Top

Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( IV )

Activele debitoarei în faliment, aflate într-o stare precară şi având o valoare diminuată ca efect al degradării constante şi al cheltuielilor impuse de minima lor conservare, vor putea fi vândute în condiţiile art. 84 alin.2 teza a II-a şi ale art. 84 alin.3 din Legea nr.64/1995 republicată, cu acordul judecătorului sindic.

S.C. MAESTRO S.R.L. – lichidator al S.C. OLIMPUS S.A. Mangalia – societate în faliment a solicitat judecătorului sindic să încuviinţeze valorificarea unor imobile determinate ale debitoarei (ferma zootehnică, depozite şi sere, etc.), într-o etapă anterioară celei reglementate de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

Principalul considerent invocat în susţinerea prezentei cereri l-a constituit starea precară a clădirilor menţionate şi dificultatea asigurării unor condiţii optime de pază şi conservare.

Art. 84 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată prevede că lichidatorul poate să vândă oricând bunurile perisabile sau cele supuse deprecierii iminente. Bunurile care implică mari cheltuieli de conservare vor putea fi vândute cu aprobarea comitetului creditorilor sau, când acesta nu există, cu aprobarea adunării creditorilor.

Conform art. 84 alin. 3 din lege, judecătorul sindic va putea dispune vânzarea de bunuri importante din averea debitorului, numai cu acordul prealabil al adunării creditorilor, dat cu o majoritate de două treimi din valoarea creanţelor verificate.

Legea reglementează, prin textele enunţate, situaţia bunurilor supuse deprecierii iminente ori care presupun cheltuieli de conservare, stabilind modalitatea prin care o asemenea măsură se înscrie în ansamblul celor a căror finalitate o reprezintă prevenirea pagubelor şi creşterea averii debitorului în faliment.

În speţă, activele menţionate au o stare precară, valoarea lor diminuându-se ca efect al degradării constante şi al cheltuielilor impuse de minima lor conservare.

Unele dintre active nu au putut fi, de altfel, valorificate nici în cursul procedurii reorganizării judiciare, anterioare momentului ridicării dreptului de a-şi conduce activitatea, fiind estimată o perioadă îndelungată de obţinere a unor oferte de cumpărare.

Faţă de sumele alocate lunar pentru pază şi conservare – cca. 67.000.000 lei – şi de reducerea continuă a posibilităţii de valorificare optimă a activelor, judecătorul sindic a solicitat şi a obţinut acordul adunării creditorilor, pentru vânzarea bunurilor debitoarei.

În consecinţă, vânzarea a fost aprobată mai înainte de aplicarea dispoziţiilor art. 100 din lege, prin incidenţa prevederilor sus-menţionate.

(sentinţa civilă nr. 1575 COM/ 18.03.2002, irevocabilă prin nerecurare)

Tags: