Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.

Contestatia în anulare este o cale extraordinara de atac, de retractare, prin care se cere însasi instantei care a pronuntat hotarârea atacata, în cazurile si în conditiile limitativ prevazute de lege, sa îsi desfiinteze propria hotarâre si sa procedeze la o noua judecata.

Contestatia în anulare speciala, ca prim motiv prevazut de art.318 Cod pr.civila – dezlegarea data recursului, este rezultatul unei greseli materiale – are în vedere erori materiale în legatura cu aspectele formale ale judecarii recursului si care au avut drept consecinta darea unor solutii gresite.

Este deci vorba despre acea greseala pe care o comite instanta prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale si care determina solutia pronuntata.

Textul vizeaza greseli de fapt, involuntare, iar nu greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

S-a aratat, în practica, ca a da partilor posibilitatea de a se plânge aceleiasi instante care a dat hotarârea, de modul în care a apreciat probele si a stabilit raporturile dintre parti, ar însemna sa se deschida dreptul partii de a provoca rejudecarea caii de atac, ceea ce ar echivala cu o opozitie, astfel încât contestatia în anulare ar deveni o cale ordinara de atac, mai rea decât recursul la recurs.

Asadar, nu pot fi invocate pe calea contestatiei în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinica; neconcordanta dintre motivare, prin care recursul este declarat fondat si dispozitiv; prin care recursul este respins ca neîntemeiat; omisiunea solutionarii cererii privind cheltuielile de judecata; etc.

Greseala materiala se apreciaza în raport cu situatia existenta în dosar la data pronuntarii hotarârii ce se ataca.

În ce priveste cel de-al doilea motiv prevazut de art.318 Cod pr.civila – omisiunea cercetarii unui motiv de casare, este necesar a se retine ca art.318 Cod pr.civila nu permite instantei a dispune reformarea unei hotarâri pe baza unor argumente de fapt, sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care-l sprijina, deoarece instanta de recurs este în drept sa grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a raspunde printr-un considerent comun.

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr.1767/36 din 21.12.2009 2009, contestatorul G.G a solicitat anularea Deciziei civile nr. 1095/COM/23.12.2008 a Curtii de Apel Constanta, indicând ca temei de drept al contestatiei în anulare dispozitiile art. 318 din Codul de procedura civila.

A sustinut contestatorul ca instanta, în considerentele hotarârii, a omis sa faca vorbire si sa motiveze cererea de interventie în interes accesoriu recurentului G.G depusa de catre SC E.-S. SRL, referindu-se generic numai la art.49 din Codul de procedura civila.

Considera ca, prin nerespectarea acestei obligatii, se încalca dreptul la o buna administrare a justitiei, statuat si de art.6 din CEDO, iar sanctiunea prevazuta de Codul de procedura civila este nulitatea deciziei.

În sensul celor aratate, face referire la Decizia nr.372/03.09.2008 pronuntata de Curtea de Apel Aba, si la cazul Delcourt c. Belgia, prin care s-a statuat ca, într-o societate democratica, dreptul la o buna administrare a justitiei ocupa un loc atât de important încât o interpre¬tare restrictiva a art.6 alin. 1 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii.

Apreciaza ca judecatorii Tribunalului Tulcea si Curtii de Apel Constanta nu au dat efect obligatiilor legale si a fost folosit abuziv certificatul seria M 03 nr.7305, iar referitor la suma stabilita prin expertiza de 52617 lei RON, reprezentând dreptul de creanta al contestatorului – contravaloarea lucrarilor de constructie si îmbunatatirilor aduse spatiului, în opinia sa, se putea face aplicarea art.997 Cod civil.

Împotriva aceleasi decizii a formulat contestatie în anulare SC E.-S. SRL, înregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.01.2010 sub nr.13/36/2010, cu motivarea în esenta ca, instanta de recurs i-a respins cererea de interventie în interes alaturat reclamantului, nemotivând solutia de respingere a cererii si fara ca cererea de interventie sa fie comunicata intimatei SC E. SA. Contestatia în anulare nu a fost motivata în drept.

La termenul de judecata din data de 24 februarie 2010, Curtea, constatând incidenta dispozitiilor art.164 alin.1 Cod de procedura civila, a dispus conexarea celor doua contestatii în anulare la dosarul cel dintâi înregistrat, respectiv nr.1767/36/2009.

Examinând contestatiile în anulare deduse judecatii, prin prisma sustinerilor partilor, coroborate cu probatoriul administrat în cauza, si vazând si dispozitiile art.318 Cod pr.civila, Curtea respinge contestatiile în anulare, ca nefondate, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Prin Decizia civila nr.1095/COM din 23 decembrie 2008, pronuntata de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr.1188/36/2008, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant G.G. împotriva Sentintei civile nr. 769/03.04.2008 pronuntata de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu intimata pârâta SC E. SA.

În conformitate cu dispozitiile art.318 din Codul de procedura civila, „hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie când dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Primul motiv prevazut de art. 318 Cod procedura civila are în vedere „erori materiale în legatura cu aspectele formale ale judecarii recursului si care au avut drept consecinta darea unor solutii gresite”.

Este vorba deci despre acea greseala pe care o comite instanta prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale si care determina solutia pronuntata, nicidecum greseli de judecata precum cele privind interpretarea unor dispozitii legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Textul legal vizeaza greseli de fapt, involuntare, iar nu greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale sau de rezolvare a unui incident procedural asa cum invoca contestatorul G.G., facând trimitere la declaratiile martorilor, la valorificarea expertizei tehnice si incidenta dispozitiilor art.997 Cod civil.

Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestatiei în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinica, neconcordanta dintre motivare si dispozitiv, aplicarea gresita a unor dispozitii legale la situatia de fapt.

Aceasta cale de atac tinde la anularea unei hotarâri nu pentru ca judecata nu a fost bine facuta, ci pentru motivele expres prevazute de lege, caci altfel s-ar ajunge, pe o cale ocolita, la judecarea înca o data a acelui recurs, ceea ce legiuitorul nu a urmarit.

Nici cel de-al doilea motiv al contestatiei în anulare, întemeiat pe dispozitiile art. 318 teza a II-a Cod procedura civila nu este incident.

Contestatorul nu indica în cererea sa, care este motivul de recurs „omis a fi cercetat de instanta de recurs”.

Instantei de recurs îi incumba obligatia de a se pronunta pe toate motivele de casare sau de modificare invocate în termenul legal, conform art.301 Cod procedura civila.

Contestatorul G.G., desi îsi întemeiaza contestatia în anulare pe dispozitiile art.318 din Codul de procedura civila, principala critica adusa pe aceasta cale, consta în omisiunea instantei de recurs de a face vorbire si de a se pronunta pe cererea de interventie în interes accesoriu formulata de o terta persoana SC E.-S. SRL, facându-se trimitere de instanta de recurs la dispozitiile art.49 din Codul de procedura civila.

Ori, textul de lege pune la dispozitia partii din recurs de a apela la contestatia în anulare, atunci când instanta de recurs a omis a se pronunta asupra unui motiv invocat în propriul recurs, nicidecum în recursul partii adverse sau cu privire la o cerere formulata de o terta persoana.

Din aceasta perspectiva, critica Deciziei civile nr.1095/COM/23.12.2008 a Curtii de Apel Constanta, formulata de contestatorul G.G., este neîntemeiata, deoarece nu se circumscrie limitelor imperative impuse de legiuitor.

Din analiza hotarârii supuse contestatiei, se constata ca instanta de recurs a analizat toate criticile aduse prin cererea de recurs, raspunzând si tuturor argumentelor invocate.

În cauza, cu ocazia solutionarii recursului declarat de G.G. împotriva Sentintei civile nr.769/2008 a Tribunalului Tulcea, a fost formulata o cerere de interventie accesorie de SC E.-S. SRL, în sprijinul recurentului, dar în realitate se invoca un drept propriu, preferential de a beneficia de înstrainarea spatiului de catre SC E. SA, aratându-se ca, daca vor deveni proprietari, îl vor angaja pe G.G .

Potrivit art.49 din Codul de procedura civila, interventia este în interesul uneia din parti când sprijina numai apararea acesteia.

În conformitate cu dispozitiile art.52 din Codul pr.civila, Curtea s-a pronuntat asupra admisibilitatii în principiu a cererii de interventie la data de 10.12.2008 si fata de argumentele invocate prin cerere s-a apreciat ca, prin ea nu se sprijina apararea celui în favoarea caruia s-a intervenit, ci se invoca un drept propriu, ceea ce face ca cererea sa fie inadmisibila.

Fata de modul de rezolvare a cererii de interventie, Curtea a retinut ca, în SC E.-S. SRL nu are calitatea de parte în litigiul dintre G.G si SC E. SA si, pe cale de consecinta, nu are deschisa calea extraordinara de atac a contestatiei în anulare împotriva Deciziei civile nr.1095/COM/23.12.2008 a Curtii de Apel Constanta, din perspectiva dispozitiilor art.318 din Codul de procedura civila, în considerarea principiului relativitatii hotarârii judecatoresti, efectele fiind produse doar între partile procesului dedus judecatii.

Chiar si în situatia în care SC E.-S. SRL ar fi avut calitatea de parte în proces, critica deciziei prin prisma dispozitiilor art.318 din Codul de procedura civila este neîntemeiata, în conditiile în care, nu a avut calitatea de recurenta, deci instanta de recurs nu a fost investita cu o cerere de recurs din examinarea careia sa fi omis a cerceta vreunul din motivele invocate.

În concluzie, pentru considerentele aratate mai sus Curtea a respins ca nefondate contestatiile în anulare formulate în conformitate cu dispozitiile art. 318 Cod procedura civila.

Tags: Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.

Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.

Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.

Contestatia în anulare este o cale extraordinara de atac, de retractare, prin care însasi instanta ce a pronuntat hotarârea atacata, în cazurile si conditiile prevazute de lege, poate sa îsi desfiinteze propria hotarâre si sa procedeze la o noua judecata.

Numai o greseala materiala esentiala care a determinat o solutie eronata, poatew fi invocata pe calea contestatiei în anulare, fara însa a deschide dreptul partilor de a provoca rejudecarea caii de atac.

Contestatorii N.S. si L.E.C. au formulat, în contradictoriu cu intimatii A.V.A.S.Bucuresti, P.N., P.I., S.C.P.C. S.A., Oficiul Registrului Comertului Constanta si P.I. în conformitate cu art.318 cod pr.civila, contestatie în anulare, prin care solicita:

– anularea deciziei civile nr.167/COM/18.03.2005, pronuntata de Curtea de Apel Constanta;

– admiterea recursului declarat de recurentii N.S. si L.E. împotriva sentintei civile nr.3558/COM/23.04.2004, pronuntata de Tribunalul Constanta;

– modificarea sentintei recurate, în sensul respingerii ca nefondata a cererii formulata de A.V.A.S. împotriva contestatorului pe temeiul art.124 din legea nr.64/1995, republicata.

I. Se arata ca, potrivit art.18 cod pr.civila, hotarârile instantei de recurs mai pot fi atacate cu contestatie (…) când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Astfel, în aplicarea acestui text de lege,instanta de recurs a omis sa cerceteze toate motivele pe care le-au invocat, în scopul modificarii sentintei atacate.

1. s-a invocat ca instanta de fond nu a aratat în ce a constat activitatea neprofitabila pe care a continuat-o si care a dus societatea la încetare de plati, nefiind suficient sa se retine doar ca a savârsit o fapta culpabila, fara ca aceasta fapta sa fie identificata si analizata. Pe de alta parte, fapta retinuta de instanta nu se încadreaza în ipoteza normei instituite la art.124 lit.c, întrucât nu reprezinta desfasurarea unnei activitati care sa fi condus societatea la încetare de plati. Din lecturarea deciziei data în recurs, rezulta ca instanta nu a cercetat acest motiv de recurs, lasându-l nesolutionat.

2. instanta de control judiciar nu a examinat celelalte motive de recurs pe care le-a invocat, referitoare la gresita solutionare de catre instanta de fond a aspectului privind raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, care nu se prezuma de drept, ci trebuie dovedit sau retinerea eronata, în opnia contestatorilor, a faptului ca existenta prejudiciului se deduce din simpla stare de încetare a platilor de catre societate.

3. instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra motivului de netemeinicie a motivului de fond, prin care a aratat ca, în mod gresit, instanta a retinut în persoana contestatorilor incidenta prev.art.124 lit.c, deoarece reclamanta nu a dovedit ca a dispus continuarea presupusei activitati în interesul ei personal.

4. continuarea activitatii în interesul personal al persoanei raspunzatoare reprezinta una din cele doua conditii de incidenta a art.124 lit.c, cealalta fiind desfasurarea din dispozitia persoanei raspunzatoare a activitatii neprofitabile care duce în mod vadit societatea la încetare de plati. Legea nu detaileaza expresia „interes personal”, dar este evident ca a avut în vedere obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material sau moral.

5. prin criticile formulate pe calea recursului, contestatorii au încercat sa demonstreze netemeinicia si nelegalitatea instantei de fond, aratând, cu referire directa la elementele raspunderii civile delictuale, de ce nu se poate retine în sarcina lor incidenta prev.art.124 lit.c. Criticile se constituie în tot atâtea motive de modificare a sentintei atacate si nu pot fi înlaturate „în bloc” fara o analiza distincta a acestora.

II. Potrivit art.318 cod pr.civila, „hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie, când dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale (…)”.

Aplicarea acestui text de lege, instanta de recurs s-a aflat în eroare cu privire la data numirii în functia de administrator a S.C.P. C. S.A. a pârâtului P. I., aceasta fiind 15.11.1995 si nu 15.04.1997 cum a retinut instanta.

Ori, eroarea în care s-a aflat instanta de recurs cu privire la numirea noului administrator, este esentiala, deoarece schimba perspectiva de abordare a prev.art.124 din lege, sub aspectul persoanei raspunzatoare.

Intimata A.V.A.S.Bucuresti a depus la dosar note scrise, prin care solicita respingerea contestatiei în anulare ca nefondata si, în consecinta, mentinerea ca temeinica si legala a deciziei civile nr.167/COM/2005 a Curtii de Apel Constanta.

Analizând criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:

Prin decizia civila nr.167/COM/2005 a Curtii de Apel Constanta, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de N.S., L.E.C., P.I. si creditoarea A.V.A.S. Bucuresti, împotriva sentintei civile nr.3558/COM/23.04.2004, pronuntata de Tribunalul Constanta.

Prin aceasta hotarâre a fost admisa cererea formulata de A.V.A.S.Bucuresti, privind atragerea raspunderii patrimoniale a pârâtilor administratori .N.S., L.E.C. si P.I.în temeiul disp.art.124 lit.c,d,f din Legea nn.64/1995, pentru suma de 43948,79 USD.

Contestatorii sustin faptul ca instanta de recurs a omis sa cerceteze toate motivele invocate.

Contestatia în anulare este o cale extraordinare de atac, de retracttare, prin care se cere însasi instantei ce a pronuntat hotarârea atacata, în cazurile si conditiile prevazute de lege, sa îsi desfiinteze propria hotarâre si sa procedeze la o noua judecata.

Cauza contestatiei în anulare este nelegalitatea hotarârii ce se ataca, nelegalitate constând în una din deficientele indiicate limitativ de art.317 si 318 cod pr.civila.

In cauza, se invoca disp.art.318 cod pr.civila.

Sub acest aspect, însa, este necesara sublinierea deosebitii dintre motiivele de casare la care se refera disp.art.318 cod pr..civila si argumentele de fapt si de drept.

Asttfel, instanta de control judiciar a raspuns la toate motivele de casare, chiar daca, uneori, a grupat argumentele folosite în dezvoltarea unui motiv de casare.

In ceea ce privesc sustinerile privind motivul prevazut de art.318 cod pr.civila, dezlegarea data recursului este rezultatul unei greseli materiale, constestatorii au avut în vedere eroarea instantei privind data numirii în functia de administrator al S.C.Poseidon Comp S.A. a lui Popescu Ion, aceasta fiind 15.11.1995 si nu 15.04.1997.

Textul vizeaza greseli de fapt, involuntare, iar nu nu greseli de judecata.

A da partilor posibilitatea de a se plânge aceleasi instante care a dat hotarârea de modul în care a apreciat probele si a solutionat raporturile dintre parti, ar însemna sa se deschida dreptul partilor de a provoca rejudecarea caii de atac.

Numai o greseala materiala esentiala care a determinat o solutie eronata, poate fi invocata pe calea contestatiei în anulare, ceea ce nu este cazul în speta de fata.

Asa fiind, criticile aduse pe aceasta cale hootaarârii pronuntata de instanta de control judiciar, sunt neîntemeiate, concluzionând instanta de control.

Decizia civila nr.566/COM/04 iulie 2005

Tags: Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.