Top

Contestaţie decizie concediere

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 6430 din 14.10.2009, d-na M.E.a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul I.Ş.Bacău să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 10/1.09.2009, reintegrarea sa în postul deţinut cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite până la data reintegrării.

La termenul de judecată din 15.01.2010 contestatoarea a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Şcoala cu clasele I-VIII „S.V.Ş.M.” O., instanţa dispunând introducerea în cauză a acestei instituţii de învăţământ în calitate de intimată (f.16).

Motivându-şi cererea, contestatoarea a arătat că decizia este netemeinică întrucât a prestat muncă în baza unui contract individual de muncă încheiat în 1995, îndeplinindu-şi în mod corespunzător sarcinile de serviciu, conştientă fiind de situaţia sa familială precară (divorţată fiind şi singura întreţinătoare a familiei) punctajul ce i-a fost acordat, de numai 8,4 puncte fiind stabilit după criterii şi potrivit unei metodologii ce-i sunt necunoscute, motivele nefiind de ordin administrativ ci legate de persoana sa, neavându-se în vedere vechimea, starea socială şi situaţia familială a salariaţilor.

Contestaţia nu a fost motivată în drept acţiunea, contestatoarea depunând la dosar decizia contestată (f.4), fără a solicita administrarea altor probe.

Contestaţia este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.285 Codul muncii.

Intimata depus la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, alte înscrisuri (f.22-32,50-56,79-84) iar la cererea contestatoarei, instanţa a administrat proba cu interogatoriul intimatei (f.68,69,75-78).

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

D-na E. M. a fost angajata Şcolii cu clasele I-VIII „S.V.Ş.M.” O. pe postul de îngrijitoare, prin Hotărârea consiliului local O. nr.79/15.10.2009 (f.30) fiind aprobat statul de funcţii pentru anul şcolar 2009-2010, stat potrivit căruia numărul posturilor de îngrijitor a fost redus de la 5 la 4 (f.29,31).

În urma unei proceduri de evaluare, consiliul de administraţie a hotărât în data de 1.09.2009 desfacerea contractului de muncă al contestatoarei (f.25,26), fiind emisă decizia nr.10/1.09.2009, întemeiată pe dispoziţiile art.65 alin.1 din L.53/2003 (f.4,32), decizie contestată în prezenta cauză.

Metodologia şi criteriile de evaluare a salariaţilor au fost stabilite de consiliul de administraţie şi nu sunt exclusiv subiective, aşa cum în mod eronat susţine contestatoarea, comisia având în vedere în primul rând criterii obiective, precum gradul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, respectarea programului de lucru dar şi capacitatea de a întreţine relaţii normale de muncă precum şi spiritul de iniţiativă sau creativitatea în muncă, fiind de netăgăduit, de altfel şi recunoscut de către şcoala intimată, că s-a ţinut cont şi de comportamentul general al contestatoarei în relaţiile de serviciu şi de sancţiunile anterioare primite de aceasta.

În consecinţă, instanţa apreciază că măsura concedierii a fost luată cu respectarea criteriilor impuse de art.65 Codul muncii, motiv pentru care contestaţia formulată împotriva deciziei nr.10/1.09.2009 va fi respinsă ca nefondată.

Având în vedere că decizia de concediere a fost criticată doar sub aspectul criteriilor avute în vedere la evaluarea salariaţilor, iar aceste criterii au fost stabilite de consiliul de administraţie al şcolii angajatoare, instanţa apreciază că IŞJ Bacău nu îşi justifică în prezenta cauză calitatea procesuală pasivă motiv pentru care acţiunea formulată în contradictoriu cu a această instituţie va fi respinsă ca atare.

Etichete:

Contestaţie decizie concediere

Prin cererea adresata acestui tribunal asa cum a fost precizata si completata, înregistrata sub nr.8005/86/2009 la data de 4.12.2009, reclamanta M. C. a chemat în judecata pârâta SC … SRL, prin reprezentanti legali, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata aceasta de a constata nulitatea absoluta a deciziei nr.104/2009 emisa de pârâta si anularea deciziile 105/2009, 118/2009 prin care s-a dispus desfacerea contractului de munca conform art.65 din codul muncii, repunerea în situatia anterioara emiterii acestora si obligarea pârâtei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca era salariata, precum si cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii arata reclamanta ca decizia nr.104/2009 este nula absolut întrucât încalca dispozitiile art.268 alin.2 lit.a, b si c, art.267 din Codul muncii, din cuprinsul deciziei nu rezulta data la care a savârsit abaterea disciplinara imputata, precum si daca fata de data savârsirii abaterii decizia de sanctionare a fost emisa sau nu în termen de pârâta, conform art.268 alin.1. potrivit dispozitiilor art.268 alin.2 lit.a, lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinara este sanctionata cu nulitate absoluta. De asemenea decizia nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlaturate apararile pe care le-a formulat în timpul cercetarii disciplinare. Nici din procesul verbal nu arata când a savârsit fapta iar declaratiile martorilor nu au relevanta în stabilirea abaterilor. În ce priveste desfacerea contractului de munca în temeiul dispozitiilor art.65 din codul muncii prin deciziile nr.105/2009 si 118/2009 aceasta masura este nelegala, motivele pârâtei fiind reorganizarea societatii ori aceasta decizia s-a aplicat la nivelul societati în luna iunie 2009 data dupa care nu s-au mai efectuat disponibilizari iar postul pe care îl ocupa reclamanta nu a fost desfiintat efectiv si real. Decizia nr.118/2009 aceasta nu a facut decât sa modifice data la care pârâta a depus desfacerea contractului de munca si durata de preaviz desi conform art.75 din codul muncii decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului si nu de la data trecuta de pârâta în decizie. Prin documentele depuse la dosar a facut dovada sustinerilor sale, de asemenea faptul ca s-au efectuat ore suplimentare, calificativele obtinute si cursurile de perfectionare urmate având un nivel profesional superior.

În drept, reclamanta si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.267, 268 alin.1 lit.a,b,c si art.78 din codul muncii.

În dovedire reclamanta întelege sa se foloseasca de proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusa la dosar pârâta a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, invocând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive întrucât reclamanta s-a îndreptat împotriva numitei F. G. care nu are calitatea de angajator, fiind directorul economic al societatii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata aratând ca reclamanta a fost sanctionata în urma încalcarii deciziei administratorului care a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale. De asemenea decizia de desfacere a contractului de munca a fost comunicata în mod legal, cu mentionarea perioadei de preaviz, decizie care a survenit ca urmare a desfiintarii unor posturi printre care si postul ocupat de reclamanta datorita scaderii activitatii economice si a reorganizarii activitatii.

În drept pârâta si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.115, art.41 si urmatoarele din codul de procedura civila si codul muncii.

În sustinere pârâta arata ca întelege sa se foloseasca de proba cu înscrisuri.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din actele depuse la filele 40 – 49 dosar, rezulta ca numita M. C. s-a aflat în raporturi de munca cu intimata S.C. „…” S.R.L. Suceava, fiind angajata la aceasta societate, în functia de economist, drepturile si obligatiile contestatoarei fiind cele stabilite generic prin Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, depus la filele 60 – 75 dosar.

La data de 2 noiembrie 2009, angajatorul a emis decizia 104, de sanctionare a contestatoarei, constând în reducerea salariului de baza pe o durata de o luna, cu 10 %, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii.

Pentru a proceda astfel, angajatorul a retinut ca salariata ar fi încalcat decizia data de administratorul societatii, nr. 69 din 16 iunie 2009, art. 4, prin care i se interzicea de a mai favoriza accesul persoanelor straine, în incinta biroului de contabilitate.

În cadrul aceleiasi decizii, se mai retine efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, care ar fi relevat în comportamentul contestatoarei, încalcari ale prevederilor din Regulamentul de ordine interioara.

La fila 9 dosar, se regaseste decizia 69 din 16 iunie 2009, care constituie, de fapt, o decizie de sanctionare a contestatoarei, cu avertisment scris, pentru aceea ca, la data de 9 iunie 2009, în timpul programului de lucru ar fi favorizat accesul persoanelor straine în incinta societatii, în biroul contabilitate, fara aprobarea conducerii societatii, perturbând astfel, activitatea economica a angajatorului si cea a personalului.

Documentatia depusa la filele 10 – 14 dosar contine raspunsuri pe care contestatoarea M. C. le-a dat în legatura cu o alta decizie, respectiv decizia nr. 58/18 mai 2009.

Este de precizat ca aceste acte nu sunt datate, nu poarta vreo data certa din partea angajatorului, astfel ca exista dubii în legatura cu data la care acest interogatoriu ar fi avut loc.

De asemenea, în legatura cu abaterea ce s-a retinut în sarcina contestatoarei, sunt de observat doua aspecte: primul decurge din faptul ca documentatia depusa la dosar nu releva în sarcina contestatoarei, vreo interdictie de a primi în birou, vreo persoana, care, în speta de fata, este de fapt, sotul acesteia.

Ca este asa, rezulta si din continutul contractului colectiv de munca – în care, la capitolul 8 – Dispozitii finale – Drepturile si obligatiile salariatului – art. 67 – se specifica obligatiile salariatilor, respectiv: realizarea atributiilor ce le revin la locul de munca, respectarea programului de lucru; respectarea ordinii si disciplinei la locul de munca.

Nici în art. 68 din acelasi act normativ, care contine expres si limitativ interdictiile salariatilor, nu este inclusa vreo obligatie de natura celei prevazuta în decizia de sanctionare.

Cum nici unul din actele depuse la dosar de catre angajator nu reglementeaza expres ca fapta ce s-a retinut în sarcina contestatoarei, constituie abatere disciplinara, cum nicaieri nu se descrie modalitatea în care ar putea fi comisa o asemenea abatere, tribunalul apreciaza ca de fapt, contestatoarea, a fost sanctionata pentru o fapta care nu exista.

În al doilea rând, asa cum aratam anterior, la baza emiterii deciziei de sanctionare nu a stat nici o cercetare prealabila, asa cum încearca sa demonstreze intimata. Toata documentatia depusa la dosar face referire fie la decizii anterioare incidentului petrecut la 9 iunie 2009, fie la aspecte ulterioare acestei date.

O singura declaratie a dat contestatoarea la data de 17 septembrie 2009 orele 14, 30, însa nu s-au efectuat verificari în sensul celor sustinute de aceasta prin declaratie; ori, apararile facute de contestatoare în cadrul declaratiei au fost înlaturate implicit, fara nici o argumentatie, prin decizia de sanctionare.

Mai mult, este de remarcat ca, desi se decide sanctionarea contestatoarei cu reducerea salariului cu 10% pe o luna, nu se specifica data de la care decizia produce aceste efecte, si nici perioada concreta în care va fi în vigoare.

Asa fiind, rezulta fara dubiu, ca decizia 104 din 2 noiembrie 2009 a fost emisa cu încalcarea prevederilor art. 267 coroborat cu art. 268 alin. 2 – lit. a, b, c Codul Muncii.

În conformitate cu textele de lege mentionate anterior, rezulta ca, pentru a putea fi sanctionat un salariat, cu reducerea cu 10% pe o luna a salariului, este necesara cercetarea prealabila a acestuia, în conditiile prevazute imperativ de art. 267 Codul muncii, respectiv ca cercetarea disciplinara prealabila se desfasoara numai dupa ce salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, locul si ora întrevederii.

Ori, documentatia existenta la dosar nu releva ca s-ar fi respectat aceste prevederi.

Astfel, asa cum aratam anterior, contestatoarea a fost convocata prin adresa 844 din 17 septembrie 2009, ora 14, 30 în biroul directorului firmei, apararile facute de contestatoare în cadrul declaratiei au fost înlaturate nemotivat.

De asemenea, art. 268 alin. 2 Codul muncii, prevede ca sub sanctiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind obligatoriu, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat.

Analizând împrejurarile descrise anterior, rezulta ca nici una din aceste conditii nu au fost îndeplinite de catre angajator, câta vreme, desi se retine în sarcina salariatei, ca ar fi permis accesul unor persoane straine în biroul contabilitate, decizia de sanctionare nu cuprinde data la care s-a produs aceasta, nu au fost nominalizate respectivele persoane.

Într-atare împrejurare, desigur ca nu se pot analiza aspecte referitoare la modalitatea în care contestatoarea a comis abaterea disciplinara, pentru ca astfel, sa se poata stabili gradul de vinovatie al acesteia, precum si prejudiciul încercat de angajator.

Fata de cele expuse, cum decizia 104 din 2 noiembrie 2009 a fost emisa cu încalcarea prevederilor art. 267 si 268 alin. 2 lit.a, b, c Codul muncii, tribunalul va constata nulitatea absoluta a acesteia, dispunând anularea ei.

Referitor la decizia 105 din 2 noiembrie 2009, tribunalul retine urmatoarele:

Prin decizia 105 din 2 noiembrie 2009, s-a decis desfacerea contractului de munca al contestatoarei, începând cu data de 20 noiembrie 2009, în conformitate cu decizia 63 din 1 iunie 2009 privind reorganizarea societatii.

În cuprinsul aceleiasi decizii, se precizeaza ca perioada 2 noiembrie 2009 – 20 noiembrie 2009 constituie perioada de preaviz, în conformitate cu prevederile art. 73 Codul muncii.

De asemenea, prin decizia 118 din 30 noiembrie 2009, s-a decis încetarea contractului individual de munca începând cu data de 27 noiembrie 2009, conform art. 65 Codul muncii, cu motivarea ca perioada de preaviz cuprinsa între 2 noiembrie 2009 – 20 noiembrie 2009 a fost întrerupta de perioada în care contestatoarea s-a aflat în concediu medical, conform certificatului de concediu medical seria CCMAC Nr. 0383084, emis pentru perioada 3 noiembrie 2009 – 9 noiembrie 2009, astfel ca perioada de preaviz s-a prelungit pâna la data de 27 noiembrie 2009.

Este de observat ca temeiul de drept invocat de intimata în cuprinsul celor doua decizii este art. 65 Codul muncii, referitor la concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

În conformitate cu acest text de lege, o asemenea masura implica desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, desfiintarea trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

Analizând ambele decizii din perspectiva conditiilor reglementate imperativ de legiuitor, tribunalul observa ca decizia 104 din 2 noiembrie 2009 a fost emisa în considerarea deciziei 63 din 1 iunie 2009 privind reorganizarea societatii.

Ori, din cuprinsul acestei decizii – fila 53 dosar, rezulta ca, într-adevar, societatea angajatoare a fost supusa unui proces de reorganizare, prin desfiintarea unor locuri de munca, la propunerea sefilor de departamente.

Este de observat ca aceasta decizie s-a aplicat la nivelul lunii iunie 2009, nerezultând din nici un document depus la dosar, prelungirea acesteia în timp, pâna la sfârsitul anului.

Pe de alta parte, la fila 54 dosar, se regaseste o propunere formulata de numita F. G., de desfiintare a unui post de economist din cadrul compartimentului de contabilitate, însa aceasta propunere nu nominalizeaza în concret, nici una din persoanele încadrate la acest compartiment, propunerea nu cuprinde o data certa, si nu este argumentata în concret.

Daca aceste elemente se interpreteaza prin prisma datelor ce rezulta din situatia privind balanta si bilantul firmei, la data de 30 iunie 2009, si respectiv 31 decembrie 2009, (acte contabile care demonstreaza ca societatea angajatoare a realizat profit), rezulta ca reorganizarea societatii nu a fost motivata de faptul ca activitatea sa ar fi cunoscut o scadere, ca nu s-a realizat profit, ca ar fi fost influentata de factori economici negativi.

De asemenea, din organigrama societatii existenta la nivelul lunii iunie 2009, comparativ cu cea de la sfârsitul anului 2009, rezulta ca, într-adevar, decizia 63 din 1 iunie 2009 s-a aplicat doar în cursul lunii iunie 2009, ulterior neamaiavând loc disponibilizari în considerarea acestei decizii.

De-abia în noiembrie 2009, s-a procedat la emiterea deciziei 105, criticata de contestatoare.

Dupa cum aratam anterior, ansamblul probelor administrate în cauza formeaza concluzia ca desfiintarea postului ocupat de M. C. nu a fost una efectiva si reala; caci, pentru a fi data o cauza reala, este necesar ca aceasta sa prezinte caracter obiectiv, sa fie impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice, fiind independenta de buna sau reaua credinta a angajatorului.

Daca se raporteaza aceste criterii la modul lapidar în care este conceputa decizia de reorganizare a societatii, la modul lacunar si lapidar în care este formulata propunerea – nedatata – a sefului departamentului de contabilitate, rezulta fara dubiu, ca nu se poate vorbi despre o cauza reala de desfiintare a locului de munca al contestatoarei.

În conditiile detaliate mai sus, nu se poate afirma ca ne aflam în prezenta unei cauze serioase, adica din documentatia existenta la dosar nu rezulta ca masura luata fata de contestatoare ar fi fost impusa de necesitati evidente privind îmbunatatirea activitatii la locul de munca al reclamantei.

Mai mult, instanta observa ca atributiile contestatoarei au fost preluate de un alt angajat al aceluiasi birou de contabilitate, în plus fata de cele ce-i reveneau initial, împrejurare de natura sa confirme ca în speta, cauza desfacerii contractului de munca al contestatoarei nu este una serioasa, deoarece nu s-a dovedit imposibilitatea continuarii activitatii la locul de munca al numitei M. C..

Fata de cele ce preced, tribunalul apreciaza ca se impune anularea deciziei 105 din 2 noiembrie 2009, aceasta fiind emisa cu eludarea prevederilor art. 65 Codul muncii.

Cât priveste decizia 118 din 30 noiembrie 2009, aceasta are caracterul unui act subsecvent deciziei 105 din 2 noiembrie 2009; caci, asa cum rezulta din însusi cuprinsul sau, proroga data desfacerii contractului de munca al contestatoarei, la data de 27 noiembrie 2009, conform art. 65 Codul muncii, cu motivarea ca perioada de preaviz cuprinsa între 2 noiembrie 2009 – 20 noiembrie 2009 a fost întrerupta de perioada în care contestatoarea s-a aflat în concediu medical, conform certificatului de concediu medical seria CCMAC Nr. 0383084, emis pentru perioada 3 noiembrie 2009 – 9 noiembrie 2009, astfel ca perioada de preaviz s-a prelungit pâna la data de 27 noiembrie 2009.

Dând eficienta practica principiului conform caruia accesoriul urmeaza principalul, rezulta fara putinta de tagada, ca se impune si anularea acestei decizii, ca o consecinta normala a anularii actului principal, reprezentat de decizia 105 din 2 noiembrie 2009 emisa de intimata.

O alta consecinta juridica a anularii deciziei de încetare a contractului de munca al contestatoarei, este cea decurgând din prevederile art. 78 Codul muncii, potrivit caruia,în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul; la solicitarea salariatului, instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere, conform prevederilor art.78 alin.2 din codul muncii.

Raportând prevederile acestui text de lege, la aspectele descrise pe larg, tribunalul apreciaza ca în cauza, contestatoarea este îndreptatita la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta si totodata, repune partile în situatia anterioara emiterii acestor decizii.

Ca parte cazuta în pretentii, pe temeiul dispozitiilor art.274 cod procedura civila, pârâta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata avansate de contestatoare constând în onorariu avocat.

Pentru aceste motive, tribunalul admite contestatia asa cum a fost completata si precizata având ca obiect „contestatie decizie de concediere” privind pe reclamanta M. C. domiciliata în …,constata nulitatea absoluta a deciziei nr. 104 din 2 noiembrie 2009, emisa de intimata, si dispune anularea acesteia.

Anuleaza masura concedierii dispusa prin deciziile 105 din 2 noiembrie 2009 si 118 din 30 noiembrie 2009, emise de intimata si obliga intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta si totodata, repune partile în situatia anterioara emiterii acestor decizii.

Etichete: