Contestaţia la executare formulată de un terţ faţă de hotărârea judecătorească de întoarcere a executării.

La data de 11 septembrie 2003 contestatorul P.G. a chemat în judecată intimatele SC „H” SRL Botoşani şi SC „A. P.” SA Botoşani, solicitând anularea procesului-verbal de întoarcere a executării din 25 august 2003 încheiat de executorul judecătoresc M. V. în dosarul de executare nr. 134/2003 şi a executării silite pornite împotriva imobilului „Restaurant Stadion”, situat în municipiul Botoşani , al cărui proprietar este, întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că a aflat din presa locală că imobilul pe care l-a cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 549/22 ianuarie 2002, înscris sub nr. 365/22 ianuarie 2002 în Cartea Funciară nr. 1763/N a localităţii Botoşani, a făcut obiectul unei executări silite instrumentate de executorul judecătoresc M. V., la stăruinţa intimatei SC „H” SRL Botoşani, care, fără a-l înştiinţa şi fără a avea un titlu executoriu împotriva sa, ignorând calitatea lui de proprietar al imobilului, a găsit de cuviinţă să forţeze încuietorile de la intrarea în imobil, să pătrundă în spaţiu în lipsa persoanelor prev. de art. 412 Cod procedură civilă – încălcare ce atrage nulitatea absolută a executării – şi să-l deposedeze de imobil predându-l către SC „H” SRL, societate cu care nu are nici un fel de raport juridic din care să izvorască vreo obligaţie susceptibilă de a fi executată silit.

A mai apreciat contestatorul că, indiferent care ar fi litigiile între cele două intimate, dreptul său de proprietate nu poate fi nesocotit sau pus în discuţie, câtă vreme la momentul perfectării vânzării imobilului, acesta nu era grevat de nici o sarcină, situaţie atestată de extrasul de carte funciară din 21 ianuarie 2002 a Judecătoriei Botoşani, iar în cartea funciară nu era notat nici un fel de litigiu asupra spaţiului.

Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele şi-au precizat poziţia procesuală faţă de cererea contestatorului.

Intimata SC „A.P.” SA a arătat că este întemeiată cererea contestatorului, întrucât sentinţa civilă nr. 3176/9 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Botoşani nu era definitivă şi irevocabilă la data executării silite, fiind nelegal investită cu formulă executorie.

SC „H.” SRL Botoşani a arătat, prin întâmpinare, că executarea silită s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor codului de procedură civilă şi a solicitat respingerea contestaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 6362 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Botoşani, judeţul Botoşani a fost admisă contestaţia formulată de numitul P. G., au fost anulate actele de executare din dosar nr.134/2003 şi părţile au fost repuse în situaţia anterioară executării.

În motivare s-a reţinut că sentinţa civilă care constituie titlu executoriu în cauză se referă la un raport juridic stabilit între intimatele SC „H.” SRL Botoşani şi SC „A. P.” SA Botoşani, cea dintâi societate neavând împotriva contestatorului un titlu executoriu care să întrunească cerinţele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC „H.” SRL Botoşani, prin reprezentant legal, în dezvoltarea motivelor arătând că, alături de P. G., este dobânditoare cu titlu oneros şi de bună-credinţă a imobilului în litigiu începând cu 13.02.1997, în timp ce contractul contestatorului intimat este din 22 ianuarie 2002. A mai arătat că în mod eronat s-au reţinut în favoarea contestatorului intimat prevederile art.379 Cod procedură civilă, deoarece nu a solicitat decât întoarcerea executării în baza unei hotărâri irevocabile, că la judecarea acţiunii de întoarcere a executării nu a fost citat contestatorul P.G. deoarece nu se cunoştea de interesul acestuia în cauză şi că măsura anulării tuturor actelor de executare este nelegală şi prin aceea că P.G. nu a cumpărat decât imobilul nu şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar ce sunt menţionate în actele de executare.

Prin decizia civilă nr. 1386 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Suceava a respins apelul, ca nefondat, reţinându-se că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 549 din 22 ianuarie 2002 contestatorul a cumpărat imobilul în litigiu, după ce la data de 17 ianuarie 2002, printr-o hotărâre irevocabilă a Curţii de Apel Suceava, acesta reintrase în patrimoniul SC „A. P.” SA Botoşani, în urma rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi intimate.

Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 1695/20 martie 2003, a redat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care SC „H.” SRL Botoşani devenise proprietară, astfel că s-a procedat la întoarcerea executării, prin reintegrarea în spaţiu a acestei societăţi în imobilul care – între timp – devenise proprietatea contestatorului.

S-a considerat că, în condiţiile în care contestatorul este dobânditor de bună credinţă şi cu titlu oneros al imobilului în litigiu, sentinţa civilă pusă în executare şi în care nu are calitatea de parte, nu îi este opozabilă, astfel că este întemeiată cererea sa formulată în temeiul art. 404 şi următoarele Cod procedură civilă.

S-a mai reţinut că soluţionarea prezentei cauze nu împietează asupra situaţiei juridice a imobilului, ci rezolvă doar chestiuni legate de executarea silită, urmând ca părţile să clarifice situaţia pe calea unei acţiuni de drept comun.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta intimată SC „H.” SRL Botoşani arătând că prezenta contestaţie este inadmisibilă, în condiţiile în care în prezenta speţă este vorba de o întoarcere a executării, iar Codul de procedură nu prevede nici o cale prin care vreo persoană, chiar interesată să se opună la întoarcerea executării, astfel încât, în lipsa unei dispoziţii de acest gen nu există temei legal pentru promovarea unei astfel de acţiuni.

Arată că instanţele inferioare nu au analizat nici excepţia inadmisibilităţii şi nici a lipsei calităţii procesuale active a contestatorului. Pretinde recurenta că evacuarea sa la data de 19.03.2002 s-a făcut la cererea şi în favoarea unui neproprietar.

Susţine că întrucât prin decizia 1695/2003 s-a respins acţiunea SC „A. P.” SA Botoşani de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. 264/2997 şi de evacuare din spaţiu, în baza art. 3791 Cod procedură civilă, toate actele de executare efectuate în baza titlului executoriu desfiinţat, sunt desfiinţate de drept.

Întrucât evacuarea sa din spaţiu s-a făcut de SC „A.P.” SA Botoşani şi întoarcerea executării s-a făcut tot în contradictoriu cu această societate, deoarece conform art. 4041 Cod procedură civilă se efectuează o restabilire a situaţiei anterioare.

Efectuându-se o întoarcere a executării, ea priveşte doar părţile implicate în executarea iniţială ce trebuie întoarsă şi nu o terţă persoană străină de această executare.

Susţine recurenta că o contestaţie poate viza doar împrejurări survenite după încuviinţarea executării silite şi care sunt legate de modul de ducere la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în titlu, neputând fi invocate acte sau împrejurări ce existau la data soluţionării cauzei.

Ori, contestatorul a încheiat actul său de vânzare-cumpărare anterior datei la care s-a cerut de către societatea neproprietară evacuarea sa (a recurentei) din spaţiu şi tot anterior şi datei la care s-a cerut întoarcerea executării.

Arată că dacă contestatorul se consideră proprietar al spaţiului fără a avea posesia lui, el are deschisă calea de drept comun a acţiunii în revendicare.

Se mai arată în cererea de recurs că, în apel, contestatorul a fost declarat „dobânditor de bună credinţă” căruia sentinţa de întoarcere a executării nu i-ar fi opozabilă, dar căruia, prin menţinerea sentinţei, obligă recurenta a-i preda un spaţiu a cărui posesie nu a avut-o niciodată şi pe care nu l-a revendicat şi că prin decizia 1695/2003 a Curţii Supreme de Justiţie s-a confirmat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar pe rolul instanţei se află în curs o acţiune în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al contestatorului.

Susţine recurenta că, contestatorul nu a intenţionat să uzeze de imobil, ci s-a folosit de actul de vindere-cumpărare doar pentru a garanta un împrumut bancar al cărui beneficiar este tot vânzătorul.

La dezbaterea recursului, recurenta, prin avocat a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava în soluţionarea recursului, conform art. 3 pct.3 Cod procedură civilă, precum şi tardivitatea contestaţiei, potrivit art. 401 al.2 Cod procedură civilă.

Prin cererea de recurs s-a mai solicitat suspendarea executării deciziei recurate până la judecarea recursului, iar ulterior, prin cerere separată, s-a solicitat suspendarea provizorie, pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Prin întâmpinare, contestatorul intimat P.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă că sentinţa civilă nr. 3716/9 iulie 2003 a Judecătoriei Botoşani nu îi este opozabilă; că, la data întoarcerii executării, avea un drept de proprietate asupra bunului ce trebuia predat, ceea ce justifică şi calitatea sa procesuală şi că, întrucât şi recurenta pretinde, la rândul său, că este proprietara aceluiaşi imobil, aceasta are la dispoziţie acţiunea în revendicare, ocazie cu care se vor examina titlurile de proprietate opuse de părţi.

Recurenta a depus şi concluzii scrise în care a reiterat motivele de recurs.

Recursul a fost înregistrat iniţial sub nr. 17747/2004 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, fiind trimis, ulterior, pentru soluţionare la Curtea de Apel Suceava .

Prin decizia civilă nr.258 din 3 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de recurentă, respingând recursul, ca nefondat.

Trebuie de precizat, că cererea de suspendare provizorie a executării a fost respinsă prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 25 aprilie 2005.

Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea recursului, invocată de recurentă, s-a observat că aceasta a invocat, în esenţă, prevederile art. 126 al.2 din Constituţia României, art.3 al.3 şi art. 725 al.1 din Codul de procedură civilă.

Ori, aceste dispoziţii cuprind norme generale în materie de stabilire a competenţei instanţei, prezenta cauză fiind soluţionată de Curtea de Apel în recurs, ca urmare a dispoziţiilor tranzitorii de competenţă cuprinse în art. II al.1-4 din Legea 219/2005, cauza fiind trimisă spre soluţionare, administrativ, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, astfel că, excepţia va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Celelalte excepţii cuprinse în motivarea recursului au fost privite ca nefondate.

Recurenta a susţinut în permanenţă că acţiunea contestatorului este inadmisibilă, întrucât normele de procedură nu prevăd calea contestaţiei la executare la „întoarcerea executării”, astfel că, contestatorul nu are calitate procesuală activă, pretinzându-se că are la dispoziţie doar o acţiune de drept comun, în revendicare.

Ori, faţă de contestatorul P. G., executarea silită, în sensul dispoziţiilor Cărţii a V –a din Codul de procedură civilă, a început prin punerea în aplicare, conform procesului-verbal de executare silită nr. 134/25 august 2003, a sentinţei civile nr. 3716/9 iulie 2003 a Judecătoriei Botoşani, prin care s-a dispus reintegrarea intimatei SC „H.” SRL în spaţiul situat în Calea Naţională, nr. 57.

În condiţiile în care procesul în urma căruia s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3716/2003, s-a purtat între SC „H.” SRL Botoşani şi SC „A. P.” SA Botoşani, iar contestatorul P. G. a invocat un contract de vindere-cumpărare din 22 ianuarie 2002, deci anterior titlului executoriu, contract cu care s-a pretins proprietar asupra bunului urmărit, acesta (contestatorul), are calitatea de terţ, în sensul art. 401 al.2 Cod procedură civilă.

Trebuie de precizat că actul de vindere-cumpărare nr. 549/22.01.2002, de care se prevalează contestatorul a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 2021/20 octombrie 2004 a Tribunalului Maramureş, sentinţă care însă, a fost schimbată în întregime, prin decizia civilă nr.134/2005 a Curţii de Apel Cluj – secţia comercială, prin respingerea acţiunii, decizie definitivă şi executorie.

În concluzie, contestaţia introdusă de P. G. vizează titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr.3716/9 iulie 2003, iar faţă de această executare, contestatorul are calitatea de terţ, excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active, nefiind date.

Cum predarea silită a imobilului, în baza sentinţei civile nr. 3716/2003, a avut loc la data de 25 august 2003, iar contestaţia a fost înregistrată la prima instanţă la 10 septembrie 2003, se constată că a fost formulată în termenul legal de 15 zile (art.401 al.2 Cod procedură civilă), astfel că nu este dată nici excepţia tardivităţii.

Recurenta a susţinut că termenul de 15 zile pentru introducerea contestaţiei ar fi început să curgă de la data de 19 martie 2002, când s-a pus în executare silită, prin procesul-verbal nr.348 sentinţa civilă nr. 515/8 octombrie 2001 a Tribunalului Botoşani, la acea dată irevocabilă prin decizia civilă nr. 12/17 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Suceava. Această susţinere este nefondată, în condiţiile în care, la data respectivă, vânzătorul a reintrat în posesia imobilului, ca urmare a evacuării SC „H.” SRL, atunci detentor fără titlu, astfel că P. G – cumpărător – nu avea interes să-şi invoce calitatea de terţ, interesul său fiind accesoriu vânzătorului, întrucât după intrarea în posesie, acesta (vânzătorul) avea posibilitatea de a preda efectiv imobilul, mai ales că, după vânzare, SC „A. P.” SA Botoşani nu a contestat nici un moment că P. G. este proprietar.

Executarea care l-a prejudiciat pe contestator a fost cea realizată la data de 25 august 2003, când s-a executat sentinţa civilă nr. 3716/2003, prin care aşa cum s-a arătat, s-a dispus reintegrarea în spaţiu a pârâtei intimate SC „H.” SRL.

În condiţiile în care ambele părţi invocă titluri de proprietate asupra imobilului, calea pentru stabilirea posesorului este o acţiune în revendicare, purtată între SC „H.” SRL şi P. G., în care SC „H.” SRL poate invoca, chiar în condiţiile respingerii acţiunii de anulare a contractului contestatorului, prin decizia civilă 134/2005 a Curţii de Apel Cluj, toate apărările pe fondul pricinii, inclusiv decizia dată de Curtea Supremă de Justiţie în recursul în anulare declarat de Procurorul General (1695/20 martie 2003).

Recurenta a susţinut că P. G. avea la îndemână doar acţiunea în revendicare, aspect contrazis de prevederile art. 401 al.3 Cod procedură civilă, care lasă la aprecierea contestatorului calea procedurală aleasă.

În prezenta contestaţie s-a stabilit doar că titlul pus în executare prin executorul judecătoresc este inopozabil contestatorului care se pretinde proprietar asupra bunului urmărit, invocând în acest sens un contract autentic de vânzare cumpărare.

Compararea titlurilor de proprietate ale părţilor nu poate avea loc în procedura contestaţiei la executare, ci doar într-o acţiune de drept comun, aşa cum s-a arătat mai sus. În caz contrar s-ar încălca dreptul de acces la justiţie al contestatorului care practic, nu are posibilitatea de a se apăra cu un contract de vânzare-cumpărare autentic care, cel puţin până în acest moment, nu a fost anulat de către o instanţă judecătorească, civilă ori penală.

Etichete: hotărârea judecătorească de întoarcere