Top

Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. Autoritate de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă pronunţată de judecătorul sindic asupra contestaţiei formulate în condiţiile art. 88 din Legea nr. 64/1995 republicată sunt determinate cu titlu definitiv suma, rangul şi natura creanţei.

Soluţia pronunţată într-o asemenea contestaţie se bucură de autoritate de lucru judecat faţă de obiecţiunile la planul de distribuţie, prin care se tinde la analizarea aceloraşi elemente legate de cuantumul şi rangul de preferinţă al creanţelor personalului navigant.

Creditorii – persoane fizice au formulat, în condiţiile art. 107 din Legea nr. 64/1995 republicată, obiecţiuni asupra planului de distribuire parţială a sumelor obţinute din averea debitorului C.N.M. NAVROM S.A., care a fost înregistrat la grefa Tribunalului Constanţa şi afişat la 05.12.2000.

În motivarea acestor obiecţiuni s-a arătat că sumele datorate fiecăruia pentru perioada de ambarcare pe navele debitoarei în faliment constituie creanţe privilegiate, faţă de dispoziţiile Codului comercial şi ale Convenţiei privind unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, Bruxelles, 1952, la care România a aderat prin Legea nr. 91/1995.

Reclamanţii au susţinut că în raport de acest rang preferenţial acordat de lege, este nefondată şi abuzivă o repartiţie a sumelor obţinute din averea debitoarei altor creditori decât foştii salariaţi – personal navigant, motiv pentru care s-a solicitat refacerea ordinii de prioritate în cadrul planului de distribuţie şi acoperirea cu prioritate a sumelor reprezentând drepturile băneşti restante.

În cauză a fost pusă în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat, ea fiind reţinută în considerentele hotărârii pronunţate.

Puterea de lucru judecat este reglementată ca o prezumţie legală, absolută şi irefragabilă în textul art. 1201 cod civil şi ca o excepţie de fond, peremtorie şi absolută, în condiţiile art. 166 cod proc.civilă. Autoritatea de lucru judecat urmăreşte ca o cerere să nu fie judecată în mod definitiv decât o singură dată, evitându-se astfel pronunţarea unor hotărâri contradictorii asupra aceloraşi elemente.

În speţă este întrunită tripla identitate la care se referă art.1201 cod civil.

Astfel, prin sentinţele civile pronunţate de judecătorul sindic asupra contestaţiilor lichidatorului faţă de creanţele acestor creditori, în condiţiile art. 88 din Legea nr. 64/1995 republicată, au fost determinate cu titlu definitiv suma, rangul şi natura creanţelor izvorâte din contractele de ambarcare. Rezultatul soluţionării acestor contestaţii s-a materializat în întocmirea tabelului definitiv al obligaţiilor debitoarei, moment care a marcat începutul procedurii de lichidare judiciară în faliment.

Creditorii nu au exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate asupra contestaţiilor.

Litigiul ce face obiectul prezentelor obiecţiuni se poartă între aceleaşi părţi, dar cu calităţi inversate, respectiv între creditorii-contestatori şi lichidator – ca reprezentant legal al debitorului aflat în faliment şi se referă la aspecte (rang de preferinţă în recuperarea acţiunilor) asupra cărora instanţa a tranşat deja, prin contestaţii.

Sub acest aspect, soluţiile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor la tabelul obligaţiilor debitoarei se bucură de autoritate de lucru judecat faţă de orice litigiu ulterior, care tinde la analizarea aceloraşi elemente legate de cuantumul şi rangul de preferinţă al creanţelor personalului navigant, chiar dacă temeiul în drept al noii acţiuni este raportat la alt text de lege.

Faţă de aceste considerente, obiecţiunile la planul preliminar de distribuire, care se referă exclusiv la aspectele menţionate, iar nu la neregularităţi privind distribuţia propriu-zisă, vor fi respinse pentru autoritate de lucru judecat.

(sentinţa civilă nr. 208 COM/05.02.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 582/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags:

Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. ( IV )

În procedura reorganizării judiciare şi a falimentului nu sunt incidente dispoziţiile Convenţiei Internaţionale pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime, Bruxelles, 1926. În consecinţă, rangul de prioritate al creanţelor declarate de personalul ambarcat este cel reglementat prin Legea nr. 64/1995, iar nu cel dat de dispoziţii speciale aplicabile în procedura clasică de urmărire silită asupra navelor.

Creditorul SBN a formulat, în contradictoriu cu debitoarea CNM NAVROM S.A. şi lichidatorul desemnat în cauză, obiecţiuni asupra planului de distribuire parţială înregistrat la grefa tribunalului şi afişat la 05.12.2000.

S-a susţinut că în mod greşit lichidatorul a menţionat creanţa de 3.925 dolari SUA, aferentă perioadei de voiaj internaţional cuprinsă între 31.05.1996 – 17.01.1997, pe rangul de prioritate dat de art. 108 pct. 9 din Legea nr. 64/1995. Reclamantul creditor a solicitat, în consecinţă, schimbarea ordinii de prioritate a creanţei sale şi recunoaşterea caracterului privilegiat al sumei declarate, în virtutea dispoziţiilor speciale ale Codului comercial şi ale Convenţiei Internaţionale pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime, Bruxelles, 1926.

Obiecţiunile sunt nefondate.

Actul normativ care statuează asupra rangului de prioritate al creanţelor declarate pe parcursul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este Legea nr. 64/1995. Norma cuprinsă în art. 108 din lege stabileşte, cu caracter imperativ, ordinea de distribuire a fondurilor obţinute din lichidarea bunurilor debitoarei, între creditorii fără garanţii reale.

La poziţia art. 108 pct. 3 s-a configurat rangul creanţelor izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult şase luni anterioare deschiderii procedurii.

Ca atare, în prezenta cauză vor fi înscrise pe acest rang creanţele generate de contractele de muncă pe o perioadă de cel mult şase luni anterioare deschiderii procedurii, dispusă de judecătorul sindic prin sentinţa civilă 1631/26.11.1998.

Creditorul este titularul unei creanţe născute anterior acestei perioade (31.05.1996 – 17.01.1997), constatate prin sentinţa civilă nr.16043/ 26.10.1998 a Judecătoriei Constanţa.

În speţă nu sunt incidente dispoziţiile Convenţiei Internaţionale pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime, Bruxelles, 1926. Acestea conferă caracter privilegiat creanţelor rezultând din contractul de angajare al căpitanului, echipajului şi celorlalte persoane de la bordul navei şi au prevalenţă faţă de reglementările similare cuprinse în Cap. IV, Titlul IX – ,,Despre creanţele privilegiate asupra vasului’’ din Codul comercial.

Legiuitorul a înţeles, însă, să trateze distinct, în cuprinsul Codului comercial, procedura falimentului, atât sub aspectul normelor de drept substanţial, cât şi al celor cu caracter procedural, iar nu ca pe o formă atipică, dar subsumată executării silite comune.

Delimitarea normelor privind executarea silită de drept comun (inclusiv a celor referitoare la urmărirea şi vânzarea silită a navelor) de cele ale falimentului, se regăseşte şi în actuala reglementare.

Fiind lege specială, cu norme ce se aplică în mod prioritar faţă de normele dreptului comun, Legea nr. 64/1995 consacră ordinea de prioritate a creanţelor, fără a fi prevăzută expres o excepţie în acest sens, de raportare la dispoziţii similare.

Având în vedere aceste considerente, obiecţiunile creditorului vor fi respinse ca nefondate.

(sentinţa civilă nr. 3154 COM/ 18.12.2000, irevocabilă conform deciziei civile nr. 607/2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Tags:

Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. ( III )

Contestaţia creditorului referitoare la refuzului lichidatorului de a înscrie, în planul de distribuţie parţială, creanţa constatată prin hotărâre judecătorească, pe considerentul nerepartizării nici unei sume către acest creditor cu ocazia distribuirii, este întemeiată.

Planul de distribuţie trebuie să menţioneze atât creanţele declarate, cât şi sumele eventual repartizate pe baza procentului de acoperire stabilit de lichidator.

Prin sentinţa civilă nr.546 COM/28.02.2000, judecătorul sindic a admis contestaţia lichidatorului şi a respins ca nefondată cererea creditorului BV de declarare a creanţei formulate în cursul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de CNM NAVROM S.A.

Curtea de Apel Constanţa, soluţionând recursul declarat de creditor împotriva acestei sentinţe, a admis calea de atac, a casat hotărârea şi a respins ca neîntemeiată contestaţia lichidatorului, apreciind pe fond asupra legitimităţii creanţei.

Curtea a considerat că persoana fizică a probat existenţa sumei datorate de CNM NAVROM S.A. pentru perioada aferentă voiajului efectuat, cu adeverinţa eliberată de operatorul navei.

Întrucât până la data soluţionării acestei contestaţii s-a prezentat de către lichidator un tabel definitiv, iar ulterior şi un plan parţial de distribuire a sumelor obţinute din vânzarea unei părţi din averea debitorului, creditorul a formulat o nouă contestaţie, criticând refuzul lichidatorului de a-l menţiona, cu sumele reţinute ca justificate, pe ambele tabele.

Contestaţia este întemeiată.

Faţă de soluţia irevocabilă prin care s-a statuat asupra cuantumului şi rangului de prioritate al creanţei sale, creditorul este îndreptăţit la înscrierea sumei declarate pe tabelul definitiv al obligaţiilor debitorului, dar şi la menţionarea aceleiaşi sume cu ocazia întocmirii tabelului parţial de distribuire, independent de partea de creanţă ce poate fi sau nu acoperită în această etapă procesuală.

(sentinţa civilă nr. 3156 COM/ 18.12.2000, irevocabilă prin nerecurare)

Tags:

Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. ( II )

Pe calea opoziţiei la planul de distribuţie parţială nu pot fi invocate aspecte legate de caracterul privilegiat al unei creanţe, cu consecinţa schimbării rangului de prioritate dat de tabelul creanţelor debitoarei în faliment.

Creditorii – persoane fizice, foşti salariaţi ai C.N.M. NAVROM S.A. Constanţa – societate în faliment, au formulat în condiţiile art. 107 din Legea nr. 64/1995 republicată, opoziţii la planul de distribuţie parţială prezentat de lichidatorul S.C. Pricewaterhouse Coopers Management Consultants S.R.L., solicitând ca prin admiterea acestor cereri să le fie schimbată ordinea de prioritate – pe tabelul obligaţiilor debitoarei – de la art. 108 pct. 9 din lege, la art.108 pct. 3.

Opoziţiile au fost motivate prin existenţa naturii privilegiate a acestor creanţe, recunoscute ca atare de Codul comercial, sumele pretinse fiind izvorâte din contracte de muncă încheiate de salariaţi cu debitoarea – companie de navigaţie sau cu operatorii navelor acesteia; acordarea, prin urmare, a rangului de prioritate dat de natura acestei creanţe constituie modalitatea legală de recuperare a drepturilor băneşti cuvenite.

În soluţionarea acestor opoziţii, judecătorul sindic a statuat asupra următoarelor aspecte:

Cadrul de reglementare a procedurii falimentului este dat de dispoziţiile Legii nr. 64/ 1995. Norma cuprinsă în art. 108 stabileşte, în mod imperativ, ordinea de distribuire a fondurilor obţinute din lichidarea bunurilor debitoarei, între creditorii fără garanţii reale.

Fiind o normă specială, ea derogă de la dispoziţiile cu caracter general aplicabil situaţiilor similare, de urmărire silită a comerciantului-debitor, reglementate de Codul comercial.

Conform art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, urmează a fi înscrise la acest rang de prioritate creanţele izvorâte din contractele de muncă, pe cel mult şase luni anterioare deschiderii procedurii.

Faţă de data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului în prezenta cauză (26.11.1998), vor fi înscrise pe acest rang de prioritate doar acele creanţe care s-au născut cu şase luni anterioare acestui moment.

Întrucât creanţele menţionate nu se regăsesc în această situaţie, opoziţiile vor fi respinse ca nefondate.

(sentinţa civilă nr. 1001 COM/ 25.02.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 765/2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Tags:

Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. ( I )

Obiecţiunile formulate faţă de planul de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului constituie în fapt contestaţii asupra măsurilor preconizate de lichidator prin planul de distribuţie.

Sesizarea judecătorului sindic cu o asemenea acţiune nu poate determina, în principiu, modificarea valorii creanţelor declarate şi a rangului lor de prioritate, astfel cum se regăsesc pe tabelul obligaţiilor; aceste aspecte ţin de judecata asupra legalităţii şi valabilităţii sumelor pretinse de creditori şi pot face obiectul contestaţiilor asupra creanţelor declarate.

Creditorul AS a solicitat judecătorului sindic să aprobe acoperirea integrală a creanţei sale chirografare de 3.500.000 lei, din sumele obţinute din vânzarea averii debitoarei S.C. F S.A. – societate în faliment, evidenţiate prin raportul depus de lichidator şi de planul de distribuire propus.

S-a susţinut că suma pretinsă nu include majorări sau dobânzi şi că valoarea redusă a acesteia ar putea permite acoperirea integrală a creanţei.

Obiecţiunile sunt nefondate.

În cauză, creditorul-persoană fizică a fost înscris pe tabelul preliminar al creanţelor conform art. 108 pct. 9 din Legea nr. 64/1995 republicată, avându-se în vedere natura şi rangul conferit de lege acestor pretenţii (contravaloarea îngrăşămintelor chimice comandate, achitate în avans şi nelivrate).

Împotriva acestei măsuri a fost formulată contestaţie, soluţionată în sensul respingerii acesteia, ca nefondate; sentinţa pronunţată în soluţionarea contestaţiei asupra rangului de prioritate al acestei creanţe a rămas irevocabilă prin anularea recursului, conform deciziei civile nr. 75 COM/ 06.03.2000 a Curţii de Apel Constanţa.

După finalizarea etapei referitoare la întocmirea tabelului definitiv al obligaţiilor debitorului şi vânzarea bunurilor acestuia, creditorii pot formula obiecţiuni asupra planului de distribuire prezentat de către lichidator.

Aceste obiecţiuni, care constituie în fapt contestaţii asupra măsurilor preconizate de lichidator prin planul de distribuţie, pot avea ca obiect: stabilirea sumei ce urmează a fi primită după distribuire, prin aplicarea corectă a algoritmului de calcul între categoriile de creditori, procentul de acoperire al unora dintre creanţe, în raport de natura şi rangul de prioritate, precum şi modalitatea concretă propusă pentru primirea sumelor.

Printr-o obiecţiune la planul de distribuţie nu se poate modifica, de principiu, valoarea creanţelor declarate faţă de debitor şi rangul de prioritate al acestora, întrucât aceste aspecte ţin de judecata asupra legalităţii şi valabilităţii sumelor pretinse de creditori, prin contestaţii asupra declaraţiilor de creanţe.

În speţă, raportul lichidatorului şi planul de distribuţie nu prevăd posibilitatea acoperirii integrale a sumelor înscrise pe tabelul definitiv la un rang prioritar celui pe care se află creanţa reclamantului, astfel că nu se poate admite cererea de acoperire integrală şi cu precădere a acestei sume.

(sentinţa civilă nr. 3153 COM/ 18.12.2000, irevocabilă conform deciziei civile nr. 209/21.05.2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Tags:

Faliment. Vânzarea spaţiilor locative către angajaţi. Determinarea valorii de vânzare.

Întrucât prin raportul de evaluare al spatiilor de locuit care se află în patrimoniul debitoarei în faliment s-a determinat un preţ mare în comparaţie cu cel rezultat din aplicarea coeficienţilor prevăzuţi de Decretul-Lege nr. 61/ 1990, judecătorul sindic va încuviinţa valorificarea imobilelor, către foştii angajaţi, la un preţ determinat în raport de criteriile Decretului-Lege nr. 61/ 1990.

Contestatorii – persoane fizice au chemat în judecată S.C TOMISTEX S.A. Constanţa – în faliment, prin lichidator S.C. STAFF S.R.L., pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare asupra locuinţelor deţinute în calitate de chiriaşi, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 şi a Decretului-Lege nr. 61/1990.

Din considerentele acţiunii a rezultat că reclamanţii sunt foşti salariaţi ai debitoarei, că în cauza privind falimentul societăţii a fost întocmit un raport de evaluare al spaţiilor de locuit şi că preţul stabilit de evaluator este mare în comparaţie cu cel rezultat din aplicarea coeficienţilor prevăzuţi de Decretul-Lege nr. 61/ 1990.

Acţiunea a fost admisă.

Prin sentinţa civilă nr. 1897COM/1999, judecătorul sindic a aprobat vânzarea directă a spaţiilor locative ( locuinţe de serviciu ) deţinute de chiriaşi – foşti salariaţi ai societăţii.

Întrucât prin raportul de evaluare s-a avut în vedere valoarea de circulaţie a unor asemenea spaţii, în funcţie de preţurile pieţei, judecătorul sindic a decis – în temeiul prezentei cereri – valorificarea imobilelor la un preţ determinat în raport de criteriile Decretului-Lege nr. 61/ 1990.

(sentinţa civilă nr. 386 COM/ 18.02.2000, irevocabilă prin nerecurare)

Notă: Soluţia, menită să atenueze impactul social al falimentului societăţii comerciale, tinde să suplinească lacunele din lege (existente şi în actuala reglementare a O.G. nr. 38/ 2002) referitoare la vânzarea directă a unor imobile ale debitoarei.

Legea nr. 64/ 1995 nu a reglementat cazurile în care se poate aprecia asupra necesităţii valorificării directe a imobilului, lăsând la ,,propunerea lichidatorului, aprobată de judecătorul sindic’’ această situaţie ce poate genera ulterior contestaţii ale creditorilor chirografari (pentru care nu există obligaţia notificării propunerii, potrivit legii).

Dacă determinarea valorii imobilului în cauză se realizează de un expert, în condiţiile art. 100 alin. 3 din lege, judecătorul sindic va fi pus în situaţia de a aprecia – fără acordul creditorilor – asupra vânzării la un preţ sau la altul, urmărind un echilibru de echitate între interesele creditorilor, de a obţine o valoare cât mai consistentă din valorificarea patrimoniului societar, pe de o parte, şi interesul foştilor salariaţi, de a beneficia de locuinţă şi după încetarea raporturilor de muncă, pe de altă parte.

Considerăm că în speţă, prima hotărâre a judecătorului sindic – de vânzare directă a spaţiilor locative – trebuia să cuprindă şi elementele de determinare a preţului la care aceste imobile urmau a fi vândute, precum şi faptul că în absenţa unor texte imperative, nimic nu împiedică supunerea votului adunării creditorilor a propunerii lichidatorului de vânzare a spaţiilor locative către foştii chiriaşi, sub toate aspectele.

Tags:

Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( IV )

Activele debitoarei în faliment, aflate într-o stare precară şi având o valoare diminuată ca efect al degradării constante şi al cheltuielilor impuse de minima lor conservare, vor putea fi vândute în condiţiile art. 84 alin.2 teza a II-a şi ale art. 84 alin.3 din Legea nr.64/1995 republicată, cu acordul judecătorului sindic.

S.C. MAESTRO S.R.L. – lichidator al S.C. OLIMPUS S.A. Mangalia – societate în faliment a solicitat judecătorului sindic să încuviinţeze valorificarea unor imobile determinate ale debitoarei (ferma zootehnică, depozite şi sere, etc.), într-o etapă anterioară celei reglementate de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

Principalul considerent invocat în susţinerea prezentei cereri l-a constituit starea precară a clădirilor menţionate şi dificultatea asigurării unor condiţii optime de pază şi conservare.

Art. 84 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată prevede că lichidatorul poate să vândă oricând bunurile perisabile sau cele supuse deprecierii iminente. Bunurile care implică mari cheltuieli de conservare vor putea fi vândute cu aprobarea comitetului creditorilor sau, când acesta nu există, cu aprobarea adunării creditorilor.

Conform art. 84 alin. 3 din lege, judecătorul sindic va putea dispune vânzarea de bunuri importante din averea debitorului, numai cu acordul prealabil al adunării creditorilor, dat cu o majoritate de două treimi din valoarea creanţelor verificate.

Legea reglementează, prin textele enunţate, situaţia bunurilor supuse deprecierii iminente ori care presupun cheltuieli de conservare, stabilind modalitatea prin care o asemenea măsură se înscrie în ansamblul celor a căror finalitate o reprezintă prevenirea pagubelor şi creşterea averii debitorului în faliment.

În speţă, activele menţionate au o stare precară, valoarea lor diminuându-se ca efect al degradării constante şi al cheltuielilor impuse de minima lor conservare.

Unele dintre active nu au putut fi, de altfel, valorificate nici în cursul procedurii reorganizării judiciare, anterioare momentului ridicării dreptului de a-şi conduce activitatea, fiind estimată o perioadă îndelungată de obţinere a unor oferte de cumpărare.

Faţă de sumele alocate lunar pentru pază şi conservare – cca. 67.000.000 lei – şi de reducerea continuă a posibilităţii de valorificare optimă a activelor, judecătorul sindic a solicitat şi a obţinut acordul adunării creditorilor, pentru vânzarea bunurilor debitoarei.

În consecinţă, vânzarea a fost aprobată mai înainte de aplicarea dispoziţiilor art. 100 din lege, prin incidenţa prevederilor sus-menţionate.

(sentinţa civilă nr. 1575 COM/ 18.03.2002, irevocabilă prin nerecurare)

Tags:

Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( III )

Dacă în cauză nu se probează că menţinerea anumitor bunuri în patrimoniul debitoarei, până la momentul începerii lichidării, este prejudiciabilă pentru bunul mers al procedurii, cererea de vânzare a lor, pe temeiul art. 84 alin. 3 din Legea nr.64/1995 republicată, este nejustificată.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 64/1995 republicată, lichidatorul va lua măsuri de conservare a bunurilor debitoarei.

În cazul bunurilor importante ca valoare (terenuri, construcţii) valorificarea mai înainte de definitivarea tabelului obligaţiilor în condiţiile alin. 3 implică aprecierea cheltuielilor de conservare, în raport de fondurile deţinute şi de modalitatea în care ele grevează activul patrimonial.

Scopul acestei evaluări este acela de a asigura o valorificare mai eficientă a bunurilor din averea debitoarei şi, totodată, de a împiedica o creştere a pasivului prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate.

În speţă, terenurile a căror vânzare se solicită în temeiul art. 84 alin.3 sunt active ale societăţii debitoare, predate spre folosinţă terţelor societăţi, care au drept de proprietate asupra construcţiilor aflate pe aceste suprafeţe, cumpărate în procesul de privatizare.

Administrarea terenurilor se realizează de către cumpărătorii construcţiilor, aceştia fiind obligaţi, conform contractului, să suporte taxele, impozitele şi utilităţile consumate, în schimbul unei sume stabilite de comun acord, pentru cedarea folosinţei de către proprietar.

În consecinţă, în cauză nu s-a dovedit că menţinerea acestor bunuri în patrimoniul debitoarei, până la momentul începerii lichidării, este prejudiciabilă pentru bunul mers al procedurii, fiind nejustificată cererea de vânzare a lor, pe acest temei.

(sentinţa civilă nr. 8 COM/08.01.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 137/2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Tags:

Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( II )

Încuviinţarea de către judecătorul sindic a vânzării unui bun de o valoare însemnată din averea debitoarei, mai înainte de finalizarea contestaţiilor asupra creanţelor şi de definitivarea tabelului obligaţiilor presupune acordul creditorilor, dat cu o majoritate de două treimi din valoarea creanţelor verificate.

Lichidatorul societăţii comerciale FLORICA’ 95 S.A. – în faliment a învestit judecătorul sindic cu o cerere privind aprobarea vânzării activului Restaurant ,,Aladin’’ aflat în patrimoniul debitoarei, temeiul în drept invocat fiind art. 84 alin. 3 din Legea nr. 64/1995 republicată.

În considerente, titularul acţiunii a arătat că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, ce implică mari cheltuieli de conservare şi pază şi care face imposibilă închirierea lui către terţi. Măsura valorificării a fost supusă în prealabil votului adunării creditorilor.

Conform textului articolului menţionat, judecătorul sindic va putea dispune vânzarea de bunuri importante din averea debitoarei – terenuri, fabrici, instalaţii – numai cu acordul valabil al adunării creditorilor, dat cu majoritatea de două treimi din valoarea creanţelor verificate.

În soluţionarea cauzei s-a reţinut că aprobarea valorificării bunurilor din averea debitoarei, pe temeiul în drept invocat – deci mai înainte de momentul procesual al finalizării tabloului definitiv al obligaţiilor – presupune, pe lângă întrunirea cerinţei legate de votul majoritar al creditorilor, dovada cheltuielilor pe care le implică operaţiunile de conservare.

Cu alte cuvinte, lichidatorul poate solicita judecătorului sindic să încuviinţeze vânzarea unui bun de o valoare însemnată din averea debitoarei doar în măsura în care se probează acordul a două treimi dintre creditorii comerciantului, dar şi sumele evaluate pentru pază şi conservare, în corelare cu cele care ar fi obţinute în cursul procedurii, din valorificarea activului patrimonial.

S-a reţinut, totodată, că lichidatorul a organizat şedinţa adunării creditorilor fără a înştiinţa pe creditorul care deţine o ipotecă asupra bunului, aspect de natură a prejudicia interesele acestuia.

În consecinţă, cererea lichidatorului a fost respinsă.

(sentinţa civilă nr. 2629 COM/ 19.10.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Tags:

Faliment. Avizarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( I )

Renunţare la judecată după data deschiderii procedurii.

Până la momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, creditorul care a iniţiat procesul poate renunţa la judecată, în condiţiile art. 246 cod proc.civilă, dacă este unicul titular al unui drept de creanţă faţă de debitor.

Judecătorul sindic a dispus, la 3.09.2001, deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de societatea debitoare, ca urmare a anulării ca netimbrate a contestaţiei formulate în condiţiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 64/1995 republicate.

Ulterior, creditoarea a solicitat instanţei să ia act că înţelege să renunţe la judecata prezentei cereri, susţinând că debitoarea a achitat suma pentru care a fost promovată acţiunea.

În aceste condiţii, constatându-se că dispoziţiile art. 128 din lege fac trimitere la normele procedurale de drept comun, în măsura compatibilităţii lor cu cele specifice procedurii de faliment, precum şi faptul că – până la prezentarea actelor debitoarei – unicul creditor înscris în cauză a renunţat la judecată, se va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 246 cod proc.civilă, cu consecinţa radierii menţiunilor efectuate la registrul comerţului odată cu iniţierea acestei proceduri.

(încheierea nr. 2428 COM/ 8.10.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 66/ 2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială).

Notă: În jurisprudenţa franceză s-a statuat asupra faptului că declaraţia de creanţă echivalează cu o acţiune în justiţie. Aceeaşi calificare procesuală va primi orice cerere a creditorilor, depusă la dosar după înregistrarea acţiunii creditorului care iniţiază procedura, până la momentul constatării debitorului în insolvenţă.

În consecinţă, renunţarea la judecată, depusă în scris de creditorul care a sesizat mai întâi instanţa, nu poate afecta valabilitatea cererilor conexe, formulate de alţi creditori ai aceluiaşi debitor.

Tags: