Litigii contractuale dintre operator şi utilizator
Sentinţa Civilă nr. 368 din 08 februarie 2008 Litigii contractuale dintre operator şi utilizator Situaţia când reclamanta S.C….. S.A.Tulcea, a chemat în judecată pe pârâta X, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 1083,65 lei reprezentând servicii de apă şi canalizare şi majorări de întârziere pe perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007, cu cheltuieli de judecată. Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: În baza contractului nr. …/2007 încheiat între părţi, reclamanta a prestat pârâtei un serviciu public de apă şi canalizare în sumă de 815,08 lei şi pentru care a emis pe titulatura pârâtei facturile depuse în copie la dosarul cauzei, pe care însă aceasta nu a înţeles să le achite. Pe cale de consecinţă, se reţine că acţiunea reclamantei este întemeiată în ce priveşte contravaloarea serviciilor de apă şi canalizare prestate. Întemeiat este şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere conform prevederilor art. 19 alin. 1 din contract, potrivit cu care pârâta datorează reclamantei suma de 268,57 lei majorări de întârziere pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2007. Pentru aceste considerente, urmează a admite acţiunea şi a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1083,65 RON reprezentând 815,08 lei c/val. servicii de apă şi canalizare şi suma de 268,57 lei majorări de întârziere pe perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007.