Top

Acţiune în conflict de muncă promovată de organizaţia sindicală în numele şi pentru membrii săi de sindicat. Competenţă teritorială.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 322 (01.03.2010)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia asig.sociale

Codul muncii-art.284 alin.(2)

În aplicarea art. 284 alin.(2) Codul muncii, care reglementează competenţa teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reşedinţa membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmă având calitate procesuală activă exercitată prin sindicat.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 322/01 martie 2010.

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 1707/107/2009, reclamanta F.A.F a chemat-o în judecată pe pârâta C.N.C.F. „C.F.R” S.A, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la respectarea dispoziţiilor art. 64 alin.(1) şi art. 65 alin.(1) din C.C.M la nivel de unitate pe anii 2005-2006, 2007-2008, respectiv, de a acorda angajaţilor, membrii de sindicat ajutorul material aferent Zilei feroviarului pentru anii 2006, 2007, 2008, respectiv un salariu de bază pentru fiecare an lucrat la nivelul clasei unu de salarizare, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii sale reclamanta arată că este o organizaţie sindicală legal constituită la nivel naţional şi reprezintă şi protejează interesele membrilor săi de sindicat, salariaţi ai C.N.C.F. „C.F.R.” S.A.

F.A.F. a participat prin reprezentanţii săi la negocierea şi încheierea (semnarea) contractelor colective de muncă la nivelul C.N.C.F. „ C.F.R” S.A., pe anii 2005-2006 prelungit prin acte adiţionale şi pe anii 2007-2008, iar potrivit art.64 alin (1), respectiv art. 65 alin.(1) din aceste contracte s-a prevăzut pentru salariaţi un ajutor material de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, de Ziua Feroviarului; ajutor pe care pârâta refuză să-l acorde.

În drept s-au invocat prev. art.64 alin.1 C.C.M. 2005-2006, art. 65 alin.1 C.C.M. 2007-2008, art.40 alin.2, art.155, art.166 alin.1, art. 236 alin.1, art.243, art.239 Codul Muncii, art.28 şi urm din Legea nr. 54/2003, Legea nr. 130/1996, art. 41 alin.5 Constituţia României, art.969 Cod Civil.

Prin întâmpinarea depusă pârâta pârâta C.N.C.F. „C.F.R” S.A, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, faţă de sediul reclamantei, iar pe fond solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că fondul de salarii este limitat, că s-au achitat drepturi similare celor pretinse de reclamantă, iar compania este în imposibilitate obiectivă de plată a altor ajutoare decât cele efectiv acordate.

Prin sentinţa civilă nr. 1367/21.10.2009 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1707/107/2009 s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Alba invocată de pârâta C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. Bucureşti.

S-a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta F.A.F., în numele şi pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. „ C.F.R” S.A şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea fiecăruia dintre reclamanţi suma egală cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru anii: 2006, 2008 şi parţial pentru anul 2007 (mai puţin suma de 100 lei achitată) reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarului.

S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei, reprezentând plata parţială pentru anul 2007.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, competenţa Tribunalului Alba în judecarea cauzei de faţă având în vedere prev. art. 284 alin.2 Codul Muncii şi domiciliul reclamanţilor-membri de sindicat, iar pe fond temeinicia şi legalitatea pretenţiilor reclamanţilor faţă de clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat, recurs, în termenul legal, prev. de art. 79 din Legea nr.168/1999, C.N.C.F. „ C.F.R” S.A, solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei judecătoreşti competente, respectiv Tribunalului Bucureşti.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică sentinţa primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:

-încălcarea competentei altei instanţe (art. 304 punct 3 Cod procedură civilă), instanţa competentă fiind Tribunalul Bucureşti, deoarece calitate procesual activă în cauză o are F.A.F. cu sediul în Bucureşti; acţiunea promovată de un sindicat fiind una de substituire şi nu de reprezentare (depune practică judiciară în acest sens);

-pronunţarea hotărârii cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii (art. 304 pct 9 teza a II cod procedură civilă cu aplicarea art. 304 indice 1 Cod procedură civilă), arătându-se că la pronunţarea hotărârii, tribunalul nu a ţinut cont de argumentele pârâtei. Pe fondul cauzei, recurenta reinterează argumentele din faţa instanţei de fond privind fondul limitat de salarii, anexând în acest sens evoluţia fondului de salarii pe perioada 2006-2008 şi efortul financiar pentru plata ajutorului material pentru ziua feroviarului pe perioada 2006-2008, din care rezultă că dacă aceste drepturi s-ar fi acordat s-ar fi depăşit fondul de salarii.

În drept se invocă: Cod procedură civilă, Legea nr.53/2003-Codul Muncii, Legea nr.54/2003 a sindicatelor, O.U.G. nr. 79/2001.

Prin întâmpinarea depusă de intimata F.A.F. în această fază procesuală se solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală, deoarece sindicatul are calitatea de reprezentant al intereselor persoanelor fizice, care toate au domiciliul în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Alba, iar pe fond cererea salariaţilor este justificată pe dispoziţiile C.C.M, iar susţinerea recurentei că fondul de salarii este limitat nu are legătură cu litigiul dedus judecăţii.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice (1)cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Recursul este nefondat.

Cu privire al primul motiv de recurs (art. 304 punct 3 cod procedură civilă) se reţine că soluţia primei instanţe este corectă deoarece potrivit art. 28 alin.(2) din Legea nr.54/2003, sindicatele pot reprezenta în justiţie pe membrii săi, în vederea soluţionării unor conflicte de drept intervenite între aceştia şi angajatorii lor, situaţie în care sindicatul nu are calitate procesuală, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor săi.

Ca urmare, în aplicarea art. 284 alin.(2) Codul muncii, care reglementează competenţa teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reşedinţa membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmă având calitate procesuală activă exercitată prin sindicat (în acest sens Î.C.C.J, sec.civ. şi de propr.int. decizia nr. 6654/6 iulie 2006).

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs (art.304 punct 9 Cod procedură civilă) se constată că soluţia primei instanţe face o aplicare şi interpretare corectă a normei legale la starea de fapt confirmată de probele dosarului.

Astfel, reclamanţii – salariaţii ai CNCF „C.F.R” S.A- sunt îndreptăţiţi la plata dreptului salarial pretins, constând în ajutor material aferent Zilei Feroviarului, drept reglementat de art. 64 alin.(1) din Contractul Colectiv de muncă pe anii 2005-2006, respectiv art. 65 alin.(2) din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008, încheiat la nivelul aceste companii.

Potrivit art. 243 Codul Muncii executarea C.C.M. este obligatoriu pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

De asemenea, potrivit art. 40 alin.(2) Codul Muncii „angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă”.

De altfel, în speţă, recurenta nu contestă acest drept apărarea sa constând în imposibilitatea plăţii datorită limitării fondului de salarii. Or, lipsa fondurilor salariale nu exonerează angajatorul de plata drepturilor salariale, atâta timp cât ordonatorii de credit au obligaţia de a respecta inclusiv dispoziţiile legale din materia dreptului muncii, cele care reglementează drepturile salariaţilor, în elaborarea bugetelor instituţiilor angajatoare din subordine.

Fiind un drept care îşi are o deplină reglementare legală şi contractuală, exerciţiul lui nu poate fi poate fi îngrădit de dificultăţile financiare ale societăţii, care şi-a asumat prin negocierea şi semnarea C.C.M. această obligaţie (corelativă dreptului în litigiu).

În fine, practica altor instanţe depusă la dosar nu poate obliga instanţa a da o soluţie identică, iar Curtea Europeană a drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată la data de 06.12.2007 în cauza Beian c. României, a precizat faptul că divergenţele de jurisprudenţă constituie prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond, având autoritate asupra competenţei lor teritoriale, iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.

Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că nu ne aflăm în nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prev. de art. 304 punct 1-9 Cod procedură civilă;

În conformitate cu art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă; menţinând ca legală şi temeinică soluţia tribunalului.

Etichete: , , ,