Top

Renta acordată veteranilor de război.

Conform Deciziei nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmare admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 141 raportate la dispoziţiile art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2004 aprobată prin Legea nr. 210/2004 se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 şi art. 14 din lege, în raport cu solda de grad şi/sau solda de funcţie, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naţionale.

Decizia civilă nr. 833/R din 8.12..2008 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 928/21.08.2008 a Tribunalului Galaţi, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, au fost respinse pretenţiile aferente perioadei 01.03.2004 – 05.08.2005.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Galaţi.

A fost obligată pârâta să calculeze şi să plătească reclamantului renta lunară funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.A.N. începând cu data de 05.08.2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr. 5338/5.08.2008, reclamantul I.S., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. GALAŢI plata rentei lunare începând cu luna martie 2004, potrivit Legii nr. 210/2004.

Tribunalul, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a reţinut următoarele:

Motivându-şi în fapt acţiunea, a arătat că potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război decoraţi cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea război mondial 1941 – 1945” beneficiază de o rentă lunară, echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent – drepturi pe care le-a primit la zi.

Legea a fost modificată prin O.U.G. nr. 12 din 2004, în sensul că începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi funcţie, la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţională, stabilită conform legii.

A mai precizat reclamantul că începând cu 1 martie 2004, ar fi trebuit să primească o rentă lunară de 25% din solda de grad şi funcţie, a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naţionale.

În susţinerea acţiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Pârâta, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

A susţinut că prin 141 din Legea nr. 44/1994 modificată, se stabileşte modul de calcul al rentei cuvenită beneficiarilor, funcţie de distincţia militară conferită.

Astfel veteranii de război, beneficiază în funcţie de ordinele şi medaliile cu care au fost decoraţi, pentru faptele de arme săvârşite, de următoarele rente: cei decoraţi cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, în grad de Cavaler, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent, cei decoraţi cu Medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, cei decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad şi solda de funcţie la minim.

A precizat pârâta, că textele art. 13 şi 14 din lege, a rămas nemodificat, sens în care reclamantul a primit în mod corect drepturile de rentă.

La termenul din 21.08.2008, instanţa a invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune pentru perioada 01.03.2004 –5.08.2005.

Potrivit disp. art. 137 C.pr.civ., instanţa a analizat mai întâi excepţia invocată.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Termenul prescripţiei este de 3 ani, conform art.3 al aceluiaşi decret.

În consecinţă, drepturile aferente perioadei 01.03.2004 – 5.08.2005, au fost respinse ca prescrise.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la plata unei rente. În cauză nu se pune în discuţie procentul de 25% din soldă care i se cuvine reclamantului, ci baza de calcul in funcţie de care trebuie calculat acest procent.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent şi dovedesc cu acte legale dreptul solicitat:( …)

– cei decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad şi solda de funcţie la minim;

– cei decoraţi cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cavaler, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;

– cei decoraţi cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.

Art. 14 prevede că: Veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a), b) şi c), dar cărora le-a fost conferită Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 – 1945″ beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

Modificarea legii s-a produs prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 12 din 23 martie 2004.

În preambulul ordonanţei se menţionează că scopul ordonanţei este acela al aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război şi pentru evitarea unui impact social asupra unei categorii de persoane de vârstă înaintată a căror contribuţie adusă pentru apărarea ţării este unanim recunoscută, elemente care vizează interesul public şi care au caracter de urgenţă.

După articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:

Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.”

Art. 141 face referire la renta reglementată de art. 13 şi 14 din lege şi singura completare se referă la stabilirea bazei de calcul: în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.

Modificarea adusă de Legea 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent, fără a face nicio clarificare legislativă a disputei existente în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 ind.1 din lege.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta C.J.P. Galaţi, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Prin introducerea art. 141 din lege s-a dorit de legiuitor ca rentele prevăzute de Legea nr. 44/1994 să se calculeze în funcţie de solda de grad sau solda de funcţie la minim aşa cum prevăd art. 13 şi art. 14 a unui sublocotenent dar din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Prin sintagma „după caz” s-a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei şi nu aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.

Semnificaţia noului text introdus prin OUG nr. 12/2004 rezultă şi din interpretarea sistematică a art. 13, 14 şi 141 din Legea nr. 44/1994 .

Se vor păstra diferenţierile justificate între veteranii de război în funcţie de categoria din care fac parte, adică în funcţie de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, întrucât rentele se calculează după caz în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca nefondată.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 C.pr. civilă şi Legea nr. 44/1994.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 833/R/ 08.12.2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de pârâta C.J.P. GALAŢI, împotriva sentinţei civile nr. 928/21.08.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 5338/121/2008.

A fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 928/21.08.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi, în rejudecare:

A fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul I.S. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Galaţi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate.

Au fost avute în vedere următoarele considerente:

În cauză, la data de 10 .11. 2008, s-a pronunţat decizia nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 14 indice 1 rap. la disp. art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 12/2004, aprobată prin Legea nr. 210/2004, se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 şi 14 din lege, în raport cu solda de grad şi/sau solda de funcţie, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărăii Naţionale.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 C.pr. civilă.

Deci, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în concordanţă cu motivele invocate de recurenta pârâtă.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanţe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicţiile jurisprudenţei, fiind mecanismul capabil să asigure coerenţa practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică şi incertitudinea.

În consecinţă, faţă de faptul că s-a pronunţat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994, Curtea nu poate da o altă soluţie şi nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituţională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul de procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea dată de instanţa supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe.

„Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale – se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza „C.R. contra Regatului Unit”, 1995) – în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară […]”. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii.

Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremă contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul ţării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituţie în conformitate cu care: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, statuând că: „Principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, nu are şi nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării aparţinând unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecinţă.” De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeaşi decizie, că „Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţii judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi a aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii”.

Curtea Constituţională a reţinut, de asemenea, că această soluţie legislativă este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un „proces echitabil”, conform art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunţată în cauza „Brincat contra Italiei”, 1992) că independenţa judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independenţă să excludă subordonarea faţă de alţi judecători, dacă aceştia se bucură, ei înşişi, de independenţă faţă de puterea executivă.

Întrucât decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a emis după data pronunţării hotărârii primei instanţe, devin incidente disp. art. 305 Cpr. Civilă, fiind vorba un înscris nou.

Etichete: