Litigii ce pot aparea in legatura cu contractul de leasing

Din cele prezentate pana acum, se poate observa ca, contractul de leasing este o operatiune complexa, ce da nastere unor relalii juridice si economice “largi” si care tocmai datorita vastitatii sale ar putea duce la nasterea unor litigii, atat cu privire la natura operatiunilor, cat si cu privire la natura obligatiilor asumate de parti.

In Romania, pana la ora actuala, nu cunoastem sa existe solutionari ale unor litigii nascute din operatiunile de leasing.

Totusi, pentru a preintampina litigiile care s-ar putea naste pe taramul complex al contractului de leasing, este imperios necesar a ne raporta jurisprudent din alte tari.

Principalele litigii pot fi grupate in trei categorii:

a) refuzuri de finantare;

b) neconformitatea obiectului si intarzierea in predarea acestuia;

c) neplata redeventelor;

Societatea de leasing este cea care are puterea financiara de a realiza contractul de leasing, ea isi asuma obligatia de plata a bunului fata de utilizator, obligatie care daca nu este indeplinita, bunul nu poate fi livrat de catre furnizor. Tocmai de aceea litigiile pe aceasta problema sunt rare, avand in vedere ca societatea de leasing accepta incheierea contractelor numai dupa ce isi evalueaza posibilitatile financiare. In caz contrar, raspunderea este de natura contractuala.

Este posibil ca finantarea sa fie refuzata anterior contractului de leasing, respectiv a negocierilor dintre utilizator si furnizor. In aceasta situatie, raspunderea societatii de leasing este dificil de determinat, pentru ca simpla cerere de finantare pe care i-o adreseaza utilizatorul nu creeaza nici o obligatie in sarcina sa. Ar fi posibila o raspundere delictuala bazata pe refuzul de a contracta atunci cand refuzul nu este fundamentat pe un motiv rezonabil.

Refuzul de finantare poate sa atraga insa raspunderea utilizatorului atunci cand acesta a trecut la comandarea bunului de la furnizor, fara a astepta semnarea contractului de leasing. 

In materie de vanzare, livrarea neconforma a bunului atrage raspunderea vanzatorului. In cazul contractului de leasing, atunci cand sunt livrate obiecte cu defectiuni ori cu intarziere, pot aparea asemenea litigii care se complica in plus prin faptul ca exista o disociere intre calitatea de utilizator si cea de proprietar. S-ar putea formula si o actiune in justitie impotriva societatii de leasing, daca partile ar conveni astfel, pentru situatia livrarii neconforme, avand in vedere faptul ca societatea de leasing trebuie sa-1 garanteze pe utilizator pentru viciile ascunse ale bunului.

Pornind de la prevederile art. 4 lit. c din Ordonanla nr. 51 din anul 1997 potrivit carora societatea de leasing confera toate drepturile derivand din contractul de vanzare-cumparare, cu exceptia dreptului de dispozitie, partile ar avea posibilitatea de a conveni la o delegare[1]. Dispozitiile art. 4 lit. c trebuie interpretate totusi restrictiv, pentru ca potrivit art. 4 lit. f, societatea de leasing ramane obligata fata de utilizator de a-1 garanta contra evictiunii din partea oricarei persoane care ar pretinde vreun drept real (art. 4 lit. e din ordonanta nu a fost modifica prin Legea nr. 90/1998).Conform art. 5 lit. f, utilizatorul are un mandat din partea societatii de leasing, “sa apere in raporturile cu terte persoane dreptul de proprietate al societatii de leasing”. Rezulta ca societatea de leasing nu este exonerata de garantia contra evictiunii fata de utilizator.

c) Neplata redeventelor

Utilizatorul obtine o viziune optimista, cu ajutorul operatiunilor de leasing, asupra posibilitatilor de realizare a obiectivelor concrete prin folosirea bunurilor aflate in proprietatea altora. Aceasta poate conduce la perfectarea de contracte de leasing de bunuri ce depasesc puterea de plata a utilizatorului. Concret, utilizatorul nu va putea face fata obligatiei de plata a redevenlelor.

In acest caz, societatea de leasing are doua posibilitati:

fie actiunea in justitie pentru executarea silita a obligatiilor, fie cere rezilierea contractului cu daune-interese.

Contractul de leasing este un contract cu executie succesiva si ca atare rezilierea ca sanctiune specifica acestui tip de contracte nu poate reactiva. Ca urmare, rezilierea contractului are ca efect obligarea utilizatorului la restituirea lucrului catre societatea de leasing si plata de daune-interese.

Societatea de leasing are la indemana insa si calea unei actiuni in revendicare pentru recuperarea bunului, atunci cand utilizatorul 1-a subinchiriat ori vandut, deoarece este proprietara acestui bun.

Dreptul de proprietate al societatii de leasing constituie un pericol pentru tertii care au crezut ca utilizatorul era proprietarul bunului. Acest pericol poate fi inlaturat insa prin publicitatea leasing-ului; daca publicitatea s-a realizat, tertii nu vor putea invoca beneficiul dispozitiilor art. c, conform carora posesia de buna credinta a bunurilor mobile a tertilor dobanditori echivaleaza cu dreptul de proprietate.

Daunele interese datorate de utilizator in cazul rezilierii contractului pe motivul neplalii redevenlelor vor fi stabilite pe baze contractuale sub forma unei clauze penale. In lipsa unei clauze penale, daunele-interese vor fi calculate conform art. 10 din Ordonanta nr. 51/1997, cuprinzand cuantumul valoric al redeventei care a ramas de platit pana la expirarea contractului de leasing. Daunele-interese, asa cum sunt stabilite de ordonanta, sunt mari, punand utilizatorul intr-o situalie inechitabila.

Tinand cont ca prin redeventele platite utilizatorul a rambursat deja o parte din valoarea bunului si ca de obicei valoarea de piata a bunului in momentul restituirii este mai mare decat valoarea reziduala a acestuia, prin aceste dauneinterese, societatea de leasing beneficiaza de o imbogatire nemeritata.

Din aceasta cauza, legiuitorul francez, de exemplu, a linut sa limiteze cuantumul daunelor-interese, instituind si o formula rezonabila de calcul a acestora. Astfel conform art. 21 din Legea din 10 ianuarie 1978, paguba este data de suma redeventelor neplatite inca, plus valoarea reziduala a acestora, din care se scade valoarea de piata a bunului.

Raspunderea societatilor de leasing nu opereaza doar in cazurile aratate mai sus. Astfel, in art. 18 al. 1 se prevede ca fiind contraventie faptul ca societatea de leasing nu a obtinut avizul Ministerului Finantelor (asa cum este prevazut in art. 14 din Ordonanta Guvernamentala nr. 51/1997). Lipsa autorizatiei poate fi urmarea faptului ca, ori nu a fost eliberata, ori ca a fost retrasa.

Ca urmare, ipoteza acestei masuri de sanctionare ar fi trebuit formulata in sensul ca “se continua activitatea societatii de leasing dupa ce Ministerul Finantelor i-a retras autorizarea”.

In acest mod ar fi respectata regula de principiu stabilita prin Legea nr. 32/1968 privind contraventiile, in sensul ca exista o asemenea fapta, anume societatea de leasing incalca o dispozitie cu caracter administrativ (retragerea autorizatiei), data in temeiul Legii (respectiv a Ordonantei Guv. nr. 51/1997).

In ceea ce priveste consecinta prevazuta in art. 18 al. 1 din ordonanta, este de observat ca a fost stabilita doar limita minima a amenzii, respectiv “cel putin 10% din valoarea contractuala perfectata”.

Ori, o sanctiune, pentru a fi corect individualizata si a fi evitate abuzurile functionarilor care le-ar aplica, trebuie sa aiba o limita.

Ne intrebam, in consecinta: dupa care criterii se vor conduce functionarii organelor teritoriale ale Ministerului Finantelor daca vor constata existenta contraventiei? Care vor fi criteriile pe care instanta sesizata cu plangere le poate avea in consideratie, daca va constata ca exista cu adevarat fapta contraventionala pentru a stabili legalitatea individualizarii raspunderii, in vederea inlaturarii unui eventual abuz al functionarului public?

Asa cum este formulat art. 18 al. 1 din Ordonanta Guvemamentala nr. 29 si O.G. 51/1997, ar rezulta ca limita maxima se afla la libera alegere a functionarului public pentru ca Legea a omis sa o precizeze, ceea ce este inadmisibil.

In acelasi timp, este de observat ca, prin art. 18 al. 3 al Ordonantei nr. 5l/1997, se prevede ca impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, se poate formula plangere “la instanta in raza careia s-a savarsit contraventia, conform Legii”.

Sigur ca datorita semnificatiei deosebite pe care o are practicarea activitatii de leasing, dupa ce Ministerul Finanlelor a retras autorizatia, in mod firesc ar fi ca tribunalul sa aiba competenla de solutionare in prima instanta.

Adaugam si faptul ca in cazul retragerii autorizatiei, daca se continua activitatea societatii de leasing, nu este exclusa angajarea raspunderii penale ori civile.

Autor:  Culic Ana

---

[1]Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu-“Operatiuni de leasing”, Ed. Lumina Lex, 1998, pag. 115-116