţial prin restituire.

În declaraţiile date organelor de urmărire penală, cei doi autori au recunoscut săvârşirea faptei, prin descrierea exactă a modului de operare.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate SC Asiban SA în cuantum de 3600 lei a fost recuperat parţial prin restituire, societatea constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 550 lei, reprezentând contravaloarea unui aparat foto digital marca Canon (fl. 19 d.u.p.).

Situaţia de fapt reţinută de instanţă se probează cu:

Proces-verbal încheiat cu ocazia depistării inculpaţilor care cuprinde şi cercetare la faţa locului şi planşe foto care stabilesc circumstanţele comiterii infracţiunii (fl. 7-19 d.u.p.), declaraţii martori asistenţi SM şi DV (fl. 20-21 d.u.p.), declaraţie reprezentant parte vătămată, DV (fl. 22 d.u.p.), proces-verbal de restituire a bunurilor (fl. 23 d.u.p.), adresa constituire parte civilă a SC Asiban SA (fl. 24 d.u.p.), procese-verbale de control corporal (fl. 25,40 d.u.p.), coroborate cu declaraţiile inculpatului MF (fl. 27 – 36 d.u.p.) şi ale inculpatului ND (fl. 42 – 52 d.u.p.), care au recunoscut săvârşirea fatptei.

În drept, fapta inculpatului MF care în noaptea de 24/25.02.2009 în jurul orelor 02,00, prin efracţie, a pătruns împreună cu ND în sediul SC Asiban SA din care au sustras bunuri în valoare de 3600 lei, având reprezentarea că acţiunea sa va produce rezultatul socialmente periculos, pe care l-a urmărit prin săvârşirea faptei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i Cp cu aplic. art. 99 ş.u. Cp.

La alegerea sancţiunii ce se va aplica inculpatului minor instanţa va avea în vedere conform art. 100 Cp gradul de pericol social al faptei săvârşite ( pe timp de noapte, prin efracţie, împreună cu o ală persoană), de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune rezultă că inculpatul minor nu se află la prima abatere de natură penală, a fost cercetat pentru comiterea unor infracţiuni, alături de fratele său, MF, fraţii M fiind cunoscuţi de organele poliţiei locale ca aparţinând unei bande care se ocupă cu săvârşirea de acte infracţionale.

Inculpatul minor este dificil de reintegrat în şcoală şi societate, prezintă un comportament infracţional bine structurat pe fondul influenţei stradale în care a petrecut mult timp. Familia minorului nu deţine autoritatea şi resursele necesare corectării conduitei minorului, implicarea unei instituţii exterioare specializate care să ofere supraveghere constantă şi modele educaţionale de reabilitare fiind deosebit de importantă pentru stoparea dezvoltării sale deviante şi reducerea riscului de implicare în noi fapte penale.

Având în vedere aceste concluzii, instanţa apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatului minor, urmând să aplice acestuia o pedeapsă în limitele reduse conform art. 109 Cp.

Inculpatul minor a fost prins imediat după comiterea faptei de către organele de poliţie, astfel încât recunoaşterea faptei este lipsită de semnificaţia sincerităţii, neconstituind astfel o împrejurare ce poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă.

În baza acestor criterii, instanţa apreciază că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 Cp.

Instanţa constată că fapta dedusă judecăţii este comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate.

Astfel, din fişa de cazier judiciar rezultă că prin sent. pen. nr. …. a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de ….. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani.

În baza art. 83 Cp va revoca suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată în cauză.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptei săvârşite, persistenţa infracţională, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Având în vedere pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare, în baza art. 350 Cpp va menţine starea de arest preventiv a inculpatului.

În bza art. 88 Cp va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25.02.2009 ora 07,30 la zi.

În drept, fapta inculpatului ND care în noaptea de 24/25.02.2009 în jurul orelor 02,00, prin efracţie, a pătruns împreună cu MF în sediul SC Asiban SA din care au sustras bunuri în valoare de 3600 lei, având reprezentarea că acţiunea sa va produce rezultatul socialmente periculos, pe care l-a urmărit prin săvârşirea faptei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i Cp cu aplic. art. 99 ş.u. Cp.

La alegerea sancţiunii ce se va aplica inculpatului minor instanţa va avea în vedere conform art. 100 Cp gradul de pericol social al faptei săvârşite (pe timp de noapte, prin efracţie, împreună cu o altă persoană), de starea fizică, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune rezultă că inculpatul minor nu se află la prima abatere de natură penală, acesta se află în evidenţele poliţiei locale pentru comiterea mai multor infracţiuni: furturi, tâlhării, violare de domiciliu, cerşetorie.

Inculpatul s-a implicat în faptă datorită interiorizării unui stil de viaţă deviant. Autoritatea diminuată din familie, ca urmare a decesului mamei şi persistenţa carenţelor materiale şi educaţionale, a determinat abandonul şcolar şi aderarea minorului la un grup deviant, comportamentul infracţional al minorului structurându-se treptat.

Demersul de reabilitare al minorului trebuie orientat spre creşterea interesului acestuia pentru actul educativ în vederea obţinerii unei calificări profesionale şi distanţarea de grupul de prieteni în paralel cu menţinerea unei supravegheri atente din partea unei instituţii specializate. Pentru o mai bună reinserţie în familie şi comunitate, resocializarea minorului ar trebui să vizeze şi structurarea sistemului de valori, dezvoltarea abilităţilor sociale pentru creşterea rezistenţei la frustrare şi la influenţa anturajului, consolidarea abilităţilor de autocontrol, precum şi creşterea motivaţiei pentru schimbarea comportamentului său.

Având în vedere aceste concluzii, instanţa apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatului minor, urmând să aplice acestuia o pedeapsă în limitele reduse conform art. 109 Cp.

Inculpatul minor a fost prins imediat după comiterea faptei de către organele de poliţie, astfel încât recunoaşterea faptei este lipsită de semnificaţia sincerităţii, neconstituind astfel o împrejurare ce poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă.

În baza acestor criterii, instanţa apreciază că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 Cp.

În acest sens instanţa constată că fapta dedusă judecăţii este comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate.

Astfel, din fişa de cazier judiciar rezultă că prin sent. pen. …. a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de …. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani.

În baza art. 83 Cp va revoca suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată în cauză.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptei săvârşite, persistenţa infracţională, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Având în vedere pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare, în baza art. 350 Cpp va menţine starea de arest preventiv a inculpatului.

În bza art. 88 Cp va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25.02.2009 ora 07,30 la zi.

Instanţa constatând îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi altei persoane, respectiv fapta ilicită prezentată mai sus, raportul de cauzalitate între aceasta şi prejudiciul produs, existenţa prejudiciului şi culpa inculpaţilor minori, în baza art. în baza art. 14 şi 346 cpp rap. la art. 998, 1000 al. 2 şi 1003 c. civ. va obliga în solidar inculpaţii ND, MF şi partea responsabilă civilmente MG la plata sumei de 550 lei către parte civilă SC Asiban SA cu titlu de daune materiale.

Văzând şi dispoziţiile art. 189, 191 al. 1,2,3 Cpp

Etichete: