Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată în baza art. 386 litera c din Codul de procedură penală.

Codul de procedură penală – partea specială. Titlul Il – Judecata. Capitolul IV. Căile extraordinare de atac. Secţiunea I. Contestaţie în anulare.

Codul de procedură penală – art.386 şi urm.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art.386 lit.c din Codul de procedură penală invocat de către contestator,implică următoarele condiţii:

a) Instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzute în art.10 lit.f-i./1, cu privire la care existau probe în dosar.

Este îndeplinită această condiţie atunci când s-a formulat de parte, un motiv de casare privind aplicarea cauzei de încetare a procesului penal rezultată din probele administrate sau s-a cerut în cadrul dezbaterilor judiciare, să se dea eficienţă unei asemenea cauze, iar instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs sau asupra cererii formulate;

b) La dosar să existe probe din care să rezulte existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanţa de recurs în soluţionarea recursului, iar dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până în momentul pronunţării instanţei de recurs.

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 650 din 29 octombrie 2009.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă apărătorul contestatorului, avocat C. M., lipsă fiind contestatorul. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care: Apărătorul contestatorului arată că nu a mai luat legătura cu contestatorul. Curtea constată că în cadrul contestaţiei în anulare s-a formulat o excepţie de neconstituţionalitate.

Apărătorul contestatorului arată că nu mai susţine excepţia de constituţionalitate ridicată prin contestaţia în anulare.

Nemaifiind alte cereri, Curtea acordă cuvântul asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.

Apărătorul contestatorului arată că temeiul juridic al contestaţiei în anulare îl constituie art. 386 lit. c din dreptul intern şi art.6 din Convenţia Europeană. Precizează că ceea ce s-a invocat în recurs nu a fost analizat de instanţă în motivare. Susţine că trebuia urmărită, pentru a se stabili dacă este o cauză penală sau civilă – contravenţională, problema prealabilă. Afirmă că art.l0 CPP face referire la orice altă condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, învederează faptul că din punct de vedere al efectelor contravenţionale, jurisprudenţa CEDO este în sensul că se aplică principiul din materie penală. Sarcina probei revine orcanului constatator şi inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Arată că prin procesul verbal încheiat s-a dat contestatorului avertisment şi nu s-a precizat durata precisă a suspendării permisului. Precizează că, contestatorul nu a avut cunoştinţă de o sancţiune precisă contravenţională, deci a condus în condiţii legale. Contestatorul nu avea cunoştinţă că permisul i-a fost suspendat. Susţine că dacă nu a fost îndeplinită această condiţie, rezultă că permisul era funcţional. Dacă permisul nu era suspendat, avea dreptul de a conduce. Afirmă că într-o asemenea chestiune trebuie să se dovedească că s-a comunicat suspendarea pe o perioadă determinată şi dacă nu şi-au îndeplinit această obligaţie nu este vina inculpatului. învederează faptul că existenţa infracţiunii este condiţionată de existenţa acestei chestiuni prealabile şi invocă jurisprudenţa CEDO. Arată că nu s-a făcut nicio apreciere la apărarea inculpatului, de către instanţă, deşi a depus şi note scrise. Precizează că sunt îndeplinite condiţiile admiterii în principiu.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 386 lit.c CPP, respectiv neobservarea de către instanţa de recurs a unor motive care ar duce la încetarea procesului penal. Precizează că ceea ce se invocă priveşte motive de fond, de vinovăţie. Pune concluzii de respingere a contestaţiei în anulare cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CUR TEA – deliberând –

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.423 din 12 iunie 2009,pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 5249/291/2007, în baza art. 385/15 pct. l lit. b Cod pr. penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul O. T., împotriva deciziei penale nr. 328/AP din data de 13.11.2008, pronunţată de Tribunalul Neamţ.

A reţinut Curtea, în motivarea deciziei, că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârşite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică şi a dat dovadă de multă înţelegere prin aplicarea unei pedepse de doar 8 (opt) luni închisoare.

A mai constatat că din probele administrate, a rezultat că prin procesul verbal seria PCA nr…. din data de ……, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea – Serviciul Poliţiei Rutiere, i s-a aplicat recurentului-inculpat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 351 lei, respectiv 9 puncte amendă, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art.121/1, respectiv art.147/1 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 şi s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o durată de 90 de zile. Organul constatator nu a putut proceda la reţinerea permisului de conducere al recurentului-inculpat, deoarece inculpatul a motivat că nu are permisul asupra sa, una dintre contravenţiile pentru care s-a dispus sancţionarea fiind şi cea prevăzută de art. 147 alin.l din Hotărârea Guvernului nr.l391/2006,însă,recurentul-inculpat avea obligaţia legală de a preda permisul de conducere, Poliţiei Rutiere, dar acesta nu s-a conformat, continuând să conducă autovehicule pe drumurile publice şi să ignore regulile de circulaţie prevăzute de lege. Prin acelaşi proces verbal i s-a adus la cunoştinţă recurentului-inculpat că i s-a suspendat dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, iar durata suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice fiind de 90 de zile, a început să curgă de la data de 25.02.2007, potrivit disp. art.102 alin.3 lit.e din Ordonanţa Guvernului nr.195/2002.

La încheierea procesului verbal de constatare şi sancţionare contravenţională a fost prezent contravenientul, căruia i s-a înmânat o copie a procesului verbal, care a fost semnat de recurentul-inculpat, reţinându-se că acesta îşi are domiciliul în municipiul S., Bulevardul T. G., nr…, Bl.., sc.. ap… Judeţul Suceava.

S-a mai reţinut că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea – Serviciul Poliţiei Rutiere, cu adresa nr…. din data de 27.02.2009, i-a şi comunicat recurentului-inculpat faptul că pentru încălcarea prevederilor art.103 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, i s-a suspendat exercitarea dreptului de conducere pe drumurilor publice a autovehiculelor, pentru o perioadă de 90 zile, începând cu data de 25.02.2007, comunicare ce s-a făcut la adresa de domiciliu indicată în procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, dar corespondenţa s-a restituit cu menţiunea că destinatarul lipseşte de la domiciliu, fiind expediată în regim de scrisoare recomandată organele poştale l-au avizat pe recurentul inculpat de mai multe ori şi întrucât acesta nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a-şi ridica corespondenţa, s-a aprobat restituirea-fl.24 dosar urmărire penală.

Faptul că recurentului-inculpat i s-a adus la cunoştinţă că nu are voie să conducă autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 25.02.2007, rezultă şi din raportul ag.şef C. I.-fl.21 dosar urmărire penală.

Recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 29.04.2007, în baza mandatului nr…, emis de Tribunalul Iaşi din data de baza încheierii din data de 17.12.2007, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 Cod penal, iar din adresa nr….. din data de 17.12.2007 a Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor -Penitenciarul Iaşi -fl… dosar instanţa de fond, a rezultat că inculpatul avea domiciliul la adresa indicată mai sus, iar la data punerii în libertate, în baza hotărârii din data de 17.12.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr…, inculpatul a declarat că se stabileşte cu domiciliul la aceeaşi adresă.

Apoi, recurentul-inculpat a achitat amenda aplicată prin procesul verbal de sancţionare contravenţională cu chitanţa nr…. CA din data de …2007, emisă de Primăria Municipiului Suceava – Direcţia Buget – Patrimoniu – fl… dosar instanţa de fond şi la achitarea amenzii recurentul-inculpat a indicat aceeaşi adresă de domiciliu.

În raport de cele reţinute mai sus. Curtea, a înlăturat susţinerile inculpatului recurent, în sensul că nu mai locuia la acea adresă .

Recurentul-inculpat a mai susţinut că în procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, în momentul în care s-a redactat nu era menţiunea cu privire la faptul că i s-a adus la cunoştinţă că i s-a suspendat exercitarea dreptului de conducere pe drumurilor publice a autovehiculelor şi a solicitat să se ceară de la organul fiscal care a încasat amenda copia procesului verbal.

Curtea a solicitat aceste relaţii de la Primăria Municipiului Suceava – Direcţia Buget -Patrimoniu şi cu adresa nr…. din data de 08.04.2009-11.39-40 s-a înaintat copia procesului verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria … nr…. din data de 25.02.2007, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea – Serviciul Poliţiei Rutiere, acesta fiind identic cu cel aflat la dosarul de urmărire penală, cuprinzând deci menţiunea arătată mai sus.

Susţinerea că procesul verbal trebuia comunicat recurentului-inculpat potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, respectiv cu aviz de primire sau prin afişare, iar operaţiunea de afişare se consemnează intr-un proces verbal semnat de cel puţin un martor, a fost apreciată de Curtea de Apel Bacău, ca fiind greşită, întrucât în conformitate cu prevederile art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, „Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire”, şi numai „În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii .”

Ori, aşa cum se arăta mai sus, contravenientul a fost prezent la încheierea procesului verbal, copia procesului verbal a fost înmânată recurentului-inculpat, acesta semnând de primire – fl… dosar instanţa de recurs.

În aceste condiţii, nu se mai impunea comunicarea către contravenient a procesului verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.

În consecinţă, Curtea de Apel Bacău, a apreciat că în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond şi de apel că fapta recurentului-inculpat de conduce în data de 26.03.2007, în jurul orei 19,19, pe drumul european E.85, pe raza satului N., comuna B., judeţul Neamţ, autoturismul marca „Volswagen Passat”, cu număr de înmatriculare SV-..-… deşi avea dreptul de a conduce suspendat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art.86 alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002.

Împotriva acestei decizii s-a formulat de către recurent contestaţie în anulare, invocându-se motivul prevăzut de art. 386 lit. c din Gp.p. şi art.6 din C.E.D.O., cu următoarea motivare:

Apărarea invocată de către inculpat in în recurs nu a fost analizată de instanţă în motivare. S-a susţinut că trebuia urmărită, pentru a se stabili dacă este o cauză penală sau civilă -contravenţională, problema prealabilă, afirmându-se că art.l0 Cod procedură penală face referire la orice altă condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. A învederat faptul că din punct de vedere al efectelor contravenţionale, jurisprudenţa CEDO este în sensul că se aplică principiul din materie penală, respectiv sarcina probei revenind organului constatator şi inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. A arătat că prin procesul verbal încheiat s-a dat contestatorului avertisment şi nu s-a precizat durata precisă a suspendării permisului. A mai precizat că, inculpatul nu a avut cunoştinţă de o sancţiune precisă contravenţională, deci a condus în condiţii legale. Contestatorul nu avea cunoştinţă că permisul i-a fost suspendat. A susţinut că dacă nu a fost îndeplinită această condiţie, rezultă că permisul era funcţional. Dacă permisul nu era suspendat, avea dreptul de a conduce. A afirmat că într-o asemenea chestiune trebuie să se dovedească că s-a comunicat suspendarea pe o perioadă determinată şi dacă organul constatator nu şi-au îndeplinit această obligaţie nu este vina inculpatului. A învederat faptul că existenţa infracţiunii este condiţionată de existenţa acestei chestiuni prealabile şi a invocat jurisprudenţa CEDO. A arătat că nu s-a făcut nici o apreciere la apărarea inculpatului, de către instanţă, deşi a depus şi note scrise. A precizat că sunt îndeplinite condiţiile admiterii în principiu.

Analizând cererea formulată de contestator în funcţie de motivul invocat Curtea urmează să constate inadmisibilitatea contestaţiei pentru următoarele motive:

Potrivit art. 391 al. 2 Cp.p. contestaţia în anulare estre admisibilă în principiu dacă instanţa constată că cererea este făcută în termen, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Contestatorul a invocat faptul că instanţa de recurs nu a răspuns la toate motivele invocate de el în calitate de recurent inculpat, deşi la dosar au fost depuse şi concluzii scrise. A susţinut că în cauză sarcina probei îi revenea organului constatator, respectiv să se dovedească faptul că s-a comunicat sancţiunea contravenţională şi că s-a stabilit cu precizie perioada suspendării dreptului de a conduce.

S-a mai susţinut de către contestator că existenţa infracţiunii era condiţionată de îndeplinirea acestei chestiuni prealabile .

Precizând că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 386 lit.c din Codul de procedură penală, contestatorul, prin apărător ales a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.

Analizând contestaţia formulată de către inculpat. Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art.386 lit.c din Codul de procedură penală invocat de către contestator, implică următoarele condiţii:

a) Instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzute în art.l0 lit.f-i/l. Este îndeplinită această condiţie atunci când s-a formulat de parte un motiv de casare privind aplicarea cauzei de încetare a procesului penal rezultată din probele administrate sau s-a cerut în cadrul dezbaterilor judiciare, să se dea eficienţă unei asemenea cauze, iar instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs sau asupra cererii formulate;

b) La dosar să existe probe din care să rezulte existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanţa de recurs în soluţionarea recursului, iar dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până în momentul pronunţării instanţei de recurs.

Curtea, examinând hotărârea pronunţată în recurs prin prisma celor două condiţii susmenţionate, dar şi în conformitate cu disp. art.391 al.2 din Codul de procedură penală, a constatat că motivul invocat nu se sprijină pe dovezi depuse de către contestator, ori existente la dosar, contestaţia în anulare fiind respinsă ca inadmisibilă.

11. Încălcarea art. 6 CEDO – imposibilitatea audierii martorului sub acoperire. Declaraţia martorului sub acoperire – mijloc de probă.

Protecţia datelor de identificare a martorului. Modalităţi speciale de ascultare a martorului. Dreptul la un proces echitabil. Mijloace de probă

Codul de procedură penală art. 86/1, art. 86/2,

art. 6 paragraful 3 lit. d CEDO, art. 224 alin. 3 C.p.p.

Curtea Europenă a Drepturilor Omului a arătat că folosirea unor matori anonimi nu este în sine contrară dretului la un proces echitabil cu condiţia ca această limitare să aibă o justificare serioasă – de exemplu lupta împotriva crimei organizate -, iar condamnarea să nu se bazeze într-o măsură determinantă pe o astfel de mărturie (cauza Unterpetinger c. Austria, hotărârea din 24 noiembrie 1986, Kostovski c. Olanda hotărârea din 20 noiembrie 1989). În cauză condamnarea inculpatului nu se sprijină exclusiv pe declaraţia acestei martore, colaborator sub acoperire ci şi pe alte probe.

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 121 din 10 septembrie 2009

Prin sentinţa penală nr 153/3.09.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus condamnarea inculpatului V. M. pentru infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc prev de art 3 din legea 143/2000, trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de risc prev de art 4 alin 1din Legea 143/2000.

Împotriva sentinţei a declarat apel în termenul legal apelantul inculpat V. M. care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe prin aceea că:

– nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc prev de art 3 din Legea 143/2000 modificată, nu există probe la dosar în acest sens după cu rezultă şi din declaraţia martorului Ţ.L.C, doar declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptei în acest sens nefiind suficientă, inculpatul declarând în acest sens de teama persoanelor din Iaşi de la care a cumpărat drogurile.

– nu există suficiente probe care să dovedească săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev de art 4 alin 1 din Legea 143/2000, colaboratorul sub acoperire M.L. nu a putut fi audiată în faţa instanţei deci, reţinerea unei astfel de declaraţii de către prima instanţă ca temei al condamnării încalcă art 6 CEDO, apărarea neavând posibilitatea de a interoga această martoră. De asemeni, cantitatea mică de drog găsită asupra inculpatului şi la locuinţa sa precum şi că pe cântarul găsit la percheziţie nu s-au găsit urme de drog pledează pentru inexistenţa acestei infracţiuni. Nu rezultă din transcrierile convorbirilor telefonice că martora sub acoperire ar fi luat legătura cu inculpatul.

– consideră că în fapt infracţiunile de trafic de droguri şi cea de introducere în ţară de droguri de risc sunt absorbite în infracţiunea de deţinere ilegală de droguri de risc pentru consum propriu, a recunoscut că este ocazional consumator de droguri fără a fi dependent

– în subsidiar faţă de toate împrejurările cauzei şi circumstanţele personale ale inculpatului apelant – lipsa antecedentelor penale, are o familie, loc de muncă în Italia – solicită suspendarea pedepsei sub supraveghere

Instanţa de control judiciar, examinând motivele de apel invocate dar şi din oficiu hotărârea primei instanţe sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul art 371 alin 2 C.p.p. constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art 62 C.p.p., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească speţa sub toate aspectele, pe bază de probe. Ca atare, săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte prevăzute de legea penală şi care prezintă pericol social, trebuie stabilită pe bază de probe, convingerea de vinovăţie trebuind a fi certă, aşa încât să fie trasă la răspundere, potrivit vinovăţiei, doar acea persoană care a comis o infracţiune. În consecinţă, în raport de textul menţionat, cu referire la art 17 alin 2şi art 52 Cp, precum şi art 1 Cpp, scopul procesului penal trebuie realizat în aşa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului. În cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti au fost administrate probe, în raport de care instanţa a reţinut corect starea de fapt, conformă cu realitatea şi care dovedesc cert vinovăţia inculpatului.

Curtea constată că în mod temeinic prima instanţă a dispus condamnarea apelantului inculpat pentru infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc prev de art 3 din legea 143/2000, trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de risc prev de art 4 alin 1din Legea 143/2000.

Cu privire la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc prevăzută de art 3 din Legea nr 143/2000, negată de apelant, susţinerile acestuia cum că soluţia instanţei de condamnare pentru această infracţiune se sprijină doar pe propria sa recunoaştere, retractată ulterior, nu sunt fondate. Împrejurarea că apelantul a adus drogurile din Italia asupra sa, într-o borsetă, aşa cum a recunoscut şi în declaraţia dată în faţa instanţei care soluţiona cererea sa de liberare provizorie rezultă din declaraţiile investigatorului O. C. care arăta că inculpatul i-a spus că, a adus droguri din Italia şi sunt foarte bune,. Inculpatul nu a reuşit să demonstreze contrariul prin declaraţia martorului propus în apărare Ţ. L., care a arătat că, la controlul vamal nu au fost controlaţi corporal. Retractarea declaraţiei inculpatului de recunoaştere a acestei fapte fără o justificare temeinică nu poate avea eficienţă. Astfel susţinerile inculpatului cum că a arătat că a adus el drogurile în ţară de teama unor răzbunări din partea persoanelor din Iaşi de la care de fapt cumpărase, nu pot fi reţinute atâta vreme cât a arătat că nu le cunoştea pe acele persoane şi deci ar fi exclusă o eventuală răzbunare, mai ales că la momentul declaraţiilor se afla în custodia autorităţilor. Important este de remarcat şi că inculpatul a retractat declaraţia de recunoaştere după ce procurorul a dispus începerea urmăririi penale şi pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută de art 3 din Legea nr 143/2000.

Nici susţinerea inculpatului că nu sunt suficiente probe care să demonstreze săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art 2 alin 1 din Legea 143/2000 nu poate fi primită. Împrejurarea obiectivă că martora sub acoperire nu a putut fi audiată de instanţă nu poate constitui un argument că probele ar fi, fabricate, aşa cum s-a susţinut. În mod temeinic şi procedural, instanţa a reţinut ca temei al condamnării declaraţia acestei martore dar numai după ce a dat eficienţă art 327 alin 3 Cpp potrivit căruia, dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea acesteia, Aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile şi în cazul martorilor cu identitate protejată potrivit art 86/1Cpp.

Cât despre faptul că în acest caz inculpatului i s-ar fi încălcat dreptul la apărare protejat de art 6 CEDO, Curtea reţine următoarele.

Potrivit art 6 paragraful 3 lit d CEDO, orice acuzat are în special dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi…”

Instanţa europeană a subliniat că, întinderea dreptului acuzatului de a obţine convocarea şi interogarea martorilor nu poate merge dincolo de orice limite materiale într-o situaţie dată şi că prin invocarea acestui drept nu se poate ajunge la blocarea procedurii “

În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că folosirea unor martori anonimi nu este în sine contrară dreptului la un proces echitabil cu condiţia ca această limitare să aibă o justificare serioasă –de exemplu lupta împotriva crimei organizate -, iar condamnarea să nu se bazeze într-o măsură determinantă pe o astfel de mărturie (cauza Unterpetinger c. Austria, hotărârea din 24 noiembrie 1986, Kostovski c. Olanda hotărârea din 20 noiembrie 1989). În cauză condamnarea inculpatului nu se sprijină exclusiv pe declaraţia acestei martore, colaborator sub acoperire ci şi pe alte probe. Astfel acest colaborator sub acoperire a fost autorizat de procuror prin ordonanţa nr. 2/A/2009 din 31.01.2009, a acţionat sub supravegherea investigatorului sub acoperire, există procesul verbal de predare a cantităţii de drog achiziţionată de la inculpat, precum şi raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică a substanţei chimice nr 687873/11.02.2009.

Nici susţinerea că declaraţiile investigatorului sub acoperire nu pot constitui mijloc de probă întrucât reprezintă, punctul de vedere al acuzării „nu poate fi primită. Codul de procedură penală, în art 224 reglementează folosirea investigatorilor sub altă identitate în vederea strângerii datelor privind existenţa unor infracţiuni grave printre care şi cea de trafic de stupefiante şi pentru identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o astfel de infracţiune, iar potrivit art 224 alin 3 Cpp procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare constituie mijloc de probă. Investigatorul sub acoperire acţionează în baza autorizaţiei procurorului şi sub controlul acestuia. Nici Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu interzice folosirea agenţilor infiltraţi, cu condiţia ca aceştia să acţioneze sub controlul unui magistrat, să nu provoace ei înşişi săvârşirea infracţiunii iar condamnarea să se bazeze şi pe alte probe (cauza Texeira de Castro c. Portugaliei, hotărârea din 19 iunie 1998).

În mod temeinic prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art 2 alin 1 din Legea 143/2000 înlăturând dispoziţiile art 41 alin 2 cp, în cauză fiind comis un singur act material de trafic de droguri, in data de 11.02.2009 fiind surprins având asupra sa droguri, fără a le fi oferit vreunui consumator spre vânzare.

Cum probele administrate susţin învinuirea nu se poate vorbi de o discordanţă dintre probele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează nevinovăţia inculpatului şi care a avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea impusă de materialul probator administrat, ipoteză ce nu se constată în cauză.

Prima instanţă a dat deplină eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art 72 Cp aplicând pedepse just dozate raportat la pericolul social ridicat al faptelor deduse judecăţii, dar şi acelui concret, raportat la cantităţile mici de drog comercializate şi găsite în posesia şi la locuinţa sa, precum şi circumstanţelor personale ale apelantului inculpat.

Apelul inculpatului V M, în temeiul art 379 pct 2 litera a Cpp, a fost admis iar sentinţa desfiinţată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, reţinând cauza spre rejudecare.

Etichete: Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare