Top

Sentinţă penală

R O M A N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 2856/270/2008

Din 18.06.2008 tâlhărie

SENTINŢA PENALA NR. 88

Şedinţa publică din data de 04.02.2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

Preşedinte – DANIELA BOBARU

Grefier – GILIOLA AVRAM

Ministerul Public reprezentat de procuror – VASILE UŢOIU

Astăzi a avut loc pronunţarea hotărârii în cauza penală pusă în mişcare prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti împotriva inculpaţilor S.M.V., C.I., D.G.C., G.C.M., O.M.I., V.P. trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 04.02.2009 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei penale de faţă,

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti înregistrat la această instanţă sub nr. 2856/270/2008, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

S. M. V. pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, fur calificat prevăzut ă şi pedepsită de art. 208-209 alin. 1, lit a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal şi tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal,

C. I., pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 alin. 1, lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal şi tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, şi complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal,

D.G.C., pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art.26 raportat la 208-209 alin. 1, lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, şi tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal,

O.M.I., pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art.26 raportat la 208-209 alin. 1, lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal şi tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal,

G.C.M., pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal,

V.P. pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art.26 raportat la 208-209 alin. 1, lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal şi tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal,

Din coroborarea probatoriilor administrate în cauză constând în plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de cercetare la faţa locului, procesele verbale de reconstituire, procesele verbale de confruntare, dovezile de restituire, declaraţiile martorilor S.M., N.A., B.B.L., C.A.M., M.I., M.V., D.C., C.I., C.I., cu declaraţiile inculpaţilor, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În prima zi de luni a lunii noiembrie 2007, 05.11.2007, V.P. şi G.C.M., au plecat de la şcoală după terminarea orelor de curs la ora 18.00 . În zona fostului restaurant Moldova cei doi s-au întâlnit cu C.I. şi S. M. V. şi toţi s-au îndreptat spre zona Quartal. În jurul orei 19.00, se aflau în zona chioşcului Protocol, de la intersecţia B-dul Oituz cu str. Tineretului. S.M.V. le-a propus să fure o geantă de la o femeie. S-au despărţit în două. C. şi cu S. mergeau mai în faţă, iar G. şi cu V. mai în spate pe trotuarul dinspre Quartal, în zona Liceului „Grigore Moisil”. La un moment dat, din faţa lor a apărut Ş.C. Aceasta era singură, avea în ambele mâini sacoşe, pe umărul drept geanta din piele de culoare neagră cu o singură baretă şi se îndrepta spre gangul de pe Al. Crinilor. G. şi cu V. şi-au continuat drumul, iar C. şi S. s-au întors din drum şi au pornit după femeie. Au întrat după ea în gang, iar S. a prins-o din spate pe femeia în cauza de faţă-de nas şi de gură, aceasta s-a lăsat în jos, a dat drumul din mâna dreaptă la sacoşă, moment în care S. i-a smuls geanta de pe umăr şi a fugit împreună cu C. spre părculeţul de pe str. Crizantemelor, ( filele 8-14, 142, 143, 146, 166, 167, 173 dosar urmărire penală).

Partea vătămată avea în poşetă suma de 200 lei în bancnote de 50 lei, cartea de identitate, cheile de la apartament şi de la serviciu. A solicitat trimiterea în judecată a inculpaţilor şi s-a constituit parte civilă cu suma de 300 lei, (filele 17-19 dosar urmărire penală).

În raportul medico-legal nr. S 135/79/A2/6.11.2007, se precizează că partea vătămată prezintă escoriaţie şi hematom piramidă nazală şi leziunile necesită 1-2 zile îngrijiri medicale ( fila 21 dosar urmărire penală).

Prin adresa 4817/ 02.04.2008, Spitalul Municipal Oneşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20 lei, cheltuieli pentru îngrijiri medicale acordate părţii vătămate,( fila 22 dosar urmărire penală).

Inculpaţii C. şi S. , nu au recunoscu participarea la comiterea acestei fapte. În zilele de 25-27.02.2008 s-au efectuat confruntări între inculpaţi şi ca urmare a acestora C. şi S. au recunoscut cele sus menţionate cu precizarea că S. s-a dus după partea vătămată cu intenţia de a-i lua poşeta urmărind-o aproape de casa scării, în timp ce C. a rămas la intrarea în gang. Partea vătămată ar fi intrat în scară motiv pentru care S. declară că nu s-a mai dus după ea şi nu i-a furat poşeta revenind lângă C. după cca. 5 minute, timp în care ar fi făcut un ocol al garajelor din zonă. Aceste declaraţii sunt completate şi infirmate de declaraţiile lui G. şi V. care au precizat exact data, ora şi locul când şi unde C. şi S. au pornit în urmărirea femeii în scopul de a-i lua poşeta şi faptul că C. era îmbrăcat cu o geacă bleomarin cu inscripţia Cadin pe spate, iar S. cu o geacă sport tip hanorac de culoare roşie. Acest din urmă fapt este confirmat de declaraţiile martorilor S. M., N.A. şi B.B.L., care precizează că în seara unei zile de la începutul lunii noiembrie 2007, aflându-se la ieşirea din imobilul nr. 3 de pe str. Al. Crizantemelor, prima, respectiv în părculeţul din punctul numit Bazin din Quartal, ceilalţi doi, au auzit strigăte de „Ajutor! Hoţii!” şi au văzut doi tineri fugind împreună şi apoi despărţindu-se: unul îmbrăcat în haine de culoare închisă a luat-o spre str. Tineretului, iar altul îmbrăcat cu o geacă de culoare roşie spre căminul de nefamilişti denumit „Q” de pe strada Viorelelor. Acesta din urmă ţinea ceva în urmă ca şi cum ar fi ascuns sau nu ar fi lăsat să cadă un obiect. S.M. a sta de vorbă la momentul comiterii faptei cu partea vătămată, care după ce fusese tâlhărită alegase după cei doi până în dreptul lui S.M.

În drept, faptele inculpaţilor constituie în materialitatea lor infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal faţă de inculpatul S. şi complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal.

2) În seara zilei de 16.11.2007, s-a organizat la Casa de Cultură din Oneşti concursul de „MISS” al Liceului N.C. Inculpaţii C. I. şi D. G. C., după ce au terminat orele de curs, s-au deplasat spre locul unde se desfăşura concursul.

În drum spre Casa de Cultură, cei doi inculpaţi au observat-o pe partea vătămată P.E., care se deplasa pe trotuarul din faţa imobilului nr. 11, de pe B-dul Republicii, hotărându-se să-i fure poşeta, pe care o purta în mâna stângă şi o sacoşă din material textil pe care o ţinea spre exterior. În timp ce partea vătămată urca treptele dinspre staţia de autobuz „Mădălina”, spre incinta ce duce pe str. Păcii, mergând pe o alee întunecată, C.I. a avenit din spate şi i-a smuls poşeta fără să o lovească sau să o ameninţe.

Autorul infracţiuni a acţionat energic şi în scurt timp astfel încât părţii vătămate i-a rămas în mână, după furtul poşetei, doar sacoşa, având reprezentarea, pentru un moment, că cineva îi face o glumă.

În momentul comiterii faptei inculpatul D.C.G. se afla în spatele părţii vătămate, la oarecare distanţă, asigurând paza prin simularea faptului că vorbeşte la telefon.

Cei doi au fugit în direcţii diferite, întâlnindu-se în scut timp la Casa de Cultură în aceeaşi zonă sosind şi inculpatul S.M.V., care înţelegând cele întâmplate, a mers în apropierea staţiei de taxi, lângă hotelul „Trotuş”, unde a vândut telefonul părţii vătămate, găsit în poşeta furată, cu suma de 40 lei, unei persoane necunoscute, fiecare din cei trei primind câte 10 lei iar restul a fost cheltuit pe mâncare şi băutură.

Partea vătămată P.E. avea în poşetă o carte de alegător, un telefon mobil marca Nokia 1108, cu cartela „Vodafone” şi suma de 6 lei, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 250 lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase.

Inculpaţii au manifestat sinceritate şi au recunoscut comiterea faptei.

În drept faptele inculpaţilor constituie în materialitatea lor infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal faţă de C.I., complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal faţă de inculpatul D. G. C. şi tăinuire prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal faţă de inculpatul S.M.V.

3) În seara zilei de 23.11.2007, după terminarea orelor de curs, în jurul orelor 18.00 inculpaţii C.I. şi D.G.C. s-au deplasat în zona Liceului „Grigore Moisil”, oprindu-se la baza scărilor ce duc spre magazinul „Victoria Shopping Center”, pentru a fuma , aşteptând o potenţială victimă căreia să-i sustragă bunuri. La un moment dat, pe lângă cei doi a trecut, îndreptându-se spre str. Tineretului, partea vătămată A.B.C.

Inculpaţii au urmărit-o până în dreptul parcării auto de lângă terenul de sport al liceului. Partea vătămată ţinea în mâna stângă o sacoşă în care avea nişte bunuri recent cumpărate iar pe antebraţul mâinii se afla o poşetă din piele, de culoare maro muştar, cu paiete şi barete scurte .

În timp ce partea vătămată a început să vorbească la un telefon mobil, inculpatul C. I. a venit în spatele acesteia şi a tras de poşetă în jos, având drept urmare căderea părţii vătămate în genunchi şi scăparea sacoşei din mână. Astfel, inculpatul C. i-a luat poşeta şi a fugit spre clădirea CEC, fiind urmărit în alergare de victimă, dar datorită întunericului aceasta a renunţat.

În momentul comiterii faptei, inculpatul D.G.C. stătea în apropierea unor tomberoane de gunoi, asigurând paza şi neavând nicio reacţie la ţipetele de ajutor ale părţii vătămate care a sesizat din atitudinea sa că este şi el implicat, deoarece a fugit şi el în aceeaşi direcţie , spre B-dul Oituz împreună cu inculpatul C.

Inculpatul C. nu a ajuns până în acel loc, oprindu-se singur în spatele clădirii CEC luând din poşeta furată mai multe bunuri . A intrat apoi pe sub gardul împrejmuitor al liceului si de acolo într-o clădire care nu avea geamuri şi uşă. Aici a scos din buzunare bunurile pe care le luase din poşeta părţii vătămate, păstrând suma de 155 lei şi un telefon mobil marca „Motorola V3”, abandonând totodată o trusă de machiaj, o cutie roşie în care se aflau o pereche de cercei, actul de identitate al victimei şi o pereche de chei.

La scut timp inculpatul s-a întâlnit cu D.G.C., pe platoul Casei de Cultură, spunându-i acestuia ce a găsit în poşetă şi înmânându-i suma de 50 lei, păstrând pentru el 50 lei şi telefonul iar restul sumei cheltuind-o împreună. A doua zi, inculpatul C. a mers la magazinul S.O.S GSM, de pe B-dul Republicii şi a vândut telefonul furat numitului M.I., cu suma de 50 lei.

Pe timpul agresiunii partea vătămată a suferit leziuni în zona membrelor superioare şi genunchiului drept, care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile îngrijiri medicale şi cheltuieli efectuate de Spitalul Municipal Oneşti cu ocazia îngrijirilor medicale acordate, în sumă de 26,5 lei, cu care unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză.

Partea vătămată şi-a recuperat parţial bunurile furate prin violenţă, având pretenţii civile în cauză, sumă de 600 lei.

În drept, faptele inculpaţilor constituie în materialitatea lor infracţiunile de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin.21 lit. a Cod penal faţă de inculpatul C. I. şi complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin.21 lit. a Cod penal faţă de inculpatul D.

4) În seara zilei de 27.11.2007, cei 6 inculpaţi s-au întâlnit şi au hotărât să comită infracţiuni de aceeaşi natură în zona „Quartal” din Oneşti împărţindu-se în două grupuri: inculpaţii C., D. şi G. pe de o parte şi O., S. şi V. pe de altă parte.

Primul grup s-a deplasat în zona liceului „Grigore Moisil”, iar al doilea spre zona „Quartal”, înţelegându-se ca după un anumit timp să se întâlnească în faţa magazinului S.O.S GSM de pe B-dul Republicii.

Inculpaţii O.M.I., S. M. V. şi V. P. au remarcat-o pe partea vătămată B.C.G., care se deplasa pe str. Aleea Trandafirilor, purtând în mâna stângă spre exterior, o poşetă cu toartă iar spre interior două sacoşe cu cărţi, cumpărături şi o pungă cu zahăr în greutate de 3 kg. În mâna dreaptă ţinea un telefon mobil la care vorbea, în aceeaşi parte aflându-se şi nepotul său, care o ţinea de haină. În timp ce partea vătămată a urcat pe trotuar, a sprijinit bagajele de bordura acestuia, moment în care a simţit că cineva din urmă trage de ele şi de aceea le-a dat drumul, crezând că vreun cunoscut vrea să o ajute. În scurt timp partea vătămată a realizat ce se întâmplă, văzându-l pre inculpatul S. fugind cu poşeta spre partea stângă iar ceilalţi doi, V. şi O. fugind în partea dreaptă. După comiterea faptei, inculpatul S. a ajuns în staţia de autobuz „La Capucini”, unde a luat banii din geantă, abandonând-o lângă gard, apoi întâlnindu-se cu ceilalţi la locul stabilit, au mers în spatele unui bloc şi au împărţit banii.

Inculpaţii S., D. şi C. au luat câte 150 lei iar învinuiţii G., O. şi V. câte 150 lei, primii trei cumpărându-şi din banii furaţi, telefoane mobile marca „Nokia”. Partea vătămată avea în geanta furată permisul de bibliotecă al ei şi al fiicei sale, carnetul de asigurare de sănătate, 4 carduri, suma de 3000 lei în bancnote de câte 50 lei, un tichet de masă de 20 lei, ştampila şi parafa medicului.

În timpul cercetărilor inculpaţii D.G. şi G.C. au predat organelor de poliţie sumele de care au beneficiat.

Partea vătămată a precizat că valoarea prejudiciului a fost în sumă de 3100 lei; că a fost despăgubită cu suma de 1900 lei şi că se mai constituie parte civilă cu suma de 1200 lei.

În drept, faptele celor 6 inculpaţi constituie în materialitatea lor infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. 1 lit .a, e, g, Cod penal faţă de S. M.V., complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, Cod penal faţă de inculpaţii O.M. I. şi V.P. şi tăinuire prevăzută de art. 221 Cod penal faţă de inculpaţii C.I., D.G.C., şi G.C.M.

5) În seara zilei de 15.12.2007, inculpaţii O.M., V.P., C.I. şi S.M.V. s-au întâlnit în apropierea liceului „Grigore Moisil” , hotărând de comun acord să comită o nouă infracţiune în scopul obţinerii unor bani. Cei patru au trecut pe lângă magazinul „Leonardo” , moment în care inculpatul C. le-a spus inculpaţilor O. şi V. să meargă pe zona de deal, paralelă, iar el împreună cu inculpatul S. au continuat să meargă pe str. George Călinescu, în direcţia restaurantului „Braşov” pe trotuarul opus. După ce au trecut de grădiniţa de copii aflată în apropiere, în faţa inculpaţilor C. şi S. mergea, în aceeaşi direcţie, partea vătămată P. M. Zona era iluminată. Inculpatul S. a început să alerge în spatele părţii vătămate, urmat de inculpatul C., moment în care lumina electrică s-a întrerupt, pe stradă, dar inculpaţii O. şi V. s-au speriat şi au fugit.

În aceste condiţii, inculpaţii S. şi C. i-au smuls părţii vătămate geanta ce o avea în mână, după care au fugit, coborând scările spre „Quartal”.

După comiterea faptei cei patru s-au întâlnit în zona hotelului „Trotuş”, cei doi autori povestindu-le celorlalţi doi inculpaţi că au furat o geantă în care au găsit suma de 300 lei.

Inculpatul C. le-a dat inculpaţilor O. şi V. câte 50 lei.

Partea vătămată avea în geanta furată actele de identitate ale ei şi ale soţului, permisul de conducere, cheia de la apartament, un telefon mobil în valoare de 300 lei, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 1000 lei, reprezentând 200 lei suma de bani sustrasă şi nerecuperată, contravaloarea telefonului, 300 lei pentru refacerea actelor sustrase şi 300 lei valoarea genţii şi a celorlalte bunuri aflate acolo.

În drept faptele inculpaţilor constituie în materialitatea lor infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g, Cod penal faţă de inculpatul S.M.V., complicitate la furt calificat faţă de C.I. şi tăinuire prevăzută de art. 221 Cod penal faţă de inculpaţii O.M. şi V. P.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor , se va dispune în baza textelor de lege menţionate, condamnarea lor.

Referitor la faptele de furt calificat şi respectiv complicitate la furt calificat, comise de inculpaţii C. şi D. în dauna părţii vătămate P. E., având în vedere că printre bunurile sustrase aflate în poşetă se afla şi o carte de alegător , care serveşte la legitimarea acesteia, în temeiul art. 334 Cod procedură penală urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice, în sensul de a face aplicarea alin. 2 lit. b ale art. 209 Cod penal.

În acelaşi timp, ţinând cont de modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpaţii S.M.V. şi C.I., la interval scurt de timp, prin acelaşi procedeu şi în împrejurări identice, de comun acord luând dinainte hotărârea de a comite infracţiuni pe raza municipiului Oneşti, a căror victimă să fie persoane de sex feminin, se reţine că la baza actelor materiale de sustragere a stat o singură rezoluţie delictuoasă, urmând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 Cod penal.

În consecinţă, în baza art. 334 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare, pentru inculpatul S.M.V. din două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art.208-209 alin. 1 lit. a e, g, Cod penal ( pct. 4-5) în infracţiunea prevăzută de art.208-209 alin. 1, lit. a, e, g Cod penal şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Pentru inculpatul C.I. se va schimba încadrarea juridică dintr-o infracţiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal ( pct. 1) şi o complicitate la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal( pct. 3) în infracţiunea unică de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Cu privire la infracţiunile de furt, se va schimba încadrarea juridică din infracţiunile de furt calificat şi complicitate la infracţiunea de furt calificat, în infracţiunea unică de furt calificat prevăzută de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Se va avea în vedere că toţi inculpaţii sunt minori urmând să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi următoarele Cod penal, iar la alegerea sancţiunii se va da eficienţă dispoziţiilor art. 100 Cod penal.

Astfel, se va avea în vedere pericolul social concret al faptelor, parte dintre ele fiind comise prin exercitarea de violenţe, pe timpul nopţii şi prin concursul mai multor persoane, valoarea prejudiciilor nerecuperate cât şi persoana inculpaţilor.

C.I. nu este la prima abatere de natură penală. El locuieşte împreună cu bunica paternă, relaţiile din familie fiind caracterizate de membri acesteia ca fiind de înţelegere, fără a exista conflicte.

Deşi a locuit cu bunica paternă,părinţii s-au ocupat de întreţinerea acestuia, însă supravegherea minorului în familie a fost diminuată.

Din referatul de evaluare rezultă că manifestă un comportament deviant, prin implicarea sa în fapte penale de la vârsta de 13 ani, minimalizând consecinţele conduitei sale şi manifestând deschidere către influenţa negativă a anturajului din care face parte, comportamentul infracţional al acestuia tinzând a se structura în timp.

A abandonat cursurile şcolare, şi în prima fază a cercetării judecătoreşti, s-a sustras de la judecată. A şi fost cercetat în judeţul Constanţa pentru comiterea altei infracţiuni de furt, fiind arestat preventiv pentru 15 zile şi pus în libertate la data de12.12.2008.

Totodată, pe parcursul procesului penal nu a manifestat sinceritate, negând comiterea faptelor de tâlhărie.

Şi inculpatul S.M.V. nu este la prima abatere. Locuieşte împreună cu bunica maternă, atmosfera din cadrul familiei fiind de-a lungul timpului tensionată.

A manifestat dezinteres în pregătirea şcolară, absentând de la cursuri iar în prezent a abandonat cursurile.

Deşi în comunitate nu este cunoscut ca o persoană problemă, pe parcursul procesului penal nu a manifestat sinceritate, iniţial s-a sustras de la judecată, şi după sesizarea legală a instanţei a mai fost implicat şi în comitere altei fapte, fiind arestat preventiv pe o durată de 15 zile la Judecătoria Constanţa.

Având în vedere persistenţa în comiterea de infracţiuni care prezintă un grad ridicat de pericol social,uneori prin exercitarea de violenţe, şi comise pe timpul nopţii asupra unor persoane lipsite de apărare , instanţa se va orienta spre aplicarea unor pedepse privative de libertate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire ca urmare a aplicării circumstanţelor li se va aplica pedeapsa amenzii.

Dar , ţinând seama de vârsta minorilor, de împrejurarea că au fost lipsiţi de supravegherea părintească, şi că totuşi în comunitate nu sunt cunoscuţi ca persoane probleme ci ca tineri harnici şi ascultători, că după punerea în libertate s-au prezentat în mod constant la chemarea organelor judiciare, la individualizarea în concret a pedepselor se va da eficienţă şi dispoziţiilor art. 74 lit. a, c referitoare la circumstanţele personale atenuante, pedepsele urmând să se coboare sub minimul special.

Totodată infracţiunile fiind concurente, în baza art. 33 lit. a şi 34 lit. e Cod penal se vor aplica regulile concursului de infracţiuni.

Ca efect al condamnării la pedeapsa închisorii, după împlinirea vârstei de 18 ani, se va aplica inculpaţilor şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal.

Inculpatul D.G.C. provine dintr-o familie legal constituită, relaţiile de familie fiind caracterizate de membri acesteia ca fiind de înţelegere şi ajutor reciproc. Tatăl a decedat în 1995, iar mama este plecată de aproximativ 2 ani la muncă în Italia.

Minorul locuieşte împreună cu fratele său în vârstă de 22 ani, supravegherea fiind mult diminuată, fratele mai mare fiind ocupat cu şcoala şi serviciul.

Din referatul de evaluare rezultă că manifestă o deschidere către influenţa negativă a anturajului din care face parte, neconştientizând gravitatea faptelor sale.

Este elev în clasa a X a la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Oneşti.

Din caracterizarea întocmită de profesorul diriginte Berescu Diana, rezultă că pe parcursul anului şcolar 2008-2009, pe semestrul I a acumulat un număr de 102 absenţe din care 50 motivate, neprezentând interes pentru activitatea şcolară.

Cu toate acestea , când se prezintă la ore are un comportament civilizat, se înţelege cu colegii, nu creează probleme în timpul programului şcolar şi se achită de sarcinile impuse.

Şi pe parcursul procesului penal a avut o bună conduită, s-a prezentat în mod constant la chemarea organelor judiciare, a manifestat sinceritate şi a restituit sumele de bani obţinute în urma în urma comiterii faptelor.

Ca urmare şi faţă de el se va da eficienţă dispoziţiilor art. 74 lit. a, c Cod penal referitoare la circumstanţele atenuante şi instanţa se va orienta spre aplicarea pedepselor închisorii pentru infracţiunile de complicitate la furt calificat şi complicitate la tâlhărie şi la pedeapsa amenzii pentru infracţiunea de tăinuire.

Infracţiunile fiind comise înainte să fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, se vor aplica dispoziţiile art. 33 lit. a şi 34 lit. e Cod penal, referitoare la concursul real de infracţiuni.

Şi în cazul lui, în baza art. 71 Cod penal după împlinirea vârstei de 18 ani i se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 74 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal.

Chiar dacă faptele pentru care se va dispune condamnarea acestui inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere persoana inculpatului şi lipsa antecedentelor penale, cât şi cuantumul pedepsei rezultante care i se va aplica, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare.

În consecinţă, în baza art. 861 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare.

Întrucât supravegherea nu poate fi executată de părinţi, în temeiul art. 110/1 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei sub supraveghere, până la împlinirea vârstei de 18 ani supravegherea minorului va fi încredinţată Serviciului de Probaţiune Bacău.

Se va pune în vedere acestuia că are îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui şi că are obligaţia de a înştiinţa deîndată dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui.

Se va atrage atenţia inculpatului ca după împlinirea vârstei de 18 ani să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 Cod penal şi că are obligaţia să urmeze cursurile Colegiului Tehnic „Gh. Asachi”Oneşti.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Şi inculpaţii O.M.I., V.P. şi G.C.M., au avut o bună conduită pe parcursul procesului penal, s-au prezentat constant la solicitarea organelor judiciare şi au manifestat sinceritate.

V.P. şi G.C.M. sunt elevi la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Oneşti. Din caracterizările întocmite de profesorul diriginte, rezultă că V.P. este un elev cuminte, atent şi activ la ore, comunicativ cu ceilalţi elevi, fiind încântat atunci când este apreciat pentru rezultatele sale. A avut o perioadă în care a absentat de la ore, dar o parte din absenţe au fost motivate cu scutiri medicale. A răspuns de fiecare dată la activităţile organizate în cadrul clasei şi prezintă garanţia că va obţine rezultate frumoase.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bacău rezultă că părinţii lui au divorţat când minorul avea o vârstă fragedă. Locuieşte împreună cu fratele vitreg la bunicii materni, relaţiile dintre membri familiei fiind caracterizate de către aceştia ca fiind de bună înţelegere.

G.C. este un elev de nivel mediu, dar la anumite materii se evidenţiază printre copiii buni (matematică, geografie, TIC ). Deşi în anul 2007 a avut un număr mare de absenţe, după începerea cercetărilor în prezentul dosar, atitudinea faţă de şcoală s-a schimbat în bine, prezentând un interes crescut faţă de activitatea şcolară, evidenţiindu-se la ore.

Nu are antecedente penale. Provine dintr-o familie legal constituită, relaţiile sale cu membri familiei caracterizându-se prin ataşament, ajutor şi respect reciproc.

Din concluziile referatului de evaluare rezultă că nu prezintă un comportament infracţional, conduita sa până în prezent fiind în parametri normali cu nuanţe specifice adolescenţei.

O.M. este elev în cadrul Grupului Şcolar Auto Oneşti. Respectă profesorii şi regulamentul şcolar, iar în timpul orelor are un comportament cuviincios.

În cursul semestrului I s-a constatat o ameliorare a comportamentului faţă de anul şcolar 2007-2008, a devenit mai responsabil, acceptându-şi rolul şi îndatoririle de elev.

Nu are antecedente penale şi provine dintr-o familie legal constituită. Părinţii au divorţat în anul 2006, minorul locuind împreună cu tatăl. Mama nu are conservat foarte bine ataşamentul maternal., deşi contribuie financiar la întreţinerea copiilor se detaşează afectiv şi emoţional de ei. Minorul a fost marcat de separarea părinţilor, refulându-se în anturaje în care este mai bine înţeles.

Faţă de considerentele mai sus prezentate, la individualizarea în concret a pedepselor ce se vor aplica acestor trei inculpaţi, se va da eficienţă circumstanţelor personale atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c Cod penal, urmând ca pedepsele să se coboare sub minimul special prevăzut de lege.

În cazul inculpaţilor O.M. şi V.P., faptele fiind concurente, se vor aplica şi dispoziţiile art. 33 lit. a şi 34 lit. d referitoare la concursul real de infracţiuni.

În raport de cuantumul pedepselor ce se vor aplica acestor 3 inculpaţi, şi de persoana lor, de lipsa antecedentelor penale, se apreciază că scopul lor poate fi atins şi fără executare.

În consecinţă, în baza art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală li se va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal iar inculpatului D. asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendării.

Sub aspectul laturii civile este de precizat că părţile vătămate s-au constituit părţi civile după cum urmează: Ş. C. cu suma de 300 lei, P. E. cu 250 lei, A. B. C. cu 600 lei, B. C. G. cu 1200 lei, şi P. M. cu suma de 700 lei.

În acelaşi timp, Spitalul Oneşti s-a constituit parte civilă cu suma de 46,5 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea părţilor vătămate Ş. C. (20 lei) şi A. B. C. (26,5 lei).

În timpul cercetărilor, D.G.C., G.C., O.M., V.P.C.I. şi S.M.V., au predat organelor de poliţie pe bază de dovadă sumele de bani de care au beneficiat în calitate de tăinuitori.

Reţinând că prejudiciile au fost cauzate părţilor civile ca urmare a faptei inculpaţilor, în cauză fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, 346 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1000 alin. 2 Cod civil, în funcţie de participarea la comiterea fiecărei fapte, inculpaţii vor fi obligaţi în solidar iar fiecare dintre ei în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către părţile civile în cuantumul solicitat.

Întrucât tăinuitorii nu au contribuit prin fapta lor la producerea prejudiciilor, răspunderea lor operează până la limita sumelor de care au beneficiat. Cum în cauză au predat organelor de poliţie aceste sume nu vor răspunde solidar pentru pagubele cauzate de autori şi complici prin infracţiunile săvârşite.

Totodată, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpaţii S. M. şi C. I., cât şi inculpaţii C.I. şi D.G., vor fi obligaţi în solidar şi fiecare dintre ei în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţilor vătămate Ş. C. şi A.B.C., către Spitalul Oneşti.

În baza art. 189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului de Justiţie a onorariilor pentru avocaţi desemnaţi din oficiu, iar în temeiul art. 191 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, inculpaţii vor fi obligaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

1) În baza art. 211 al. 1, 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal , art. 74 lit. a,c Cod penal,art.76 lit. c Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie condamnă pe inculpatul S.M.V.,… (date de stare civilă) la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 208-209 al 1 lit. a, e, g şi al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 99 şi urm. Cod penal, art. 74 lit. a, c 76 lit. d Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 Cod pr. pen. din două infracţiuni de furt calificat prev. de art. 208-209 al. 1 lit. a, e, g. cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 221 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, art. 74 lit. a, c 76 lit. e Cod penal pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare.

2) În baza art. 211 al. 1, 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, 99şi urm. Cod penal, art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. c Cod pen., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 Cod procedură penală din două infracţiuni prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal şi art.26 rap. 211 al. 1, 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, condamnă pe inculpatul C.I., …(date de stare civilă), la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 208-209 al 1 lit. a, e, g şi al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 99 şi urm. Cod penal, art.74 lit. a, c 76 lit. d Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 Cod pr. pen. din două infracţiuni de furt calificat şi complicitate la furt calificat, prev de art. 208-209 al. 1 lit. a, e, g. cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal şi 26 rap. la art. 208-209 al. 1 lit. a, e, g. cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 221 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal .74 lit. a, c 76 lit. e Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire , condamnă inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă .

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani, aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

3) În baza art. 26 rap. la art. 208-209 al. 1 lit. a ,e, g şi al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, art. 74 lit. a, c 76 lit. d Cod penal pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 Cod procedură penală din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 208-209 al 1 lit. a, e, g cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, condamnă pe inculpatul D.G.C., …(date de stare civilă) la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 26 rap. 211 al. 1, 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal , 74 lit. a, c, 76 lit.c Cod penal , pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie condamnă inculpatul la o pedeapsă de 2 (doi)ani închisoare .

În baza art. 221 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, 74 lit. a, b, 76 lit. e Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

4) În baza art. 26 rap. la art. 208-209 al 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, art. 74 lit. a, c, 76 lit. d Cod penal pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, condamnă pe inculpatul O.M.I. zis „Asterisc”, …(date de stare civilă), la o pedeapsă de 6 (şase ) luni închisoare.

În baza art. 221 al 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, 74 lit. a, b, 76 lit. e Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă .

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 6(şase)luni închisoare.

5) În baza art. 26 rap. la art. 208-209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, art. 74 lit. a, c 76 lit. d Cod penal, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, condamnă pe inculpatul V.P. …(date de stare civilă), la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 221 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, 74 lit. a, b 76 lit. e Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. d Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare.

6) În baza art. 221 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, 74 lit. a, b 76 lit. e Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, condamnă pe inculpatul G. C. M. …(date de stare civilă) la o pedeapsă de 500 lei amendă.

În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului D.G.C. sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 110/1 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei sub supraveghere, până la împlinirea vârstei de 18 ani încredinţează supravegherea minorului, Serviciului de Probaţiune Bacău.

Pune în vedere Serviciului de Probaţiune că are îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui şi că are obligaţia de a înştiinţa instanţa deîndată dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui.

În temeiul art. 863 Cod penal după împlinirea vârstei de 18 ani , inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

– să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice informaţii de natură a putea fi controlată mijloacele de existenţă.

– să urmeze cursurile Colegiului Tehnic „Gh. Asachi”Oneşti.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării.

În baza art. 81 Cod penal combinat cu art. 110 Cod penal ,dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor O.M.I. şi V.P. ,pe durata termenului de încercare de 1 an şi 6 luni.

În baza art. 81 Cod penal combinat cu art. 110 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 500 lei amendă penală aplicată inculpatului G.C.M., pe durata termenului de încercare de 6 luni.

În baza art. 359 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006:- obligă în solidar pe inculpaţii S.M.V., C. I. şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile resp. Civilmente S. H. D., S. L. şi C. To. şi C., la plata sumei de 20 lei către partea civilă Spitalul Oneşti reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirea medicală a părţii vătămate Ş.C.

– obligă în solidar pe inculpaţii C.I. şi D.G.C. şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile resp. civilmente C.T. şi C. şi D.V., la plata sumei de 26,5 lei către partea civilă Spitalul Oneşti reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirea medicală a părţii vătămatei A.B.C.

În baza art. 14, 346 al. 1 Cod procedură penală, 1000 al. 2 Cod civil obligă în solidar:

– inculpaţii S.M.V., C.I. şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile resp. civilmente S. H. D. S. L. şi C. T. şi C. la plata sumei de 300 lei către partea civilă Ş. C. şi la 700 lei către partea civilă P.M.

– pe inculpaţii C. I. şi D. G. C. şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile resp. civilmente C.T. şi C. şi D. V., la plata sumei de 250 lei către partea civilă P. E. şi la 600 lei către partea civilă A.B.C.;

– inculpaţii S.M.V., O.M., V.P. şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile resp. S.H.D. şi S.L., O.S. şi G. şi V. C. şi V.D. la plata sumei de 1200 lei către partea civilă B.C.G.;

În baza art. 189 Cod pr. pen. dispune plata din fondurile Ministerului de Justiţie a onorariilor pentru apărătorii desemnaţi din oficiu la instanţă în sumă de câte 200 lei pentru avocat C.E. şi O. M. şi la câte 400 lei pentru av. M.A. şi O.A.

În baza art. 191 al. 2 şi 3 Cod pr. pen. obligă pe fiecare inculpat şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează :- pe S.M.V. în solidar cu părţile resp. Civilmente S. H. D. şi S. L. la 380 lei .

– pe C. I. ei în solidar cu părţile resp. civilmente C. T. şi C. la 780 lei din care suma de 86 lei în contul RO92TREZ0615041XXX436 Spital Judeţean de Urgenţă Bacău deschis la Trezoreria Bacău.

– pe D.G.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente D.V. la 880 lei, din care suma de 86 lei în contul RO92TREZ0615041XXX436 Spital Judeţean de Urgenţă Bacău deschis la Trezoreria Bacău.

– pe V. P. în solidar cu părţile responsabile civilmente V.C. şi V.D. la 880 lei, din care suma de 86 lei în contul RO92TREZ0615041XXX436 Spital Judeţean de Urgenţă Bacău deschis la Trezoreria Bacău.

– pe O.M.I. în solidar cu părţile resp.civ. O.S. şi G. la 380 lei, din care suma de 86 lei în contul RO92TREZ0615041XXX436 Spital Judeţean de Urgenţă Bacău deschis la Trezoreria Bacău.

– pe G.C.M. în solidar cu părţile resp.civ. G.C. şi L. la 280 lei, din care suma de 86 lei în contul RO92TREZ0615041XXX436 Spital Judeţean de Urgenţă Bacău deschis la Trezoreria Bacău.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi părţile responsabile civilmente G.C., G.L., O.S., O.G., V.D., C.T., C. C., şi de la comunicare pentru celelalte părţi.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 .02.2009.

PREŞEDINTE GREFIER

Red. D.P. – 11.02.2009

Dact.L.M. – 12.02.2009

Etichete: