Accident de munca. Conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului.

Reclamantul G.C. a chemat în judecata pârâta S.C. E.V.L. S.R.L. pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea pârâtei la plata diferentelor de salariu pe toata durata vietii si a unor daune morale în suma de 1.000.000 euro.

În motivarea actiunii sale, reclamantul arata ca a fost încadrat ca salariat al pârâtei în functia de manipulant, iar la 27 aprilie 2006 a suferit un accident de munca prin cadere de la etaj în urma caruia a ramas invalid pe viata.

Accidentul s-a produs din vina societatii pârâte întrucât nu a prevazut cu o placuta indicatoare de pericol a unui tavan fals, nu s-a facut instructajul de protectia muncii – singurul facându-se la 7 martie 2006.

În urma pensionarii, i s-a acordat o pensie de 215 lei, iar el avea la data respectiva un salariu de 650 lei, suma care nu este suficienta pentru familia compusa din sotie si 2 copii minori si nici pentru tratamentul de care avea nevoie.

Pârâta SC E.V.L. SRL a formulat întâmpinare prin care arata ca are dreptul de a invoca exceptia de necompetenta a completului specializat

în cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale sau cea a nelegalei compuneri a completului de judecata.

În privinta producerii accidentului se arata ca, pentru acesta, salariatul are o culpa exclusiva, el ignorând interdictia de a circula într-o anumita zona vizibil si precis delimitata, prezumând ca o podea din rigips, edificata pe structura de aluminiu îi poate sustine greutatea corporala.

Zona necirculabila era delimitata vizibil si se afla la un nivel inferior cu circa 60-70 cm fata de nivelul podelei, fara a exista si trepte care ar fi putut sa sugereze ca accesul ar fi permis sau posibil.

De asemenea, exista o bârna de lemn care avea un efect mai mult decât de avertizare precum reclama salariatul, interzicând prin pozitionare, accesul în zona cu structuri de rigips.

Instructajul de protectie a muncii se facuse cu numai o luna si jumatate anterior accidentului.

Prin sentinta civila nr. 893 din 6 august 2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamant.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:

Reclamantul G.C. a fost salariatul pârâtei SC E.V.L. SRL fiind încadrat la aceasta pentru o perioada nedeterminata prin contract individual de munca înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta sub nr. 463598 din 15 august 2001, initial ca lucrator comercial si, ulterior, ca manipulant.

Corespunzator, contractul individual de munca modificat prin actul aditional înregistrat la I.T.M. Constanta la 5 iunie 2004, a prevazut ca salariatul beneficiaza de echipament de protectie, echipament de lucru, alimente de protectie si de alte drepturi si obligatii privind protectia muncii conform Normelor Generale de Protectia Muncii.

Pentru exercitarea acestei functii, reclamantul a fost supus controlului medical periodic si testarii psihologice, fiind declarat apt, ultima oara, la data de 7 februarie 2006.

Conform planificarii anuale pe 2006 continând tematica instructajului privind protectia muncii, în luna martie 2006 a avut loc ultima sedinta de pregatire având ca obiect – pentru manipulanti – drepturile si obligatiile angajatorilor privind securitatea si sanatatea muncii, protectia împotriva electrocutarii, transportul accidentatilor.

La data de 27 aprilie 2006, reclamantul împreuna cu alti doi salariati au primit de la directorul logistica Z.D.M., sarcina de a muta mai multe dosare dintr-o cladire cu birouri în magazinul societatii situat în Constanta, Str. N.F. nr. 23.

Dupa cum rezulta si din anexele continând planse fata procesul-verbal de cercetare a accidentului întocmit de pârâta, partea circulabila avea o pardoseala de lemn; alaturat acesteia este partea nefunctionala a mansardei (nefunctionala deoarece este cuprinsa în zona de înclinatie a acoperisului, astfel încât nu permitea folosirea eficienta) de care este separata printr-o bârna/balustrada de lemn de dimensiuni apreciabile, care exclud considerarea ei drept un simplu element de decor.

Deoarece partea accesibila este edificata pe structura de rezistenta a cladirii, aceasta are o pozitie mai înalta fata de partea nefunctionala .

În aria cu acces restrictionat se pot observa bârnele constituind structura de rezistenta sub care s-a construit un tavan fals din rigips, fixat pe profile metalice la vedere; de asemenea, se putea constata foarte usor materialul din care era compus acest tavan – atât de la parter dar si de la etaj (structura nefiind acoperita).

Cele doua arii erau vizibil delimitate atât prin bârna de lemn, cât si prin diferenta de nivel considerabila, dar mai ales prin faptul ca erau construite din materiale foarte diferite, din care unul cu valoare strict decorativa.

Dupa ce G.C. a transportat anumite materiale din arhiva, la unul dintre transporturi a observat ca o cutie continând dosare a cazut de pe partea circulabila pe tavanul fals.

Deoarece a constatat ca acesta se aflau destul de aproape de aria circulabila salariatul a încercat sa le recupereze singur.

În acest scop, a trecut pe sub balustrada din lemn si s-a aplecat dupa materialele cazute pe burta si în urma dezechilibrarii a cazut – prin tavanul fals care nu putea sa-i sustina greutatea – cu capul înainte pe podeaua magazinului de la parter.

Reclamantul a fost transportat de urgenta la Spitalul Constanta si apoi la Spitalul de Urgenta Bagdasar Arseni unde a fost supus mai multor interventii chirurgicale suferind de „paraplegie incompleta nivel T12, hipoestezie nivel T12, retentie urinara acuta”.

Pentru fractura cominutiva de corp vertebral L1 s-a practicat chirurgie reparatorie si de extragere a eschilelor osoase ce au patruns în canalul rahidian.

Cu toate acestea, salariatul a ramas cu o deficienta locomotore accentuata care a provocat pierderea totala a capacitatii de munca, în urma careia a fost pensionat pe motive medicale, primind o pensie de invaliditate de 211 lei (la valoarea punctului de pensie de la data deschiderii drepturilor – 2 noiembrie 2006).

Se constata ca verificarile I.T.M. Constanta au fost facute în baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea în munca si a metodologiei de aplicare a acesteia, iar concluziile si sanctiunile s-au aplicat conform acestor prevederi legale.

Deoarece Legea nr. 319/2006 a intrat în vigoare abia la 1 octombrie 2006 (art. 53 alin. 1) iar accidentul s-a produs la 27 aprilie 2006, statuarile în drept ale acestui proces-verbal nu vor fi retinute de instanta. Aceasta deoarece ancheta si analiza acestui accident trebuiau sa se faca în baza Legii nr. 90/1996 a protectiei muncii (conform principiului tempus regit actum, dar si a prevederilor art. 15 alin. 2 din Constitutia României).

Cum constatarile de fapt nu pot fi prejudiciate în acest mod, instanta le-a avut în vedere, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre parti nu le-a contestat.

Conform art. 19 lit. b din Legea nr. 90/1996, salariatii sunt obligati sa-si desfasoare activitatea în asa fel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala atât propria persoana, cât si pe celelalte persoane participante la procesul de munca.

Or, reclamantul tocmai aceasta a facut: a trecut pe sub un obstacol care împiedica accesul într-o zona periculoasa, fiind constient de riscurile la care se expune (realizând ca structura metalica si placile de rigips nu îi pot sustine greutatea); G.C. s-a aplecat dinspre partea folosita catre zona interzisa (datorita diferentei de nivel); din cauza acestei diferente si neavând un punct de sprijin solid pe tavanul fals, salariatul s-a dezechilibrat si a cazut – cu capul înainte – prin tavanul fals, lovindu-se de podeaua magazinului de la parter.

S-a constatat în special din modul în care reclamantul relateaza ca s-a produs accidentul, ca reclamantul întelesese pe deplin primejdia în care se punea: salariatul nu a pasit direct pe tavanul fals, ci a încercat sa recupereze dosarele ramânând cu partea anterioara a corpului pe suprafata circulabila.

Reiese, deci, ca reclamantul avea o idee clara si exacta atât despre rostul barei de lemn (de a împiedica accesul catre zona necirculabila) cât si a faptului ca intrarea în acea arie presupune riscuri. Nu întâmplator foloseste în declaratiile sale sintagma „tavan fals” – fiind deci constient de rol pur decorativ al acestuia si nu functional – în conditiile în care realizarea acestei lucrari era vizibila de la ambele niveluri si, în mod deosebit, din mansarda.

Rezulta ca, din punct de vedere al legislatiei privind securitatea si sanatatea în munca a lucratorilor în vigoare la data întâmplarii accidentului de munca, nu se poate retine vreo culpa a angajatorului în producerea acestuia.

Conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului sunt: existenta unei fapte ilicite a acestuia, existenta unui prejudiciu în dauna salariatului (produs în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau în legatura cu serviciul), vinovatia angajatorului si existenta unui raport de cauzalitate între fapta si prejudiciul salariatului.

Or, din situatia de fapt retinuta de instanta de fond, a rezultat clar ca nu se poate considera ca pârâta ar fi comis o fapta ilicita.

Fapta ilicita – ca element al raspunderii civile (delictuale sau contractuale) – este definita ca fiind orice fapta prin care, încalcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinând altei persoane.

Cum nu s-a putut constata o astfel de încalcare a prevederilor legale nu s-a putut aprecia ca pârâta ar fi comis vreo fapta ilicita.

Chiar daca s-ar considera – spre exemplu, cum s-au facut în procesul-verbal 11714/2007 al I.T.M Constanta – ca unitatea nu ar fi respectat vreo dispozitiei legala savârsind astfel o fapta ilicita, nu exista legatura de cauzalitate între aceasta fapta si prejudiciul produs fiind rezultatul exclusiv al comportamentului victimei.

Astfel, cauza unica a accidentului de munca a fost comportamentul imprudent, usuratic al salariatului care, ignorând total riscul la care se expune, s-a manifestat într-o maniera care a condus la ranirea sa.

Reclamantul reproseaza fostului sau angajator ca nu s-au facut instructaje de protectia muncii (dar recunoaste ca s-a tinut o astfel de sedinta – a se vedea cererea introductiva) si ca nu i s-a atras atentia expres ca exista posibilitatea caderii de pe tavanul fals.

Dar despre aceasta stia chiar reclamantul si drept dovada, nu a pasit direct pe profílurile care sustineau tavanul fals, ci a încercat sa ramâna pe partea circulabila, solida a mansardei, cazând de pe aceasta prin tavanul fals, tocmai datorita propriilor actiuni.

Chiar daca unitatea i-ar fi avertizat pe salariatii sai cu privire la pericolul aventurarii pe tavanul fals, reclamantul tot ar fi întreprins – în maniera descrisa – încercarea de recuperare a dosarelor.

Cunoscând primejdia (din propriile puteri de judecata) salariatul a ales o cale pe care a considerat-o lipsita de riscuri, care oricum ar fi respectat si ipotetica interdictie a unitatii de a nu se depasi partea circulabila (din moment ce o parte a corpului ramânea pe acesta).

Pentru aceste motive, nefiind îndeplinite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale a angajatorului în forma solicitata de art. 269 Codul muncii si art. 40 din Legea nr. 90/1996, a fost respinsa actiunea reclamantului ca neîntemeiata.

Împotriva sentintei civile nr. 893 din 6 august 2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a declarat recursul reclamantul.

În motivarea cererii s-au invocat urmatoarele motive de recurs:

Instanta, în urma accidentului de munca pe care l-a suferit în data de 27 aprilie 2006, nu a tinut cont de toate înscrisurile medicale pe care le-a depus la dosar pâna la data de 6 august 2008. Comisiile de specialitate care au decis gradul de invaliditate si cel de pensionare pe caz de boala si doctorii de specialitate de la spitalul operator si cel de la recuperare, cât si alti medici de specialitate, au concluzionat ca o sa ramâna infirm pe viata.

Nu a tinut cont ca societatea trebuia sa asigure zona cu panouri din scândura, fixate de bârna respectiva, care era deja montata în mansarda cladirii, înainte de producerea accidentului si nu dupa accident.

Parerea recurentului este în sensul ca, daca acele panouri din scândura erau montate înainte, dosarele nu mai aveau cum sa alunece în partea podului din rigips si el nu mai era obligat sa se întinda pe burta ca sa le recupereze.

Instanta nu a tinut cont ca acel zid din dosare pe care el a fost pus sa îl faca, mai devreme sau mai târziu tot cadea deoarece cladirea era lânga sosea, pe unde treceau si masini cu tonaj greu si o linie de cale ferata, pe unde treceau garnituri de tren.

Mai arata recurentul ca nu se considera vinovat în totalitate, asa cum a hotarât instanta de fond, deoarece a vrut sa îsi faca treaba asa cum se cuvine si cum i s-a dat ordin. Nu este vina sa ca au alunecat o parte din dosare si au cazut în zona unde podul era din rigips, fara protectie. O fractiunea de secunda nu a fost atent din cauza solicitarii de la cararea dosarelor si s-a întins prea mult, nu a avut de ce sa se sprijine si a cazut cu capul în fata.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

La data de 27 aprilie 2006 reclamantul, împreuna cu alti doi salariati, au primit de la directorul logistica Z.D.M., sarcina de a muta mai multe dosare dintr-o cladire cu birouri în magazinul societatii situat în Constanta, str. N.F. nr. 23.

Acest magazin îsi desfasura activitatea într-o cladire având o structura formata din parter, unde functiona efectiv punctul de vânzare si o mansarda.

Mansarda avea rol de cladire administrativa – spatiu de depozitare – si era alcatuita din doua zone distincte: o arie functionala si o alta nefunctionala. Cele doua suprafete erau clar si precis delimitate printr-o bârna de lemn de dimensiuni considerabile. Mai mult, suprafata necirculabila se afla la un nivel inferior celei circulabile si nu existau scari pentru a putea ajunge la nivelul acesteia, care ar fi putut sugera ca accesul în respectiva zona este posibil sau permis.

Faptul ca suprafata necirculabila este edificata din rigips pe structura din aluminiu, este vizibila, aceasta suprafata nefiind de nicio maniera mascata de alte materiale. Aceste aspecte rezulta din plansele fotografice aflate la dosarul cauzei, fiind confirmate si de depozitiile martorilor audiati în cauza.

Dupa ce G.C. a transportat anumite materiale din arhiva la unul dintre transporturi a observat ca o cutie continând dosare a cazut de pe partea circulabila pe tavanul fals.

Deoarece a constatat ca acestea se aflau destul de aproape de aria circulabila, salariatul a încercat sa le recupereze singur.

În acest scop a trecut pe sub balustrada de lemn si s-a aplecat pe burta dupa materialele cazute si în urma dezechilibrarii a cazut prin tavanul fals care nu putea sa-i sustina greutatea, cu capul înainte, pe podeaua magazinului de la parter.

Chiar reclamantul, prin declaratiile sale, a aratat ca a observat ca o parte din dosare au alunecat pe tavanul fals al încaperii de jos.

A încercat sa recupereze dosarele aplecându-se pe sub balustrada si s-a trezit jos pe pardoseala.

Prin urmare, din chiar sustinerile reclamantului rezulta ca acesta a avut cunostinta deplina a faptului ca tavanul era fals si a riscului la care se expune încercând sa recupereze dosarele cazute pe suprafata necirculabila.

Conform art. 19 lit. b din Legea nr. 90/1996 salariatii sunt obligati sa-si desfasoare activitatea în asa fel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala atât propria persoana cât si pe celelalte persoane participante la procesul de munca.

Prin raportul Inspectoratului Teritorial de Munca al judetului Constanta s-a retinut drept cauza a producerii accidentului de munca intrarea reclamantului într-o zona cu pericol, ignorând delimitarea ce era efectuata în acea zona periculoasa, expunându-si propria persoana la pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala.

Tot din acest raport rezulta ca ultimul instructaj în domeniul securitatii si sanatatii în munca a fost efectuat la data de 7 martie 2006, prin urmare reclamantul avea cunostinta de regulile care trebuie respectate la locul de munca si pericolele la care se poate expune prin încalcarea acestora.

Potrivit art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.

Conditiile raspunderii patrimoniale ale angajatorului sunt: existenta unei fapte ilicite a acestuia, existenta unui prejudiciu în dauna salariatului, produs în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau în legatura cu serviciul, vinovatia angajatorului si existenta unui raport de cauzalitate între fapta si prejudiciul salariatului.

Având în vedere întregul material probator administrat în cauza, în mod corect prima instanta a retinut ca nu s-a facut decât dovada prejudiciului încercat de recurent, nu si dovada faptei ilicite a angajatorului, a vinovatiei acestuia si a raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.

Tags: Accident de muncă

Accident de muncă. Proces-verbal de control, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Stabilirea de sancţiuni contravenţionale şi a unor măsuri organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă. Instanţa competentă în cenzurarea actului de control întocmit

Competenţa de soluţionare a plângerii celui sancţionat contravenţional, printr-un proces-verbal întocmit de organele de control ale I.T.M., remis instanţei de drept comun, conform procedurii reglementate prin O.U.G. nr. 2/2001.

Revin însă instanţei de control administrativ, soluţionarea cererii prepuşilor societăţii, împotriva dispoziţiilor din actul de control privitoare la cauzele ce au condus la producerea accidentului şi persoanele ce urmează a suporta prejudiciul produs, precum şi la măsurile pe care societatea este obligată a le adopta pentru intrarea în legalitate.

Cu opinie separată.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 510/CA din 10 noiembrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 141/CA/05.02.2008 a Tribunalului Iaşi a fost respinsă acţiunea reclamantei S.C. „I.G.” S.R.L. Rediu, jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, având ca obiect plângerea reclamantei,îndreptată împotriva procesului-verbal de cercetare emis de pârâtă la 15.03.2007, privind accidentul de muncă produs la sediul petentei, plângere privitoare la stabilirea de organul administrativ a persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, a cauzei acestuia.

A reţinut instanţa de fond că, la data de 01.03.2007, în jurul orei 12,35, lucrătorii P.G. şi C.C. au transportat un dulap spre intrarea în unitate şi au ajuns la rampa de intrare şi au urcat pe rampa de acces însă din cauza unei manevre greşite C.C. a căzut de pe marginea rampei de la 2,8 m înălţime şi s-a accidentat grav.

Transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi accidentatul a primit ajutor de specialitate, dar la 05.03.2007 C.C. a decedat.

Procesul-verbal de constatare a stabilit că accidentul s-a datorat lipsei balustradelor de protecţie la rampa de acces în sediul S.C. „I.G.” S.R.L. Iaşi, încălcându-se prevederile art. 13 lit. l) din Legea nr. 319/2006.

Norma legală precizată de inspectorii ITM Iaşi (art. 13 lit. l) consacră că „în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorul are obligaţia să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie … în desfăşurarea proceselor tehnologice”.

Faţă de norma legală arătată, instanţa reţine că angajatorul (S.C. „I.G.” S.R.L.) a admis transportul mobilei din magazie în sediul unităţii fără a finaliza acţiunea de reamenajare a rampei de intrare cu balustradele de protecţie, condiţii în care s-a executat o operaţie cu risc ridicat încălcându-se dispoziţiile art. 7, alin. 4 lit. e din Legea nr. 319/2006.

De altfel, reclamanta nu contestă situaţia de fapt reală constatată de autoritatea de control.

Susţine însă că răspunderea nu este a sa, ci a altei unităţi, respectiv a S.C. „A.C.” S.R.L. care a contractat cu S.C. „I.G.” S.R.L. spre a executa lucrări de finisaj şi reparaţii asupra clădirii din Valea Lupului, jud. Iaşi unde reclamanta îşi avea sediul.

Nu poate fi primită această susţinere întrucât dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 319/2006 persoana angajată C.C. avea raport juridic de muncă cu angajatorul S.C. „I.G.” S.R.L., iar în baza art. 6 din aceeaşi lege, acesta are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă iar în cazul în care un angajator apelează la servicii externe (ca în cazul de faţă) acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.

În recursul declarat, instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor competenţa instanţei de fond de soluţionare a plângerii reclamantei, formulate împotriva unui proces-verbal de cercetare întocmit de I.T.M., prin care a fost stabilită atât cauza producerii accidentului de muncă şi persoanele vinovate, cât şi sancţiunile contravenţionale corespunzătoare.

Analizând prioritar această excepţie dirimantă, raportat petitului acţiunii introductive la instanţă, reţine că actul e face obiectul plângerii reclamantei, este reprezentat de procesul-verbal de cercetare din 15.03.2007, întocmit de I.T.M. Iaşi în temeiul art. 29 al. (1) lit. b) din Legea nr. 319/2006 a securităţii sănătăţii în muncă, ce prevede obligativitatea cercetării „evenimentelor”, cu întocmirea unui proces-verbal care să cuprindă rezultatul acestui demers, în condiţiile art. 47 al. (2) lit. d) din acelaşi act normativ.

În lipsa unei reglementări exprese, acest act, prin care sunt evidenţiate împrejurările producerii accidentului de muncă şi a persoanelor vinovate, se constituie ca un act administrativ în sensul prev. art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ, fiind „actul unilateral cu caracter individual … emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea … executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.Aceasta întrucât, pe lângă descrierea situaţiei de fapt ce a condus la producerea accidentului, „în executarea legii” speciale, pârâtul I.T.M. a stabilit şi „măsuri … pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru realizarea acestora”, precum şi un termen de raportare la I.T.M. a măsurilor dispuse, doar art. 15 „Sancţiuni contravenţionale aplicate” făcând trimitere la procedura de contestare a contravenţiilor, identificate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor separate (filele 29 şi 25 dosar recurs), procedură reglementată special prin O.G. nr. 2/2001, de competenţa instanţelor de drept comun.

În acest context, corect tribunalul, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ, s-a considerat legal investit cu soluţionarea plângerii reclamantei vizând stabilirea persoanelor vinovate de producerea accidentului mortal de muncă din 01.03.2007, aspecte supuse cenzurii curţii în cadrul cererii de recurs de faţă.

Împrejurarea că la pct. 15 din procesul-verbal în litigiu, sunt evocate şi „sancţiuni contravenţionale” în sarcina persoanelor găsite vinovate de producerea accidentului, nu este de natură a conduce la schimbarea procedurii de cenzurare a acestuia, din moment ce sancţiunile contravenţionale s-au materializat în realitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor distincte, emise la 29.05.2007, şi în care se prevăd expres atât sancţiunile aplicate, cât şi procedura de contestare specială, în condiţiile Legii nr. 319/2006, completată cu O.G. nr. 2/2001 privind sancţionarea contravenţiilor (procese-verbale depuse la filele 24 şi 25 dosar recurs), cum s-a arătat anterior.

În ce priveşte fondul cererii de recurs, curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut angajarea răspunderii reclamantei-recurente pentru producerea accidentului de muncă în litigiu, în raport de prev. art. 6 din Legea nr. 319/2006, care prevede expres că: „(1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă (2). În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu”.

Ori, în speţă susţinerea recurentei vizează tocmai culpa unei terţe societăţi prestatoare, care execută unele lucrări de reparaţii la rampa de acces în clădirea proprietatea sa, şi care nu ar fi amenajat corespunzător fondul de lucru, însă acest aspect, chiar real, nu prezintă relevanţă în speţă, raportat textului de lege sus-menţionat, în angajarea răspunderii sale pentru accidentul de muncă suferit de salariatul propriu.

Concluzionând, faţă de cele arătate în cele ce preced, curtea a procedat la menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 141/CA/2008 a Tribunalului Iaşi pronunţată în cauză, cu respingerea ca nefondată a cererii de recurs promovate de reclamantă.

Opinie separată

Prin art. 15.1, art. 15.2 şi 15.3 din procesul-verbal de cercetare nr. 2741/19.03.2007, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, conducerea societăţii „I.G.” SRL a fost sancţionată contravenţional cu 4000 de lei amendă, „conform Legii nr. 319/2006, art. 39 alin. 4 completată cu O.G. nr. 2/2001”, cu 5000 de lei, „conform Legii nr. 319/2006, art. 39 alin. 9 lit. c completată cu O.G. nr. 2/2001” şi cu 3500 de lei, „conform Legii nr. 319/2006, art. 39 alin. 5 completată cu O.G. nr. 2/2001”, pentru abaterile constatate în cuprinsul procesului-verbal.

Regimul juridic al procesului-verbal indicat mai sus este dat de calificarea lui ca act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum a considerat instanţa de recurs, sau de act administrativ contravenţional cu regim juridic diferit de cel stabilit în Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că prin actul atacat s-au constatat fapte apreciate ca fiind contravenţii şi că s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, considerăm că în prezenta cauză este clar conturat regimul juridic contravenţional al actului respectiv, ca un regim juridic de sine stătător, independent de cel administrativ.

Regimul juridic contravenţional are la bază un proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională care presupune, în mod corespunzător, rezolvarea aspectelor esenţiale referitoare la constatarea contravenţiei, aplicarea sancţiunii şi îndeosebi la căile de atac.

Cum în speţă actul atacat este un proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională este evident că litigiul de faţă este un litigiu contravenţional ce trebuie să se desfăşoare după procedura contravenţională prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Prin urmare, trebuia să se observe dispoziţiile art. 32 alin. 2 din acest act normativ şi să se constate că judecata cauzei în primă instanţă este dată în competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, iar hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează cauza poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului.

În aceste condiţii, se constată că faptul că s-au mai emis două procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu prezintă nici o importanţă în ceea ce priveşte stabilirea naturii şi regimului juridic ale actului atacat, cu atât mai mult cu cât la determinarea naturii juridice a actelor se ţine seama de conţinutul lor, nu de cel al altor acte.

Pentru că nu a fost acceptată natura juridică contravenţională a procesului-verbal de constatare şi sancţionare, S.C. „I.G.” SRL a ajuns în situaţia de a fi sancţionată de două ori pentru aceleaşi contravenţii: o dată prin procesele-verbale de la filele 29 şi 25 dosar recurs şi a doua oară prin actul care constituie obiectul cauzei de faţă, societatea nemaiavând posibilitatea de solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor de sancţionare contravenţională luate prin procesul-verbal de cercetare nr. 2741/19.03.2007 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi.

Tags: Accident de muncă