Divort
SENTINŢA CIVILĂ NR. 129/03.02.2009
Şedinţa publică din 12.01.2009
La data de …………., s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. ………, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ……….., domiciliată în ……….., în contradictoriu cu pârâtul ………., domiciliat în ………., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: desfacerea căsătoriei încheiată între ei la data de ……., înregistrată sub nr. ………. în registrul Stării civile al Primăriei ……., încredinţarea minorelor …….., născută la data de ……… şi ……., născută la data de …….., spre creştere şi educare mamei reclamante, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorelor, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, spre a se numi „………”.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de ……., căsătorie din care au rezultat minorele …….., născută la data de …….. şi …….., născută la data de ………. De la începutul căsătoriei între ei au apărut neînţelegeri, în special datorită pârâtului care avea un comportament violent, atât faţă de ea cât şi faţă de minore, pentru aplanarea conflictelor, de multe ori, apelând la ajutorului organelor de poliţie.
Pârâtul, a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei-pârâte, încredinţarea minorelor, spre creştere şi educare, mamei reclamante, obligarea lui la plata unei pensii de întreţinere, revenirea reclamantei-pârâte la numele avut anterior căsătoriei şi să i se încuviinţeze să aibă legături personale cu minorele.
A arătat pârâtul-reclamant că reclamanta-pârâtă nu a dat dovadă de înţelegere, respect şi afecţiune, necesare într-o relaţie de căsătorie, având un comportament dispreţuitor, denigrator, concretizat în manifestări de violenţă verbală, care au degenerat în discuţii contradictorii şi certuri ce au condus la distrugerea căsătoriei.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri în copie.
La cererea părţilor, au fost audiaţi martorii …….. şi …….., pentru reclamanta-pârâtă şi …….. şi ………, pentru pârâtul-reclamant.
Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţilor, referatul fiind înaintat la dosarul cauzei la data de 04.08.2009 (fila 10 din dosar).
A fost audiată minora …….., ocazie cu care aceasta şi-a manifestat dorinţa de a rămâne cu mama sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Părţile s-au căsătorit la data de …….. din căsătoria lor rezultând minorele ………, născută la data de ………. şi ……., născută la data de ……….
Din probele administrate în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă, că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei lor fiind imposibilă din motive imputabile ambelor părţi, împrejurare faţă de care va admite în parte acţiunea principală şi cererea reconvenţională.
Având în vedere dispoziţiile art.38 C.fam. instanţa va dispune desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soţi. Motivele care au determinat adoptarea acestei soluţii nu vor fi însă precizate având în vedere dispoziţiile art.617 alin.2 Cod procedură civilă şi solicitarea ambelor părţi în acest sens.
Instanţa va dispune ca reclamanta-pârâtă să revină la numele anterior căsătoriei, acela de „……..”.
Cu privire la minorele ……., născută la data de ………. şi ………, născută la data de ……., având în vedere concluziile referatului de anchetă socială, vârsta acestora şi nu în ultimul rând înţelegerea părţilor în acest sens, instanţa apreciază că este în interesul lor să fie încredinţate spre creştere şi educare reclamantei-pârâte, care dispune de condiţii materiale şi morale pentru a le asigura o dezvoltare fizică şi intelectuală corespunzătoare.
Pe cale de consecinţă, pârâtul-reclamant va fi obligat să plătească suma de 774 lei, câte 367 lei pentru fiecare minoră, pensie de întreţinere pentru perioada 06.06.-12.12.2008, iar suma de 180 lei lunar, pensie de întreţinere, câte 90 lei lunar pentru fiecare, începând cu data de 13.12.2008 şi până la majoratul acestora.
Potrivit art. 43 alin 3 din C.fam. părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.16 din Legea 272/2004 în conformitate cu care copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Alin. 2 al acestui din urmă articol arată că se poate limita exercitarea acestui drept numai dacă există motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Cum în cauza de faţă nu s-a făcut dovada unor împrejurări de natura celor la care face referire textul de lege mai sus citat şi care să justifice limitarea exercitării dreptului pârâtului de a păstra legături cu minorele, cererea acestuia urmează a fi admisă.
Pe cale de consecinţă, va încuviinţa reclamantului să aibă legături personale cu minorele după următorul program: în a doua şi ultima săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 17,00 până duminică orele 17,00, prima săptămână din vacanţa de iarnă şi de primăvară, în luna august în vacanţa de vară.
În temeiul disp. art. 274 C.p.c. va fi obligată reclamanta-pârâtă să-i plătească pârâtului-reclamant, suma de 250 lei cheltuieli de judecată.
Tags: divort