Contractul de intretinere in Noul Cod civil

Autor: Moldovan Oana

Introducere

            Pana la intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, contractul de intretinere era unul nenumit, acesta nebeneficiind de o reglementare prin Vechiul cod sau prin alt act normativ, fiind astfel guvernat de „regulile generale aplicabile in materie de contracte, cu anumite particularitati ce se desprind din carateristiile acestuia”[1]. Acesta era insa larg utilizat fie printr-un contract de sine statator, fie printr-o clauza inserata intr-un contract (ex. contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere)

Odata cu intrarea in vigoare a Legii 287/2009 sunt stipulate clar regulile care guverneaza contractul de intretinere, acestea fiind in trecut o creatie a practicii.

 

Definitie si sediul materiei

Legea 287/2009 (Noul Cod Civil) reglementeaza contractul de intretinere in cadrul Cartii a V-a, Titlul IX, art. 1650 – 2278.

Noul Cod Civil, in art. 2254 stipuleaza urmatoarele : „Prin contactul de intretinere o parte se obliga sa efectueze in folosul celeilalte parti sau al unui anumit tert prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii pentru o anumita perioada”.

Legat de durata intretinerii „daca prin contract nu s-a prevazut durata intretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acestuia, atunci intretinerea se datoreaza pentru toata durata vietii creditorului initial.”

Nu se observa modificari radicale fata de contractul de intretinere in lumina vechiului cod, cu exceptia faptului ca acesta prevedea ca regula generala durata contractului pe perioada vietii creditorului. „Prin contractul de intretinere, una dintre parti (numita intretinator) se obliga sa asigure intretinerea celeilalte parti (numita intretinut) pe tot timpul vietii, in schimbul unei sume de bani sau al instrainarii unui lucru”[2].

In practica ar fi posibila inclusiv incheierea unui contract de intretinere pe durata vietii mai multor persoane (intretinuti). In acest caz, obligatia de intretinere incumba debitorului pana la momentul decesului ultimei din acele persoane.

Asemanari si deosebiri intre contractul de intretinere si cel de renta viagera

Contractul de intretinere se aseamana in anumite privinte cu cel de renta viagera dar nu se confunda cu acesta. Contractul de renta viagera este definit ca acel contract prin intermediul caruia „o parte, numita debirentier, se obliga sa efectueze in folosul unei anumite persoane, numita credirentier, prestatii periodice, constand in sume de bani sau alte bunuri frugifere”.[3]

Rezulta din aceasta definitie prima distinctie intre cele doua contracte, referitoare la obiectul prestatiei debitorului, respectiv debirentierului. Daca in cazul contractractului de intretinere se datoreaza o intretinere propriu-zisa periodica, in cazul rentei viagere se datoreaza prestatii periodice ce constau de regula in sume de bani dar si in alte bunuri frugifere. De aici deducem o a doua distinctie intre aceste contracte, respectiv, prin renta viagera se naste o obligatie de a da (de a constitui sau transmite un drept real), in timp ce in cazul intretinerii se naste o obligatie de a face (de a presta efectiv intretinerea).

Alta deosebire ar fi posibilitatea urmaririi rentei viagere de catre creditori, fata de intretinere care este insesizabila.

Renta viagera poate forma obiectul unei cesiuni, in timp ce intretinerea este o creanta personala si netransmisibila.

 

Contractul de intretinere si obligatia legala de intretinere

Obligatia legala de intretinere poate fi definita ca acea in datorire prevazuta de lege in sarcina unor persoane de a presta intretinere unor alte persoane care se afla in nevoie

Legea stabileste o obligatie de intretinere intre anumite categorii de persoane, in virtutea relatiei de rudenie dintre ele. Astfel exista obligatie legala de intretinere intre urmatoarele persoane : sot si sotie, rudele in linie dreapta, frati si surori si in alte cazuri prevazute de lege. Art. 519 NCC prevede inclusiv ordinea in care se datoreaza intretinerea.

Observam deci ca obligatia legala de intretinere isi are izvorul intr-o prevedere legala avand ca scop protejarea intereselor unor categorii de persoane, in timp ce intretinerea prevazuta de art. 2254-2263 NCC izvoraste din conventia partilor.

Partile unui contract de intretinere nu sunt ingradite sau restrictionate de lege in functie de o relatie de rudenie dintre ele, ci el se poate incheia indiferent de relatia dintre parti.

Asemenea contractului de intretinere, nici dreptul la intretinere legala nu poate fi cedat sau urmarit. Atat obligatia de intretinere cat si cea legala de intretinere se presteaza, de regula, in natura. Obligatia legala de intretinere poate fi transformata in plata unei sume de bani necesara traiului, numita pensie de intretinere.

 

Partile contractului de intretinere

Noul Cod face referire la creditorul obligatie de intretinere si la debitorul aceleasi obligatii. Practica judiciara ii denumea „intretinatorul” si „intretinutul”. Indiferent de denumirea folosita, o parte are dreptul la intretinere in timp ce cealalta este obligata sa acorde intretinerea.

In practica s-a prevazut inclusiv posibilitatea incheierii contractului de intretinere in favoarea unui tert care trebuia insa sa accepte intretinerea stiplata de constituitor.

O conditie de validitate a acestei conventii ar fi ca tertul sa fie in viata la data incheierii contractului. Astfel, rezulta din art. 2246 raportat la art. 2256 alin. (1) ca „este lovit de nulitate absoluta contractul care stipuleaza o renta constituita pe durata vietii unui tert care era decedat in ziua incheierii contractului”. De asemenea, in cazul in care intretinerea se datoreaza unei persoane care la data incheierii contractului suferea de o boala din cauza careia a murit in interval de cel mult de la aceasta data, contractul nu produce niciun efect daca a fost constituit cu titlu oneros.

 

Caractere juridice

Contractul de intretinere este prin natura sa unul cu titlu oneros. Desi rar intalnit in practica, exista insa posibilitatea incheierii acestuia cu titlul gratuit in cazul in care debitorul obligatiei de intretinere doreste sa execute aceasta obligatie in lipsa unei prestatii din partea creditorului intretinerii.

Contractul de intretinere este in principiu sinalagmatic (bilateral) deoarece prin incheierea lui se nasc obligatii in sarcina ambelor parti. Existand insa posibilitatea incheierii acestui contract cu titlu gratuit, in acesta caz, am fi in cazul unui contract unilateral, respectiv debitorul obligatiei ar trebui sa execute intretinerea si creditorul nu ar avea o obligatie corelativa.

Avand in vedere posibilitatea de castig sau de pierdere pentru fiecare din parti contractul este unui aleatoriu. Prin exceptie, acesta poate fi si comutativ, „fie in situatia in care s-a incheiat pentru o alta durata decat aceea a vietii intretinutului, fie atunci cand s-a incheiat cu titlu gratuit”.[4]

Solemnitatea contractului decurge din prevederile art. 2255 conform caruia contractul de intretinere se incheie in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. Inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod, practica sustinea ideea ca acesta contract ar fi in principiu unul consensual, fiind valabil prin simplul acord de vointa al partilor. Prin exceptie, era necesara intocmirea in forma autentica in cazul in care obiectul instrainarii ar fi fost un teren.

Contractul de intretinere este translativ de proprietate deoarece intretinerea se datoreaza ca urmare a dobandirii unor bunuri ori a unei sume de bani.

Avand in vedere ca intretinerea se presteaza zilnic, pe intreaga perioada a vietii intretinutului sau pe perioada specificata prin conventie, suntem in prezenta unui contract cu executare succesiva.

Intre intretinator si intretinut se naste o relatie care trebuie sa se bazeze pe incredere reciproca. Astfel contractul se incheie in consideratie intretinatorului dar si a intretinutului, avand caracter intuitu personae. Obligatia de intretinere fiind una de a face este strict personala si netransmisibila. In cazul unei pluralitati de debitori sau creditori, obligatia este indivizibila si nesusceptibila de executare partiala. Acest lucru reiese din art. 2245 coroborat cu art. 2256 NCC, respectiv „Daca nu s-a convenit altfel, obligatia de plata a rentei viagere este indivizibila in privinta credirentierilor”. Aceasta regula se aplica si in materia contractului de intretinere.

 

 

 

Conditii de validitate

Conditii de fond

Din punct de vedere a capacitatii partilor, avand in vedere faptul ca intretinutul transmite proprietatea asupra unui bun sau a unei sume de bani iar intretinatorul poate fi obligat la daune-interese in cazul neexecutarii obligatiei asumate, este evident ca ambele parti trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de dispozitie, respectiv, capacitate deplina de exercitiu.

In privinta consimtamantului se aplica regulile generale prevazute de dreptul comun, acesta trebuind sa reflecte intentia partilor avuta la incheierea contractului. Astfel, pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : sa provina de la o persoana cu discernamant, sa fie serios, liber si exprimat cu intentia de a produce efecte juridice si sa nu fie alterat de un viciu de consimtamant.

Obiectul contratului de intretinere este dublu (in cazul unui contract bilateral) si consta pe de o parte in prestatia intretinutului si pe de alta parte in prestatia intretinatorului. Obiectul prestatiei intretinutului poate consta in transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, fie el mobil sau imobil, sau asupra unei sume de bani. Aceasta prestatie poate fi executata uno ictu sau in mai multe rate, „fara a putea vorbi insa, in astfel de situatii, de prestatii succesive din partea intretinutului”.[5]

Prestatia debitorului consta in intretinerea propriu-zisa a creditorului (cu precizarile facute anterior).

Se pune problema detalierii obligatiei de intretinere. Ce inseamna, practic, intretinerea unei persoane? Practica a statuat ca obligatia de intretinere presupune activitati precum : procurarea de alimente, imbracaminte, incaltaminte, locuinta, medicamente, ingrijiri medicale, efectuarea curateniei, plata diverselor servicii furnizate si chiar cheltuielile de inmormantare. Noul Cod Civil prevede prin art. 2257 intinderea obligatiei de intretinere. Se statueaza astfel faptul ca debitorul obligatiei de intretinere datoreaza prestatii proportional cu valoarea capitalului dar si cu conditia sociala anterioara a creditorului. Din punct de vedere a intretinerii propriu-zise, alin. (2) al aceluiasi articol prevede obligatia debitorului de a asigura urmatoarele : „hrana, imbracaminte, incaltaminte, menaj, precum si folosinta unei locuinte corespunzatoare. Intretinerea cuprinde, de asemenea, ingrijirile si cheltuielile necesare in caz de boala. Prin art. (3) al aceluiasi articol se stipuleaza si obligatia debitorului de a suporta sarcina inmormantarii creditorului in cazul unei intretineri viagere sau in cazul decesului creditorului parcursul derularii contractului.

Observam ca leguitorul a reluat aproape in intregime intinderea obligatiei de intretinere, asa cum era ea stipulata in practica judiciara inaintea intrarii in vigoare a Noului Cod.

 

Raportat la cauza care a determinat incheierea conventiei, se aplica normele generale prevazute de dreptul comun, in sensul ca aceasta trebuie sa fie licita. Caracterul imoral al contractului atrage nulitatea absoluta a acestuia. Prin decizia nr. 1815/1989, Tribunalul Suprem a statuat urmatoarele : „In conformitate cu dispozitiile art. 948 C. civ., printre conditiile de valabilitate a unei conventii este prevazuta si aceea de a avea o cauza licita, iar potrivit art. 966 obligatia fara cauza sau intemeiata pe o cauza falsa ori ilicita nu poate avea nici un efect. Cauza este ilicita, potrivit art. 968 C. civ., cand este prohibita de lege sau este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

   Liberalitatea prin care se urmareste inceperea, continuarea sau reluarea unei relatii de concubinaj are un scop potrivnic regulilor de convietuire sociala, iar sanctiunea unui act juridic cu o asemenea cauza este nulitatea.”

 

 

Conditii de forma

Inainte de reglementarea contractului de intretinere, acesta era un contract consensual. Simplul acord de vointa al partilor avea ca efect nasterea de drepturi si obligatii in sarcina acestora. Se statua in literatura juridica faptul ca acest contract trebuie intocmit in forma autentica numai in cazul in care bunul care ar fi putut face obiectul contractului ar fi fost un teren. In acest caz, forma autentica ar fi fost necesara sub sanctiunea nulitatii absolute (ad validitatem).

In prezent, art. 2255 prevede clar faptul ca acest contract se incheie in mod imperativ in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute, indiferent de bunurile care fac obiectul contractului.

 

Efectele contractului de intretinere

In cazul in care contractual de intretinere se incheie cu titlu gratuit, in sensul ca intretinatorul presteaza intretinerea fara a dobandi in schimb un bun sau o suma de bani, atunci in sarcina acestuia nu incumba nicio obligatie. Aceasta este insa o situatie extrem de rar intalnita in practica. De regula intretinutul instraineaza un bun imobil in contra prestarii intretinerii de catre debitor. In acest caz, creditorul intretinerii are urmatoarele obligatii fata de debitor :

–          sa transmita proprietatea bunurilor asupra carora s-au inteles;

–          sa predea aceste bunuri si sa le conserve pana la predare;

–          sa garanteze intretinatorul pentru evictiune si pentru viciile ascunse ale lucrului.

Avand in vedere ca acest contract este unul translativ de proprietate, este usor de inteles de ce intretinutul are aceleasi obligatii ca vanzatorul in cazul unui contract de vanzare.

Din punct de vedere al obligatiilor intretinatorului, acesta trebuie sa presteze intretinerea conform conventiei partilor.In principiu, obligatia de intretinere se executa zi cu zi insa partile pot deroga prin conventie de la aceasta regula. Locul executarii este cel prevazut prin conventie, iar in lipsa unei stipulatii exprese, la domiciliul creditorului, plata fiind portabila. Desi prevederile actuale sunt destul de clare referitor la aceste aspecte care sunt preluate din practica anterioara intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, au existat numeroase spete care au lasat loc de interpretare. O astfel de speta legata de locul si modalitatea prestarii intretinerii precum si de interpretarea clauzelor contractuale este cea redata prin sentinta civila nr. 984/2009 a Judecatoriei Hateg (Anexa 1).

In cazul existentei mai multor debitori sau creditori, obligatia de a presta intretinerea fiind indivizibila, oricare din creditori poate solicita executarea integrala de la oricare dintre debitori.

Intretinatorul are obligatia de a-l inmormanta pe intretinut in conformitate cu obiceiul.

Intretinatorul poate fi obligat la plata unei sume de bani intretinutului in cazul in care intervine inlocuirea intretinerii prin renta. Inlocuirea intretinerii se face prin intermediul instantei de judecata „daca prestarea sau primirea in natura a intretinerii nu mai poate continua din motive obiective sau daca debitorul intretinerii decedeaza si nu intervine o intelegere intre parti”  (art. 2261 NCC). Odata cu inlocuirea intretinerii cu o renta, se vor aplica regulile ce reglementeaza contractul de renta viagera.

Aceasta transformarea a unui contract de intretinere intr-un contract de renta viagera era posibila si sub imperiul vechii legislatii. S-a statuat in literatura juridica ca obligatia de intretinere (obligatie de a face) de poate transforma intr-o obligatie de plata (obligatie de a da) prin intermediul novatiei obiective si numai cu acordul partilor. Pentru ca instanta sa dea o solutie in sensul inlocuirii acestei obligatii, era necesar ca neexecutarea in natura a obligatiei sa fie culpabila iar partea in drept sa fi solicitat in mod expres transformarea obligatiei in bani.

 

 

 

Incetarea contractului de intretinere

Contractul de intretinere poate inceta prin mai multe modalitati :

–           prin ajungere la termen, in cazul intretinerii stabilite pentru o anumita durata’

–          prin revocarea facuta in folosul persoanelor carora intretinutul le datoreaza alimente in conformitate cu prevederile legale daca, prin incheierea si executarea contractului, acesta s-a lipsit de mijloacele necesare indeplinirii acestei obligatii. Revocarea se poate solicita chiar si in lipsa existentei fraudei din partea debitorului si indiferent de momentul incheierii contractului. Instanta investita cu o asemenea cerere poate solutiona speta in sensul revocarii contractului de intretinere ori sa dispuna din oficiu dar numai cu acordul debitorului intretinerii ca acesta sa asigure in mod direct alimente persoanelor fata de care creditorul intretinerii are aceasta oblogatie, fara ca in acest mod sa fie diminuate prestatiile datorate creditorului intretinerii.

–          prin rezolutiune in urmatoarele doua cazuri :

• atunci cand comportamentul celeilalte parti face imposibila executarea contractului in conditii conforme bunelor moravuri;
• atunci cand aceasta se intemeiaza pe neexecutarea fara justificare a obligatiei de intretinere;

Indiferent de modalitatea prin care se solicita rezolutiunea, debitorul in culpa nu poate obtine restituirea prestatiilor efectuate. Actiunea in rezolutiune se transmite si mostenitorilor.

Principalul efectul al rezolutiunii este repunerea partilor in situatie anterioara, cu particularitatile determinate de caracterul aleatoriu specific contractului de intretinere.