Top

Plangere contraventionala. rovinieta

Dosar nr. 1078/179/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Decizia Civilă Nr. 35

Şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2009

Referitor la recursul declarat de S.C. (…)S.R.L. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. (…) a Judecătoriei Babadag, tribunalul reţine următoarele :

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 3761/327/2008, petenta SC (…) SRL, în contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – DRDP Constanţa – SDN Tulcea, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie nr.(…) încheiat la data de 10.07.2008 şi exonerarea de plata amenzii contravenţionale.

În motivarea în fapt, petenta a arătat că la data de 10.07.2008, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 6000 lei întrucât , în urma controlului efectuat în trafic la autotractorul cu nr. de înmatriculare (…), proprietatea sa , care se deplasa pe drumul naţional DN 22 KM 226-800 Două Cantoane , conducătorul auto (…)nu a putut prezenta nici un document personalizat care să facă dovada achiziţionării unei roviniete valabile , iar pe parbrizul autotractorului nu se afla nici un autocolant al acesteia .

A mai învederat petenta că deşi conducătorul auto a solicitat roviniete în cel puţin patru staţii de alimentare cu carburant , acestea nu avea roviniete la vânzare.

Totodată a mai precizat petenta că agentul constatator a întocmit procesul verbal , în mod abuziv şi nelegal , cu menţiunea „ contravenientul nu este de faţă pentru a face obiecţiuni ” , deşi conducătorul auto era prezent , solicitând în mod expres să îi fie înmânat procesul verbal spre semnare şi pentru a putea face alte menţiuni.

S-a mai subliniat în plângere de către petentă că , având în vedere că taxa de drum poate fi plătită şi pentru o zi , de regulă , o achită pe perioada parcurgerii drumului , atunci când este necesar , în funcţie de tipul de cursă , itinerariu, ora de încărcare/descărcare şi având în vedere dispoziţiile regulamentului european cu privire la timpii de odihnă şi conducere .

A mai învederat petenta că amenda contravenţională aplicată este mult prea mare faţă de pericolul social redus al faptei săvârşite şi de împrejurările în care fapta a fost săvârşită , fapta neavând nicio urmare şi nu a produs nici un fel de consecinţă negativă pentru participanţii în trafic .

Prin sentinţa civilă nr. 2182/15.09.2008 Judecătoria Tulcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Babadag , reţinându-se că potrivit art.32 al.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor , competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr.1078/179/2008 .

Cu ocazia judecăţii, petenta nu a solicitat încuviinţarea de probe pentru a face contra dovada celor reţinute în procesul-verbal de contravenţie .

Prin sentinţa civilă nr. 785 din 22.10.2008 Judecătoria Babadag a respins plângerea contravenţională, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie nr. (…) încheiat la data de 10.07.2008 petenta a fost sancţionată contravenţional potrivit art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, cu amendă în cuantum de 6.000 lei, reţinându-se faptul că la autotractorul cu nr. de înmatriculare (…), proprietatea petentei se deplasa pe drumul naţional DN 22 KM 226-800 Două Cantoane, iar conducătorul auto (…)nu a putut prezenta nici un document personalizat care să facă dovada achiziţionării unei roviniete valabile, iar pe parbrizul autotractorului nu se afla nici un autocolant al acesteia.

A mai reţinut Judecătoria Babdag că, în ceea ce priveşte criticile petentei cu privire la refuzul nejustificat al agentului constatator de a înmâna procesul verbal conducătorului auto pentru a-l semna şi implicit pentru a formula obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, se apreciază că acestea sunt neîntemeiate .

Conform art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să-i aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, dacă acesta este prezent, sub sancţiunea nulităţii .

În situaţia în care contravenienta sau reprezentantul acesteia nu a fost prezent , în mod obiectiv agentul constatator nu avea posibilitatea de a-i aduce la cunoştinţă acest drept .

Conducătorul auto nefiind persoana contravenientă sau reprezentantul acesteia , având simpla calitate de prepus , nu avea dreptul de a face obiecţiuni , comunicarea procesului verbal încheiat în absenţa contravenientului făcându-se în conformitate cu dispoziţiile OG nr.2/2001 .

Întrucât persoanele aflate de faţă au refuzat să-şi asume calitatea de martor, în conţinutul procesului verbal s-a făcut menţiune despre această împrejurare, în cauză fiind respectate astfel dispoziţiile art. 19 alin. ultim din O.G. nr. 2/2001 .

Cu privire la fondul cauzei, analizând procesul verbal de contravenţie, Judecătoria Babadag a constatat că s-a inserat în conţinutul acestuia, că valabilitatea rovinietei deţinută de contravenientă expirase la data de 3.03.2008, conform copiei conforme seria CCM nr. 0151298 .

Petenta nu a probat prin nici un mijloc de dovadă motivele invocate şi apărările sale, nerăsturnând prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal de contravenţie şi, cum nici din celelalte elemente identificate de instanţă nu rezultă o altă situaţie de fapt sau, cel puţin un dubiu, plângerea urmează a fi respinsă.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs petenta S.C. (…)S.R.L., care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivare, s-a arătat că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că, la momentul încheierii procesului verbal, agentul constatator era obligat să îi aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a formula obiecţiuni

De asemenea, s-a învederat că rovinietele lipseau din staţiile de alimentare cu carburant, însă prima instanţă nu a ţinut cont de această apărare.

Totodată, s-a arătat că amenda aplicată este prea mare faţă de pericolul social al contravenţiei şi s-a solicitat înlocuirea acesteia cu avertismentul.

Analizând recursul, tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :

Cu privire la primul motiv de critică, se observă că organul constatator nu avea cum să comunice conducătorului auto că acesta are dreptul să facă obiecţiuni, deoarece şoferul nu era persoana sancţionată contravenţional, neavând nici calitatea de reprezentant legal al societăţii sancţionate.

Referitor la lipsa rovinietelor din staţiile de carburanţi, tribunalul consideră că şi această critică este neîntemeiată deoarece recurenta trebuia să facă demersurile necesare pentru a procura din alte centre de desfacere, mai ales că folosea drumurile publice cu autotractorul, rovinieta anterioară fiind expirată din data de 3 martie 2008, fapta fiind descoperită la 10 iulie 2008, deci la o distanţă de 4 luni.

Cu privire la sancţiunea aplicată, respectiv 6.000 lei amendă contravenţională, tribunalul retine că acesta a fost corect dozată şi reflectă fidel gradul de pericol social al faptei.

În cauză nu se poate dispune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment, având în vedre că utilajul societăţii recurente a circulat pe drumurile publice la nu mai puţin de 4 luni după expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei anterioare.

Faţă de cele expuse, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul declarat ce S.C. (…)S.R.L. va fi respins ca nefondat.

Va fi menţinută sentinţa atacată la legală şi temeinică.

Tags: