2005. Acordarea de bunuri în compensare – atributul exclusiv al unitatii detinatoare. Limitele controlului judecatoresc.

Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine consiliului local, în temeiul art. 38 lit. h din Legea 215/2001, consiliul fiind singura entitate îndrituita sa analizeze daca un bun proprietatea unitatii administrativ teritoriale trebuie sau nu mentinut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale.

Prin urmare, instanta nu poate dispune, contrar prevederilor legale mentionate, de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile pentru ca astfel s-ar micsora patrimoniul unitatii administrativ teritoriale împotriva vointei titularului dreptului si în absenta oricarei justificari legale.

Prin cererea înregistrata sub nr. 45/118/2006 pe rolul Tribunalului Constanta, reclamantul S.N.G. a investit instanta, în contradictoriu cu Primarul Orasului Eforie, solicitând anularea dispozitiei nr. 375/8.09.2006 prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire în natura a terenului în suprafata de 300 m.p., situat în Eforie, lotul 421 din parcelarea Movila Techirghiol si acordarea masurilor reparatorii.

Motiveaza reclamantul ca a solicitat restituirea bunului imobil ce a apartinut tatalui sau S.G.G. Prin dispozitia contestata notificarea formulata a fost respinsa cu motivarea ca reclamantul nu poate face dovada proprietatii bunului în perioada de referinta, respectiv 6.03.1945 – 22.12.1989.

Reclamantul a aratat ca potrivit prevederilor Legii 10/2001 este repus în dreptul de acceptare a succesiunii tatalui sau prin cererea adresata unitatii detinatoare.

Prin sentinta civila nr. 811/16.04.2007 Tribunalul Constanta a admis actiunea, a dispus anularea dispozitiei nr. 375/8.09.2006, a constatat ca reclamantul are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent si a obligat pârâtul sa emita dispozitie de acordare a unui imobil în compensare pentru terenul în suprafata de 300 m.p., situat în Eforie Sud, lotul 421 în parcelarea Movila Techirghiol.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca reclamantul si-a dovedit calitatea de mostenitor al detinatorului bunului, S.G.G., prin certificatul de mostenitor nr. 121/15.11.2005 emis de B.N.P. „V. si asociatii”. Defunctul a detinut terenul în suprafata de 300 m.p., ce formeaza lotul 421 în temeiul titlului de proprietate nr. 1270/7.05.1928.

Din actele depuse la dosar, singurii descendenti ai defunctului S.G. sunt reclamantul si sora sa, S.E.C. care a parasit tara, definitiv, în anul 1976 si care nu a adresat cerere de restituire în procedura Legii 10/2001.

În cauza, dovada dreptului de proprietate a fost facuta prin titlul prezentat, astfel ca sarcina probei a fost rasturnata în favoarea pârâtilor care nu au combatut acest titlu cu nici un alt înscris.

Imobilul a fost preluat atât prin prisma dispozitiilor Legii 10/2001 care a prevazut ca preluarile în baza acestui act normativ sunt abuzive cât si prin faptul ca Decretul 111/1951 contravenea flagrant dispozitiilor constitutionale în vigoare la acea data care ocroteau proprietatea iar în actul de preluare a fost trecuta o alta persoana decât detinatorul bunului, respectiv sora reclamantului.

În ceea ce priveste masura reparatorie instanta de fond a retinut ca potrivit art. 26 din Legea 10/2001, propunerea de despagubiri se poate face numai daca masura compensarii nu este posibila sau nu este acceptata de persoana îndreptatita.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel primarul orasului Eforie criticând hotarârea atacata pentru netemeinicie si nelegalitate astfel :

Reclamantul a solicitat instantei de fond restituirea în natura a terenului în suprafata de 300 m.p., lotul 421 si în subsidiar, în cazul în care terenul este ocupat, restituirea prin echivalent.

Instanta de fond trebuia sa aiba în vedere ca imobilul a trecut în proprietatea statului conform Decretului 111/1951 în baza sentintei civile nr. 2204/11.05.1961 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta, hotarâre ce este definitiva si se bucura de autoritate de lucru judecat.

Desfiintarea unei hotarâri judecatoresti nu se poate solicita în nicio situatie pe cale incidentala în cadrul altui proces ci numai prin exercitarea cailor de atac prevazute de normele procedurale.

Desi retine corect dispozitiile art. 26 al.1 din Legea 10/2001 instanta de fond prevede în dispozitivul hotarârii obligarea pârâtului la emiterea unei dispozitii privind acordarea de teren în compensare fara a retine incidenta al.5 si al.6 din art. 26 Legea 10/2001.

Instanta de fond trebuia, în temeiul art. 25 din lege, sa puna în vedere pârâtului sa faca o oferta de restituire prin echivalent în una din modalitatile prevazute de lege.

La termenul de judecata din 12.12.2007 s-a invocat exceptia tardivitatii declararii apelului.

Analizând, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civila exceptia invocata instanta retine:

Potrivit art. 284 al.1 Cod pr. civila „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel”.

La dosarul de fond se regaseste atasata dovada de comunicare a sentintei atacate numai catre reclamantul S.N.G.

Din copiile de pe condica de corespondenta si cea de evidenta a dosarelor atasate în apel rezulta ca au fost emise doua comunicari ale sentintei de fond însa, la dosar nu este atasata dovada comunicarii sentintei catre pârâtul Primarul Orasului Eforie.

În lipsa dovezii de comunicare a hotarârii atacate nu se poate calcula termenul de apel de 15 zile, conform dispozitiilor art. 284 al.1 Cod pr. civila, astfel ca apelul declarat de catre pârât se socoteste a fi declarat în termen.

În ceea ce priveste criticile formulate de catre apelantul pârât acestea sunt întemeiate în parte pentru urmatoarele considerente:

Autorul reclamantului, G.I.S., se legitimeaza ca proprietar al locului de casa în suprafata de 300 m.p., ce constituie lotul nr. 421 situat în com. Carmen Silva conform titlului de proprietate nr. 1270/7.05.1928.

Terenul a trecut în proprietatea statului în baza Decr. 111/1951, prin sentinta civila nr. 2204/11.05.1961 a fostului Tribunal popular Constanta pe numele surorii reclamantului S.E.

De pe urma defunctului S.G., decedat la 31.12.1943, au ramas ca descendenti reclamantul S.N.G. care si-a dovedit calitatea de mostenitor prin certificatul de mostenitor nr. 121/ 15.11.2005 si S.E.C. pe numele careia s-a dispus preluarea imobilului de catre stat si care nu a formulat cerere de restituire în natura.

În evidentele fiscale ale Consiliului Local Eforie bunul imobil figureaza înscris pe numele autorului reclamantului la matricola 36/1940 si pe numele surorii reclamantului S.G.E.C. la matricola 1453/1958.

Cum, în cauza, s-a dovedit ca autorul reclamantului a fost proprietarul ternului în suprafata de 300 m.p., imobilul fiind înscris în evidentele fiscale atât pe numele acestuia în anul 1940, cât si pe numele fiicei S.G.E.C. în anul 1958 nu se poate retine sustinerea apelantului pârât în sensul ca nu s-a facut dovada dreptului de proprietate asupra bunului imobil.

Reclamantul a dovedit prin înscrisurile depuse ca terenul a fost cu titlu legal de proprietate în patrimoniul autorului sau, iar apoi s-a transmis succesorilor – asa fiind si preluat în proprietatea statului – iar pârâtul nu a facut prin nici un mijloc de proba dovada contrara.

Cu privire la modul de preluare a terenului în proprietatea statului Legea 10/2001 în art. 2 lit. e prevede ca „prin imobile preluate abuziv se întelege: imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispozitii administrative sau a unei hotarâri judecatoresti pronuntate în temeiul Decr. 111/1951 privind reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscarii, confiscate, fara mostenitori sau fara stapân”.

Prin urmare Legea 10/2001 prevede expres ca preluarea bunului în proprietatea statului în baza Decretului 111/1951 constituie o preluare abuziva iar bunul se restituie fostului proprietar sau mostenitorilor acestuia. Textul mentioneaza expres ca modalitate de preluare pronuntarea unei hotarâri judecatoresti în temeiul acestui decret astfel ca, critica referitoare la faptul ca sentinta din 1961 este definitiva nefiind desfiintata, astfel ca se bucura de autoritate de lucru judecat nu poate fi retinuta.

În procedura instituita de Legea 10/2001 nu se desfiinteaza aceasta sentinta „pe cale incidentala”, ci se constata ca actul normativ în baza caruia a fost pronuntata hotarârea, contravenea dispozitiilor constitutionale în vigoare la acea data, iar preluarea bunului în baza acestui decret a fost abuziva, astfel cum, de altfel, se prevede expres în lege.

În ceea ce priveste însa, aplicarea dispozitiilor art. 26 din Legea 10/2001 critica apelantului pârât este întemeiata.

Din cuprinsul art. 26 al.1 din Legea 10/2001 rezulta ca atunci când restituirea în natura nu este posibila si se impune acordarea masurilor reparatorii prin echivalent, regula este acordarea masurilor compensatorii si numai în subsidiar, daca aceasta nu este posibila sau nu este acceptata de persoana îndreptatita, se vor face propuneri de acordare de despagubiri.

Acest text trebuie analizat, în corelare cu prevederile art. 1 al.5 din acelasi act normativ care instituia obligatia primarilor sau, dupa caz, a conducatorilor unitatilor investite cu solutionarea notificarilor, de a afisa lunar tabelul bunurilor disponibile sau, dupa caz, al serviciilor care pot fi date în compensare.

Din analiza coroborata ale celor doua texte ale legii rezulta ca autoritatea competenta sa stabileasca natura masurilor compensatorii este entitatea investita cu solutionarea notificarii, pentru ca ea este singura care poate aprecia daca masura este posibila din punctul sau de vedere, iar instanta sesizata de cel nemultumit poate dispune doar în limitele tabelului ce contine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.

În cauza, în mod corect instanta de fond a apreciat ca masura restituirii în natura nu este posibila dat fiind faptul ca terenul este ocupat de constructii dar gresit a prevazut strict ca masura reparatorie compensarea cu un alt teren desi dispozitiile art. 26 prevad alternativa acordarii si de alte bunuri sau servicii în compensare sau acordarea de despagubiri.

La judecata cauzei în fond, s-a depus tabelul cuprinzând bunurile ce pot fi acordate în compensare, mentionându-se parcelarile unde pot fi acordate suprafete de teren în compensare.

Ori, fata de aceasta lista depusa în conformitate cu dispozitiile art. 1 al.5 din Legea 10/2001 si de prevederile art. 26 instanta retine ca masura compensarii cu un alt teren trebuie sa se raporteze numai la suprafetele de teren înscrise în tabel.

Pe cale de consecinta, Curtea va admite apelul si va schimba în parte sentinta tribunalului în sensul ca va fi obligat pârâtul sa emita decizie de acordare a unui teren în compensare din tabelul cu bunuri disponibile afisat cu adresa 8293/1.03.2007 si în cazul în care aceasta masura nu este acceptata pârâtul va acorda în compensare alte bunuri sau servicii ori va propune despagubiri în conditiile legii.

Decizia civila nr. 1/C/09.01.2008

Etichete: Legea nr.10/2001