Top

Reîncredinţare minor. Părţile au reşedinţa stabilită în străinătate. Necompetenţa instanţelor române.

Incheiere din 17.06.2008 pronunţată în dosarul civil

nr.1193/324/2008

Emitent Judecătoria Tecuci

Materie civilă.

1. Reîncredinţare minor. Părţile au reşedinţa

stabilită în străinătate. Necompetenţa instanţelor române.

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub

nr.1193/324/2008, reclamantul I.C.A. cu reşedinţa în Italia a

chemat în judecată pe pârâta I.Fl.C. cu reşedinţa în Italia pentru

încredinţarea minorului I.V.A. spre creştere şi educare.

In fapt, în motivarea în motivarea acţiunii a arătat că

prin sentinţa civilă nr.1234 din 18.07.2006 pronunţată de Judecătoria

Tecuci în dosarul civil nr.206/2005, s-a declarat desfăcută căsătoria

încheiată între părţi la data de 06.06.1997, iar copilul V.A. a fost

încredinţat spre creştere şi educare pârâtei I.F.C., iar reclamantul a

fost obligat să achite o pensie lunară de întreţinere de 75 lei.

A mai arătat reclamantul că prin sentinţa susmenţionată,

instanţa a reţinut că reclamantul a plecat în Italia, iar în anul 2005, pe

timpul vacanţei, a luat copilul cu el şi nu l-a mai înapoiat.

A precizat reclamantul că încă din anul 2005 copilul se

află în întreţinerea sa şi locuieşte în Italia unde are toate condiţiile

pentru o dezvoltare corespunzătoare, copilul este foarte dotat şi are

rezultate pe măsură, este foarte ataşat de reclamant şi nu este de

acord să plece cu pârâta.

A menţionat că în prezent copilul este la vârsta la care

poate să decidă singur domiciliul unde vrea să locuiască, astfel încât

instanţa va avea în vedere dorinţa sa.

Aceasta cu atât mai mult cu cât există o anumită

stabilitate în ce priveşte şcoala unde urmează cursurile, cercul de

prieteni, familia în care locuieşte de cel puţin trei ani, confortul oferit.

Oriunde ar fi luat de pârâtă, aceasta nu-i poate oferi cel

puţin condiţii similare, întrucât nu are o situaţie stabilă în ce priveşte

domiciliul şi locul de muncă.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoz.art.42 din

Codul familiei.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia

necompetenţei instanţei şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefiind

de competenţa instanţelor române.

In motivarea excepţiei a arătat că reclamantul, pârâta şi

minorul au reşedinţa în Italia.

In aceste condiţii sunt aplicabile în speţă dispoziţiile

Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului Europei privind

competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în

materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

Ca practică judiciară pârâta a anexat dispozitivul unei

soluţii recent pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul

nr.4106/324/2007, prin care acţiunea având ca obiect stabilire

program vizitare minor a fost respinsă ca nefiind de competenţa

instanţelor române.

Prin încheierea din 17.06.2008, instanţa, în baza a

rt.15 alin.1 lit.a şi alin.4 din Regulamentul C.E. nr.2201/2003 a

dispus suspendarea procedurii şi a pus în vedere părţilor să se

adreseze în termen de 60 zile instanţei celuilalt stat membru,

respectiv Italia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a arătat că potrivit

art.8 alin.1 din Regulamentul C.E. nr.2201/2003 al Consiliului

Europei, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt

competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care

are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la

care instanţa a fost sesizată.

Pentru aplicabilitatea acestui articol, este îndeplinită

condiţia prevăzută de art.9, respectiv au trecut 3 luni de la mutare,

având în vedere că reclamantul a arătat că din anul 2005 minorul se

află în întreţinerea sa în Italia, unde frecventează şcoala şi deci are

reşedinţa obişnuită.

Potrivit art.2 pct.7 din Regulament, răspunderea

părintească cuprinde în special încredinţarea şi dreptul la vizită.

De la data de 01.01.2007 România a aderat la Uniunea

Europeană, iar potrivit art. din Regulament, acesta este obligatoriu în

toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre în

conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.

In expunerea de motive a Regulamentului la pct.12, în

materia răspunderii părinteşti, se prevede că ar trebui să fie

competente în primul rând instanţele statului membru în care copilul

îşi are reşedinţa obişnuită.

Apărarea reclamantului în sensul că nu s-a făcut dovada

că minorul are reşedinţa în străinătate, nu poate fi luată în

considerare din moment ce în motivarea acţiunii a precizat că din

anul 2005 minorul se află în Italia în îngrijirea sa şi frecventează

cursurile şcolare.

Având în vedere că minorul locuieşte cu tatăl său din anul

2005 în Italia, că părţile şi copilul au posibilitatea de a fi ascultate la

instanţa de reşedinţă obişnuită, unde autoritatea tutelară poate fi

consultată cu mai multă rapiditate, luând astfel în considerare şi

criteriul proximităţii, se apreciază că instanţa de la reşedinţa obişnuită

din Italia are o legătură mai specială cu copilul şi este mai bine

plasată pentru a soluţiona cauza, ceea ce serveşte interesului

superior al copilului, instanţa în baza art.15 alin.1 lit.a şi alin.4 din

Regulament va dispune suspendarea procedurii şi pune în vedere

părţilor să se adreseze în termen de 30 zile instanţei celuilalt Stat

Membru – Italia.

Impotriva acestei încheieri reclamantul a declarat

recurs, invocând disp.art.304 pct.9 C.p.c. , considerând că

instanţa nu a interpretat corect Regulamentul 2201/2003 al

Consiliului Europei.

Prin decizia civilă nr.563/2008 a Tribunalului Galaţi s-a

respins ca nefundat recursul, motivat de faptul că prevederile

regulamentului CE nr.2201/2003 se aplică cu prioritate faţă de

legislaţia naţională astfel că prevederile art.5 C.p.c. referitor la

competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului nu-şi găsesc

aplicabilitatea în cazul de faţă.

La prezenta cauză s-a depus ulterior un înscris din

partea apărătorului pârâtei, avocat angajat într-o altă cauză

intentată de aceasta la Judecătoria Pinerolo ( judeţul Torino) în

scopul de a obţine respectarea condiţiilor relative la fiul minor

stabilite de Judecătoria Tecuci având în vedere că reclamantul l-a

întreţinut pe minor la locuinţa sa, cu toate că prin hotărârea

respectivă copilul a fost încredinţat mamei.

In această cauză pe lângă Judecătoria Pinerelo

domnul I s-a prezentat ca parte în judecată, cerând să fie

respinsă cererea ce mai sus şi ca fiul minor să-i fie încredinţat

lui.

Considerând principiul în baza căruia nu pot fi

intentate două cauze care au acelaşi obiect, se înţelege că

judecata în România trebuie suspendată întrucât în Italia există

o judecată identică.

Lucrul cel mai important este să se declare

necompetenţa teritorială a judecătorului român având în vedere că

aceeaşi cauză are loc în Italia şi lipsa de legitimitate întrucât

singurul judecător competent este judecătorul locului în care

pârâta în cauză şi minorul au reşedinţa sau domiciliul.

Etichete: