Top

Art. 174-175 Cod penal – Omor calificat. Inculpat rudă cu autorul şi cu victima. Lipsa probelor privind înţelegerea prealabilă în săvârşirea faptei. Schimbarea încadrării juridice în art. 264 Cod penal. Încetarea procesului penal.

Prin decizia penală nr. 273/A din 31.10.2006 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA împotriva sentinţei penale nr.409/03.11.2004 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.552/P/2004 privind pe inculpatul C.I.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr.409/03.11.2004 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare:

În baza prev. art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului C.I. din infracţiunea prev. de art.174 alin.1 Cod penal în referire la art.175 alin.1 lit.c Cod penal, în infracţiunea prev. de art.264 alin.1 Cod penal.

În baza prev. art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală în referire la art.10 lit.i1 Cod procedură penală şi art.264 alin.3 Cod penal a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I.

A constatat că inculpatul C.I. a fost arestat în prezenta cauză în perioada 23.12.2003 – 16.01.2004.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale nr.409/03.11.2004 a Tribunalului Vrancea.

În baza prev. art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că prin rechizitoriul nr.15/P/2004 din 26.03.2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal cu referire la art.175 alin.1 lit.c Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 03/04.01.1990, după o înţelegere prealabilă cu mama sa, C.F, a aplicat victimei – tatăl său, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, mai multe lovituri cu corpuri contondente, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, după care au abandonat victima într-o anexă a gospodăriei.

Prin sentinţa penală nr.409/03.11.2004 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosar nr.552/P/2004 s-a dispus, în baza prevederilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală în referire la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal în referire la art.175 alin.1 lit. c Cod penal.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, Tribunalul Vrancea, a avut în vedere următoarele:

La data de 4 ianuarie 1990 a fost găsit decedat, într-o anexă a gospodăriei sale din Păuneşti, victima C.I.

În urma expertizării medico-legale (Raport nr.3/A/25 ianuarie 1990, fila 10, dosar urmărire penală 401/P/1990) s-a constatat că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice obstructive şi restrictive, s-a constatat că victima prezenta leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure (plăgile faciale) şi comprimare toracică şi cervicală între corpuri dure.

S-a concluzionat, prin raport, că între leziuni şi deces există raport primar de cauzalitate.

În urma cercetărilor efectuate la acea dată, cercetări care l-au vizat ca suspect şi pe C.I., prin rechizitoriul nr.401/P/1990 a fost trimisă în judecată inculpata C.F., soţia victimei, la 18.12.1996.

Prin sentinţa penală nr.70/21.03.1997, Tribunalul Vrancea a dispus restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmăririi penale prin confruntarea lui C.I. cu martorul B.F., pentru verificarea sincerităţii martorului B.F., cât şi pentru încălcarea normelor procedurale în momentul începerii urmăririi penale, dosar nr.3957/1996.

La data de 6.11.2001, prin rechizitoriul nr.401/P/1990, a fost trimisă din nou în judecată inculpata C.F.

Prin sentinţa penală nr.205/19.07.2002, Tribunalul Vrancea a condamnat pe inculpata C.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.174 al.1 cu referire la art.175 al.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal şi aplicarea art.74 lit.a Cod penal şi art.76 al.2 Cod penal la 5 ani închisoare.

Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de C.F., prin decizia penală nr.544/A/9.10.2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că, date fiind leziunile şi starea de ebrietate a victimei, aceasta nu s-a putut deplasa singură, cum a susţinut inculpata C.F., precum şi faptul că martorul B.F. l-a indicat şi pe C.I., alături de C.F., la transportarea victimei dinspre casă spre anexă în noaptea de 3/4 ianuarie 1990.

Pornind de la aceste considerente, Parchetul a reluat cercetările în privinţa lui C.I., iar prin rechizitoriul nr.15/P/2004 la data de 26.03.2004 inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, victimă fiind C.I..

În cauză, din probele administrate, nu s-a putut forma convingerea, mai presus de orice îndoială, că inculpatul C.I. a comis această faptă de omor.

Astfel, cu ocazia audierii sale la data de 8 ianuarie 1990, inculpatul a arătat că, după ce a petrecut sărbătorile de iarnă la părinţi acasă, pe data de 2 ianuarie 1990 a plecat spre locul său de muncă, respectiv la Şantierul Naval Constanţa. Cu o maşină de ocazie s-a deplasat până la Adjud, de unde a luat un tren spre Zărneşti pentru a-şi vizita un frate. Cum pe drum s-a încurcat şi nu a mai ajuns la Zărneşti, s-a întors la Adjud pe data de 3 ianuarie 1990 şi şi-a vizitat o soră, după care a plecat spre Constanţa. La Constanţa, inculpatul a ajuns pe data de 4 ianuarie 1990, în jurul orelor 19.30.

Pe data de 5 ianuarie 1990, a primit telegramă de la mama sa privind decesul tatălui, telegramă în urma căreia s-a întors în Păuneşti, unde a ajuns sâmbătă, pe data de 6 ianuarie 1990.

Toată această apărare a inculpatului a fost verificată de un ofiţer de la Poliţia Judiciară, respectiv de către ofiţer T.A., care la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie 1990 s-a deplasat la Constanţa.

În cauză, prin adresa nr.160128/17.08.2004 emisă de I.P.J Vrancea s-a confirmat faptul că s-au făcut cercetări la Şantierul Naval Constanţa, documentele întocmite cu acea ocazie fiind puse la dosarul cauzei, dosar ce a fost înaintat la Parchet. Această adresă se coroborează cu depoziţia martorului T.A., ofiţerul care a efectuat actele de cercetare.

Cu toate acestea, prin adresa nr.401/P/16.09.2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a comunicat instanţei că nu există nici un document întocmit de col. T.A. la Şantierul Naval Constanţa .

Având în vedere însă că adresa nr.160128/17.08.2004 a I.P.J Vrancea se coroborează cu declaraţia martorului T.A. colonel în rezervă, instanţa de fond a reţinut că apărarea inculpatului C.I. a fost verificată, iar, conform declaraţiei martorului T.A., nu s-a putut stabili cu exactitate locul în care s-a aflat inculpatul în momentul decesului tatălui său.

Nu s-a verificat, însă, la acea dată, conform susţinerilor martorului, condica de prezenţă la şantier, pentru a se vedea la ce dată s-a prezentat inculpatul la muncă şi nici faptul dacă acesta a primit pe data de 5 ianuarie 1990, telegramă de la mama sa.

Deşi s-a încercat efectuarea acestor verificări, conform adreselor nr.9024/10.08.2004 a Şantierului Naval Constanţa, şi nr. 206/4410/3.08.2004 a Direcţiei Regionale de Poştă Bacău, evidenţele respective, conform nomenclatorului de păstrare şi arhivare s-au păstrat 10 şi respectiv 2 ani, termen expirat deja, iar acele documente au fost distruse, verificarea fiind imposibilă.

Martorii A.L. şi A.D., sora inculpatului şi respectiv cumnatul acestuia, cu ocazia audierii lor la data de 14.03.1990, dosar urmărire penală nr.401/P/1990 au arătat că, C.I. a sosit la locuinţa lor din Adjud pe data de 2 sau 3 ianuarie 1990, în cursul dimineţii, aproximativ orele 10.30 – 11.00 şi a stat circa jumătate de oră, arătând că are bagajul la gară şi pleacă spre Constanţa.

La aceeaşi dată, martorul A.D. a arătat că s-a mai întâlnit cu C.I. doar la înmormântare, respectiv pe 6 ianuarie 1990.

Instanţa de fond a apreciat că această declaraţie se coroborează cu declaraţia lui C.C., care a arătat că a ajuns pe data de 4 ianuarie 1990 la Păuneşti iar C.I. nu era ajuns, acesta ajungând ulterior acestei date.

Această concluzie rezultă şi din declaraţia martorei C.V. soră, dosar nr.401/P/1990 care a arătat că, tot în urma unei telegrame, a ajuns la Păuneşti pe data de 4 sau 5 ianuarie 1990 şi a văzut plecând autoturismul cu însemnele crucii roşii, după efectuarea autopsiei, iar fratele său C.I. nu ajunsese acasă.

Din raportul de expertiză medico-legală reiese că victima a fost autopsiată pe data de 5 ianuarie 1990.

Cu ocazia reaudierii sale la data de 27.07.2001, martorul A.D. a arătat că a ajuns la domiciliul victimei pe data de 4 ianuarie 1990, unde i-a găsit pe ambii cumnaţi: Ionel şi Costel şi s-a mirat cum au ajuns aceştia înaintea sa, venind de la Constanţa, deşi martorul locuia la Adjud.

Instanţa de fond nu a reţinut această susţinere considerând că se contrazice cu declaraţia dată în martie 1990, examinată mai sus, când martorul a arătat că s-a întâlnit cu C.I. abia la înmormântarea victimei, şi că nu este confirmată nici măcar de declaraţia soţiei sale, Lenuţa, care a arătat în declaraţia din 14.05.2001 că la domiciliul părinţilor săi a ajuns pe data de 6 ianuarie 1990, cu o zi înainte de înmormântare.

În cauză, a fost audiat şi martorul P.I., coleg de cameră cu inculpatul la Şantierul Naval Constanţa, martor care a arătat că pe Ionel l-a găsit în camera de cămin după sărbătorile de iarnă din 1990 şi că acesta a primit telegramă de acasă privind decesul tatălui său şi că în urma acestei telegrame a plecat acasă, la Păuneşti.

Martorul C.Ghe., audiat în instanţă la data de 12.07.2004, a arătat că nu cunoaşte în ce împrejurări a decedat victima, dar că a doua zi când a venit Poliţia era acasă şi Ionel. Martorul a arătat că Ionel, era elev de şcoală în acea perioadă.

Nici această declaraţie nu a putut fi reţinută de instanţa de fond deoarece, pe de o parte cu ocazia audierii sale la data de 9 ianuarie 1990, deci în preajma evenimentului, martorul nu a arătat decât că în familia Chiriac exista o atmosferă încordată datorită comportamentului imoral al victimei, consumator de băuturi alcoolice şi obişnuit al relaţiilor extraconjugale. Martorul a mai arătat că la data respectivă nu a auzit scandal la familia Chiriac, nici câinele lătrând, deşi stă gard în gard.

Pe de altă parte, martorul a arătat în faţa instanţei că la acea dată acasă era Ionel, elev de şcoală şi nu angajat în muncă, singurul angajat fiind C. C., fapt ce nu corespunde adevărului. Inculpatul era şi el angajat, tot la Constanţa, la Şantierul Naval.

Din înscrisul aflat la dosar rezultă că C.I. terminase şcoala profesională în sesiunea februarie 1989, cu aproximativ 1 an înainte.

Date fiind relaţiile de apropiată vecinătate dintre martor şi familia victimei, nu s-a putut explica cum martorul a identificat pe inculpatul C.I. ca fiind cel prezent acasă în dimineaţa de 4 ianuarie 1990, cu precizarea că era elev de şcoală, decât printr-o confuzie asupra persoanei în condiţiile în care familia Chiriac avea 10 sau 11 copii, cum a arătat martorul. Mai mult, fiul martorului, C.D., elev în clasa a VII-a, cunoştea că C.I., de 20 ani, era angajat ca muncitor la Constanţa.

Martorul B.F., audiat la 14.12.1993, a arătat că în noaptea de 3/4 ianuarie 1990, după ce şi-a terminat serviciul de pază la C.A.P, în jurul orelor 2230 a trecut pe lângă casa soţilor Chiriac şi de pe podeţ a văzut, în lumina strecurată din bucătărie, cum C.F. şi C.I. cărau victima, pe C.I., spre anexa unde a fost găsit a doua zi. Martorul a arătat că atenţia i-a fost atrasă de un geamăt înăbuşit.

Nici această depoziţie nu a putut fi apreciată ca sinceră de către instanţă, deoarece: martorul a confirmat existenţa unui conflict mai vechi în familia inculpatului, conflict care a pornit de la disputarea proprietăţii unei bucăţi de grădină.

Martorul a relatat cele consemnate mai sus la aproximativ 4 ani de la decesul lui C.I., deşi a cunoscut că acesta a decedat încă de a doua zi şi numai în situaţia în care a fost inclus chiar el în cercul suspecţilor, ca urmare a unei plângeri formulate de C.F. care l-a indicat pe el ca posibil autor al omorului.

Sinceritatea acestui martor a fost pusă sub semnul întrebării de către instanţa de judecată, cu ocazia primei ei sesizări, când prin sentinţa penală nr. 70/21.03.1997 s-a dispus restituirea cauzei la Parchet printre altele pentru confruntarea lui B.F. cu C.I., cât şi pentru verificarea sincerităţii martorului.

S-a arătat în considerentele acestei sentinţe că este utilă stabilirea cu exactitate a faptului dacă martorul a ieşit din schimbul de paznic la fostul C.A.P Păuneşti în seara zilei de 3 ianuarie 1990, ora 2200 aşa cum a susţinut. S-a indicat să se verifice evidenţele existente la Consiliul Local Păuneşti, instituţie care a preluat arhiva fostului C.A.P.

Actele de cercetare efectuate după restituirea dosarului la Parchet nu au venit să confirme credibilitatea acestui martor . Martorul S.M. a arătat că el a fost trimis de şeful de post din comună în dimineaţa de 4 ianuarie 1990 la domiciliului lui C.I., despre care auzise că s-a spânzurat.

Martorul a arătat că la domiciliul victimei s-a întâlnit chiar cu C.I., care era mititel, având în jur de 14-15 ani. Martorul a arătat că victima avea un fiu care lucra la vapoare, dar băiatul cu care a stat de vorbă în acea dimineaţă era elev la şcoală.

Astfel, deşi martorul l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana cu care a stat de vorbă în acea dimineaţă, celelalte elemente de identificare, respectiv faptul că era băiat mititel de 14-15 ani, elev de şcoală şi că avea un frate mai mare care lucra pe vapor nu conduc cu certitudine la inculpat, care la acea dată avea 20 ani şi era angajat la Şantierul Naval Constanţa.

Prin actul de inculpare s-a reţinut că inculpatul C.I. s-a sustras de la urmărirea penală, fiind fugit din ţară, motiv pentru care s-a propus arestarea sa preventivă. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru o durată de 30 zile, dar cu ocazia propunerii de prelungire a arestării instanţa a stabilit că acesta nu s-a sustras de la urmărirea penală, plecând la muncă în Italia cu forme legale.

Prin încheierea nr. 6/16.01.2004, Tribunalul Vrancea a respins propunerea de prelungire a arestării preventive şi a înlocuit-o cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile. După expirarea duratei de 30 zile inculpatul a plecat în Italia, dar s-a prezentat la toate termenele fixate de instanţa de judecată.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu se poate stabili cu exactitate locul în care s-a aflat inculpatul C.I. în noaptea de 3/4 ianuarie 1990, când a decedat victima, şi că în cauză nu există date concrete, certe privind actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de omor şi care să fi fost comise de inculpatul C.I. şi nici probe, în sensul unei înţelegeri anterioare între acesta şi C.F. cu privire la suprimarea vieţii victimei, cum s-a arătat prin actul de inculpare.

Împotriva sentinţei penale nr.409/03.11.2004 a Tribunalului Vrancea a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a arătat în apelul formulat că, în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi martorii din acte .

Martorul B.F. este cel care a susţinut constant că în seara zilei de 03/04 ianuarie 1990 a văzut când inculpata C.F. şi fiul său, C.I. transportau victima din locuinţă spre o anexă a gospodăriei, unde ulterior a fost găsit cadavrul acestuia.

Martorii A.D., A.L, S.M. şi C.G. au susţinut, de asemenea, constant că în dimineaţa zilei de 04 ianuarie 1990 inculpatul C.I. se afla la domiciliul părinţilor săi.

De asemenea, în dosarul nr.401/P/1990, se află procesul-verbal de consemnare a rezultatului experimentului judiciar efectuat şi în prezenta avocatului inculpatei C.F., prin care se constată că martorul B.F., din poziţia în care se afla, avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă în curtea locuinţei inculpaţilor şi a victimei.

S-a invocat faptul că, instanţa de judecată, interpretând speculativ unele inadvertenţe în aceste declaraţii de martori, intervenite ca urmare a trecerii timpului, le-a înlăturat pe toate ca fiind nesincere şi a dispus achitarea inculpatului C.I.

Totodată, s-a apreciat că, din motivarea sentinţei penale nr.409/03.11.2004, se observă că scopul instanţei de judecată nu a fost să stabilească adevărul în speţă, ci doar să găsească elemente în favoarea inculpatului.

În acest sens, s-a arătat că, deşi în motivarea sentinţei penale nr.409/2004 se face vorbire despre sentinţa penală nr.205/2002 a Tribunalului Vrancea, prin care inculpata C.F. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, omor comis împreună cu fiul său, C.F., sentinţă la baza căreia au stat probele administrate şi în prezentul dosar, sentinţă menţinută şi de Curtea de Apel Galaţi, instanţa de judecată în mod surprinzător a dispus achitarea inculpatului C.I..

Într-adevăr, atât inculpata C.F. cât şi inculpatul C.I. nu au recunoscut că au săvârşit fapta reţinută în sarcina lor.

Mai mult, inculpatul C.I. a susţinut că nici nu a fost la domiciliu la data comiterii faptei, fiind plecat la muncă la Şantierul Naval Constanţa.

Cu privire la acest aspect, fiind audiat în dosarul nr.552/P/2004, organul de poliţie care s-a deplasat în luna ianuarie 1990 la Şantierul din Constanţa pentru a verifica unde s-a aflat C.I., a arătat că „în mod cert C.I. nu s-a aflat pe 4 ianuarie 1990 la locul de muncă.”

Nici martorul S.M., care a susţinut permanent că l-a întâlnit pe inculpatul C.I. în dimineaţa zilei de 04.01.1990 în locuinţa părinţilor săi, nu a fost crezut, deşi chiar în faţa instanţei, după 14 ani de la comiterea faptei, l-a recunoscut pe acesta ca fiind persoana întâlnită în acea dimineaţă.

De asemenea, pentru prima dată şi declaraţia martorului B.F. a fost apreciată ca fiind mincinoasă, întrucât între acesta şi familia inculpatului ar fi existat litigii privind dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren. S-a susţinut în motivarea sentinţei că şi martorul Brici Fănică ar fi fost cercetat el însuşi pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra victimei, însă la dosarul cauzei nu există nici un element în acest sens.

De asemenea, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că martorii A.L, sora inculpatului, şi A.D. nu sunt sinceri, deşi nu le-a perceput nemijlocit poziţia, aceştia fiind plecaţi din ţară.

Cu privire la martorul C.Ghe., dosar nr.552/P/2004 al Tribunalului Vrancea, deşi acesta a susţinut că inculpatul C.I. era acasă în ziua de 04 ianuarie 1990, instanţa „l-a contrazis” deoarece martorul a spus că inculpatul ar fi fost la acea vreme elev de şcoală, aspect ce nu era real.

S-a susţinut în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea că instanţa de judecată nu şi-a pus nici un moment întrebarea „de ce inculpatul C.I. a susţinut în declaraţiile sale aspecte contradictorii privind traseul pe care l-a urmat când a plecat de la domiciliul părinţilor săi, pentru a ajunge la Şantierul Naval Constanţa?” În schimb instanţa l-a crezut pe martorul P.I., propus în apărare de către inculpat, martor care şi-a amintit după 14 ani de la data comiterii faptei, că inculpatul C.I. se afla pe 3 ianuarie 1990 în camera de serviciu unde locuiau împreună, iar pe 4.01.1990, acesta a primit o telegramă prin care era înştiinţat de moartea tatălui său.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr.2032/2004.

Prin decizia penală nr.237/A/27.05.2005 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosar nr.2032/P/2004, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, împotriva sentinţei penale nr.409/03.11.2004 a Tribunalului Vrancea.

S-a reţinut în motivarea soluţiei instanţei de apel că, în mod judicios, prima instanţă, pe baza unei analize ample a probelor administrate în cauză, a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Pentru a putea reţine în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de omor calificat trebuie ca din probele administrate să rezulte că activitatea inculpatului a avut ca rezultat moartea victimei.

Între activitatea de ucidere şi moartea victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate.

Or, din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor reţinută în sarcina sa.

Astfel, din raportul de expertiză medico-legală, dosar urmărire penală nr.15/P/2004, rezultă că moartea numitului C.I. a fost violentă, datorându-se asfixierii mecanice obstructive şi restrictive (edem laringian post traumatic structurii costale şi de stern).

Aceste leziuni au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi comprimare toracică şi cervicală.

Deci, din acest raport nu rezultă cu claritate dacă leziunile produse victimei provin de la o singură persoană sau de la două persoane. Mai exact, nu sunt elemente din care să rezulte în mod just că aceste leziuni au fost provocate de două persoane (spre exemplu, faptul că aceste leziuni au fost produse cu corpuri contondente diferite – ceea ce ar fi dus la concluzia că la agresare au participat mai multe persoane).

Audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti (dosar nr.15/P/2004 de urmărire penală, dosar nr.401/P/1996 de urmărire penală) inculpatul a precizat în mod constant participarea sa la săvârşirea infracţiunii, precizând că la momentul comiterii faptei era plecat din domiciliul părinţilor săi.

Prin sentinţa penală nr. 205/2002 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin retragerea recursului, mama inculpatului, C.F. a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra victimei C.I., iar din probele administrate în această cauză (dosar nr.1467/P/2001) nu rezultă probe că inculpatul este, alături de mama sa C.F., coautor la infracţiunea de omor calificat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, având în vedere declaraţiile martorului Brici Fănică, care a precizat constant că în seara de 3/4 ianuarie 1990 a văzut când inculpatul C.I., împreună cu mama sa, C.F., transportau victima din locuinţă spre o anexă a gospodăriei, unde ulterior a fost găsit cadavrul acestuia, a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma coautoratului motivat de faptul că, în mod constant, inculpatul a precizat că a fost la domiciliul părinţilor săi în noaptea comiterii faptei.

Este adevărat că din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorului Brici Fănică, experimentul judiciar efectuat în cauză, dosar 401/P/1990 din care rezultă că martorul B.F., din poziţia unde se afla în noaptea comiterii infracţiunii, avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă în curtea inculpaţilor şi a victimei), coroborat şi cu declaraţiile date în acelaşi dosar de martorii A.D., A.L, S.M. şi C.Ghe. ar rezulta prezenţa inculpatului C.I., în dimineaţa zilei de 4 ianuarie, la domiciliul părinţilor săi, lucru precizat în mod constant de acesta, dar această prezenţă a inculpatului nu poate conduce automat şi la convingerea că este coautor la infracţiunea de omor deosebit de grav.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, s-a constatat că în cauză nu există nici o probă din care să rezulte contribuţia inculpatului C.I. la săvârşirea faptei împreună cu mama sa, C.F., care a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav asupra soţului.

S-a apreciat că, având în vedere faptul că victima se afla în avansată stare de ebrietate – 2,20gr.0/00 , este posibil ca loviturile ce au dus la deces să fie provocate de o singură persoană, respectiv C.F., iar după producerea rezultatului, respectiv decesul victimei, C.I. să-şi fi ajutat mama la transportul victimei din casă spre anexa gospodăriei, lucru văzut şi confirmat de martorul Brici Florică.

Dar în acest caz, s-ar putea reţine în sarcina inculpatului C.I. săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 Cod penal, infracţiune care în cazul inculpatului conform alin. 3 nu se pedepseşte.

În concluzie, în lipsa unor probe certe (declaraţii de martori, proces verbal de cercetare la faţa locului, raport de constatare medico-legală) din care să rezulte în mod indubitabil că leziunile ce au dus la decesul victimei au fost produse de cel puţin două persoane, sau că inculpatul a ajutat în mod activ pe inculpata C.F. la agresiunea asupra victimei, ajutor ce a contribuit efectiv la decesul acestuia, Curtea a apreciat că în cauză există un dubiu ce profită inculpatului, simpla prezenţă a inculpatului C.I. la domiciliul părinţilor săi la data producerii faptei, neavând eficienţă pentru a se constata vinovăţia sa la săvârşirea infracţiunii de omor calificat în dauna tatălui.

Împotriva deciziei penale nr.237/A/27.05.2005 a Curţii de Apel Galaţi a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, criticând decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-au considerat nelegale ambele hotărâri pentru că ambele instanţe au reţinut, în mod corect, că prin sentinţa penală nr.205 din 19.07.2002, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.1467/P/2001, definitivă prin retragerea recursului, inculpata C.F. a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 alin.1 – 175 alin.1 lit.c cu aplicarea art.13, art.74 lit.a şi art.76 alin.2 Cod penal.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa a reţinut că, datorită leziunilor suferite şi a stării de ebrietate, victima nu s-a putut deplasa singură, cum a susţinut în mod constant inculpata C.F., precum şi faptul că martorul B.F. l-a indicat şi pe inculpatul C.I., alături de mama sa, C.F., la transportarea victimei dinspre casă spre anexă, în noaptea de 03 – 04 ianuarie 1990.

Dacă instanţa de fond a reţinut acest aspect fără a mai face nici o altă apreciere, instanţa de apel a precizat că, din probele administrate în cauza nr.1467/P/2001 nu rezultă că inculpatul a fost alături de mama sa, C.F., coautor la infracţiunea de omor calificat, fără a mai face însă nici o referire la considerentele acelei hotărâri.

S-a arătat în motivele de recurs ale Parchetului că instanţa de fond a motivat că, la data de 3 – 4 ianuarie 1990, inculpatul C.I. nu se afla la domiciliul părinţilor, astfel că nu putea participa la săvârşirea acestei fapte, doar pe baza unei aprecieri subiective a probelor administrate în cauză, deoarece a reţinut ca întemeiate doar susţinerile martorilor care au confirmat această situaţie: A.L., C.C., C.V., A.D. şi P.I.

Totodată, se menţionează că au fost înlăturate ca nereale atât susţinerile unora dintre aceşti martori: A.L., A.D. cât şi declaraţiile martorilor C. Ghe. şi S.M., care au confirmat prezenţa inculpatului la domiciliu la data de 04.01.1990, dar mai ales declaraţiile martorului B.F. care a susţinut că în noaptea de 03 – 04 ianuarie 1990, în jurul orelor 22.30, a văzut când inculpatul şi mama acestuia îl transportau pe C.I. de la casă la anexă, atenţia fiindu-i atrasă de un geamăt înăbuşit.

Instanţa de apel a reţinut însă că, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorului B.F., coroborate cu experimentul judiciar efectuat în cauză şi declaraţiile martorilor A.L. A.D., S.M. şi C.Ghe. ar rezulta prezenţa inculpatului C.I., în dimineaţa zilei de 04.01.1990, la domiciliul părinţilor. A motivat însă că această prezenţă nu poate conduce automat şi la convingerea că este coautor la săvârşirea infracţiunii.

S-a apreciat astfel că motivarea instanţei de fond este neîntemeiată şi că, din moment ce inculpatul se afla la domiciliul părinţilor în dimineaţa de 4 ianuarie 1990, se poate concluziona că în cursul nopţii ar fi putut participa la săvârşirea faptei alături de mama sa, C.F.

Or, potrivit declaraţiilor constante ale martorului B.F., atât la urmărirea penală cât şi la instanţă rezultă că în noaptea de 3 – 4 ianuarie 1990 a văzut când inculpatul C.I. şi mama sa, C.F. îl transportau din casă spre anexa grajdului pe tatăl inculpatului, care gemea, şi l-au introdus într-o cameră a grajdului, după care inculpatul a închis uşa cu un zăvor .

La data de 04 ianuarie 1990, victima a fost găsit decedată, în aceeaşi magazie, prezentând urme de sânge pe faţă şi pe haine.

Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea lui C.I. s-a datorat asfixiei mecanice obstructive şi restrictive (edem laringian post traumatic şi fracturi costale şi de stern).

În momentul decesului, acesta avea o alcoolemie de 2,70 g%o , iar moartea s-a instalat într-un timp scurt, potrivit precizărilor făcute de Laboratorul Exterior de Medicină Legală Iaşi .

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a apreciat că, din coroborarea acestor probe, rezultă vinovăţia inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 alin.1 – 175 alin.1 lit.c Cod penal, astfel că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel s-a datorat unei greşite aprecieri a probelor administrate în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr.20876/1/2005 (nr. vechi 6095/2005).

Prin decizia penală nr.402/23.01.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a fost casată decizia penală nr.237/A/27.05.2005 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, Curtea de Apel Galaţi.

S-au reţinut în considerentele deciziei de casare că, potrivit art.3, 4 şi art.287 Cod procedură penală, în desfăşurarea procesului penal, instanţele de judecată sunt obligate să manifeste rol activ prin administrarea tuturor probelor utile şi concludente care să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi la persoana făptuitorului, la nevoie actele necesare îndeplinindu-se din oficiu.

Or, în cauză, încălcând această regulă a procesului penal, instanţele au reţinut vinovăţia inculpatului, pe baza unor probe incomplete şi contradictorii. S-a învederat că, în cauză, Curtea trebuia să analizeze şi să verifice apărarea inculpatului în sensul că, în noaptea de 3/4 ianuarie 1990 nu s-a aflat la domiciliul părinţilor săi, fiind plecat la Şantierul Naval Constanţa, unde lucra, astfel că nu a putut participa la comiterea faptei, să lămurească relatările contradictorii, neprecise ale martorilor şi să dispună, din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare în baza propriei sale investigaţii.

S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr.205 din 19 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Vrancea, menţinută prin decizia penală nr.544 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi şi rămasă definitivă prin decizia nr.3929 din 23 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, mama inculpatului C.F. a fost condamnată la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 raportat la art.175 alin.1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 alin.2 din acelaşi Cod. S-a reţinut că în noaptea de 3/4 ianuarie 1990, după o înţelegere prealabilă cu fiul ei, C.I., după ce victima a venit acasă în stare de ebrietate şi i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente şi au transportat-o într-o anexă a gospodăriei unde aceasta a decedat.

Inculpatul a susţinut în mod constant că, după ce a petrecut sărbătorile de iarnă cu părinţii, a plecat la Şantierul Naval Constanţa, unde a ajuns la data de 4 ianuarie 1990, ora 19.30, iar în ziua următoare a primit telegramă de la mama sa privind decesul tatălui şi s-a întors în localitatea Păuneşti, judeţul Vrancea la 6 ianuarie 1990. Deşi s-au efectuat cercetări în acest sens, potrivit adreselor nr.9024/10.08.2004 a Şantierului Naval Constanţa şi 206/4410/3 august 2004 a Direcţiei Regionale de Poştă Bacău, evidenţele respective au fost păstrate 10 şi, respectiv 2 ani, iar documentele au fost distruse, verificarea fiind imposibilă.

De asemenea, prin adresa nr.401/P/16.09.2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a comunicat instanţei că nu există documente întocmite de colonelul T.A., din cadrul IPJ Vrancea la Şantierul Naval Constanţa, astfel cum a pretins inculpatul.

În schimb, martorul B.F. a declarat că în noaptea de 3/4 ianuarie 1990, după ce şi-a terminat serviciul de pază de la C.A.P, în jurul orei 22.30, a trecut pe lângă casa familiei Chiriac şi l-a văzut pe inculpatul C.I. şi pe mama acestuia transportând victima spre anexa gospodăriei lor, unde a fost găsit a doua zi decedat.

Din experimentul judiciar efectuat la data de 27 septembrie 2001 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, rezultă că martorul B.F., din poziţia în care se afla în noaptea comiterii infracţiunii, avea posibilitatea să vadă se ce întâmplă în curtea locuinţei făptuitorilor.

De asemenea, martorii A.D., A.L., S.M. şi C.Ghe. au declarat, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr.401/P/1990, că inculpatul a fost prezent în dimineaţa de 4 ianuarie 1990 la domiciliul părinţilor săi.

Pentru a înlătura orice dubiu, procurorul a solicitat Curţii de Apel Galaţi, la termenul din 14 martie 2005, audierea martorilor A.D., A.L., a căror declaraţii au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei de condamnare a lui C.I. şi a martorului A.N..

La termenul din 4 aprilie 2005, s-a prezentat în faţa instanţei de apel martorul A.N., care a precizat că a fost coleg de serviciu cu inculpatul la Şantierul Naval Constanţa şi a stat în aceeaşi cameră cu el când i-a decedat tatăl, dar martorii A.L. şi A.D. nu au fost audiaţi, luându-se act prin încheierea din 23 mai 2005, că sunt plecaţi din ţară, de unde revin în luna august 2005.

S-a mai constatat că, în mod greşit, la termenul din 23 mai 2005, instanţa de apel a respins cererea procurorului de audiere a martorilor C.C. şi B., precum şi cererea apărătorului inculpatului de audiere a martorilor din lucrărilor P.I. şi D.V. şi de reaudiere a martorului A.N., toate ca ceste probe fiind necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi aflării adevărului cu privire la împrejurările cauzei.

Aşadar, s-a apreciat că instanţa de apel, Curtea de Apel Galaţi, a fost lipsită de rol activ pentru că nu a administrat toate probele solicitate pentru a se stabili cu certitudine dacă inculpatul a fost prezent în locuinţa părinţilor săi când a fost comisă infracţiunea şi dacă a participat, împreună cu mama sa, la uciderea victimei.

În consecinţă, existând contradicţie intre probele de la dosar şi, ca urmare, incertitudine cu privire la vinovăţia inculpatului, pentru a se stabili o situaţie de fapt reală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art.38515 pct. 2lit.c Cod procedură penală, casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru administrarea probelor amintite, dar şi a altora pe care această instanţă le va aprecia necesare şi care vor rezulta din dezbateri.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr.1104/RJ/44/2006.

Conformându-se limitelor de casare impuse prin decizia penală nr.402/23.01.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a efectuat următoarele activităţi:

– s-a încercat verificarea faptului dacă la data de 04.01.1990 inculpatul s-a aflat la locul de muncă de la Şantierul Naval Constanţa. Din relaţiile primite de la Arhivele Naţionale – filiala Constanţa şi Şantierul Naval Constanţa a rezultat că fişele de evidenţă a prezenţei şi fişele de pontaj au fost distruse după 10 ani, prin predarea către D.C.A, conform adresei nr.9024/10.08.2004;

– s-a încercat reaudierea martorului P.I., din verificările efectuate rezultând că din luna iulie 2005 acesta a părăsit ţara, fiind plecat în Olanda;

– s-a încercat reaudierea martorului C.C. din verificările efectuate de organele de poliţie rezultând că acesta este plecat în Italia;

– s-a încercat reaudierea martorilor A.L. şi A.D.; din verificările efectuate de organele de poliţie rezultând că aceştia sunt plecaţi în Italia din 14.03.2006;

– a fost audiat martorul A.N. la data de 24.05.2006;

– a fost audiat martorul B.A. la data de 21.06.2006;

– au fost audiaţi inculpatul C.I, mama acestuia, C.F., precum şi fratele, martorul C.C.;

– au fost cerute relaţii de la I.P.J Brăila, având în vedere faptul că, în cauză, inculpatul a fost supus testării poligraf la I.P.J Brăila, la 23.08.1996.

Din relaţiile primite de la I.P.J Brăila rezultă că în urma testului poligraf s-a apreciat că inculpatul avea la data respectivă un comportament simulat.

Inculpatul, prin apărător ales, nu a fost de acord să fie supus altui test poligraf, dorind să fie avut în vedere cel efectuat în cursul anului 1996 la I.P.J Brăila.

– s-a încercat identificarea şi audierea martorului D.V. Acest martor nu rezultă din materialul de urmărire penală şi a fost invocat doar în motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. În lipsa datelor de stare civilă şi a datelor de identificare nu s-a reuşit identificarea acestuia.

Analizând întregul material probatoriu, Curtea a apreciat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea este fondat.

Din coroborarea declaraţiilor martorului B.F., A.D. A.L. S.M., C. Ghe., A.N., B.A şi a verificărilor efectuate de organele de poliţie, rezultă în mod clar că inculpatul s-a aflat la locuinţa părinţilor săi la 04.01.1990 şi nu la locul de muncă de la Şantierul Naval Constanţa, aşa cum susţine martorul S.M.. Urmează ca declaraţia acestuia să fie înlăturată din materialul probator, ca neexprimând realitatea.

Din coroborarea declaraţiilor martorului B.F. cu concluziile experimentului judiciar şi cu concluziile testului poligraf, rezultă că inculpatul C.I. a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv aceea că după ce mama sa C.F. l-a ucis pe C.I., a ajutat-o pe aceasta să transporte victima de la locul unde avusese loc agresiunea până la anexele gospodăriei, unde a fost găsită victima cu ocazia cercetărilor.

Probele administrate până în prezente nu pot conduce la concluzia că inculpatul C.I. a săvârşit infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art.174 alin.1 – 175 alin.1 lit.c Cod penal şi nici cea de complicitate, astfel că dubiul îi profită, conform adagiului in dubio pro reo.

Probele de vinovăţie constând în declaraţiile martorului B.F., concluziile experimentului judiciar, concluziile testului poligraf conduc la concluzia că inculpatul C.I. a săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art.264 alin.1 Cod penal.

Având în vedere că autoarea infracţiunii era mama sa, C.F., care a fost pedepsită pentru fapta comisă prin sentinţa penală nr.205/19.07.2002 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia penală nr.3929/23.09.2003 a Curţii Supreme de Justiţie, fapta inculpatului C.I. nu se pedepseşte, conform art.264 alin.3 Cod procedură penală.

Această situaţie reprezintă o cauză de nepedepsire, conform art.10 lit. i1 Cod procedură penală.

Aşa fiind şi văzând şi prevederile art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, Curtea a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea iar în rejudecare, în baza prevederilor art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului C.I. din prevederile art.174 alin.1 Cod penal în referire la art.175 alin.1 lit.c Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.264 alin.1 Cod penal.

În baza prevederilor art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală în referire la art.10 lit. i1 Cod procedură penală şi art.264 alin.3 Cod procedură penală, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.I. şi a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 23.12.2003 – 16.01.2004.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate, iar în baza prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului apel penal au rămas în sarcina statului.

Etichete: